Călători străini prin Dobrogea (CLXXXI.8) - Henry Barkley (MB - Scoţia) (galerie foto)
Călători străini prin Dobrogea (CLXXXI.8) - Henry Barkley (MB - Scoţia) (galerie foto)
28 Mar, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
2767
Marime text
Henry Barkley (1837-1903) s-a născut în familia unui reverend scoţian. Într-o epocă de dezvoltare rapidă a căilor ferate, el a devenit inginer în acest domeniu, asemenea fraţilor săi mai mari John şi George. Din 1850, John a lucrat la exploatare de cărbuni din localitatea otomană Eregli.
În 1856, John a făcut parte dintr-o misiune tehnică britanică ce a vizitat Dobrogea otomană pentru a evalua posibilităţile de stimulare a comerţului ţării sale în regiunea Mării Negre. Inginerii britanici au redactat un raport favorabil construirii unei căi ferate între Cernavodă şi Constanţa, datorită forţei de muncă şi materialelor de construcţie locale ieftine.
Ca urmare, în marile oraşe englezeşti s-a constituit consorţiul „Danube and Black Sea Railway and Kustendje Harbour Co.”. Tratativele cu guvernul otoman au dus la anularea proiectului iniţial de construire a unui canal şi la semnarea unei convenţii feroviare la 1 septembrie 1857. Documentul prevedea terminarea liniei ferate în trei ani şi amenajarea porturilor Cernavodă şi Constanţa. Încheierea lucrărilor la portul maritim era prevăzută pentru o perioadă de cinci ani, după care societatea britanică urma să încaseze taxe de a vasele care ancorau aici, estimându-se un profit anual de 22-40%.
Ca urmare, în septembrie 1857 debarcau în portul Varna din Bulgaria otomană fraţii George, Henry şi Robert Barkley, care au rămas în Dobrogea până în 1876. Construcţia căii ferate a început în primăvara lui 1858 şi a fost inaugurată în toamna lui 1860, cu costuri mai mari decât fusese estimat.
Henry Barkley şi-a publicat amintirile dobrogene de-abia în 1876, în contextul în care se declanşase o nouă criză orientală prin revoltele antiotomane din Bosnia şi Bulgaria. Volumul a apărut la Londra, cu titlul Between the Danube and Black Sea, or Five Years in Bulgaria. Institutul „N. Iorga” a folosit această ediţie pentru traducerea românească din noua serie Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea.
Alături de cărturarul otoman Evlia Celebi din secolul XVII, agentul comercial german M. Gruneweg din secolul XVI, medicul francez C. Allard şi agronomul german W. Hamm, H. Barkely face parte din categoria călătorilor străini care au scris cel mai mult despre Dobrogea otomană.
Problema construirii unei căi ferate fusese discutată şi de: geograful francez A. Boue (1836-1838/CXXIX), scriitorul danez H. Andersen (/CXXX/1841), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.5), pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX) şi contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX).
Capitolul XVII este dedicat vizitei făcute la începutul lui1859 într-o colonie de cazaci, aşezată pe o insuliţă de pe lacul „cel mare” de lângă Constanţa. (Probabil Insula lui Ovdiu de pe lacul Siutghiol.)
Scoţienii şi-au lăsat caii într-un sătuc de pe ţărmul lacului şi au mers pe gheaţă până la insulă. Ei au fost primiţi în coliba de stuf a şefului coloniei, unde s-au aşezat pe divanul făcut din nuiele şi papură şi s-au încălzit la vatra al cărei fum ieşea pe gaura din vârful locuinţei.
Stuful din Dobrogea a fost amintit de: clerical ortodox Paul din Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi de la mijlocul secolului XVII (XXXVIII.6), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), diplomaţii unguri curuţi M. Bay & G. Papay (1706/XLIX), medicul german J. Minderer (1771/LXX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII, locotenentul francez A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), agentul comercial M. Gruneweg (1582/XCIV.1), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), caretaşul german E. Döbel (1831/CXI), negustorul J. Morot (1839/CXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXIX), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medical francez C. Allard (1855/CLXVII), slt. englez Ch. Gordon (1856/CLXX), anonimul englez (1857/CLXXIII), geograful francez G. Lejean (1857/CLXXIV), bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.3).
