Călători străini prin Dobrogea (CXCI.2) - Wilhelm Brennecke (Prusia - Germania) (galerie foto)

Wilhelm Brennecke (1813 Demmin - 1872 Posen=Poznan/Polonia) a studiat matematica şi ştiinţele naturii la Universitatea din Berlin, obţinând o diplomă pentru a preda engleza, francez şi italiana. Cariera pedagogică şi-a terminat-o cu funcţia de director al Realschule din Poznan, în care a fost numit în 1853. A călătorit în Europa de Vest în scopul perfecţionării lingvistice şi a scris lucrări de pedagogie, limbi străine, fizică şi matematică.
 

 
Prin Pacea de la Adrianopol din 1829, Rusia anexase Delta Dunării şi deschisese navigaţia pe Dunăre. Ca urmare, în anii 30, în Austria au fost înfiinţate două companii de navigaţie: „Donau-Dampfschiffahrt Gesellschaft” (Viena), care opera până la Galaţi, şi „Österreichischer Lloyd” (Trieste/Italia), care opera din portul moldovenesc până în capitala otomană. După înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeii (1853-1856), Delta Dunării a fost retrocedată Imperiului Otoman şi circulaţia fluvială s-a intensificat.
 
În septembrie 1868, Brennecke a călătorit pe Dunăre şi Marea Neagră spre Constantinopol/Istanbul. În portul dunărean Galaţi a debarcat pentru a face o excursie în Dobrogea otomană. El şi-a publicat memoriile de călătorie în 1870, la Hanovra, cu titlul Die Länder an der unteren Donau und Konstantinopel. Reise-Erinnerungen aus dem Herbst 1868. Cartea a fost dedicată lui Mihail Kogălniceanu, unul din foştii săi elevi români şi ministru de interne în acel moment. Institutul „N. Iorga” a folosit această ediţie pentru traducerea românească din noua serie Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea.
 
Excursia în Dobrogea din zilele de 23-25 septembrie a început prin vizitarea vechiului său prieten francez dr. Désiré More, menţionat şi de compatriotul acestuia E. Desjardins (1867/CXXXVII.2). Ei s-au întâlnit la viceconsulatul otoman de la Brăila, unde turistul îşi vizase paşaportul şi au trecut Dunărea cu barca în 20 de minute, strecurându-se printre „numeroase” corăbii şi vapoare, ocazie în care germanul a constatat că turcii sunt „foarte pricepuţi” barcagii.
 
Prezenţa comunităţilor turce în Dobrogea fusese semnalată şi de: abatele italian L. Spallanzano (1786/LXXXVI), englezul W. Hunter (1792/XCI), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), ofiţerul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), ofiţerul rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1839;1841/CXXIX), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), medicul american V. Mott (1841/CXXXII), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXLVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII), pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.2; 1857/CLXXXI.3; 1858/CLXXXI.5; 1858/CLXXXI.6; 1858/CLXXXI.7; 1859/CLXXXI.8; 1859/CLXXXI.9; 1859/CLXXXI.11; 1859/CLXXXI.12; 1860/CLXXXI.16; 1860/CLXXXI.17; 1860/18), turistul belgian L. Verhaeghe (1862/CLXXXII), jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII) şi elveţianca V. de Gasparin (1866/CLXXXVI).
 
Pe malul otoman a avut loc o verificare „foarte exactă” din partea slujbaşilor sultanului. Deşi francezul îi cunoştea bine, deoarece trecea des graniţa în România, nu au putut evita bacşişul: „în Turcia «niciodată fără aşa ceva»“. Funcţionarii otomani erau „aidoma cerşetorilor neruşinaţi”, având însă ascunse la brâu un iatagan şi două pistoale. Aparent „cu totul inofensivi”, stăteau cu picioarele încrucişate pe un divan, fumând tabac, ciubucuri şi narghilea, iar unii încălcau interdicţiile Coranului bând mastică (rachiu).
 
Fumatul din pipă, narghilea şi ciubuc a fost menţionat în secolul XVIII-XIX de: abatele catolic italian L. Spallanzani (1786/LXXXVI), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), ofiţerul francez H. de Béarn (1828/CVII), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXIX), medicul american J. Noyes (1854/CLIX), medicul francez C. Allard (1855/CLXXVII.1), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.3) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.3; 1859/CXXXI.12).

