Călători străini prin Dobrogea (CLXXXVII.1) - Ernest Desjardins (Franța) (galerie foto)

Ernest Desjardins (1823 Noisy-sur-Oise - 1886) s-a născut în familia unui funcționar din Ministerul de Război. A absolvit colegiile Saint Louis și Bourbon din Paris, obținând diploma de profesor. Din 1845 a predat succesiv istoria la colegii și licee din Angers, Dijon, Alençon și Mâcon. În 1855 a devenit doctor al Facultății de Litere din Paris, cu o teză de topografie și una de epigrafie. Din 1856 predă succesiv la Liceul Bonaparte, Școala Normală Superioară și Școala Practică de Înalte Studii. Elev favorit al epigrafistului latin Charles Renier, face parte din cercul de savanți patronat de doamna Cornu, soră de lapte a împăratului Napoleon III. A fost pasionat de arheologie și, între 1856-1871, a efectuat cercetări în Italia, Egipt, regiunea Provence, Principatele Române, Bulgaria, Viena, Pesta, publicându-și rezultatele în reviste de specialitate.
 
În 1867, Desjardins a călătorit în România și Dobrogea otomană, publicând ulterior diverse studii, între care și cele despre canalizarea maritimă a gurilor Dunării și Dobrogea romană.
 
În 1870, a apărut la Paris Rhône et Danube nouvelles observations et le Canal du Bas-Rhône. Embouchures du Danube. Projet de canalisation maritime du Bas-Danube. Studiul conține scrisoarea trimisă de la Iași, la 27 iunie 1867, președintelui Societății de geografie: Lettre adressée a M. de Quaterfaces, président de la commission centrale de la Société de géographie, par M. Ernest Desjardins touchant son projet de la canalisation maritime des embauchures du Danube. Epistola a fost tradusă în românește în noua serie Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea editată de Institutul „N. Iorga”.
 
Călătoria a fost întreprinsă din însărcinarea guvernului Franței, în scopul cercetării istorice și geografice a Deltei Dunării. Misiunea trebuia să stabilească dacă era posibil accesul permanent la gurile Dunării prin canalizare maritimă, procedeu aplicat în timpul împăratului Napoleon I (1804-1814/1815) în cazul fluviului francez Rhône, care se varsă în Mediterana.
 
El pornea de la premisa că procedeul îndiguirii fusese încercat fără succes și în epoca modernă, în timp ce canalizarea maritimă își demonstrase eficiența încă din antichitate: în cazul Nilului, în timpul lui regelui macedonean Alexandru cel Mare (336 î. H. - 323 î. H.), al Rhônului în timpul generalului Marius (157-86 î. H.) și al Tibrului (lângă Roma), în timpul împăratului roman Claudius (41-54).
 
Francezul s-a prezentat domnitorului Carol I, care, pentru a-l ajuta, și-a modificat traseul călătoriei spre Iași, îndreptându-se spre Brăila. Aici, împreună cu ministrul Lucrărilor Publice, Dimitrie (Dumitru) C. Brătianu, s-a urcat la bordul corvetei franceze „Magicianul”, comandată de Richerie, care a navigat pe Dunăre până la intrarea pe brațul Sulina.
Brațul Chilia reprezenta 17/27 din apele Dunării, brațul Sf. Gheorghe - 8/27, iar brațul Sulina - 2/27. Sf. Gheorghe era cel mai lung, iar Chilia era cu câțiva km mai lung decât Sulina. Sulina avea un curs sinuos, o adâncime mai mică decât a celorlalte două și o lățime mică, mai ales lângă Tulcea, unde era necesară „o rectificare urgentă”, taxele de trecere anuale încasate ridicându-se la 1 milion de franci. În schimb, Chilia avea o lățime medie de 500 m și o adâncime între 12-20 m. Desjardins concluziona că „o cauză străină lucrărilor” determinase Comisia Europeană a Dunării, instituită după Războiul Crimeii (1853-1856), să acorde prioritate brațului Sulina pentru amenajarea Dunării pentru navigație: „Înțeleg cu greu de ce avantajele excepționale ale Chiliei au fost nesocotite în trecut, în favoarea dificultăților Sulinei”.
 
Deși CED era compusă din agenții consulari ai marilor puteri și un singur inginer, britanicul Charles Hartley, francezul aprecia că „zelul său, cunoștințele și înalta sa experiență” reprezentau „suficiente garanții” pentru activitatea acestuia. Dar lucrările de îndiguire realizate de Hartley în estuarul Sulinei erau provizorii, el însuși recunoscând că trebuia „neîncetat să prelungești digurile în mare pe măsură ce aluviunile avansează”. Un factor negativ agravant era și acela că Marea Neagră neavând flux și reflux, aluviunile nu puteau fi duse în larg.

