Călători străini prin Dobrogea (CLXXVII.2) - Wilhelm Hamm (Germania) - galerie foto

Wilhelm Hamm (1820 Darmstadt/Hessa/Germania - 1880 Viena) a studiat ştiinţele agricole în oraşul natal şi la Stuttgart şi a făcut practică pe domenii din statul său. În 1845, el a obţinut doctoratul în agronomie şi a predat la o şcoală agricolă din Elveţia. În anul următor, Hamm s-a mutat la Leipzig, unde a devenit redactor-şef al publicaţiei „Agronomische Zeitun“ şi a întemeiat o fabrică de maşini agricole în 1851.
 
În 1858-1859, agronomul a efectuat două călătorii în Moldova şi în sudul Rusiei. El a călătorit pe Dunăre de la Budapesta până în portul moldovenesc Galaţi, unde a locuit o perioadă, după care a reluat călătoria pe fluviu spre Marea Neagră.
 
Rezultatul literar al acestor voiaje a fost volumul Suedostliche Steppen und Staedte, publicat în 1862, la Frankfurt am Main. Institutul „N. Iorga“ a folosit această ediţie pentru noua serie de Călători străini despre Ţările Române. Capitolul III al cărţii se întitulează „Tulcea şi coloniile germane din Dobrogea“.
 
Hamm a debarcat la Tulcea de pe o cursă locală Galaţi - Ismail (atunci în Rusia, azi în Ucraina). De pe Dunăre, priveliştea Tulcei era „pitorească, de mare oraş“. Printre navele care navigau în amonte cu pânzele „umflate“ se strecura câte un vas cu abur.
 
Oraşul era despărţit de malul fluviului de un chei „larg, neîngrijit“, cu case „cenuşii“ aşezate „neregulat“, în timp ce reşedinţa Comisiei Dunării, „aranjată ca un palat“, era situată pe o înălţime apropiată.
 
Singurul han din Tulcea era cel al germanului Ringler din Tirol (Austria), a cărui soţie era transilvăneancă. După ce fusese artist ambulant, Ringler se stabilise în acest oraş ca hangiu, deoarece în Turcia „nu se pune mare preţ pe artă“. Când a văzut firma hotelului „în limba maternă“, Hamm s-a simţit „ca acasă“, mai ales după ce a simţit şi gustul vinului moldovenesc „înviorător şi pişcător“. După lunga şedere la Galaţi, spre marea uimire a călătorului, aici farfuriile erau „curate“ şi patul „oarecum curat“.
 
Populaţia Tulcei era de „vreo“ 20 000 de locuitori, cei mai mulţi fiind greci, bulgari, italieni şi germani.
 
Înainte de Războiul Crimeii (1853-1856), „cea mai mare parte“ a locuitorilor era reprezentată de musulmani, din care mai rămăseseră 60 de familii de turci, care se rugau într-o singură moschee „dărăpănată“. Ceilalţi fugiseră „cu groază“, iar casele şi averile căzuseră în mâinile celor care avuseseră „chef şi noroc“ şi „câţiva piaştri pentru cadiu“ (judecător).

 
Prezenţa comunităţilor turce în Dobrogea fusese semnalată şi de: abatele italian L. Spallanzano (1786/LXXXVI), englezul W. Hunter (1792/XCI), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), ofiţerul rus de origine estonă F. Nyberg (1826/CV), ofiţerul rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1839;1841/CXXIX), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), medicul american V. Mott (1841/CXXXII), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXLVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV) şi medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1).
 
Stilul arhitectonic era predominant oriental, casele din lemn având bolţi de verdeaţă şi pridvoare şi fiind lipsite de geamuri. Doar ţiglele sfărâmate ale acoperişurilor aveau o culoare „apuseană“.
 