 
Provincia otomană Dobrogea se învecina „la vest cu Bulgaria” şi din punct de vedere climatic se împărţea în două zone: cea „nesănătoasă” (adică Delta Dunării), unde inundaţiile „numeroase” produceau „mereu” friguri, şi cea „sănătoasă”, cu ramificaţiile Munţilor Balcani (adică Munţii Dobrogei), acoperiţi de păduri şi cu înălţime maximă de 1.000 de picioare (un picior anglo-saxon = 0,3 m), aspecte care dădeau ţinutului „un farmec peisagistic”.
 
Numele Dobrogea mai fusese folosit şi de alţi călători străini în secolele XVI-XVIII: cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), episcopul catolic bulgar F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653 şi 1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.A; 1652/XXXVIII.5.C; 1652/XXXVIII.5.E; 1652/XXXVIII.5.F; 1656/XXXVIII.6.A; 1663/XXXVIII.3; 1667/XXXVIII.4), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), diplomatul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim paşa (1776/LXXI), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), locotenentul francez A. de Lafitte (1784/LXXX), ofiţerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M Gruneweg (1582/XCIV.1/ s), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CXLVIII), ofiţerul francez C. Fay (1854/CLXII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), anonim englez (1857/CLXXIII), anonim francez (1857?1858/CLXXV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.3), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.2; 1858/CLXXXI.9; 1859/CLXXXI.15), turistul belgian L. Verhaeghe (1862/CLXXXII), jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII) şi epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.2).
Pădurile din Dobrogea au fost menţionate în secolele XVI–XIX de: nobilul sol polonez E. Otwinowski (1557/VII), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), cărturarul otoman Evlia Celebi de la mijlocul secolului XVII (XXXVIII.5; XXXVIII.6) , baronul francez F. De Tott (1769/LXVIII), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), agentul comercial M. Gruneweg (1583/XCIV.2; 1582/XCIV.1), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), geograful francez G. Lejean (1857/CLXXIV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.3), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.3; 1859/CLXXXI.15) şi epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.2).
 
Măcin
Oraşul turc Matschin/Măcin se afla pe teritoriul oraşului roman Arrubium şi era reşedinţa unui Unterpascha (Kaïmakam). Cei 6.000 de locuitori se ocupau cu un „însufleţit” comerţ agricol.
 

Prin Măcin trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVII - XIX: clericul armean S. Lehaţi (1608/Călători XXII), probabil soldatul german J. Wilden (1611/XXIII), agentul comercial italian T. Alberti (1612 şi 1613/XXIV), călugărul rus V. Gagara (1637/XXVII), nobilul sol polonez W. Miaskowski (1640/XXVIII), probabil soldatul german N. Schmidt (1651/XXXIII), englezul R. Bargrave (1652/XXXIV), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), nobilul sol polonez F. Wysocki (1667/XXXIX), J. Tavernier (1677/XLII), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), diplomaţii maghiari curuţi M. Bay şi G. Papay (1705-1706/XLIX), diplomatul maghiar curut J. Papai (1710/XLVIII), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), iezuitul G. R. Boscovich (Ragusa; 1762/LXIV), diplomatul otoman Resmi Ahmed (1764/LXVI), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim paşa (1776/LXXI), nobilul sol rus N. Repnin (1776/LXXII), diplomatul polonez J. Mikoscha (1780/LXXVI), contele francez de Langeron (1791/LXXXVIII), ofiţerul de marină englez W. Smith (1792/XC), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), lt. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), ieromonahul rus Partenie (1839/CXIX), prinţul prusian H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), anonim englez (1857/CLXXIII), anonim francez (1857?1858/CLXXV) şi epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.2).
Referiri despre istoria antică a Dobrogei au mai făcut şi alţi călători străini în secolele XV - XIX: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445/IV), nobilul poet polonez E. Otwinowski (1557/VII), cărturarul Iacob Paleologul (1573/IX), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584-1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XIV), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII; 1714/LIV), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), nobilul grec M. Katsaitis (Veneţia; 1742/LIX), iezuitul G. R. Boscovich (Republica Ragusa; 1762/LXIV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LIX), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1/s), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1830/CVIII), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), ofiţerul maritim britanic A. Slade (1838/CXXV), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), diplomatul francez A. Billecocq (1846/CXLVI), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CLVIII), economistul francez T. Lefebvre (1853;1857/CLX), polonezul convertit la islam M. Czajkowski/Sadyk-paşa (1854/CLXIII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.2; 1858/CLXXXI.7; 1859/CLXXXI.9), turistul belgian L. Verhaeghe (1862/CLXXXII), jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII), turista elveţiancă V. de Gasparin (1866/CLXXXVI) şi profesorul german W. Brennecke (1868/CXCI.1).
 
