Călători străini prin Dobrogea (CXXV) - Adolphus Slade (Marea Britanie, Anglia) - galerie foto

Adolphus Slade (1804 Somerset/Anglia - 1877 Londra) a fost fiul maiorului Sir John Slade şi a studiat la Royal Naval College din Portsmouth. După ce a servit în America de Sud şi în Mediterana, el a participat la victoria de la Navarino (1827) împotriva Imperiului Otoman, fiind avansat locotenent. În 1828-1831, Slade a călătorit în Franţa, Italia şi Imperiul Otoman, publicând în 1833 cartea „Records of Travels in Turkey, Greece etc, and of a cruise în Black Sea, with the Captain Pasha in the Years 1829-1831“.
 
În perioada 1834-1837, a el servit ca locotenent-adjutant pe nava „Caledonia“ în misiuni în Grecia, Constantinopol/Istanbul şi Sevastopol, întocmind un raport asupra flotei ruse. Slade a publicat în 1837 relatarea acestei călătorii, cu titlul „Turkey, Greece and Malta“.
În 1838-1839, ofiţerul britanic a efectuat o nouă călătorie în Europa, ocazie cu care a navigat pe Dunăre şi Marea Neagră. Povestirea călătoriei a publicat-o în 1840, cu titlul „Travels in Germany and Russia, Including a Steam Voyage by Danube and Euxine, from Vienna to Constantinople in 1838-1839“. Institutul „N. Iorga“ a folosit această ediţie pentru traducerea românească din noua serie „Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea“.
 
Slade a menţionat următoarea rută dobrogeană parcursă cu un vas cu aburi în luna octombrie 1838: Silistra - Rassova/Rasova - Cernavodă - Hârşova - Tulcea - Sulina.
 
Silistra a făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, care a aparţinut României de la al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei. Prin Silistra trecuseră şi alţi călători străini în secolele XV-XIX: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445/Călători IV), grecul I. Paleologul (1573/IX), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), englezul H. Cavendish (1589/XV), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), A. Radibrat din Republica Ragusa (Dubrovnik/1603/XXI), solul polonez J. Krasinski (1636/XXV), translatorul armean Romaskiewicz (1639/XXVI), solul polonez W. Miaskowicz (1640/XXVIII), polonezul A. Taszycki (1640/XXIX), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), călugărul rus I. Travelski (1651/XXXII), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F), solul rus de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), medicul german din armata rusă J. Minderer (1771-1774/LXX), solul otoman Abdulkerim paşa (1775/LXXI), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac de origine croată Franz Mihanovici (1783/LXXIX), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII), britanica lady Craven (1786/LXXXIII), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), căpitanul austriac de origine greacă Gugomos (1790/LXXXVII), ofiţerul britanic de marină sir W. Smith (1792/XC), călugărul grec Mitrofan (1610-1611/XCVII; s), medicul britanic W. Witmann (C/1802), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), contele francez de Lagarde (1813/CIII), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), lt.-col. rus F. Nyberg (1828;1830/CVI.), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829/CVIII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), capelanul anglican N. Burton (1837/CXVIII) şi nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII).
 
Trecând pe la Rasova (azi, comună în judeţul Constanţa), aflată la 30 de mile de mare, călătorul englez i-a contrazis pe susţinătorii ideii că, în trecut, fluviul ar fi continuat drumul spre mare prin „cotul“ pe care îl forma la această localitate.
Prin Rasova au trecut şi alţi călători străini în secolele XVIII - XIX: căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), lordul Bentinck (1801/XCIX), medicul englez W. Wittman (1802/C), preotul englez C. Eliot (1815/CXV) şi nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII).
 
La cătunul Cernavodă, Slade a observat canalul şi zidul (valul), care formaseră linia de apărare construită de împăratul Traian pe o distanţă de 18 mile până la Marea Neagră. Zidul lui Traian era trecut pe hartă şi ofiţerul britanic s-a amuzat când agentul companiei fluviale austriece, un „simplu“ locuitor al Ragusei (azi, Dubrovnik, în Croaţia), le-a explicat că Traian fusese un „faimos inginer“ care murise înainte de a termina canalul.
 