Toţi cazacii vorbeau „bine” limba turcă, cei tineri fiind născuţi în Dobrogea. Pe ţar îl vedeau ca „un fel de zeu” şi, deşi îşi explicau emigrarea prin faptul că erau „foarte săraci”, Barkley bănuia că, de fapt, evitaseră recrutarea.
Erau „cei mai frumoşi” oameni văzuţi de autor, înălţimea celui mai scund fiind de şase picioare (1 picior anglo-saxon = 0,3 m). Aveau mustăţi „foarte lungi şi groase” şi bărbi „între gălbui şi roşcat”. Hainele constau dintr-o jiletcă vătuită şi pantaloni largi băgaţi în cizme înalte până la genunchi, iar pe cap purtau căciulă de oaie. Aveau „figuri de nădejde”, care îi determinau pe ingineri să-i prefere pe şantier.
Întreg anul, bărbaţii se ocupau cu pescuitul, iar femeile şi copiii sărau şi uscau peştele la soare. Marfa era vandabilă în orice târg, fiind cumpărată de creştini, mai ales în zilele de post. Cazacii înşişi mâncau „rar” altceva decât peşte, inginerul conchizând că astfel ar trebui să fie hrăniţi şi tinerii recruţi din armata britanică.
Pescuitul a fost menţionat în secolele XVII-XIX de: nobilul sol polonez A. Taranowski (1569/VIII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XV), episcopul catolic bulgar P. Baksic (1641/XXX), diplomatul german C. Hiltebrandt (1657/XXXV), clericul creştin sirian Paul din Alep (1658/XXXVIII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1651/XXXVIII.5.B; 1656/XXXVIII.6.D), francezul J. Tavernier (1677/XLII), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), iezuitul ragusan R. Boscovich (1762/LXIV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F.Mihanovici (1783/LXXIX), lt. francez A. Lafitte (1784/LXXX), ofiţerul de marină francez Th. du Verne (1784/LXXXI), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), baronul irlandez O'Brien (1853/CLVI), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1; 1855/CLXVII.5), anonim englez (1857/CLXXIII), anonim francez (1857?1858/CLXXV) şi agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.1; 1858/CLXXVII.2).
După „gusturile” europene, femeile erau „mult inferioare” ca frumuseţe bărbaţilor, însă erau „foarte mari şi active” şi ar fi putut forma o unitate de „amazoane”. Erau îmbrăcate cu bluze de bumbac albastru strânse la mijloc şi purtau un „mic” batic peste părul lung, majoritatea umblând în picioarele goale.
Copiii cu ochi albaştri erau „mult mai înalţi” decât cei din Anglia şi timiditatea lor a dispărut când oaspeţii le-au oferit dulciuri turceşti. Bătrânii au fost „scandalizaţi” de familiaritatea celor mici, dar scoţienii nu au fost deranjaţi.
Prezenţa comunităţilor turce în Dobrogea fusese semnalată şi de: abatele italian L. Spallanzano (1786/LXXXVI), englezul W. Hunter (1792/XCI), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), ofiţerul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), ofiţerul rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1839;1841/CXXIX), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), medicul american V. Mott (1841/CXXXII), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXLVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII), pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.2; 1857/CLXXXI.3; 1858/CLXXXI.5; 1858/CLXXXI.6; 1858/CLXXXI.7).
Gazdele i-au invitat pe oaspeţii occidentali „să mănânce sare” împreună, adică peşte prăjit în ulei, al cărui gust semăna însă cu cel al sardinelor stricate, înghiţite fierbinţi. Apoi, au băut un ceai „slab” a la Russe cu o felie de lămâie, fără lapte sau zahăr. Autorul a observat în Imperiul Otoman un „ingredient” cu care „gustul englez” nu se obişnuia niciodată: „mizeria care se află în orice fel de mâncare”.
Cazacii erau „una dintre cel mai puţin cunoscute” rase din Europa şi, în condiţii favorabile, Barkley ar fi dorit să le studieze istoria veche, viaţa cotidiană şi obiceiurile. El recomanda călătorilor să le acorde atenţie, mai ales birjarilor care „monopolizaseră” trăsurile publice din Țara Românească şi pe care îi caracteriza ca fiind „unul dintre cele mai neobişnuite dintre diferitele lor triburi”.