Aici, germanul a vizitat mai întâi familia unui negustor grec, a cărui prăvălie se afla la parterul unei case construită „după moda orientală”, în care se trăia „mai mult afară” decât în Europa. Oaspeţii au fost trataţi cu dulceţuri şi cafea. Fotografiile de familie confirmau existenţa în oraş a unui atelier fotografic, profesie apărută cu de decenii în urmă în Occident.
 
Prezenţa grecilor în Dobrogea în secolele XVI-XIX a fost menţionată şi de: nobilul sol polonez A. Tarnowski (1569/VIII), nobilul sol polonez J. Krasinski (1636/XXV), nobilul sol polonez W. Miaskowski (1640/XXVIII), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), episcopul catolic F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), nobilul sol polonez J. Gnisnki (1677/XLI), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2) şi diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), anonim francez (1857?1858/CLXXV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4), inginerul scoţian H. Barkley (1859/CLXXXI.11), elveţianca V. de Gasparin (1866/CLXXXVI) şi epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.2). În Evul Mediu termenul „grec” era unul generic prin care catolicii şi protestanţii îi desemnau pe ortodocşi.
 
A doua vizită a fost făcută la o familie bulgară, unde au fost trataţi cu compot de trandafiri, care mirosea „superb” şi avea gustul „foarte plăcut”. Casa însă fusese construită „mai mult în pământ şi mai avea încă ceva dintr-o peşteră”.
 
Prezenţa bulgarilor în Dobrogea a fost semnalată şi de alţi călători străini în secolele XVI- XIX: călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), clericul rus I. Travelski (1651/XXXII), episcopul catolic F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), clericul creştin sirian Paul de Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), nobilul sol polonez J. Gninski (1677/XLI), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. Of Antermony (1738/LVII), diplomatul maghiar curut M. Kelemen (1738/LVIII), iezuitul ragusan G. Boscovich (Dubrovnik; 1762/LXIV), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII), lt. col rus de origine finlandeză G. Ramsay (1830/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), englezul R. Snow (1831/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), anonim francez (1857?1858/CLXXV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.2; 1859/CLXXXI.9; 1859/CLXXXI.11; 1859/CLXXXI.15), turista elveţiancă V. de Gasparin (1866/CLXXXVI) şi epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.2).
 
Majoritatea locuitorilor era formată din turci şi, ca urmare, existau moschei cu minarete şi cafenele „din plin”. Aici, puteau fi găsiţi bărbaţii „visând, fără gânduri şi fără ocupaţie”, în timp ce femeile se ocupau cu „muncile grele”, mai ales pe câmp. Europeanul considera că turcoaica era „în acelaşi timp sclava şi prostituata” turcului, a cărui singură obligaţie era aceea de a o hrăni. Occidentalul concluziona „cu îndrăzneală că toată hiba islamului constă în desconsiderarea femeii şi că va pieri din cauza acestei ruşini”.
 
În continuare, cei doi prieteni au trecut prin satul-colonie Karkali/Carcaliu (azi com. în judeţul Tulcea) trăiau creştini ruşi de rit vechi, adică lipoveni. Biserica avea un turn „mândru”, iar moravurile locuitorilor erau „ireproşabile”, fiind oameni „sobri, caşti şi muncitori”, cu o moralitate „absolută”. Duzinile de mori de vânt din jurul satului i-au amintit germanului de orăşelele de acasă. În schimb, el a fost surprins „neplăcut” de uliţele „mult mai rele” şi lipsa unui pod.
 