Curăţenia publică nu era punctul forte al localităţii, deoarece viaţa oraşului se desfăşura în stradă: acolo se tăiau oile şi lemnele, se topea grăsimea la foc, se vindea „îndoielnica“ limonadă, pe acolo circulau care cu boi şi căruţe cu un cal, mergeau puşcăriaşii în lanţuri la lucrările de regularizare a Dunării şi alergau câini cu înfăţişare „fioroasă“, care fugeau doar la vederea bâtei „fără de care nu se poate cu adevărat vizita nici un oraş turcesc“.
 
La Tulcea erau ancorate pentru aprovizionare „către“ 100 de nave cu balast, care urmau să încarce cereale la Galaţi şi Brăila. Printre acestea, micul vas cu aburi militar francez „L Averne“, care făcea parte din forţa de protecţie a Comisiei Dunării. Marinarii aruncau bucăţi de pâine unui cerşetor bulgar care îi distra cu „arta mimicii sale“.
 

Cartierul turcesc se afla în estul oraşului, „cea mai impozantă“ clădire fiind cafeneaua de lângă moschee. Pe o galerie din lemn stăteau 20-30 de turci „cu picioarele încrucişate, nemişcaţi ca statuile“. Aveau bărbi „albe, bine îngrijite“, haine „bune, în parte chiar bogate“ şi turbane „albe, largi“. Singurele semne de viaţă erau reprezentate de norişorii albaştri de fum care ieşeau din narghilele.
 
Cimitirul musulman „părăsit şi sălbatic“ era aşezat pe un deal, la „câţiva paşi mai încolo“. Prin „mizerie de tot felul“ şi urzici „înalte“ se zăreau mormintele cu stele funerare parţial îngropate, unele fiind răsturnate şi unele având un turban cioplit „grosolan“ în piatră.
 
În spatele cimitirului, pe Dunăre, se afla o insulă dintr-un bloc de stâncă înalt de „câteva sute de picioare“, pe care era construită o colibă pescărească dărăpănată. La umbra acoperişului stăteau două turcoaice cu faţa acoperită cu muselină albă, în timp ce un grup de copii aproape goi întindeau la uscat plase de pescuit.
 
Pe ţărm, până în dreptul insulei, era situată „o periferie“ locuită de bulgari. Între colibele lor din stuf se vedeau cruci de lemn „mâncate de vreme“. Copiii „în portul raiului“ alergau speriaţi de apariţia călătorului, în timp ce femei „frumoase, cu ochi mari, doar în cămaşă, cu cel mult încă un batic înfăşurat ca un şorţ“ îl priveau „mirate“ de la gardurile de stuf.
 
Prezenţa bulgarilor în Dobrogea a fost semnalată şi de alţi călători străini în secolele XVI- XIX: călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), clericul rus I. Travelski (1651/XXXII), episcopul catolic F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), clericul creştin sirian Paul de Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), nobilul sol polonez J. Gninski (1677/XLI), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. Of Antermony (1738/LVII), diplomatul maghiar curut M. Kelemen (1738/LVIII), iezuitul ragusan G. Boscovich (Dubrovnik; 1762/LXIV), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII), lt. col rus de origine finlandeză G. Ramsay (1830/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), englezul R. Snow (1831/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1) şi anonim francez (1857?1858/CLXXV).
 
La poalele muntelui, un industriaş maghiar deschisese o carieră şi construise o cale ferată până la debarcader, pe care Hamm o presupunea a fi prima din Imperiul Otoman.
 
Panta sudică a muntelui „izolat“ era acoperită cu stuf, care reprezenta principalul material de construcţie pentru tulceni, iar în jurul său erau vizibile terenuri arabile.
 
