Călători străini prin Dobrogea (CX) - Louis de Beaujour (Franța) (galerie foto)

Diplomatul și publicistul francez Louis de Beaujour (1765-1836) a ocupat posturi în Imperiul Otoman, Suedia și SUA.
El a fost prezent în imperiul sultanilor în timpul revoluției din Franța și în 1817, când a străbătut și Dobrogea, parte a eyalet (provincie) cu reședința în orașul dunărean Silistra. Relatarea călătoriei din 1817 a publicat-o în două volume în 1829, după înfrângerea turcilor în războiul cu Rusia țaristă. Titlul volumului publicat la Paris este Voyage militaire dans l 'Empire othoman ou Description de ses frontières et de ses principales défenses. Institutul „N. Iorga” a folosit această ediție pentru traducerea românească din noua serie Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea.
 
Francezul a alocat un capitol prezentării fortificațiilor otomane de pe Dunăre începând cu Orșova, iar în ce privește Dobrogea a parcurs următorul itinerar: Silistra – Rassova/Rasova – Hârșova – Matchin/Măcin – Isaccea – Tulcea – Sulina.
 
Silistra a făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, care a aparținut României de la al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
 
Prin Silistra trecuseră și alți călători străini în secolele XV-XVIII: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445 /Călători IV), grecul I. Paleologul (1573/IX), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), englezul H. Cavendish (1589/XV), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), A. Radibrat din Republica Ragusa (Dubrovnik/1603/XXI), solul polonez J. Krasinski (1636/XXV), translatorul armean Romaskiewicz (1639/XXVI), solul polonez W. Miaskowicz (1640/XXVIII), polonezul A. Taszycki (1640/XXIX), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), călugărul rus I. Travelski (1651/XXXII), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F), solul rus de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), medicul german din armata rusă J. Minderer (1771-1774/LXX), solul otoman Abdulkerim pașa (1775/LXXI), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac de origine croată Franz Mihanovici (1783/LXXIX), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII), britanica lady Craven (1786/LXXXIII), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), căpitanul austriac de origine greacă Gugomos (1790/LXXXVII), ofițerul britanic de marină sir W. Smith (1792/XC), călugărul grec Mitrofan (1610-1611/XCVII; s), medicul britanic W. Witmann (C/1802), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), contele francez de Lagarde (1813/CIII), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), lt.-col. rus F. Nyberg (1828;1830/CVI) și lt. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX).
„Orășelul Rasova” (azi comună în județul Constanța) era așezat în locul în care Dunărea se afla la cea mai mică distanță de Marea Neagră, adică 12 leghe (1 leghe vest-europeană = 4-5,5 km).
Prin Rasova au trecut și alți călători străini în secolele XVIII – XIX: căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), lordul Bentinck (1801/XCIX) și medicul englez W. Wittman (1802/C).
 
Pe acest „istm” fusese construit de împăratul Traian „zidul sau valul” care începea la Rasova, trecea pe „sub orășelul” Karasu/Medgidia și se termina la portul Constanța.
 
Referiri despre istoria antică a Dobrogei au mai făcut și alți călători străini în secolele XV - XVIII: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445/IV), nobilul poet polonez E. Otwinowski (1557/VII), cărturarul Iacob Paleologul (1573/IX), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584-1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XIV), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII; 1714/LIV), diplomatul rus de origine scoțiană J. B. of Antermony (1738/LVII), nobilul grec M. Katsaitis (Veneția; 1742/LIX), iezuitul G. R. Boscovich (Republica Ragusa; 1762/LXIV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LIX), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1/s), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX) și lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1830/CVIII).
 

De Beaujour numește Dobrogea regiunea dintre valul lui Traian și Delta Dunării și o consideră „ținutul din Bulgaria”.

Numele Dobrogea mai fusese folosit și de alți călători străini în secolele XVI-XVIII: cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), episcopul catolic bulgar F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), clericul creștin sirian Paul din Alep (1653 și 1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.A; 1652/XXXVIII.5.C; 1652/XXXVIII.5.E; 1652/XXXVIII.5.F; 1656/XXXVIII.6.A; 1663/XXXVIII.3; 1667/XXXVIII.4), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), diplomatul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim pașa (1776/LXXI), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), locotenentul francez A. de Lafitte (1784/LXXX), ofițerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M Gruneweg (1582/XCIV.1/ s) și diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV).
  
Drumurile pe segmentul Rasova – Hârșova – Măcin era „întretăiate” de mlaștini.
 
Călătorul francez a apreciat în mod greșit că Hârșova era situată acolo unde în antichitatea greco-romană se afla „vechiul Axiopolis”, azi Cernavodă. Deși era „un orășel” apărat de o fortificație „mică”, „importanța militară” a localității era dată de un pod de vase permanent, singurul de pe cursul Dunării de Jos.
 
Prin Hârșova trecuseră în secolele XVI – XVIII și alți călători străini: sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul turc Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F), nobilul sol polonez F. Wysocki (1667/XXXIX), nobilul sol polonez F. Orlik (1722/LV), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV) și căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), M. Gruneweg (1584/XCIV.3; 1586/XCIV.4), medicul.britanic W. Witmann (C/1802), contele de Langeron (1809/CI) și lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1829-1830/CVIII).

Fortul Măcin era „mic” și „foarte bine” construit.

