Călători străini prin Dobrogea (CV) - generalul F. Berg (Rusia) (galerie foto)

Feodor Berg (?-1874) s-a născut într-o familie a micii nobilimi din Estonia ţaristă. El a luptat împotriva lui Napoleon ca sublocotenent (1812) şi căpitan (1814). În perioada 1820-1822, Berg a îndeplinit funcţia de consilier de stat în ambasadele din Munchen, Roma şi Neapole.

Avansat general, el este detaşat în 1826-1827 la ambasada din Constantinopol/Istanbul. În această calitate, însoţit de doi ofiţeri, Berg a făcut în septembrie 1826 o călătorie de cercetare în Dobrogea otomană, parte a eyalet (provincie) cu reşedinţa în oraşul dunărean Silistra (la România în 1913-1940, apoi din nou la Bulgaria).
 
Relatarea călătoriei în limba rusă a apărut în 1827, la St. Petersburg, cu titlul „Câteva informaţii despre malul drept al Dunării culese în 1826“. Lucrarea de 45 de pagini cu cinci hărţi se află la Biblioteca Istorică de Stat din Moscova. Institutul „N. Iorga“ a folosit această ediţie pentru traducerea românească din noua serie „Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea“.
 
Fiind un bun topograf, Berg a descris pe larg localităţile fortificate dobrogene de pe malul Dunării pe un traseu nord-sud: Tulcea - Isaccea - Măcin - Pecineghi/Peceneaga - Daianî/Dăeni.
 
Cetatea Tulcea era construită la cinci verste (o verstă rusească = 1.067 m) de cea veche, la 400 de stânjeni (un stânjen = cca doi metri) de Dunăre şi 200 de stânjeni de gârla Somova. Fortificaţia, a cărei construcţie începuse după pacea ruso-turcă din 1812 de la Bucureşti şi se terminase în 1825, era compusă din două bastioane şi un val de pământ. Construcţiile militare includeau „o pivniţă“ din piatră pentru praf de puşcă, un „hambar“ din piatră pentru arme, cinci cazemate din piatră pentru 1.000 de soldaţi, o cazarmă din piatră şi trei din lemn. Cei 20 de soldaţi din garnizoană aveau ca misiune să păzească noaptea porţile care se închideau şi mahalalele. De asemenea, zona fluvială era păzită de pichete formate din câte zece tătari şi zece „dunăreni“.
 
Comandantul Iunus-paşa, numit în 1821 şi fost ayan de Chilia, avea 70 de ani, vorbea „puţin“ rusa, era „un bun legiuitor, iubit de populaţie de şi de soldaţi“. Funcţia sa era de „Capugi-paşa“ şi recent fusese numit „Kazak-Paşa“, funcţie ce-i conferea autoritatea asupra lipovenilor şi, pe timp de război, asupra cazacilor vecini.

Întăriturile vechi fuseseră distruse total de turci, pe locul lor fiind construite „câteva căsuţe“ locuite de funcţionarul vamal şi pichetul tătăresc.
 
Construcţiile civile erau reprezentate de „casa Paşei“ din piatră cu grajd, mecet (geamie) din piatră cu minaret „înalt“, două mori de pământ acţionate de cai, „o izbă“ pentru copt pâine, 15 „căsuţe“ acoperite cu stuf şi o fântână cu apă puţină în bazarul turcesc. Cartierul „moldovenesc“ avea 120 de case şi o moară de vânt. Cartierul „turcesc“ cuprindea o geamie din lemn recent construită de Hasan Efendi, „apropiat“ lui Iunus-paşa, şi 200 de case din lut, unde locuiau şi slujbaşii. O zonă specială era „bazarul turcesc“, compus din 30 de case de lut, cherhanaua şi „câteva“ prăvălii şi cafenele.

 
În concluzie, generalul rus aprecia că starea fortificaţiei „nu permite să reziste mult timp“ şi că, prin controlul Tulcei, navigaţia pe braţul Sulina, „singurul“ utilizabil, devenea „practic imposibilă“ pentru corăbiile care veneau dinspre Marea Neagră.
 