Prezenţa ruşilor în general şi a cazacilor şi a lipovenilor în particular în Dobrogea mai fusese semnalată şi de: diplomatul asutriac W. von Brognard (1786/LXXXV), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), lt.col rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), capelanul anglican N. Burton (1837/CXVIII), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), ofiţerul maritim englez A. Slade (1838/CXXV), geograful francez A. Boue (1838/CXXIX), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul englez W. Smith (1852/CLII), polonezul convertit la islam M. Czajkowski/Sadyk-paşa (1854/CLXIII), căpitanul englez E. Spencer (1853/CLXVI), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.5) şi ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX).
Prin Constanţa mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XIV – XIX: anonimul grec din secolul XIV (Călători II), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/XIII), negustorul italian P. Giorgi (ante 1595/XVIII), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.F), francezul J. Tavernier (1677/XLII), diplomatul suedez de origine franceză protestantă A. de la Motraye (1714/LIII.2), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul polonez K. Chrazanowski (1780/LXXVI), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), contele de Langeron (1809/CI), locotenentul francez H. de Béarn (1828/CVII), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830/CVIII), lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829-1830/CIX), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusac K. Koch L), geologul francez X. de Hell (1846/CXLIV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), artistul (1843/CLVIII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.1; 1858/CLXXXI.5; 1858/CLXXXI.6; 1858/CLXXXI.7).
Predecesorii britanici ai lui Barkley din secolele XVI-XIX au fost englezi, cu excepţia scoţienilor J. B. of Antermony, James Fraser, A. Bonar şi R. McCheyne: negustorul J. Newberie (1582/XII), agentul diplomatic H. Austell (1585/Călători XIV), nobilul H. Cavendish (1589/Călători XVI), agentul comercial R. Bargrave (1652/XXXIV), ambasadorul lord W. Paget (1702/XLVI), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), lordul F. Calvert (1764/LXV), consulul W. Eton (1777/LXXIII), lady Craven (1786/LXXXIII), ofiţerul de marină W. Smith (1792/XC), cărturarul W. Hunter (1792/XCI), mineralogul E. Clarke (1800/XCVIII), lordul Bentinck (1801/XCIX), chirurgul W. Wittman (1802/C), scriitoarea J. Pardoe (1836/CXIV), preotul C. Elliot (1835/CXV), literatul J. Fraser (1836/CXVI), E. Spencer (1836/CXVII), preotul miliar N. Burton (1837/CXVIII), misionarii A. Bonar şi McCheyne (1839/CXXII), ofiţerul de marină A. Slade (1838/CXXV), marchiza de Londonderry (1840/CXXVIII), R. Snow (1841/CXXXI), reverendul G. Fisk (1842/CXXXIV), studentul în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul W. Smyth (1852/CLII), contele Carlisle (1853/CLV), căpitanul E. Spencer (1853/CLXVI), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), slt. Ch. Gordon (1856/CLXX) şi anonim englez (1857/CLXXIII).
Surse foto:
https://istoriiregasite.files.wordpress.com/2012/01/tarile-romane-in-secolele-xviii-xix.jpg
http://www.romanianmuseum.com/Romania/RomaniaEthnoTurci.html
//www.ziuaconstanta.ro/https://www.ziuaconstanta.ro/https://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2016/02/09/poze/primii-francezi/1853%20Constanta_thumb2.JPG
http://www.edituramilitara.ro/inainte-de-secolul-xx/232-cazacii-din-dobrogea-o-istorie-uitata.html
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Buşă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul VII, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2012.
//www.ziuaconstanta.ro/https://www.ziuaconstanta.ro/https://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2016/11/04/1_Pic/calatori_prin_dobrogea/logo_institut_istorie_nicolae_iorga.jpg
http://www.acad.ro/com2011/img1006Aman/DSCN0668.jpg
https://sites.google.com/site/barkleyfamilyhistory/home/henry-charles
https://www.google.ro/search?biw=1366&bih=588&tbm=isch&sa=1&ei=XbqiWtXhI8r6Ur7pryA&q=Between+the+Danube+and+Black+Sea%2C+or+Five+Years+in+Bulgaria&oq=Between+the+Danube+and+Black+Sea%2C+or+Five+Years+in+Bulgaria&gs_l=psy-ab.3...246770.246770.0.248252.1.1.0.0.0.0.108.108.0j1.1.0....0...1c.1.64.psy-ab..0.0.0....0.i9OeZ0j-HdE#imgrc=IIBHco1Ch2Ns0M
Despre Marius Teja
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
Citeşte şi:
Colaborare ZIUA de Constanţa Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja
Călători străini prin Dobrogea (CLXXXI.7) - Henry Barkley (MB - Scoția)
În 1856, John a făcut parte dintr-o misiune tehnică britanică ce a vizitat Dobrogea otomană pentru a evalua posibilităţile de stimulare a comerţului ţării sale în regiunea Mării Negre. Inginerii britanici au redactat un raport favorabil construirii unei căi ferate între Cernavodă şi Constanţa, datorită forţei de muncă şi materialelor de construcţie locale ieftine.