Stuful din Dobrogea a fost amintit de: clericul ortodox Paul din Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi de la mijlocul secolului XVII (XXXVIII.6), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), diplomaţii unguri curuţi M. Bay & G. Papay (1706/XLIX), medicul german J. Minderer (1771/LXX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII, locotenentul francez A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), agentul comercial M. Gruneweg (1582/XCIV.1), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), caretaşul german E. Döbel (1831/CXI), negustorul J. Morot (1839/CXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXIX), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medical francez C. Allard (1855/CLXVII), slt. englez Ch. Gordon (1856/CLXX), anonimul englez (1857/CLXXIII), geograful francez G. Lejean (1857/CLXXIV) şi bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI).
În cele două zile în care a stat în Tulcea, germanul a constatat că prezenţa membrilor Comisiei Dunării făcuse să crească „viaţa şi plăcerile“.
 
„Vârful societăţii“ era consulul austriac George von Martyrt, a cărui soţie era o boieroaică valahă. Om „energic“, consulul „şi-a dobândit mari merite pentru oraş“ şi arăta atenţie fiecărui german care îl solicita. Îşi exercita funcţia cu „forţă şi asiduitate“, ieşind „de obicei, învingător“ din „luptele“ cu autorităţile otomane.
 
Italienii formau „o societate închisă“, mulţi rămânând aici din timpul războiului, la care participase şi regatul Piemontului/Sardiniei. Unii dintre ei aveau firme inscripţionate Doctor medicinae, dar „vor cădea în dificultate dacă vor trebui să producă dovezile studiilor şi diplomelor lor“.
 
Comerţul era „în mâinile grecilor, ca peste tot unde aceştia s-au aşezat“. Prezenţa grecilor în Dobrogea în secolele XVI-XIX a fost menţionată şi de: nobilul sol polonez A. Tarnowski (1569/VIII), nobilul sol polonez J. Krasinski (1636/XXV), nobilul sol polonez W. Miaskowski (1640/XXVIII), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), episcopul catolic F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), nobilul sol polonez J. Gnisnki (1677/XLI), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2) şi diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1) şi anonim francez (1857?1858/CLXXV).
 
Trebuie precizat că în Evul Mediu termenul „grec“ era unul generic prin care catolicii şi protestanţii îi desemnau pe ortodocşi. Evreii „nu ţin pasul“ cu grecii şi făceau afaceri „subordonate“ precum comerţul cu vite, controlând domeniile croitoriei şi al închirierii de vehicule.
 
Prezenţa evreilor în Dobrogea în secolele XVII-XIX-lea mai fusese menţionată şi de: soldatul german N. Schmidt (1651/XXXIII), cărturarul turc Evlia Celebi (mijlocul secolului XVII), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), diplomatul suedez de origine franceză protestantă A. de la Motraye (1714/LIII.2), ofiţerul francez H. de Bearn (1828/CVII), capelanul anglican N. Burton (1837/CXVIII), inginerul francez X. de Hell (1846/CXLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1) şi anonim francez (1857?1858/CLXXV).
 
Prin „rasa lor puternică“, bulgarii erau „neamul“ hamalilor, muncitorilor manuali, grădinarilor şi agricultorilor. Meseriaşii, în majoritatea lor, erau sârbi şi maghiari, care, atunci când li se vorbea în germană, răspundeau rapid „şi eu frate german“.
 
Prezenţa sârbilor în Dobrogea fusese menţionată şi de vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII).
 
În Dobrogea trăiau „mulţi“ tătari care erau păstori de vite „remarcabili“, dar se îndeletniceau „cu chemare“ şi cu comerţul ambulant.
 
