Călători străini prin Dobrogea (I) Ibn Battuta (galerie foto)

 

Călătorul marocan Abu Abdullah Muhammad Ibn Battuta (1304, Tanger / Maroc - 1369?, Maroc) este considerat unul dintre marii exploratori din istorie, prin lungimea totală a distanţelor acoperite, estimată la 120.000 km.
 
În perioada 1325-1354, el a traversat vaste arii geografice din Africa, Europa şi Asia, în mare parte aparţinând lumii musulmane. La întoarcere, la cererea sultanului, i-a dictat unui scrib amintirile călătoriilor sale, care au devenit o lucrare memorialistică de mare rezonanţă în lumea islamică. Vârsta înaintată şi momentul târziu al redactării manuscrisului explică inexactităţile temporale şi topografice remarcate de istoricul român Maria Holban (1901-1991). Indicii temporali neconcordanţi şi neprecizarea anului de la Hegira (16 iulie 622 - fuga Profetului Muhammad de la Mecca la Medina) nu permit stabilirea cu exactitate a anului călătoriilor prin Dobrogea: 1330 sau 1331.
 
Motivul trecerilor sale prin Dobrogea a fost unul accidental. Când a ajuns în Saray, capitala de pe Volga a Hanatului tătar al Hoardei de Aur, a aflat că una dintre soţiile hanului Ozbek (Bayalun) se pregătea să plece la Constantinopol, pentru a-şi revedea tatăl, împăratul Andronic al III-lea al Bizanţului. În timpul călătoriei uriaşei suite, el a consemnat şi cele două traversări ale Dobrogei, spre sfârşitul verii spre capitala imperială şi toamna târziu la întoarcere.
 
În timpul călătoriei spre capitala bizantină, exploratorul arab vorbeşte mai întâi de oraşul Baba-Saltâk, identificat de majoritatea istoricilor străini şi români încă din secolul al XIX-lea cu actualul Babadag, şi apoi de trei canale, identificate cu braţele Deltei Dunării, fapt care constituie o inadvertenţă geografică.
 
Un argument al identificării canalelor cu braţele Deltei este faptul că vorbeşte de fluxul acestor ape. Pe malul primului canal (Chilia), lat de două mile şi traversat prin vad în timpul refluxului, se afla un „târg foarte mare”. Distanţa dintre primele două canale era de patru mile, al doilea (Sulina) fiind lat de trei mile şi traversat tot prin vad. Distanţa dintre al doilea şi al treilea canal era de două mile de teren pietros şi nisipos. Deşi lăţimea celui de-al treilea canal (Sf. Gheorghe) era de doar o milă, traversarea a fost mai dificilă, mai ales că începuse fluxul. Ibn Battuta a calculat că lăţimea „canalului întreg” era de 12 mile, incluzând şi zonele de uscat. Acestea se inundau în timpul ploilor, fapt ce făcea necesare luntrile pentru a putea călători.
 
Pe malul celui de-al treilea canal, principesa a făcut un popas de trei zile în oraşul Fenikah, unde împăratul bizantin avea un palat. Localitatea a fost identificată de istorici cu importantul oraş medieval Vicina, a cărui poziţionare este discutată de specialişti pe malul dobrogean al Dunării, cel mai probabil Isaccea. Ibn Battuta îl descrie ca fiind „frumos şi foarte bine întărit”, cu biserici şi case frumoase şi depozit de struguri, mere şi gutui.
 
Oraşul Baba-Saltâk era cea mai sudică localitate a ţării „turcilor” (adică a tătarilor). Între hanat şi „imperiul grecilor” se întindea un „pustiu” lipsit de locuitori cale de 18 zile de mers. Dintre aceste 18 zile, opt sunt lipsite de apă, fapt care i-a obligat să se aprovizioneze cu apă în burdufuri transportate în care. Nu a fost nevoie de multă apă, deoarece erau în „anotimpul friguros”, respectiv în luna musulmană corespunzătoare lui 15 august - 15 septembrie 1330. Ibn Battuta a observat că tătarii beau un lichid rezultat din laptele cărat în burdufuri cu dughie fiartă în apă. El constată că termenul „baba” are acelaşi înţeles la „turci” ca şi la berberii nord-africani, adică tată.

 
Află că despre Saltâk „se zice” că era un „contemplativ sau proroc”, dar şi „lucruri pe care le condamnă religia”. Cronicarul otoman Said Lockman, care a trăit la curtea sultanului Murad al III-lea (1574-1595), susţine că misticul de confesiune sunnită Sari Saltâk a venit în anul Hegirei 662 (1263-1264) cu colonişti turci selgiucizi din Anatolia (Turcia asiatică) în Dobrogea cu acordul împăratului Mihail VIII, pentru a păzi graniţa bizantină. Inscripţia de pe mormântul său (azi, la Babadag) a fost văzută şi de sultanul Baiazid al II-lea Veli (cel Pios) în 1484, care a construit acolo un complex religios.
 
La întoarcere, au fost însoţiţi de un demnitar bizantin până la graniţa imperiului, unde se oprise o parte din suită cu carele tătăreşti. Apoi, au făcut popas din nou la Baba-Saltâk, unde bizantinul a rămas ca oaspete trei zile şi s-a întors în ţara sa. Acum se aflau „în toiul iernii” şi de aceea călătorul arab născut sub soarele nord-african s-a îmbrăcat foarte gros: trei cojoace şi două rânduri de nădragi, dintre care „unul foarte bine căptuşit”, iar în picioare, încălţăminte de lână, ghete căptuşite cu pânză de in şi încălţăminte din piele de cal.

Surse foto:

Britannica.com
Muslimheritage.com
Turkcebilgi.com
Wikipedia.org
Sarisaltuk.com
Drumliber.ro