Ca urmare, în marile oraşe englezeşti s-a constituit consorţiul „Danube and Black Sea Railway and Kustendje Harbour Co.”. Tratativele cu guvernul otoman au dus la anularea proiectului iniţial de construire a unui canal şi la semnarea unei convenţii feroviare la 1 septembrie 1857. Documentul prevedea terminarea liniei ferate în trei ani şi amenajarea porturilor Cernavodă şi Constanţa. Încheierea lucrărilor la portul maritim era prevăzută pentru o perioadă de cinci ani, după care societatea britanică urma să încaseze taxe de a vasele care ancorau aici, estimându-se un profit anual de 22-40%.
Ca urmare, în septembrie 1857 debarcau în portul Varna din Bulgaria otomană fraţii George, Henry şi Robert Barkley, care au rămas în Dobrogea până în 1876. Construcţia căii ferate a început în primăvara lui 1858 şi a fost inaugurată în toamna lui 1860, cu costuri mai mari decât fusese estimat.
Henry Barkley şi-a publicat amintirile dobrogene de-abia în 1876, în contextul în care se declanşase o nouă criză orientală prin revoltele antiotomane din Bosnia şi Bulgaria. Volumul a apărut la Londra, cu titlul Between the Danube and Black Sea, or Five Years in Bulgaria. Institutul „N. Iorga” a folosit această ediţie pentru traducerea românească din noua serie Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea.
Alături de cărturarul otoman Evlia Celebi din secolul XVII, agentul comercial german M. Gruneweg din secolul XVI, medicul francez C. Allard şi agronomul german W. Hamm, H. Barkely face parte din categoria călătorilor străini care au scris cel mai mult despre Dobrogea otomană.
Problema construirii unei căi ferate fusese discutată şi de: geograful francez A. Boue (1836-1838/CXXIX), scriitorul danez H. Andersen (/CXXX/1841), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.5), pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX) şi contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX).
Capitolul XVII este dedicat vizitei făcute la începutul lui1859 într-o colonie de cazaci, aşezată pe o insuliţă de pe lacul „cel mare” de lângă Constanţa. (Probabil Insula lui Ovdiu de pe lacul Siutghiol.)
Scoţienii şi-au lăsat caii într-un sătuc de pe ţărmul lacului şi au mers pe gheaţă până la insulă. Ei au fost primiţi în coliba de stuf a şefului coloniei, unde s-au aşezat pe divanul făcut din nuiele şi papură şi s-au încălzit la vatra al cărei fum ieşea pe gaura din vârful locuinţei.
Stuful din Dobrogea a fost amintit de: clerical ortodox Paul din Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi de la mijlocul secolului XVII (XXXVIII.6), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), diplomaţii unguri curuţi M. Bay & G. Papay (1706/XLIX), medicul german J. Minderer (1771/LXX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII, locotenentul francez A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), agentul comercial M. Gruneweg (1582/XCIV.1), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), caretaşul german E. Döbel (1831/CXI), negustorul J. Morot (1839/CXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXIX), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medical francez C. Allard (1855/CLXVII), slt. englez Ch. Gordon (1856/CLXX), anonimul englez (1857/CLXXIII), geograful francez G. Lejean (1857/CLXXIV), bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.3).
Toţi cazacii vorbeau „bine” limba turcă, cei tineri fiind născuţi în Dobrogea. Pe ţar îl vedeau ca „un fel de zeu” şi, deşi îşi explicau emigrarea prin faptul că erau „foarte săraci”, Barkley bănuia că, de fapt, evitaseră recrutarea.
