Călători străini prin Dobrogea (CXVI) - James Fraser (Marea Britanie - Scoţia) (galerie foto)

Literatul James Fraser (1783-1856) s-a născut în Scoţia. În 1815, a participat la o expediţie în Himalaya, împreună cu fratele său mai mic, William, agent politic al generalului Martindale. Relatarea călătoriei a fost publicată în 1820, la Londra. În perioada 1821-1822, Fraser a călătorit cu doctorul Jukes în Persia, publicând în 1825 şi 1826 două cărţi pe această temă.
 
Între timp, în 1823, el s-a căsătorit cu fiica lordului Woodhouselee. În 1833-1834, scoţianul a întreprins o misiune diplomatică în Persia, publicând cartea respectivă în 1838. Apoi, în 1835-1836, guvernul britanic i-a dat misiunea de a însoţi trei prinţi persani în drumul lor spre la Londra şi înapoi acasă. Ei s-au îmbarcat la Galaţi, în 1836, pentru a călători pe Dunăre şi Marea Neagră spre Constantinopol/Istanbul.

Cartea referitoare la această călătorie a fost editată în două volume, la Londra, în 1838, cu titlul „Narrative of the Residence of the Persian Princes in London in 1835 and 1836. With an account of their journey from Persia, and subsequent adventures“. Volumul II al acestei ediţii a fost folosit de Institutul „N. Iorga“ pentru traducerea românească din noua serie „Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea“.
 
Vasul cu aburi „ Ferdinand“ a plecat din Galaţi la 3 decembrie 1836, urmând traseul dobrogean Isaccea - Tulcea - Sulina. 
După două ore de navigat cu pânzele, vasul a depăşit Isaccea, localitate de „o considerabilă însemnătate“, unde armata turcă rezistase „cu vitejie“ în timpul războiului cu ruşii din 1828-1829. Erau vizibile „câteva case bune“ alternând cu „o multitudine de cocioabe de lut cu acoperişuri de paie“. După alte nouă ore, „Ferdinand“ a făcut escală de noapte la Tulcea, un oraş „destul de mare şi frumos“.
 
În punctul în care se bifurcau braţul Sulina şi braţul Sf. Gheorghe staţiona o canonieră rusească cu trei tunuri, deoarece Delta Dunării fusese anexată de Rusia prin Pacea de la Adrianopol (azi, Edirne, în Turcia europeană) din 1829. La o jumătate de milă înainte de Sulina şi în „staţia“ Sulina se aflau alte două canoniere. În „staţie“ se afla o leprozerie cu trei clădiri înconjurate de gard, „câteva“ barăci ale garnizoanei, şase case de lemn şi „munţi“ de cherestea.
 
Cu motorul cu aburi în funcţiune, după depăşirea bancului de nisip al braţului Sulina, vasul a intrat în „înspăimântătoarea“ Kara Dengaz/Marea Neagră. Spre uimirea sa, Fraser a găsit o mare „atât de surâzătoare cum n-am mai navigat înainte“, în care nimeni nu a suferit de rău de mare.

Sursa foto

istoriiregasite.files.wordpress.com
zarnesti.net
upload.wikimedia.org
www.romaniapozitiva.ro

blog.noviodunum.ro

Documentare: 

Institutul de istorie „Nicolae Iorga“, editor Daniela Buşă, Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul III, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005.
www.ziuaconstanta.ro
www.acad.ro
www.librariaeminescu.ro
upload.wikimedia.org
archive.org