Prezenţa ruşilor în general şi a cazacilor şi lipovenilor în particular în Dobrogea mai fusese semnalată şi de: diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), lt.col rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), capelanul anglican N. Burton (1837/CXVIII), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), ofiţerul maritim englez A. Slade (1838/CXXV), geograful francez A. Boue (1838/CXXIX), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul englez W. Smith (1852/CLII), polonezul convertit la islam M. Czajkowski/Sadyk-paşa (1854/CLXIII), căpitanul englez E. Spencer (1853/CLXVI), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.5), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), inginerul scoţian H. Barkley (1859/CLXXXI.8), ofiţerul englez J. Stokes (1856-1871/CLXXXIV) şi ziaristul rus G. Danilevski (1866/CLXXXV).
 
Igliţa
 
După trei ore de drum, călătorii au ajuns la Igliţa (azi inclusă în comuna Turcoaia din jud. Tulcea), unde se stabilise More. Acesta primise de la autorităţile otomane o proprietate de 60.000 mp, cu obligaţia de a o menţine „în stare bună”. Avantajele zonei pentru agricultură constau în pământul şi clima „neobişnuit de favorabile” şi apropierea de porturile dunărene româneşti Brăila şi Galaţi. Dezavantajele erau reprezentate de forţa de muncă „rară şi peste măsură de scumpă” şi „marea” secetă care dura de „mai mulţi” ani. Deşi în 1867 recolta de cereale fusese „aproape” distrusă de secetă şi buruienile crescuseră „cât un stat de om”, erau vizibil şi „un surplus” de fân.
 
Pe la Igliţa au mai trecut în secolul XVII agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), clericul ortodox sirian Paul din Alep (1653/XXXVII) şi epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.2).
 
De asemenea, doctorul creştea „numeroase” cirezi de vite, dar Brennecke credea că zootehnia i-ar fi putut aduce francezului un venit „important” dacă proprietatea „nu ar fi aici atât de prost întocmită”.
Creşterea vitelor în Dobrogea în secolele XVI–XIX a fost amintită de: baronul francez F. de Pavie (1585/XV), raguzanul Paolo Giorgi (ante-1595/XVIII); episcopul catolic bulgar P. Baksic (1641/XXX), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), cărturarul otoman Evlia Celebi (1651/XXXVIII.5.B), cărturarul englez W. Hunter (1792/XCI), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), gentlemanul englez R. Snow (1841/CXXXI), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXIX), botanistul german K. Koch (1843/CXL), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXXVII.3; CLXVII.4), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.2), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.3; 1858/CLXXXI.6), ziaristul rus G. Danilevski (1866/CLXXXV) şi elveţianca V. de Gasparin (1866/CLXXXVI).
 
Tot pe domeniul lui More, lângă ţărmul Dunării, se mai găseau „excelente” cariere de calcar, bun pentru prelucrare şi construcţii, şi cariere de granit, bun pentru construcţia de drumuri.
 
Populaţia „eterogenă” a localităţii era alcătuită din bulgari, cerchezi şi tătari, care erau lipsiţi de „înţelegerea pentru dreptul de proprietate”.
Imigraţia cerchezilor în Dobrogea otomană a fost descrisă de jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII).
 
Dunărea era aici „atât de bogată” în peşte, încât More prindea într-o singură plasă o cantitate de un chintal. Printre alte specii, se pescuiau sturioni, belugi şi somoni „foarte gustoşi”.
Pescuitul sturionilor, familie specifică Dunării, a mai fost menţionat şi de alţi călători străini în secolele XVI – XVIII: nobilul sol polonez A. Taranowski (1569/VIII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XV), diplomatul german C. Hiltebrandt (1657/XXXV), clericul creştin sirian Paul din Alep (1658/XXXVIII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1651/XXXVIII.5.B) şi francezul J. Tavernier (1677/XLII), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F.Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.4) şi ofiţerul englez J. Stokes (1856-1871/CLXXXIV).
 
Brennecke a făcut de trei ori baie în „adânca” Dunăre, ale cărei ape „minunat de plăcute şi unsuroase economisesc săpunul” şi aveau încă 23 grade Celsius în acea toamnă târzie. Un exemplu despre „lipsa de justiţie” din provincia otomană fusese cel în care Soliman-paşa condamnase la 20 de ani de închisoare pe un bulgar din Beştepe (tradus din turcă Cinci Dealuri de german), pentru că acesta găsise pe terenul său „o bucată de aur din vremea lui Alexandru cel Mare”, iar demnitarul crezuse că ţăranul ascundea descoperirea unei mari comori.
 