Erau „cei mai frumoşi” oameni văzuţi de autor, înălţimea celui mai scund fiind de şase picioare (1 picior anglo-saxon = 0,3 m). Aveau mustăţi „foarte lungi şi groase” şi bărbi „între gălbui şi roşcat”. Hainele constau dintr-o jiletcă vătuită şi pantaloni largi băgaţi în cizme înalte până la genunchi, iar pe cap purtau căciulă de oaie. Aveau „figuri de nădejde”, care îi determinau pe ingineri să-i prefere pe şantier.
Întreg anul, bărbaţii se ocupau cu pescuitul, iar femeile şi copiii sărau şi uscau peştele la soare. Marfa era vandabilă în orice târg, fiind cumpărată de creştini, mai ales în zilele de post. Cazacii înşişi mâncau „rar” altceva decât peşte, inginerul conchizând că astfel ar trebui să fie hrăniţi şi tinerii recruţi din armata britanică.
Pescuitul a fost menţionat în secolele XVII-XIX de: nobilul sol polonez A. Taranowski (1569/VIII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XV), episcopul catolic bulgar P. Baksic (1641/XXX), diplomatul german C. Hiltebrandt (1657/XXXV), clericul creştin sirian Paul din Alep (1658/XXXVIII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1651/XXXVIII.5.B; 1656/XXXVIII.6.D), francezul J. Tavernier (1677/XLII), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), iezuitul ragusan R. Boscovich (1762/LXIV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F.Mihanovici (1783/LXXIX), lt. francez A. Lafitte (1784/LXXX), ofiţerul de marină francez Th. du Verne (1784/LXXXI), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), baronul irlandez O'Brien (1853/CLVI), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1; 1855/CLXVII.5), anonim englez (1857/CLXXIII), anonim francez (1857?1858/CLXXV) şi agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.1; 1858/CLXXVII.2).
După „gusturile” europene, femeile erau „mult inferioare” ca frumuseţe bărbaţilor, însă erau „foarte mari şi active” şi ar fi putut forma o unitate de „amazoane”. Erau îmbrăcate cu bluze de bumbac albastru strânse la mijloc şi purtau un „mic” batic peste părul lung, majoritatea umblând în picioarele goale.
Copiii cu ochi albaştri erau „mult mai înalţi” decât cei din Anglia şi timiditatea lor a dispărut când oaspeţii le-au oferit dulciuri turceşti. Bătrânii au fost „scandalizaţi” de familiaritatea celor mici, dar scoţienii nu au fost deranjaţi.
Prezenţa comunităţilor turce în Dobrogea fusese semnalată şi de: abatele italian L. Spallanzano (1786/LXXXVI), englezul W. Hunter (1792/XCI), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), ofiţerul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), ofiţerul rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1839;1841/CXXIX), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), medicul american V. Mott (1841/CXXXII), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXLVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII), pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.2; 1857/CLXXXI.3; 1858/CLXXXI.5; 1858/CLXXXI.6; 1858/CLXXXI.7).
Gazdele i-au invitat pe oaspeţii occidentali „să mănânce sare” împreună, adică peşte prăjit în ulei, al cărui gust semăna însă cu cel al sardinelor stricate, înghiţite fierbinţi. Apoi, au băut un ceai „slab” a la Russe cu o felie de lămâie, fără lapte sau zahăr. Autorul a observat în Imperiul Otoman un „ingredient” cu care „gustul englez” nu se obişnuia niciodată: „mizeria care se află în orice fel de mâncare”.
Cazacii erau „una dintre cel mai puţin cunoscute” rase din Europa şi, în condiţii favorabile, Barkley ar fi dorit să le studieze istoria veche, viaţa cotidiană şi obiceiurile. El recomanda călătorilor să le acorde atenţie, mai ales birjarilor care „monopolizaseră” trăsurile publice din Țara Românească şi pe care îi caracteriza ca fiind „unul dintre cele mai neobişnuite dintre diferitele lor triburi”.
Prezenţa ruşilor în general şi a cazacilor şi a lipovenilor în particular în Dobrogea mai fusese semnalată şi de: diplomatul asutriac W. von Brognard (1786/LXXXV), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), lt.col rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), capelanul anglican N. Burton (1837/CXVIII), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), ofiţerul maritim englez A. Slade (1838/CXXV), geograful francez A. Boue (1838/CXXIX), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul englez W. Smith (1852/CLII), polonezul convertit la islam M. Czajkowski/Sadyk-paşa (1854/CLXIII), căpitanul englez E. Spencer (1853/CLXVI), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.5) şi ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX).