Deoarece 12 mile din această lucrare rezistaseră secolelor, Slade a considerat posibilă reconstrucţia sa pe distanţa Cernavodă - Kustendje/Constanţa. Pe de altă parte, el l-a citat pe baronul Finke, un inginer militar prusac în serviciul sultanului, care, după studierea terenului, considera eventualul nou canal „atât dificil, cât şi costisitor“. În analiza englezului, noua lucrare ar fi avantajat Austria prin scurtarea cu 200 de mile a rutei Ungaria - Constantinopol şi prin evitarea Deltei Dunării, anexată de Rusia după victoria împotriva Imperiului Otoman în războiul din 1828-1829.

 
Totuşi, comerţul austriac cu porturile de la Marea Neagră nu ar fi putut să dezvolte la nivelul celui cu Moldova şi Țara Românească, iar „răul politic“ al controlului rusesc al Sulinei dezavantaja mai mult Principatele decât Austria. Ofiţerul a concluzionat că un nou canal nu ar fi influenţat „relaţiile“ porturilor Brăila (Țara Românească) şi Galaţi (Moldova) cu Sulina şi că rezultatul concret nu ar fi fost „decât formarea unei noi guri a fluviului“.
 
Prin Cernavodă au mai trecut în secolele XVII-XVIII şi alţi călători străini: cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVI.F), diplomatul maghiar transilvănean curut M. Kelemen (1738/LVIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), negustorul german J. Lebprecht (1786/LXXXIV), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1829-1830/CVIII) şi botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI).
 
Referiri despre istoria antică a Dobrogei au mai făcut şi alţi călători străini în secolele XV - XVIII: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445/IV), nobilul poet polonez E. Otwinowski (1557/VII), cărturarul Iacob Paleologul (1573/IX), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584-1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XIV), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII; 1714/LIV), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), nobilul grec M. Katsaitis (Veneţia; 1742/LIX), iezuitul G. R. Boscovich (Republica Ragusa; 1762/LXIV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LIX), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1/s), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1830/CVIII), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX) şi geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII).
 
Ceaţa a obligat vasul să facă escală seara la Hârşova, un oraş „mic şi decăzut“. Prin Hârşova trecuseră în secolele XVI - XIX şi alţi călători străini: sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul turc Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F), nobilul sol polonez F. Wysocki (1667/XXXIX), nobilul sol polonez F. Orlik (1722/LV), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV) şi căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), M. Gruneweg (1584/XCIV.3; 1586/XCIV.4), medicul britanic W. Witmann (C/1802), contele de Langeron (1809/CI), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1829-1830/CVIII), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitoarea engleză J. Pardoe (1836/CXIV) şi preotul englez C. Elliot (1835/CXV), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII) şi negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV).
 

După Galaţi, Dunărea a început să se îngusteze şi nava a redus viteza, sporindu-se atenţia faţă de vasele care veneau dinspre mare.
 
La Tulcea, o localitate turcească „pe vremuri“ fortificată, Dunărea se ramifica în trei braţe „principale“. Guvernatorul era un agă, care închiria insula Sf. Gheorghe de la Rusia, plata făcându-se cu lemn. În acel moment, guvernatorul era „controlat“ de ţar, care i-a trimis „un cadou“ pentru „bunăvoinţa“ cu care satisfăcuse cererile ruseşti de returnare a dezertorilor şi fugarilor, care deveneau bandiţi în mlaştinile şi pădurile Deltei.
 
Prin Tulcea mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVI - XIX: nobilul sol polonez A. Taranowski (1569/Călători VIII), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), negustorul italian P. Giorgi (ante-1595/XVIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1667/XXXVIII.4; 1657/XXXVIII.6.D; 1657/XXXVIII.6.E; 1659/XXXVIII.7.A; 1659/XXXVIII.7.B), stareţul rus Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), baronul franco-maghiar F. de Tott (1769/LXVIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), contele francez A. de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus M. Kutuzov (1791/LXXXIX), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), scriitoarea englezoaică J. Pardoe (1836/CXIV), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI) şi misionarii scoţieni A. Bonar şi McCheyne (1839/CXXII).
 
