​Călători străini prin Dobrogea (CXXX) - Hans Andersen (Danemarca) - galerie foto

Hans Andersen (1805-1875) s-a născut în orășelul Odense, în familia unui cizmar și a unei spălătorese. Rămas orfan de tată la vârsta de 11 ani, el a studiat ocazional cu diverși învățători cititul, scrisul și socotitul. Interesul pentru literatură i-a fost trezit de mica bibliotecă a tatălui, fiul unor țărani săraci care dorise să învețe la colegiu. La 14 ani a plecat la Copenhaga, pentru a deveni cântăreț și actor.
 
În capitală, a avut șansa de a cunoaște personalități din elita daneză și chiar pe regele Frederic VI (1808-1839), care l-au ajutat să studieze la colegiu și universitate, impresionați de talentul, ambiția și memoria sa. Rămas celibatar, a început să efectueze călătorii de studii în Europa vestică, în baza subvențiilor acordate de protectorii săi. În 1838, ca recompensă pentru meritele sale literare, regele i-a acordat o pensie substanțială, menținută și de succesorul său, Christian VIII (1839-1848).
În cursul călătoriei din 1840-1841, Andersen a ajuns în aprilie 1841 la Atena, de unde s-a îndreptat spre Smirna (azi, Izmir, în Turcia asiatică) și Constantinopol/Istanbul.
 
La întoarcere, în luna mai 1841, danezul a navigat pe Marea Neagră până la Constanța, de unde a plecat cu căruța la Cernavodă, unde s-a îmbarcat pentru a călători pe Dunăre până la Viena.
 
Scriitorul și-a relatat călătoria într-un volum publicat la Copenhaga, în 1842, cu titlul Vitrina unui poet. Ediția daneză a fost tradusă în germană de W. Christian în 1843, la Leipzig. Traducerea românească a fost realizată în 1929 de Eugen Păunel, în articolul Trecerea lui H. C. Andersen prin România în 1841, publicat în revista ieșeană „Convorbiri literare”. Institutul „N. Iorga“ a reprodus traducerea lui Păunel în noua serie „Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea“.
 
Constanța arăta ca atunci când fusese „complet dărâmată“ de ruși în războiul din 1806-1812: case „sărăcuțe“ cu acoperișul sau balconul sprijinite pe un capitel antic de marmură, geamia „în ruine“ cu minaret din scânduri și cafeneaua cu „aspect sărăcuț“, unde clienții turci nepăsători față de străini fumau ciubuc și beau cafea.
 
Hangiul i-a descris lui Andersen ultima iarnă, când uragane „strașnice“ și frigul înghețaseră atât de solid marea până la câteva mile față de țărm încât se putuse călători de la Constanța până la Varna! De asemenea, din această conversație, călătorului i-a reținut atenția existența haitelor de câini fără stăpâni care iarna se confruntau cu „vehemență“ cu cele ale lupilor.
 
Tot aici, Andersen a vizitat una dintre colibele „mizerabile“ de tătari, unde a intrat aproape târâș. Acoperișul de trestie ajungea la pământ și pereții interiori „luceau“ din cauza funinginii focului. Deoarece fiica tătarului nu avea fața acoperită, oaspetele a constatat că „nu era tocmai frumoasă“ și că avea trăsăturile „prea aspre“ și ochii de un albastru „prea deschis“, conchizând însă că ținuta sa producea un „efect bun“.
 

Prezența tătarilor în Dobrogea mai fusese semnalată și de alți călători străini în secolele XIV-XVIII: arabul Ibn Battuta (1330/Călători I), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), probabil baronul francez F. de Pavie (1585/XV), agentul diplomatic habsburgic A. Radibrat (1603/XXI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.A), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV) și diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), ofițerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1; 1583/XCIV.2; 1584/XCIV.3; 1585-1586/XCIV.4/s), nobilul sol austriac G. von Egenberg (1593/XCV/s) și ofițerul rus de origine estonă F. Nyberg (1826/CV).
 
În apropierea orașului erau vizibile rămășițele „destul de considerabile“ ale valului lui Traian, linie de apărare despre care scriitorul danez știa că avusese capetele la Marea Neagră și la Dunăre, relieful zonei apărându-i ca o stepă „imensă“.
 