Prezenţa tătarilor în Dobrogea mai fusese semnalată şi de alţi călători străini în secolele XIV-XIX: arabul Ibn Battuta (1330/Călători I), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), probabil baronul francez F. de Pavie (1585/XV), agentul diplomatic habsburgic A. Radibrat (1603/XXI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.A), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV) şi diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), ofiţerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1; 1583/XCIV.2; 1584/XCIV.3; 1585-1586/XCIV.4/s), nobilul sol austriac G. von Egenberg (1593/XCV/s), ofiţerul rus de origine estonă F. Nyberg (1826/CV), scriitorul danez H. Andersen (/CXXX), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), polonezul convertit la islam M. Czajkowski/Sadyk-paşa (1854/CLXIII) şi medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1).
Numele Dobrogea mai fusese folosit şi de alţi călători străini în secolele XVI-XVIII: cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), episcopul catolic bulgar F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653 şi 1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.A; 1652/XXXVIII.5.C; 1652/XXXVIII.5.E; 1652/XXXVIII.5.F; 1656/XXXVIII.6.A; 1663/XXXVIII.3; 1667/XXXVIII.4), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), diplomatul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim paşa (1776/LXXI), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), locotenentul francez A. de Lafitte (1784/LXXX), ofiţerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M Gruneweg (1582/XCIV.1/ s), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CXLVIII), ofiţerul francez C. Fay (1854/CLXII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), anonim englez (1857/CLXXIII) şi anonim francez (1857?1858/CLXXV).
 
Moldovenii aveau „o faimă proastă de leneşi şi murdari; trăiesc din ce pot, din fericire nevoile lor le depăşesc rar pe cele ale animalelor de casă ce sunt dispreţuite de turci, însă se plimbă fără scop pe străzile frumosului oraş, atâta vreme cât îngăduie rivalii lor la rangul de poliţie a străzilor, câinii“.
 
„Numeroşii“ germani din Tulcea locuiau într-un cartier din sudul oraşului. Reprezentau a doua generaţie de colonişti emigraţi din Rusia, strămoşii lor fiind originari din Bavaria şi Suedia. Erau de confesiune catolică şi aveau o biserică unde slujea un preot. „Mahalaua“ germană a ridicat „mândria patriotică“ a lui Hamm, fiind situată pe cele două părţi ale unei străzi „foarte largi şi foarte lungi“ unde erau aruncate obiectele nefolositoare.
 
Colibele din pământ frământat şi acoperite cu stuf aveau ferestre „cât mai mici“, lipsite de sticlă. Uneltele „sărăcăcioase“ nu îi împiedicau pe germani ca prin „hărnicia lor“ să producă „frumoasele fructe“ în agricultură. După o căutare îndelungată, călătorul l-a găsit pe Hansjorg Fischer, care cunoştea adresele altor conaţionali. Spre uimirea lui Hamm, Fischer i-a cerut şase piaştri în schimbul informaţiilor, şi cum călătorul i-a oferit doar trei, localnicul a refuzat. Concluzia binevoitoare a lui Hamm: „Onorabile Hansjorg Fischer, chiar dacă nu ţi-ai dobândit cei şase piaştri, să-ţi fie de bine, fie numele tău un monument al sentimentului german în străinătate!“
 
Prezenţa germanilor în Dobrogea fusese menţionată şi de profesorul universitar prusac K. Koch (1843/CXL).
 
Pentru a ajunge în cartierul german, Hamm trecuse prin alte zone ale oraşului, marcate de uliţe şi ulicioare „întortocheate“, pentru străbaterea cărora erau necesare cizme „impermeabile“. Pentru un pictor, acest peisaj urban reprezenta o bună ocazie de a face cercetări „foarte preţioase în imposibilităţi arhitectonice“, deoarece constructorii locali nu cunoşteau principiul simetriei. În cursul căutărilor sale, germanul a putut constata că, după obiceiul oriental, faţada principală a caselor mari nu era orientată către stradă, ci spre o curte interioară a cărei poartă era „bine“ păzită de câini. Camerele erau „foarte înguste“, numai camera principală era „mai mare“, având ca mobilier doar o masă „izbitor de joasă“ şi un divan în lungul pereţilor acoperit cu perne.
 