Soliman-paşa, guvernator al Tulcei, a fost menţionat şi de vicontele francez de Caston (1868/CXC).
 
Greci
 
Apoi, doctorul l-a dus cu trăsura pe prietenul său în satul Gretschi/Greci (azi com. în jud. Tulcea), situat la o milă şi jumătate de Igliţa. La jumătatea distanţei, germanul a băut apă de izvor „foarte bună” scoasă dintr-o fântână cu cumpănă (cisternă). În apropiere acesteia, se aflau grădini cu legume, lucrate „cu grijă”.
 
Prezenţa fântânilor în Dobrogea în secolele XVI-XIX a fost semnalată de: nobilul francez F. de pavie (1585/XV), cărturarul otoman Evlia Celebi (sec. XVII/XXXVIII.5.B, E, I; 6.E), iezuitul ragusan R. Boscovich (1762/LXIV), germanul J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial german M. Gruneweg (1581-6/XCIV.1-4), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), ofiţerul francez H. de Bearn (1828/CVII), ofiţerul rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), inginerul francez X. de Hell (1846/CXLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.3), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), cpt. de marină englez Th. Spratt (1856/CLXIX), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.2) şi inginerul scoţian H. Barkley (1859/CLXXXI.10).
 
Greci era „cea mai uimitoare” aşezare văzută „vreodată” de călătorul german. Era compusă din patru sate „diferite”, locuite de turci, cerchezi, bulgari şi tătari. O caracteristică comună celor patru comunităţi era prispa caselor acoperită cu paie şi stuf.
 
Stuful din Dobrogea a fost amintit de: clericul ortodox Paul din Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi de la mijlocul secolului XVII (XXXVIII.6), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), diplomaţii unguri curuţi M. Bay & G. Papay (1706/XLIX), medicul german J. Minderer (1771/LXX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII, locotenentul francez A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), agentul comercial M. Gruneweg (1582/XCIV.1), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), caretaşul german E. Döbel (1831/CXI), negustorul J. Morot (1839/CXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXIX), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medical francez C. Allard (1855/CLXVII), slt. englez Ch. Gordon (1856/CLXX), anonimul englez (1857/CLXXIII), geograful francez G. Lejean (1857/CLXXIV), bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.3; 1859/CLXXXI.8), ziaristul rus G. Danilevski (1866/CLXXXV), elveţianca V. de Gasparin (1866/CLXXXVI) şi topograful englez R. Arnold (1867/CLXXXVIII).
 
„Cei mai civilizaţi” erau bulgarii, care erau agricultori. „Hărnicia” femeilor era remarcabilă, multe torcând lână la fus în timp ce mergeau pe drum.
 
Tătarii se ocupau cu creşterea animalelor, având „multe” turme de oi şi capre. Locuinţele erau construite în pământ şi erau oameni „blânzi”, „cu nevoi puţine”, ai căror copii se jucau aproape goi. O observaţie a occidentalului modern caracterizată însă de un fantezism medieval a fost că tătarii erau necrofagi, dând ca exemplu că, „de curând”, la Tulcea, „capitala Dobrogei”, un copil ar fi fost copt în pâine şi mâncat!
 
Creşterea oilor în Dobrogea a fost consemnată în secolele XVII-XIX şi de: , cărturarul otoman Evlia Celebi (1651/XXXVIII.5.B; 1656/XXXVIII.6.1), episcopul catolic bulgar P. Baksic (1641/XXX), englezul W. Hunter (1792/XCI), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), chirurgul W. Wittman (1802/C), călugărul catolic armean M. Bajaskian (1808/CIII), englezul R. Snow (1831/CXXXI), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.5) şi agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.2; 1860/CLXXXI.17) şi elveţianca V. de Gasparin (1866/CLXXXVI).
 
Creşterea caprelor în Dobrogea a fost menţionată în secolul XIX de inginerul francez X. de Hell (1846/CXLIV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.3) şi elveţianca V. de Gasparin (1866/CLXXXVI).
 