Referiri despre istoria antică a Dobrogei au mai făcut și alți călători străini în secolele XV - XVIII: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445/IV), nobilul poet polonez E. Otwinowski (1557/VII), cărturarul Iacob Paleologul (1573/IX), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584-1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XIV), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII; 1714/LIV), diplomatul rus de origine scoțiană J. B. of Antermony (1738/LVII), nobilul grec M. Katsaitis (Veneția; 1742/LIX), iezuitul G. R. Boscovich (Republica Ragusa; 1762/LXIV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LIX), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1/s), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1830/CVIII), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII) și ofițerul maritim britanic A. Slade (1838/CXXV).
 
Bagajele au fost încărcate în care „mari“ din lemn trase de boi, mânate de „țărani munteni“ îmbrăcați cu cojoace de oaie și pălării negre, cu boruri ca niște „umbrele gigantice“. Carele au plecat cu o zi înaintea călătorilor călări pentru a ajunge în același timp la Cernavodă. Danezului i se spusese că „țara ar fi foarte liniștită“ și că vor întâlni doar „nomazi munteni“, acești munteni fiind, în opinia istoricilor de la „N. Iorga“, păstori din Țările Române aflați în transhumanță.
 
Pe timpul întregii zile, pe partea stângă a fost vizibil lacul Karasu (kara su = apa neagră), despre care „se spune“ că erau resturile unui canal construit tot de Traian de la Dunăre la Marea Neagră. Andersen credea că n-ar fi fost „greu“ de refăcut lucrarea, dar „mai puțin costisitoare“ ar fi fost o cale ferată. Unicul „dezavantaj“ ar fi fost „reclamațiunile“ autorităților otomane, care, cu „multe greutăți“, acordaseră Comitetului pentru navigația pe Dunăre permisiunea de a stabili un han cu birou pentru ca pasagerii maritimo-fluviali să poată scurta aici drumul mergând pe uscat.

 
Danezul a trecut pe lângă redute din Războiul Ruso-Turc din 1828-1829, care erau „complet invadate“ de câini sălbatici. Apoi, el a sosit într-un sat în care orice casă arăta ca „o movilă mizerabilă“ și din a cărui biserică „devastată“ rămăseseră coloane de piatră cenușie.
 
În continuare, scriitorul s-a întâlnit cu trei turci călări cu turbane și caftane „colorate“, ca în tabloul orientalistului francez Horace Vernet (1789-1863), salutându-l cu „Allah Ekbar!“.
 
Prezența comunităților turce în Dobrogea fusese semnalată și de: ofițerul rus de origine estonă F. Nyberg (1826/CV), ofițerul rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1839;1841/CXXIX) și botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI).
 
Pe drum, Andersen s-a intersectat și cu turme de vite, păzite de păstori munteni care semănau „cu totul oamenilor sălbatici“ înarmați cu topor „greu“. Ascultând cântecele acestora, el era uimit de faptul că puteau sta atât de „liniștiți“ rezemați în ciomege și îmbrăcați în cojoace „grele“ sub arșița soarelui!
 
După ce a luat masa și s-a odihnit într-un han mic, călătorul a trecut printre coline acoperite cu tufișuri „joase“, fagi și mesteceni, care-i aminteau de peisajul natal „așa de binevoitor și așa de zâmbitor“.
 
 
Cernavodă era „un model“ de oraș „în ruină“, unde casele aveau „o frumusețe pitorească“ și Dunărea „invadase“ lunca. Aici, călătorul danez s-a îmbarcat pe nava austriacă „Argo“, al cărei echipaj italian era comandat de căpitanul dalmațian Marco Dobroslavich. Vasul era dotat cu o sală cu oglinzi, canapele „elastice“ și cărți, fiind aprovizionat cu „bucate calde“, fructe și vin.
 
Prin Cernavodă au mai trecut în secolele XVII-XVIII și alți călători străini: cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVI.F), diplomatul maghiar transilvănean curut M. Kelemen (1738/LVIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), negustorul german J. Lebprecht (1786/LXXXIV), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1829-1830/CVIII), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI) și ofițerul englez A. Slade (1838/CXXV).
 
Mai departe în amonte, Dunărea era presărată cu insule „inundate“, aceste mlaștini favorizând în „arșița“ verii apariția malariei și a unor „miriade“ de țânțari, care „chinuiesc“ atât pe localnici, cât și pe marinari și pasageri.
 
Din cetatea Silistra s-au îmbarcat la clasa III pasageri turci, care dormeau între sacii de cărbuni acoperiți cu „scoarțe“. Aceștia au adus știrea că mai mulți refugiați traversaseră Dunărea spre București, ca urmare a revoltei antiotomane a bulgarilor.
 