 
Rezultatele explorării brațului Sf. Gheorghe au fost trecute pe hărțile societății francize de geografie, rămânând ca cercetarea celorlalte două brațe să fi realizată de Hartley.
 
Conform Tratatului de pace de la Paris din 1856, brațul Cihlia constituia granița dintre România și Imperiul Otoman, dar acestuia îi aparțineau și malul stâng, toate insulele și gura de vărsare, care se ramifica în nouă guri mai mici.
Unul din proiectele supuse Comisiei era o lucrare de îndiguire a brațului Oceakov, braț secundar al brațului Chilia și care delimita insula Oceakov și satul Oceakov. Desjardins a folosit harta aluviunilor pe 26 de ani realizată de comandantul de navă britanic Thomas Spratt (1856/CLXIX). Rezultatul observațiilor sale a fost că un astfel de procedeu ar avea un avantaj „precar”, o utilitate „limitată” și cheltuieli „nesfârșite”. De aceea, francezul, împreună cu Hartley și comandantul „Magicianului”, a stabilit un punct pe coasta maritimă în golful Jibrieni, care să fie un capăt al canalului maritime care să ducă la brațul Chilia. El preconiza că acest canal va avea 12 km și va comunica cu Dunărea printr-o ecluză pentru a fi ferit de aluviuni, ecluză care ar fi fost deschisă șapte-opt luni. Ar fi fost suficient un bazin de așteptare pentru nave de 400 mp, deoarece fluviul adânc de 15 metri și lat de 600 m era „cel mai frumos port natural din Europa”.
 
Aspectele financiare ar fi inclus și o cedare din partea statului român a veniturilor provenite din terenurile situate de-a lungul canalului și renunțarea pentru „un anumit număr de ani” la taxele de trecere a vaselor, precum și garantarea dobânzii pentru sumele investite în lucrare. În acest mod, s-ar fi asigurat „un viitor plin de beneficii” canalului, fără a se face un nou împrumut și fără a face probleme finanțelor statului. Pe acest canal ar fi fost exportate în Occident prin Marea Neagră și Marea Mediterană mărfuri românești ca grâu, porumb, lână și lemn.
 
Desjardins concluziona că numele canalului ar fi trebuit să fie „Carol I”, deoarece „suveranul României este cel care a primit cu înțelepciune ideea pe care i-am arătat-o, dându-și seama de locul cel mai bun, de procedeele de execuție și de facilitățile pe care natura le oferă inițiativei sale inteligente”.

 
Alți călători francezi care au străbătut Dobrogea în secolele XV-XIX: cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/IV), baronul F. de Pavie (1585/XV), secretarul diplomatic de la Croix (1672/XL), J. Tavernier (1677/XLII), călugărul iezuit P. Avril (1689/XLIII), protestantul A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2), baronul F. de Tott (1769/LXVIII), contele d`Antraigues (1779/LXXIV), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), contele d`Hauterive (1785/LXXII), contele de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), contele de Langeron (1807;1809/CII), contele de Lagarde (1813/CIII), ofițerul H. de Béarn (1828/CVII), diplomatul L. de Beaujour (1817/CX), literatul A. Labatut (1837/CXX), negustorul J. Morot (1839/CXXIV), E. Thouvenel (1839/CXXVI), vicontele de Valon (1843/CXXXIX), vicontesa de Saint-Mars (1845/CXLI), jurnalistul X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf X. de Hell (1846/CXLIV), jurnalistul A. Joanne (1846/CXLV), diplomatul A. Billecocq (1846/CXLVI), profesorul de retorică J. Ubicini (1848/CXVII), arhitectul F. Pigeory (1850/CXLIX), paleontologul J. Boucher (1853/CLIV), artistul plastic C. Doussault (1843/CLVIII), economistul T. Lefebvre (1853;1857/CLX), ofițerul C. Fay (1854/CLXII), medicul F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul C. Allard (1855/CLXVII), turistul J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), geograful G. Lejean (1857/CLXXIV), anonimul francez (1857?1858/CLXXV), bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI), contele H. de Bourbon (1861/CLXXX) și Olympe Audouard (1865/CLXXXIII).
 