Turcii „se lasă în seama lenei” şi îşi petreceau timpul la cafenea, clădire „puternic” infestată de păduchi. Dar ei nu-i ucideau „din prietenie faţă de animale”, ci doar îi alungau şi de aceea europeanul considera că „apropierea lor este de evitat”.
 
Consumul de cafea şi funcţionarea cafenelelor au fost amintite în secolele XVII-XIX de: cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.D; 1652/XXXVIII.5.H; 1652/XXXVIII.5.I; ; 1657/XXXVIII.6.B; 1657/XXXVIII.6.F), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), generalul rus de origină estonă F. Berg (1826/CV), ofiţerul francez H. de Béarn (1828/CVII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII), medicul american J. Noyes (1854/CLIX), medicul francez C. Allard (1855/CLXXVII.4), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.1; 1858/CLXXXI.5; 1859/CLXXXI.12; 1860/CLXXXI.17).
 
„Cel mai rău soi de oameni” erau cerchezii, care îşi găsiseră aici refugiu după ce fuseseră alungaţi din Caucaz de expansiunea Rusiei. Spre „spaima” dobrogenilor, ei s-au dovedit a fi „hoţi şi ucigaşi, doar pietrele de moară şi fierul topit îl lasă”. În schimb, cerchezii nu beau şi nu fumau şi se mulţumeau cu porumb uscat ca hrană. Se îmbrăcau „cu o anume cochetărie” cu haine verzi, peste care purtau cartuşierele cu muniţie pentru pistoalele deja încărcate cu care erau înarmaţi. Văzându-l pe german că-şi făcea însemnări în jurnal, câţiva cerchezi s-au apropiat cu mişcări „ameninţătoare” şi, la semnul francezului, Brennecke şi-a ascuns carnetul. Concluzia sa a fost totuşi exagerată: „O viaţă omenească este, aici, un lucru nesemnificativ, nu a existat vreodată o urmărire judiciară pricinuită de vreun omor”.
 
În Greci trăiau şi greci şi evrei, cârciumari şi cafegii, precum şi comercianţi, fiind vizibile stocuri de piei de oaie.
 
Prezenţa evreilor în Dobrogea în secolele XVII-XIX lea mai fusese menţionată şi de: soldatul german N. Schmidt (1651/XXXIII), cărturarul turc Evlia Celebi (mijlocul secolului XVII), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), diplomatul suedez de origine franceză protestantă A. de la Motraye (1714/LIII.2), ofiţerul francez H. de Bearn (1828/CVII), capelanul anglican N. Burton (1837/CXVIII), inginerul francez X. de Hell (1846/CXLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), anonim francez (1857?1858/CLXXV) şi agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.3).
 
Cei doi prieteni au vizitat şi o podgorie, al cărei proprietar bulgar de 80 de ani le-a dăruit „frumoşi” struguri albi şi negri.
 
Viile şi vinul din Dobrogea au mai fost menţionate de: cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), iezuitul italian G. Mancinelli (1584?1585/XIII), episcopul catolic P. Baksic (1641/XXX), nobilul sol polonez J. Krasinski (1636/XXV), cărturarul otoman Evlia Celebi (1648/XXXVIII.2; 1652/XXXVIII.5.C, XXXVIII.5.D, XXXVIII.5.I, XXXVIII.5.H; 1656/XXXVIII.6.D, XXXVIII.6.E, XXXVIII.6.F; 1659/XXXVIII.7.B), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), curutul M. Kelemen (1738/LVIII), iezuitul ragusan R. Boscovich (1762/LXIV), medicul german din armata rusă J. Minderer (1771/LXX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), negustorul german M. Gruneweg (1582/XCIV.1; 1585/XCIV.4), medicul militar englez W. Wittman (1802/C), ieromonahul rus Partenie (1839/CXIX), contele englez Carlisle (1853/CLV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.4), inginerul scoţian H. Barkley (1860/CLXXXI.18) şi şi ziaristul rus G. Danilevski (1866/CLXXXV).
 
Un aspect specific călătoriei pe drumurile de ţară din Dobrogea care i-a a tras atenţia germanului a fost „muzica scârţâitoare” a osiilor neunse ale carelor.
La întoarcerea spre casa doctorului, Brennecke îşi punea o întrebare-concluzie privind locurile văzute în cursul zilei: „Ce ar putea deveni acest pământ binecuvântat, unde binecuvântarea lui Dumnezeu domneşte din plin, dacă ar fi locuit de un popor activ, plin de viziune şi civilizat, unde protecţia dreptului ar domina, viaţa şi proprietatea ar fi asigurate?”
 
Lângă locuinţa lui More fusese instalat un post de pază otoman cu 16 gardieni, care locuiau într-o colibă din trunchiuri de copac şi paie. Gardienii, numai turci, proveneau din miliţia locală şi se schimbau săptămânal. De la stat primeau numai arme, nu şi solde, fiind astfel „îndemnaţi la furt şi jaf”.
 
Predecesori germani ai lui Brennecke care au străbătut Dobrogea în secolele XV-XIX: cruciatul prizonier J. Schiltberger (1425-1427/III), soldatul Habsburgilor austrieci prizonier J. Wilden (1611/XXIII), soldatul Habsburgilor austrieci prizonier N. Schmidt (1651/XXXIII), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), agentul comercial al unei firme austriece N. Kleemann (1768/LXIX), medicul din armata rusă J. Minderer (1771-1774/LXX), negustorul Jenne-Lebrprecht (1786/LXXXIV), diplomatul rus J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial M. Gruneweg (1582-1586/XCIV/s), caretaşul E. Döbel (1831/CXI), medicul F. Chrismar (1833/CXII), botanistul A. Grisebach (1839/CXXI), prinţul H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), croitorul P. Holthaus (1843/CXXXVII), medicul K. Koch (1843/CXL), orientalistul J. Petermann (1852/CLIII), diplomatul prusac R. Kunisch (1858/CLXXII) şi agronomul W. Hamm (1858/CLXXVII.1-4).
 
Surse foto:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Rom%C3%A2niei#/media/File:Romania_1859-1878.jpg
 
http://www.romanianmuseum.com/Romania/RomaniaEthnoTurci.html
https://www.artantik.ro/image/cache/product_popup/data/product-3564/veche-pipa-meerschaum-867x650.jpg
https://ro.wikipedia.org/wiki/Castrul_roman_Arrubium#/media/File:Ruinele_Cetatii_Arrubium.JPG
http://pescarul.powweb.com/judete/harta_judetului_tulcea.htm
 
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/8/84/Geamia_din_M%C4%83cin_M%C4%83cin_Mosque%2C_Romania.jpg/1200px-
https://ro.wikipedia.org/wiki/Cerchezii_din_Dobrogea#/media/File:Circassian_Warrior.jpg
http://www.romanianmuseum.com/Romania/tatar/TatarCostumeDobrogea.jpg
http://www.romanianmuseum.com/Romania/RomaniaEthnoSLAVSdobrogea.html
https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/cultura/la-muzeul-de-istorie-calea-ferata-engleza-cernavoda-constanta-expozitie-foto-documentara-643257.html?imagini=1&open
http://www.xplorio.ro/wp-content/2009/02/valul_lui_traian_001.jpg
https://ro.wikipedia.org/wiki/Cafenelele_%C8%99i_cafeaua_%C3%AEn_Imperiul_Otoman#/media/File:T%C3%BCrk_Kahvesi_-_Bakir_Cezve.jpg
https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_cel_Mare#/media/File:Alexander_and_Bucephalus_-_Battle_of_Issus_mosaic_-_Museo_Archeologico_Nazionale_-_Naples_BW.jpg
 
Documentare:
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Buşă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul IX, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2015.
//www.ziuaconstanta.ro/https://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2016/11/04/1_Pic/calatori_prin_dobrogea/logo_institut_istorie_nicolae_iorga.jpg
http://www.acad.ro/com2011/img1006Aman/DSCN0668.jpg
https://www.librariaonline.ro/stiinte_umaniste/istorie/personalitati/calatori_straini_despre_tarile_romane_in_secolul_al_xix_lea_serie_noua_volumul_ix-busa_daniela-p10095878
https://de.wikipedia.org/wiki/Wilhelm_Brenneke#/media/File:Wilhelm_Brenneke.JPG
 
Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
 
Citeşte şi:

Colaborare ZIUA de Constanţa Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja 
 
Călători străini prin Dobrogea (CXCI) - Wilhelm Brennecke (Prusia - Germania)