Prin Silistra trecuseră și alți călători străini în secolele XV-XIX: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445 /Călători IV), grecul I. Paleologul (1573/IX), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), englezul H. Cavendish (1589/XV), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), A. Radibrat din Republica Ragusa (Dubrovnik/1603/XXI), solul polonez J. Krasinski (1636/XXV), translatorul armean Romaskiewicz (1639/XXVI), solul polonez W. Miaskowicz (1640/XXVIII), polonezul A. Taszycki (1640/XXIX), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), călugărul rus I. Travelski (1651/XXXII), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F), solul rus de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), medicul german din armata rusă J. Minderer (1771-1774/LXX), solul otoman Abdulkerim pașa (1775/LXXI), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac de origine croată Franz Mihanovici (1783/LXXIX), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII), britanica lady Craven (1786/LXXXIII), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), căpitanul austriac de origine greacă Gugomos (1790/LXXXVII), ofițerul britanic de marină sir W. Smith (1792/XC), călugărul grec Mitrofan (1610-1611/XCVII; s), medicul britanic W. Witmann (C/1802), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), contele francez de Lagarde (1813/CIII), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), lt.-col. rus F. Nyberg (1828;1830/CVI.), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829/CVIII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), capelanul anglican N. Burton (1837/CXVIII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), ofițerul englez A. Slade (1838/CXXV), negustorul american V. Nolte (1840/CXXVII) și marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII).
 
În continuare, insulele de pe Dunăre „păreau a fi păduri lucitoare, care sunt gata a se scufunda“. În orașul Tutrakan/Turtucaia, fiecare casă avea o grădiniță. Copiii care alergau „jumătate goi“ și strigau „Urolah“ sugerau „pace și nici un pericol“.
 
Alți călători străini care au trecut prin Turtucaia în secolele XV-XIX: cavalerul burgund (Franța) W. de Wavrin (1445/Călători IV), ambasadorul englez W. Paget (1702/XLVI), solul otoman Resmi Ahmed (1765/LXVI), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), abatele italian L. Spallanzani (1786/LXXXVI), călugărul grec Mitrofan (1610-1611/XCVII; s), chirurgul englez W. Wittman (1802/C), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829/CVIII) și geograful austriac (1835/CXIII).
 
Silistra și Turtucaia au făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, care a aparținut României de la al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
 
Alți călători străini care au străbătut Dobrogea pe cale fluvio-maritimă în secolele XIV-XIX: anonimul grec de la sfârșitul secolului XIV (Călători II), germanul J. Schiltberger (1425?1427/Călători III), cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/Călători IV), negustorul englez J. Newberie (1582/Călători XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/Călători XIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/Călători XIV), baronul francez F. de Pavie (1585/Călători XV), olandezul J. Van der Doris (1597/Călători XX), călugărul rus A. Suhanov (1651/Călători XXX), clericul creștin Paul din Alep (1653/XXXVII), starețul Leontie (1701/XLV), călugării ruși Macarie și Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruși Silvestru și Nicodim (1722/LVI), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), consulul britanic W. Eton (1777/LXXIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofițerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), solul venețian V. di Alessandri (1572/XCIII; s), mineralogul englez E. Clarke (1800/XCVIII), medicul englez W. Wittman (1802/C), caretașul E. Dobel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitoarea engleză J. Pardoe (1836/CXIV), preotul englez C. Elliot (1835/CXV), literatul scoțian J. Fraser (1836/CXVI), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), literatul francez A. Labatut (1837/CXX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoțieni A. Bonar și R. Mc Cheyne (1839/CXII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), ofițerul britanic A. Slade (1838/CXXV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), negustorul american V. Nolte (1840/CXXVII) și marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII).
 
Surse foto: 
https://istoriiregasite.files.wordpress.com/
http://roconstanta.tripod.com/
http://www.primaria-cernavoda.ro/
http://www.xplorio.ro/wp-content/
http://4.bp.blogspot.com/
http://www.artnet.com/
http://www.artatraditionala.ro/
http://www.romanianmuseum.com/
 
Documentare: 
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Bușă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul IV, Editura Academiei Române, București, 2007.

http://i.calameoassets.com/
http://www.acad.ro/com2011/
https://ro.wikipedia.org/
https://archive.org/
https://images.okr.ro/auctions/