Prin Tulcea mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVI - XVIII: nobilul sol polonez A. Taranowski (1569/Călători VIII), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), negustorul italian P. Giorgi (ante-1595/XVIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1667/XXXVIII.4; 1657/XXXVIII.6.D; 1657/XXXVIII.6.E; 1659/XXXVIII.7.A; 1659/XXXVIII.7.B), stareţul rus Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), baronul franco-maghiar F. de Tott (1769/LXVIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), contele francez A. de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus M. Kutuzov (1791/LXXXIX) şi contele francez de Langeron (1807;1809/CI).
 
Cetatea Isaccea, terminată chiar în 1826, se afla la trei verste de cea veche, ale cărei şanţuri cu apă erau încă vizibile. Fortificaţia era compusă din şapte bastioane, cele două mari fiind apărate de 14 şi, respectiv, cinci tunuri. Alte lucrări militare includeau patru porţi, opt cazemate de piatră şi pământ pentru 2.000 de soldaţi, două depozite de piatră pentru praf de puşcă şi un depozit de piatră pentru arme. Comparativ cu 1821, când Berg trecuse prima dată prin Isaccea, se mai lucra la unele bastioane, garnizoana fusese recent mărită de la 400 la 1.200 de soldaţi şi 50 de tunuri de diverse calibre, fiind organizată şi o şcoală de artilerie. Comandantul Ibaga-paşa, numit în 1819, era „peste măsură de zgârcit“ şi nu era „iubit de armată şi popor“. Mai mult chiar, în 1825, artileriştii se revoltaseră temporar din cauza soldei restante.
 
Construcţiile civile erau reprezentate de casa Paşei, cu două etaje din piatră şi ţiglă, două depozite de piatră pentru pâine, două mori de lemn acţionate de cai, o geamie mare din piatră şi una din lemn lângă bazar, 300 de case din lut şi prăvălii acoperite de stuf sau ţigle şi de fântâni. Periferia era constituită din „mahalaua moldovenească“, cu 60 de case, şi mahalaua turcească, cu 20 de case.
 

În concluzie, ofiţerul rus a identificat vulnerabilităţile din direcţia vechii fortificaţii de care ar fi putut profita eventualii asediatori şi a apreciat că Isaccea „nu poate rezista multă vreme“. Aprovizionarea cu apă din exterior putea fi perturbată prin cucerirea „ostrovului“ lat de două verste şi situat la 70 de stânjeni de cetate. Pe de altă parte, prezenţa otomanilor în cetate putea fi „stânjenitoare“ pentru liniile de comunicaţie ruseşti peste fluviu şi o cauză de „permanentă tulburare“ pentru populaţiile vecine ostile Rusiei cum erau lipovenii, cazacii de la Nipru şi tătarii.
 
Isaccea mai fusese tranzitată în secolele XVI - XVIII şi de alţi călători străini: sultanul Soliman Magnificul (1538/Călători VI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), diplomatul englez H. Austell (1585/XIV), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), olandezul J. van der Doris (1597/XX), călugărul rus A. Suhanov (1651 /XXXI), clericul creştin sirian Paul din Alep (1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), diplomatul francez de la Croix (1672/XL), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Nicodim şi Silvestru (1722/LVI), solul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV) şi contele francez de Langeron (1790-1791/LXXXVIII).
 