Prin Măcin trecuseră și alți călători străini în secolele XVII – XVIII: clericul armean S. Lehați (1608/Călători XXII), probabil soldatul german J. Wilden (1611/XXIII), agentul comercial italian T. Alberti (1612 și 1613/XXIV), călugărul rus V. Gagara (1637/XXVII), nobilul sol polonez W. Miaskowski (1640/XXVIII), probabil soldatul german N. Schmidt (1651/XXXIII), englezul R. Bargrave (1652/XXXIV), clericul creștin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), nobilul sol polonez F. Wysocki (1667/XXXIX), J. Tavernier (1677/XLII), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), diplomații maghiari curuți M. Bay și G. Papay (1705-1706/XLIX), diplomatul maghiar curut J. Papai (1710/XLVIII), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), iezuitul G. R. Boscovich (Ragusa; 1762/LXIV), diplomatul otoman Resmi Ahmed (1764/LXVI), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim pașa (1776/LXXI), nobilul sol rus N. Repnin (1776/LXXII), diplomatul polonez J. Mikoscha (1780/LXXVI), contele francez de Langeron (1791/LXXXVIII), ofițerul de marină englez W. Smith (1792/XC), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV) și lt. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX).

Isaccea era un „oraș” de 2-3.000 locuitori apărat de un „mic” fort. Aici se putea traversa Dunărea cu bacul spre Basarabia, anexată în 1812 de Rusia. De asemenea, francezul precizează că era locul unde „se crede” că fusese traversat fluviul de către regele persan Darius I în expediția sa contra sciților (514 î. H.)
Isaccea mai fusese tranzitată în secolele XVI – XVIII și de alți călători străini: sultanul Soliman Magnificul (1538/Călători VI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), diplomatul englez H. Austell (1585/XIV), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), olandezul J. van der Doris (1597/XX), călugărul rus A. Suhanov (1651 /XXXI), clericul creștin sirian Paul din Alep (1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), diplomatul francez de la Croix (1672/XL), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), călugării ruși Macarie și Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruși Nicodim și Silvestru (1722/LVI), solul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), contele francez de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830/CVIII) și lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1830/CIX).
După Isaccea, Dunărea „se înfunda” într-o câmpie „joasă și mlăștinoasă”, unde se ramifica în trei brațe. Doar brațul din mijloc, adică Sulina, era navigabil, în timp ce Chilia și Sf. Gheorghe erau accesibile doar bărcilor, deoarece erau „stânjenite de mâl”.

Brațele Sulina și Sf. Gheorghe erau apărate de fortul Tulcea, care era „foarte mic” și fusese construit în punctul în care cele două brațe se ramificau. De Beaujour recomanda mărirea suprafeței fortului pe înălțimile vecine.
Prin Tulcea mai trecuseră și alți călători străini în secolele XVI – XVIII: nobilul sol polonez A. Taranowski (1569/Călători VIII), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), negustorul italian P. Giorgi (ante 1595/XVIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1667/XXXVIII.4; 1657/XXXVIII.6.D; 1657/XXXVIII.6.E; 1659/XXXVIII.7.A; 1659/XXXVIII.7.B), starețul rus Leontie (1701/XLV), călugării ruși Macarie și Silvestru (1704/XLVII), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1), călugării ruși Silvestru și Nicodim (1722/LVI), diplomatul rus de origine scoțiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), baronul franco-maghiar F. de Tott (1769/LXVIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), contele francez A. de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus M. Kutuzov (1791/LXXXIX), contele francez de Langeron (1807;1809/CI) și generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV).
De asemenea, observatorul francez considera necesară și construirea unei redute în jurul satului Sulina, pentru a include farul care asigura navigația pe acest braț.

Prin Sulina mai trecuseră și alți călători străini în secolul XVIII: căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofițerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI) și nobilul diplomat austriac W. von Brognard (1786/LXXXV).
 
De Beaujour concluziona că linia de apărare a Dunării era compusă din „multe” fortărețe otomane, „majoritatea prost construite” și care lăsau, deci, „mari distanțe” fără apărare. Ca urmare, în pofida „enormului” volum de apă al fluviului, „nimic nu este mai ușor decât a străpunge linia Dunării”.
 
Alți călători francezi care au străbătut Dobrogea în secolele XV-XVIII: cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/IV), baronul F. de Pavie (1585/XV), secretarul diplomatic de la Croix (1672/XL), J. Tavernier (1677/XLII), călugărul iezuit P. Avril (1689/XLIII), protestantul A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2), baronul F. de Tott (1769/LXVIII), contele d`Antraigues (1779/LXXIV), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), contele d`Hauterive (1785/LXXII), contele de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), contele de Langeron (1807;1809/CII), contele de Lagarde (1813/CIII) și ofițerul H. de Béarn (1828/CVII).
 
Foto
 
https://istoriiregasite.files.wordpress.com/
https://www.agero-stuttgart.de/
http://4.bp.blogspot.com
http://www.xplorio.ro/
http://wp.libertatea.ro/
https://upload.wikimedia.org/ 
http://www.romaniapozitiva.ro/
http://blog.noviodunum.ro/
 
Document
 
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Paul Cernovodeanu, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, volumul II, Editura Academiei Române, București, 2005.
 
https://clasapalatina.files.wordpress.com/
http://p.calameoassets.com/
http://gallica.bnf.fr/