Prin Tulcea mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVI - XIX: nobilul sol polonez A. Taranowski (1569/Călători VIII), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), negustorul italian P. Giorgi (ante 1595/XVIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1667/XXXVIII.4; 1657/XXXVIII.6.D; 1657/XXXVIII.6.E; 1659/XXXVIII.7.A; 1659/XXXVIII.7.B), stareţul rus Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), baronul franco-maghiar F. de Tott (1769/LXVIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), contele francez A. de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus M. Kutuzov (1791/LXXXIX), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), scriitoarea englezoaică J. Pardoe (1836/CXIV), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoţieni A. Bonar şi R. Mc Cheyne (1839/CXII), prinţul prusian H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII) şi paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV) şi anonim francez (1857?1858/CLXXV).
 
Predecesori germani ai lui Hamm care au străbătut Dobrogea în secolele XV-XIX: cruciatul prizonier J. Schiltberger (1425-1427/III), soldatul Habsburgilor austrieci prizonier J. Wilden (1611/XXIII), soldatul Habsburgilor austrieci prizonier N. Schmidt (1651/XXXIII), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), agentul comercial al unei firme austriece N. Kleemann (1768/LXIX), medicul din armata rusă J. Minderer (1771-1774/LXX), negustorul Jenne-Lebrprecht (1786/LXXXIV), diplomatul rus J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial M. Gruneweg (1582-1586/XCIV/s), caretaşul E. Döbel (1831/CXI), medicul F. Chrismar (1833/CXII), botanistul A. Grisebach (1839/CXXI), prinţul H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), croitorul P. Holthaus (1843/CXXXVII), medicul K. Koch (1843/CXL), orientalistul J. Petermann (1852/CLIII) şi diplomatul prusac R. Kunisch (1858/CLXXII).
 
Alţi călători străini care au străbătut Dobrogea pe cale fluvialo-maritimă în secolele XIV-XIX: anonimul grec de la sfârşitul secolului XIV (Călători II), germanul J. Schiltberger (1425?1427/Călători III), cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/Călători IV), negustorul englez J. Newberie (1582/Călători XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/Călători XIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/Călători XIV), baronul francez F. de Pavie (1585/Călători XV), olandezul J. Van der Doris (1597/Călători XX), călugărul rus A. Suhanov (1651/Călători XXX), clericul creştin Paul din Alep (1653/XXXVII), stareţul Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), consulul britanic W. Eton (1777/LXXIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), solul veneţian V. di Alessandri (1572/XCIII; s), mineralogul englez E. Clarke (1800/XCVIII), medicul englez W. Wittman (1802/C), caretaşul E. Dobel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitoarea engleză J. Pardoe (1836/CXIV), preotul englez C. Elliot (1835/CXV), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), literatul francez A. Labatut (1837/CXX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoţieni A. Bonar şi R. Mc Cheyne (1839/CXII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), ofiţerul britanic A. Slade (1838/CXXV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), negustorul american V. Nolte (1840/CXXVII), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), gentlemanul englez R. Snow (1841/CXXXI), medicul american V. Mott (1841/CXXXII), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), jurnalistul francez A. Joanne (1846/CXLV), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII), filologul german J. Petermann (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), contele englez Carlisle (1853/CLV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), generalul austriac H. von Hess (1839/CLXIV), căpitanul E. Spencer (1853/CLXVI), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), slt. englez Ch. Gordon (1856/CLXX), istoricul danez F. Schiern (1857/CLXXI), diplomatul german/prusian R. Kunisch (1858/CLXXII), anonim englez (1857/CLXXII), geograful francez G. Lejean (1857/CLXXIV), anonimul francez (1857?1858/CLXXV) şi bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI).
 
Surse foto: 
https://istoriiregasite.files.wordpress.com/
http://www.profudegeogra.eu/
http://www.romaniapozitiva.ro/
http://www.romanianmuseum.com/
https://upload.wikimedia.org/
http://www.dobrogeanews.ro/

Documentare:

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Buşă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul VII, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2012.

http://www.acad.ro/
https://de.wikipedia.org/
https://books.google.com/
 
Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.

Citeşte şi: 
 
Colaborare ZIUA de Constanţa
Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja
 
Călători străini prin Dobrogea (CLXXVII.1) - Wilhelm Hamm - galerie foto