La Sulina, ofiţerul a constatat o contradicţie: „raţiunile de stat“ doreau ca localitatea să rămână „o mlaştină sterilă“, în timp ce „interesele comerciale“ tindeau să o transforme într-un „loc afluent“. El a citat surse orale („se spune“) care acuzau autorităţile ruseşti că nu luau măsuri pentru a împiedica extinderea bancurilor de nisip adânci de 10-12 picioare. Pe de altă parte, Slade a anticipat că satul se va transforma într-un oraş „important“, dacă va deveni un centru al comerţului dunărean prin construirea unor depozite. Oricum, când fluviul îngheţa, „multe“ nave descărcau şi încărcau mărfurile acolo. Dacă Rusia ar fi dezvoltat Sulina, negustorii moldoveni şi munteni ar fi fost determinaţi să-şi construiască prăvălii la „gura fluviului“ şi prosperitatea localităţii ar fi devenit „incalculabilă“. Englezul a concluzionat că, în condiţiile „creşterii“ comerţului pe Marea Neagră, „dezvoltarea“ Sulinei va fi legată de „existenţa politică a principatelor“.
 
Prin Sulina mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVIII-XIX: căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), nobilul diplomat austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), caretaşul german E. Döbel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX) şi misionarii scoţieni A. Bonar şi McCheyne (1839/CXXII).
 
Predecesorii britanici ai lui Slade din secolele XVI-XIX au fost englezi, cu excepţia scoţienilor J. B. of Antermony, James Fraser, A. Bonar şi R. McCheyne: negustorul J. Newberie (1582/XII), agentul diplomatic H. Austell (1585/Călători XIV), nobilul H. Cavendish (1589/Călători XVI), agentul comercial R. Bargrave (1652/XXXIV), ambasadorul lord W. Paget (1702/XLVI), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), lordul F. Calvert (1764/LXV), consulul W. Eton (1777/LXXIII), lady Craven (1786/LXXXIII), ofiţerul de marină W. Smith (1792/XC), cărturarul W. Hunter (1792/XCI), mineralologul E. Clarke (1800/XCVIII), lordul Bentinck (1801/XCIX), chirurgul W. Wittman (1802/C), scriitoarea J. Pardoe (1836/CXIV), preotul C. Elliot (1835/CXV), literatul J. Fraser (1836/CXVI), E. Spencer (1836/CXVII), preotul miliar N. Burton (1837/CXVIII) şi misionarii A. Bonar şi McCheyne (1839/CXXII).
 
Alţi călători străini care au străbătut Dobrogea pe cale fluvio-maritimă în secolele XIV-XIX: anonimul grec de la sfârşitul secolului XIV (Călători II), germanul J. Schiltberger (1425?1427/Călători III), cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/Călători IV), negustorul englez J. Newberie (1582/Călători XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/Călători XIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/Călători XIV), baronul francez F. de Pavie (1585/Călători XV), olandezul J. Van der Doris (1597/Călători XX), călugărul rus A. Suhanov (1651/Călători XXX), clericul creştin Paul din Alep (1653/XXXVII), stareţul Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), consulul britanic W. Eton (1777/LXXIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), solul veneţian V. di Alessandri (1572/XCIII; s), mineralologul englez E. Clarke (1800/XCVIII), medicul englez W. Wittman (1802/C), caretaşul E. Dobel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitoarea engleză J. Pardoe (1836/CXIV), preotul englez C. Elliot (1835/CXV), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), literatul francez A. Labatut (1837/CXX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoţieni A. Bonar şi R. Mc Cheyne (1839/CXII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII) şi negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV).
 
Surse foto: 
https://istoriiregasite.files.wordpress.com/
https://www.balcanii.ro/
http://4.bp.blogspot.com/
http://www.primaria-cernavoda.ro/
https://ro.wikipedia.org/
http://www.xplorio.ro/wp-content/
http://www.romaniapozitiva.ro/
http://blog.noviodunum.ro/
 
Documentare: 
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Buşă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul III, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005.

http://www.acad.ro/com2011/
http://i.calameoassets.com/
https://www.iskultur.com.tr/
https://images-na.ssl-images-amazon.com/