Cetatea Măcin era construită pe o stâncă „destul de înaltă“, pe malul celălalt al Dunării aflându-se cetatea otomană Brăila. Fortificaţia cuprindea şase bastioane cu câte şase tunuri de calibre diferite. Partea dinspre uscat a cetăţii era înconjurată de un şanţ căptuşit cu piatră şi un val de pământ cu palisade, cu două avanposturi spre Brăila şi Babadag, prevăzute cu porţi şi punţi. În interiorul fortificaţiei fuseseră construite un depozit de praf de puşcă, cinci cazemate subterane din piatră pentru 800 de soldaţi, o magazie din piatră pentru pâine, 130 de case din chirpici şi stuf şi o fântână „mică“ lângă „casa Paşei“. Berg considera că, din punctul de vedere al mărimii, cetatea Măcinului „nu poate egala“ pe cea a Tulcei sau a Isaccei, dar, ca urmare a poziţiei şi a structurii, „poate rezista mai mult“. Cum circula „zvonul“ că urmau a fi aduse întăriri de la Brăila, generalul rus aprecia că efectivul garnizoanei putea atinge maxim 2.000 de ostaşi. „La o bătaie de puşcă“ de cetate se afla „o mahala“ cu 80 de case „ale moldovenilor“ şi 100 ale turcilor. Recent fusese numit paşă de Măcin Soliman, rezident al „oraşului“, care era „drept în aplicare legilor şi iubit de popor şi ostaşi“.
 
Prin Măcin trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVII - XVIII: clericul armean S. Lehaţi (1608/Călători XXII), probabil soldatul german J. Wilden (1611/XXIII), agentul comercial italian T. Alberti (1612 şi 1613/XXIV), călugărul rus V. Gagara (1637/XXVII), nobilul sol polonez W. Miaskowski (1640/XXVIII), probabil soldatul german N. Schmidt (1651/XXXIII), englezul R. Bargrave (1652/XXXIV), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), nobilul sol polonez F. Wysocki (1667/XXXIX), J. Tavernier (1677/XLII), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), diplomaţii maghiari curuţi M. Bay şi G. Papay (1705-1706/XLIX), diplomatul maghiar curut J. Papai (1710/XLVIII), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), iezuitul G. R. Boscovich (Ragusa; 1762/LXIV), diplomatul otoman Resmi Ahmed (1764/LXVI), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim paşa (1776/LXXI), nobilul sol rus N. Repnin (1776/LXXII), diplomatul polonez J. Mikoscha (1780/LXXVI), contele francez de Langeron (1791/LXXXVIII), ofiţerul de marină englez W. Smith (1792/XC), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII) şi contele francez de Langeron (1807;1809/CI).
 
„Satul tătăresc“ Pecineghi (azi, comună în vestul judeţului Tulcea) era situat la 20 de verste sud de Măcin. Localitatea era compusă din „mai mult de 250 de curţi“, iar în apropierea debarcaderului funcţiona un „important“ târg de pâine.
 
Prezenţa tătarilor în Dobrogea mai fusese semnalată şi de alţi călători străini în secolele XIV-XVIII: arabul Ibn Battuta (1330/Călători I), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), probabil baronul francez F. de Pavie (1585/XV), agentul diplomatic habsburgic A. Radibrat (1603/XXI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.A), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV) şi diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), ofiţerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1; 1583/XCIV.2; 1584/XCIV.3; 1585-1586/XCIV.4/s) şi nobilul sol austriac G. von Egenberg (1593/XCV/s).
 
În „bogata localitate“ Daianî (azi, comună în SV extrem al judeţului Tulcea) se găseau 500 de case de turci şi „câteva de moldoveni“.

Alţi călători ruşi care au străbătut Dobrogea în secolele XVI-XVIII: diacul T. Korobeinikov (1593/XVII), călugărul V. Gagara (1637/XXVII), stareţul A. Suhanov (1651/XXXI), ierodiaconul I. Travelski (1651/XXXII), stareţul Leontie (1701/XLV), ieromonahii Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), călugării Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), ambasadorul cneaz N. Repnin (1776/LXXII) şi generalul M. Kutuzov (1791/LXXXIX).

Surse foto:

storiiregasite.files.wordpress.com
zarnesti.net
www.romaniapozitiva.ro
upload.wikimedia.org
www.artatraditionala.ro
4.bp.blogspot.com

Documentare: 

Institutul de istorie „Nicolae Iorga“, editor Paul Cernovodeanu, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul II, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005.
www.ziuaconstanta.ro
p.calameoassets.com
clasapalatina.files.wordpress.com
historia.org.pl