Alți călători străini care au străbătut Dobrogea pe cale fluvialo-maritimă în secolele XIV-XIX: anonimul grec de la sfârșitul secolului XIV (Călători II), germanul J. Schiltberger (1425?1427/Călători III), cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/Călători IV), negustorul englez J. Newberie (1582/Călători XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/Călători XIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/Călători XIV), baronul francez F. de Pavie (1585/Călători XV), olandezul J. Van der Doris (1597/Călători XX), călugărul rus A. Suhanov (1651/Călători XXX), clericul creștin Paul din Alep (1653/XXXVII), starețul Leontie (1701/XLV), călugării ruși Macarie și Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruși Silvestru și Nicodim (1722/LVI), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), consulul britanic W. Eton (1777/LXXIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofițerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), solul venețian V. di Alessandri (1572/XCIII; s), mineralogul englez E. Clarke (1800/XCVIII), medicul englez W. Wittman (1802/C), diplomatul francez L. Beaujour (1817/CX), caretașul E. Dobel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitoarea engleză J. Pardoe (1836/CXIV), preotul englez C. Elliot (1835/CXV), literatul scoțian J. Fraser (1836/CXVI), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), literatul francez A. Labatut (1837/CXX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoțieni A. Bonar și R. Mc Cheyne (1839/CXII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), ofițerul britanic A. Slade (1838/CXXV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), negustorul american V. Nolte (1840/CXXVII), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), gentlemanul englez R. Snow (1841/CXXXI), medicul american V. Mott (1841/CXXXII), botanistul elvețian C. Guebhart (1842/CXXXIII), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), vicontesa franțuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), jurnalistul francez A. Joanne (1846/CXLV), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elvețian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII), filologul german J. Petermann (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), contele englez Carlisle (1853/CLV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), generalul austriac H. von Hess (1839/CLXIV), căpitanul E. Spencer (1853/CLXVI), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), slt. englez Ch. Gordon (1856/CLXX), istoricul danez F. Schiern (1857/CLXXI), diplomatul german/prusian R. Kunisch (1858/CLXXII), anonim englez (1857/CLXXII), geograful francez G. Lejean (1857/CLXXIV), anonimul francez (1857?1858/CLXXV), bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII), pictorul elvețian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX), turistul belgian L. Verhaeghe (1862/CLXXXII), jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII), ziaristul rus G. Danilevski (1866/CLXXXV) și turista elvețiancă V. de Gasparin (1866/CLXXXVI).
 
Surse foto:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Rom%C3%A2niei#/media/File:Romania_1859-1878.jpg
http://www.profudegeogra.eu/wp-content/uploads/2012/10/Harta-delta-Dunarii..jpg
https://ro.wikipedia.org/wiki/Claudius#/media/File:Ch%C3%A2teau_de_Versailles,_salon_de_la_paix,_buste_d%27empereur_romain_(Claude).jpg
https://ro.wikipedia.org/wiki/Gaius_Marius#/media/File:Bust_of_Marius_(GL_319)_-_Glyptothek_-_Munich_-_Germany_2017.jpg
https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_cel_Mare#/media/File:Alexander_and_Bucephalus_-_Battle_of_Issus_mosaic_-_Museo_Archeologico_Nazionale_-_Naples_BW.jpg
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/40/Napoleon_in_His_Study.jpg
https://mistereledunarii.wordpress.com/2012/03/23/misterul-lui-charles-hartley/
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/istoria-comisiei-europene-a-dunarii
https://fr.wikipedia.org/wiki/L%C3%A9on_Renier#/media/File:Leon_Renier_par_Piot-Normand.jpg
https://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_Br%C4%83tianu#/media/File:Dumitru_C_Bratianu.jpg
https://en.wikipedia.org/wiki/Thomas_Abel_Brimage_Spratt#/media/File:Captain_Thomas_Abel_Brimage_Spratt_RN.jpg
 
Documentare:
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Bușă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul VIII, Editura Academiei Române, București, 2013.
//www.ziuaconstanta.ro/https://www.ziuaconstanta.ro/https://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2016/11/04/1_Pic/calatori_prin_dobrogea/logo_institut_istorie_nicolae_iorga.jpg
http://www.acad.ro/com2011/img1006Aman/DSCN0668.jpg
https://www.librariaonline.ro/stiinte_umaniste/istorie/personalitati/calatori_straini_despre_tarile_romane_in_secolul_al_xix_lea_serie_noua_volumul_ix-busa_daniela-p10095878
https://en.wikipedia.org/wiki/Ernest_Desjardins#/media/File:ErnestDesjardins.jpg
 

Despre Marius Teja

 
Marius Virgil Teja s-a născut în județul Constanța, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București și are un master în Relații Internaționale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universității din București. A fost profesor de Istorie și Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
 
Citește și:
 
Colaborare ZIUA de Constanța
Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja
 
Călători străini prin Dobrogea (CLXXXVI) - Contesa de Gasparin (Elveţia) (galerie foto)