Prin Constanţa mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XIV – XIX: anonimul grec din secolul XIV (Călători II), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/XIII), negustorul italian P. Giorgi (ante 1595/XVIII), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.F), francezul J. Tavernier (1677/XLII), diplomatul suedez de origine franceză protestantă A. de la Motraye (1714/LIII.2), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul polonez K. Chrazanowski (1780/LXXVI), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), contele de Langeron (1809/CI), locotenentul francez H. de Béarn (1828/CVII), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830/CVIII), lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829-1830/CIX), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusac K. Koch L), geologul francez X. de Hell (1846/CXLIV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), artistul (1843/CLVIII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.1; 1858/CLXXXI.5; 1858/CLXXXI.6; 1858/CLXXXI.7).
Predecesorii britanici ai lui Barkley din secolele XVI-XIX au fost englezi, cu excepţia scoţienilor J. B. of Antermony, James Fraser, A. Bonar şi R. McCheyne: negustorul J. Newberie (1582/XII), agentul diplomatic H. Austell (1585/Călători XIV), nobilul H. Cavendish (1589/Călători XVI), agentul comercial R. Bargrave (1652/XXXIV), ambasadorul lord W. Paget (1702/XLVI), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), lordul F. Calvert (1764/LXV), consulul W. Eton (1777/LXXIII), lady Craven (1786/LXXXIII), ofiţerul de marină W. Smith (1792/XC), cărturarul W. Hunter (1792/XCI), mineralogul E. Clarke (1800/XCVIII), lordul Bentinck (1801/XCIX), chirurgul W. Wittman (1802/C), scriitoarea J. Pardoe (1836/CXIV), preotul C. Elliot (1835/CXV), literatul J. Fraser (1836/CXVI), E. Spencer (1836/CXVII), preotul miliar N. Burton (1837/CXVIII), misionarii A. Bonar şi McCheyne (1839/CXXII), ofiţerul de marină A. Slade (1838/CXXV), marchiza de Londonderry (1840/CXXVIII), R. Snow (1841/CXXXI), reverendul G. Fisk (1842/CXXXIV), studentul în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul W. Smyth (1852/CLII), contele Carlisle (1853/CLV), căpitanul E. Spencer (1853/CLXVI), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), slt. Ch. Gordon (1856/CLXX) şi anonim englez (1857/CLXXIII).
Surse foto:
https://istoriiregasite.files.wordpress.com/2012/01/tarile-romane-in-secolele-xviii-xix.jpg
http://www.romanianmuseum.com/Romania/RomaniaEthnoTurci.html
//www.ziuaconstanta.ro/https://www.ziuaconstanta.ro/https://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2016/02/09/poze/primii-francezi/1853%20Constanta_thumb2.JPG
http://www.edituramilitara.ro/inainte-de-secolul-xx/232-cazacii-din-dobrogea-o-istorie-uitata.html
Documentare:
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Buşă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul VII, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2012.
//www.ziuaconstanta.ro/https://www.ziuaconstanta.ro/https://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2016/11/04/1_Pic/calatori_prin_dobrogea/logo_institut_istorie_nicolae_iorga.jpg
http://www.acad.ro/com2011/img1006Aman/DSCN0668.jpg
https://sites.google.com/site/barkleyfamilyhistory/home/henry-charles
https://www.google.ro/search?biw=1366&bih=588&tbm=isch&sa=1&ei=XbqiWtXhI8r6Ur7pryA&q=Between+the+Danube+and+Black+Sea%2C+or+Five+Years+in+Bulgaria&oq=Between+the+Danube+and+Black+Sea%2C+or+Five+Years+in+Bulgaria&gs_l=psy-ab.3...246770.246770.0.248252.1.1.0.0.0.0.108.108.0j1.1.0....0...1c.1.64.psy-ab..0.0.0....0.i9OeZ0j-HdE#imgrc=IIBHco1Ch2Ns0M
Despre Marius Teja
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
Citeşte şi:
Colaborare ZIUA de Constanţa Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja
Călători străini prin Dobrogea (CLXXXI.7) - Henry Barkley (MB - Scoția)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii