Călători străini prin Dobrogea (CXLIX) - Félix Pigeory (Franţa) - galerie foto

Félix Pigeory (1806 Paris - 1873 Paris) a realizat proiecte remarcabile în arhitectură (printre care staţiunea balneară de la Villers-sur-Mer de la Canalul Mânecii), fiind recompensat cu titlul de arhitect al capitalei franceze. De asemenea, ca istoric de artă, el a fondat în 1850 publicaţia de specialitate „Revue de Beaux-Arts“, al cărei redactor-şef a fost până în 1859.
 
În 1850, Pigeory a călătorit în Orient, în baza unor acreditări de la ministerele de externe şi interne. El a navigat pe Dunăre până la Giurgiu, unde a debarcat pentru a vizita Ţara Românească şi s-a reîmbarcat în portul moldovenesc Galaţi pentru a se îndrepta pe Dunăre şi Marea Neagră spre Constantinopol/Istanbul.
 
Călătoria pe Dunăre devenise posibilă în urma victoriei Rusiei ţariste împotriva Imperiului Otoman în războiul din 1828-1829, când ţarul a anexat şi Delta Dunării. Chiar în 1829, s-a înfiinţat la Viena compania de transport fluvial cu nave cu aburi „Donau - Dampfschiffahrt Gesellschaft“. Din 1835, aceasta şi-a extins raza de acţiune şi în Marea Neagră până în capitala otomană. În 1839, autorităţile otomane şi-au dat acordul pentru scurtarea călătoriei maritimo-fluviale pe drumul terestru Constanţa-Cernavodă.
 
Pigeory şi-a publicat memoriile de călătorie sub formă de scrisori, în 1854, la Paris, cu titlul Les pèlerins d'Orient. Lettres artistiques et historiques sur un voyage dans les Provinces Danubiennes, la Turquie, la Syrie et la Palestine. Institutul „N. Iorga“ a folosit această ediţie pentru traducerea românească din noua serie Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX lea.
 
Ultima parte a călătoriei fluvio-maritime a fost descrisă în „Scrisoarea a treia: D-lui Antoine de Latour, Secretar la Alteţei Sale Regale Ducele de Montpensier“, datată „Pe Dunăre, 25 august“. De altfel, Pigeory recunoştea că decizia voiajului în Orient fusese influenţată de cartea scrisă de duce după călătoria acestuia în regiune.
 
De la bordul vaporului „Baron Stürmer“ al filialei austriece a companiei britanice Lloyd, francezul caracteriza Dunărea ca „veritabila prefaţă“ a Orientului. Astfel, dacă în cursul călătoriei pe Dunăre până la Galaţi pasagerii erau majoritar europeni, din portul moldovean partea stângă a vasului era rezervată acestora, iar partea dreaptă musulmanilor. Aceştia respectau cu rigurozitate cele cinci rugăciuni zilnice făcute pe covoraşe cu faţa spre Mecca şi, „într-o epocă anterioară“, când atitudinea zeflemitoare a occidentalilor era contracarată cu pumnalul, sângele curgea „în valuri“. Prova era ocupată de „un talmeş-balmeş“ de evrei, armeni, greci, sârbi şi bulgari, cu care contactul era „nu o data periculos“. Printre categoriile de călători care deveneau mai numeroşi „cu cât ne apropiam de Marea Neagră“, Pigeory a remarcat grupuri de bătrâni evrei, care veneau din toată Europa şi mergeau în pelerinaj la valea lui Ioasaf de lângă Ierusalimul aflat sub control otoman.
 
Dintre localităţile dobrogene riverane anterioare Galaţiului, Pigeory a menţionat Silistra şi Rasowa/Rasova (azi, în judeţul Constanţa).
 
Silistra a făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, care a aparţinut României de la al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.

 
Rasova a fost amintită în contextul proiectului „excelent“ al canalului transdobrogean spre Marea Neagră. Proiectul Austriei scurta călătoria cu 40-50 de leghe (1 leghe = 4 - 5,5 km) şi era acceptat din perspectivă comercială de sultan şi de ţar. Dar din punct de vedere politic, Rusia cerea mutarea frontierei pe linia noului canal, în timp ce Imperiul Otoman refuza cedarea „fie şi a unui petic“ din teritoriul său, fapt care, după „o axiomă“ a statelor constituţionale, echivala cu „încălcarea onoarei naţionale“. Ţinutul în cauză era „prea puţin sau deloc populat“ şi oraşele de acolo erau cunoscute „numai datorită hărţilor“: Isaktchi/Isaccea, Matehin/Măcin, Toulteha/Tulcea, Hirchova/Hârşova şi Cara-kherma/Caraorman. În concluzie, francezul observa că austriecii nu se descurajau „niciodată“ şi sperau „mereu“.
 
Proiectul construirii unui canal Dunăre - Marea Neagră a fost menţionat şi de alţi călători europeni din deceniile patru şi cinci ale secolului XIX: botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), ofiţerul de marina britanic A. Slade (1838/CXXV), geograful francez A. Boue (1838/CXXIX), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), botanistul prusian K. Koch (1843/CXL), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), diplomatul francez A. Billecocq (1846/CXLVI) şi preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII).
 
Isaccea mai fusese tranzitată în secolele XVI - XVIII şi de alţi călători străini: sultanul Soliman Magnificul (1538/Călători VI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), diplomatul englez H. Austell (1585/XIV), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), olandezul J. van der Doris (1597/XX), călugărul rus A. Suhanov (1651 /XXXI), clericul creştin sirian Paul din Alep (1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), diplomatul francez de la Croix (1672/XL), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Nicodim şi Silvestru (1722/LVI), solul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), contele francez de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830/CVIII), lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1830/CIX), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX) şi preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII).
 
Prin Măcin trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVII - XIX: clericul armean S. Lehaţi (1608/Călători XXII), probabil soldatul german J. Wilden (1611/XXIII), agentul comercial italian T. Alberti (1612 şi 1613/XXIV), călugărul rus V. Gagara (1637/XXVII), nobilul sol polonez W. Miaskowski (1640/XXVIII), probabil soldatul german N. Schmidt (1651/XXXIII), englezul R. Bargrave (1652/XXXIV), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), nobilul sol polonez F. Wysocki (1667/XXXIX), J. Tavernier (1677/XLII), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), diplomaţii maghiari curuţi M. Bay şi G. Papay (1705-1706/XLIX), diplomatul maghiar curut J. Papai (1710/XLVIII), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), iezuitul G. R. Boscovich (Ragusa; 1762/LXIV), diplomatul otoman Resmi Ahmed (1764/LXVI), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim paşa (1776/LXXI), nobilul sol rus N. Repnin (1776/LXXII), diplomatul polonez J. Mikoscha (1780/LXXVI), contele francez de Langeron (1791/LXXXVIII), ofiţerul de marină englez W. Smith (1792/XC), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), lt. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), ieromonahul rus Partenie (1839/CXIX), prinţul prusian H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI) şi preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII).
 

Prin Tulcea mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVI - XIX: nobilul sol polonez A. Taranowski (1569/Călători VIII), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), negustorul italian P. Giorgi (ante 1595/XVIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1667/XXXVIII.4; 1657/XXXVIII.6.D; 1657/XXXVIII.6.E; 1659/XXXVIII.7.A; 1659/XXXVIII.7.B), stareţul rus Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), baronul franco-maghiar F. de Tott (1769/LXVIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), contele francez A. de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus M. Kutuzov (1791/LXXXIX), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), scriitoarea englezoaică J. Pardoe (1836/CXIV), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoţieni A. Bonar şi R. Mc Cheyne (1839/CXII), prinţul prusian H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII) şi preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII).
 
Cu toată „proasta reputaţie“ a Mării Negre, valurile acesteia i s-au părut „ospitaliere“ călătorului francez. Dar, după câteva ore, el şi-a schimbat „radical“ părerea, şocurile mării provocând pasagerilor surzenie, sufocare şi „rău de inimă“.
 
Alţi călători francezi care au străbătut Dobrogea în secolele XV-XIX: cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/IV), baronul F. de Pavie (1585/XV), secretarul diplomatic de la Croix (1672/XL), J. Tavernier (1677/XLII), călugărul iezuit P. Avril (1689/XLIII), protestantul A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2), baronul F. de Tott (1769/LXVIII), contele d`Antraigues (1779/LXXIV), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), contele d`Hauterive (1785/LXXII), contele de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), contele de Langeron (1807;1809/CII), contele de Lagarde (1813/CIII), ofiţerul H. de Béarn (1828/CVII), diplomatul L. de Beaujour (1817/CX), literatul A. Labatut (1837/CXX), negustorul J. Morot (1839/CXXIV), E. Thouvenel (1839/CXXVI), vicontele de Valon (1843/CXXXIX), vicontesa de Saint-Mars (1845/CXLI), jurnalistul X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf X. de Hell (1846/CXLIV), jurnalistul A. Joanne (1846/CXLV), diplomatul A. Billecocq (1846/CXLVI) şi profesorul de retorică J. Ubicini (1848/CXVII).
 
Alţi călători străini care au străbătut Dobrogea pe cale fluvio-maritimă în secolele XIV-XIX: anonimul grec de la sfârşitul secolului XIV (Călători II), germanul J. Schiltberger (1425?1427/Călători III), cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/Călători IV), negustorul englez J. Newberie (1582/Călători XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/Călători XIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/Călători XIV), baronul francez F. de Pavie (1585/Călători XV), olandezul J. Van der Doris (1597/Călători XX), călugărul rus A. Suhanov (1651/Călători XXX), clericul creştin Paul din Alep (1653/XXXVII), stareţul Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), consulul britanic W. Eton (1777/LXXIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), solul veneţian V. di Alessandri (1572/XCIII; s), mineralologul englez E. Clarke (1800/XCVIII), medicul englez W. Wittman (1802/C), caretaşul E. Dobel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitoarea englezoiacă J. Pardoe (1836/CXIV), preotul englez C. Elliot (1835/CXV), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), literatul francez A. Labatut (1837/CXX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoţieni A. Bonar şi R. Mc Cheyne (1839/CXII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), ofiţerul britanic A. Slade (1838/CXXV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), negustorul american V. Nolte (1840/CXXVII), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), gentlemanul englez R. Snow (1841/CXXXI), medicul american V. Mott (1841/CXXXII), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), jurnalistul francez A. Joanne (1846/CXLV), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII) şi preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII).
 
Surse foto: 
https://istoriiregasite.files.wordpress.com/2012/01/tarile-romane-in-secolele-xviii-xix.jpg
http://www.profudegeogra.eu/wp-content/uploads/2012/10/Harta-delta-Dunarii..jpg
https://de.wikipedia.org/wiki/Erste_Donau-Dampfschiffahrts-Gesellschaft#/media/File:DDSG.jpg
http://www.romanianmuseum.com/Romania/RomaniaEthnoSLAVSdobrogea.html
http://4.bp.blogspot.com/-t5zr0jbUXEU/Uqiy0oqn2LI/AAAAAAAAGbE/M9yqkBFuT1s/s1600/Silistra+32.jpg
https://destepti.ro/wp-content/uploads/2016/08/imagine-cu-geamia-din-harsova-judetul-constanta.jpg
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/8/84/Geamia_din_M%C4%83cin_M%C4%83cin_Mosque%2C_Romania.jpg/1200px-Geamia_din_M%C4%83cin_M%C4%83cin_Mosque%2C_Romania.jpg
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a9/Moske_Isaccea.jpg
http://www.romaniapozitiva.ro/wp-content/uploads/2011/08/moschee-in-Tulcea.jpg
 
 
Documentare: 
Institutul de istorie „Nicolae Iorga“, editor Daniela Buşă, Călători străini despre Ţările Române în secolul a XIX lea, serie nouă, volumul V, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2009.

http://p.calameoassets.com/
http://www.acad.ro/
https://ro.wikipedia.org/ 
http://gallica.bnf.fr/ark:/
 
Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
 
Citeşte şi: 
 
Colaborare ZIUA de Constanţa
Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja
 
Călători străini prin Dobrogea (CXLVIII) - Jacques Mislin (Elveția) (galerie foto)