Călători străini prin Dobrogea (II) - Itinerar grec anonim din secolul al XIV-lea (galerie foto)

 
Portulanul era o hartă desenată pe pergament pentru navigaţia costieră şi a fost inventat de marinarii italieni în secolul al XIII-lea. Un astfel de document medieval în limba greacă cu împrumuturi din dialectul veneţian a fost descoperit în 1559 de cărturarul grec Dimitris Togias, care l-a tipărit în 1573, la Veneţia.

Acest portulan conţine şi o descriere a litoralului vestic al Mării Negre, cu informaţii despre istoria economică a zonelor controlate de Bizanţ (Imperiul roman de răsărit grecizat cu capitala la Constantinopol). Erau prezentate şi localităţile din Dobrogea, cu precizarea distanţelor dintre ele. Amănuntele despre natura solului, plante şi comerţul cu sare l-au determinat pe istoricul român Maria Holban să considere în 1968 că autorul acestui itinerar era un marinar grec.
 
În 1957, colegul său P. S. Năsturel data documentul cu aproximaţie la sfârşitul secolului al XIV-lea sau la începutul secolului al XV-lea. El se baza pe faptul că autorul foloseşte termenii „Licostomi/Licostoma“ pentru a desemna nu numai cetatea Chilia, ci şi braţul Chilia al Dunării, cunoscut până atunci ca „gura râului Vicinei“. Aceasta semnifica începutul ascensiunii Chiliei în detrimentul Vicinei (probabil Isaccea), despre care se ştie că a început să decadă după ocuparea de către tătari pe la 1357-1358.
 
Presupusul marinar grec evaluează mai întâi distanţa sud-nord de la Arghiros (strâmtoarea Bosfor) la gura Licostoma la 380 de mile, precizând că pe această rută se află Fidonisi, identificată cu Insula Șerpilor. Distanţa de la oraşul Licostomi până la Fidonisi, tot pe direcţia sud-nord, este estimată la 40 de mile.
 
Textul consideră „gura Aspei“, gura Sulinei şi gura Licostomului ca fiind cele mai mari guri ale Dunării, dar istoricul N. Grămadă identifica Aspa cu Cornetul, şi nu cu braţul Sf. Gheorghe.
 
Se arată că pe drumul dintre Licostomi şi Moncastro, adică Cetatea Albă, se află „Alikes“ şi „Falconeres“, pe care M. Holban le considera identificabile cu oraşul Tuzla, din judeţul Constanţa, şi cu satul Balabancea, din nord-vestul judeţului Tulcea, pe râul Taiţa.
Autorul estimează distanţa dintre „Kestric“ şi Cavarna (azi, în Bulgaria) la zece mile şi menţionează apoi oraşul Caliacra şi distanţa de 80 de mile spre nord până la „Grosea“, posibil ostrovul Bisericuţa, din lacul Razim (judeţul Tulcea).
 

Între ele sunt enumerate „Seluda“, Mangalia, Constanţa şi „Zavarna“, despre care se spune că este o gură a Dunării. Se precizează că la gura Zavarnei se află castelul Pampulo. Năsturel identifica Selunt, Zavarna şi Pampulo cu capul Şabla (azi, cel mai estic punct geografic al Bulgariei, în apropierea graniţei cu România), gura Portiţei, situată la ieşirea la mare a lacurilor Sinoe şi Goloviţa (judeţul Constanţa) şi cu aşezarea bizantină din ostrovul Bisericuţa.

Documentare: Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“, editor Maria Holban, „Călători străini despre Ţările Române“, volumul I, 1968, pp. 13-16 - Itinerarul grec (sfârşitul veacului XIV).

Surse foto:

Ecomareaneagra.wordpress.com/
Wikipedia.org