Călători străini prin Dobrogea (IV) - Walerand de Wavrin (galerie foto)

 
Cavalerul Walerand de Wavrin (începutul sec. al XV-lea - după 1469), originar din Burgundia (estul Franţei), era şambelan al ducelui acestei regiuni. El a fost comandantul flotei burgunde trimise la cererea împăratului bizantin Ioan al VIII-lea în sprijinul cruciadei planificate de papă pentru alungarea otomanilor din Europa de sud-est. După înfrângerea de la Varna (coasta Bulgariei), flota a iernat în capitala bizantină Constantinopol.
 
În anul următor, a pornit în căutarea regelui Vladislav al Ungariei şi Poloniei, despre care se zvonea că era ţinut captiv în regiunea Balcanilor. Acţiunea sa a fost combinată cu contraofensiva lui Iancu de Hunedoara, regentul Ungariei, şi a lui Vlad Dracul, domnul Țării Româneşti. Cavalerul a pornit cu galerele sale (vase propulsate cu vâsle) spre gurile Dunării, pentru a coborî pe fluviu în scopul de a cuceri cetăţile turceşti de pe malurile acestuia. După ce a ajuns spână la Nicopole, s-a întors acasă prin Constantinopol cu prada obţinută.


 
Raportul prezentat ducelui a fost folosit de unchiul său, Jean de Wavrin, în cronica sa scrisă în franceză, a cărei redactare a început chiar în 1445. În manuscris sunt menţionate braţul Chilia şi localităţile Silistra şi Turtucaia, care au aparţinut României în perioada 1913-1940 (Cadrilater). Cronica a fost publicată prima dată în Franţa în 1858-1863, iar la noi, fragmentul referitor la cavaler a fost studiat de N. Iorga (1926, 1927, 1928), E. Diaconescu (1925), I . Minea (1928), N. Bogdan (1941) şi C. Marinescu (1948).
 
Wavrin a plecat în expediţie din Constantinopol pe Marea Neagră, după Paştii anului 1445, cu două galere, însoţit de foşti prizonieri maghiari nobili. După ce s-au aprovizionat în portul bizantin Mesembria (azi, Nesebar, Bulgaria), au ajuns la portul Mangalia, în text, „Panguala”, despre care spune că era „foarte ciudat”. Este menţionată legenda construcţiei portului de către Pentesileea, regina amazoanelor, după ce eroii antici greci Hercule şi Teseu intraseră pe ascuns în regatul femeilor războinice. Se precizează că portul era ocrotit de un zid înalt de 30-40 de picioare şi care intra în mare pe lungimea a 20 de leghe franceze. În acel moment, zidul era distrus în multe locuri, şi ca urmare, multe nave se zdrobeau de el, împinse de furtună. Conform zvonurilor, fostul regat al amazoanelor, numit atunci regatul Sciţiei, era protejat pe uscat de munţi foarte înalţi, greu de trecut.


 
Apoi, galerele „au rătăcit mult” pe mare până când au ajuns la o gură a Dunării, în text, „Dunoue”, despre care spune că este „un râu nespus de mare” care se varsă în Marea Neagră, în text, „Mer Majour”. La cetatea Chilia, în text, „Lycocosme”, de pe braţul cu acelaşi nume, au cerut informaţii valahilor despre regele Vladislav şi despre catastrofa de la Varna. Aici, maghiarii au debarcat pentru a merge la Iancu de Hunedoara şi cavalerul burgund s-a întors în nordul Mării Negre pentru a căuta flota turcă. După ce a capturat trei corăbii otomane, le-a dus în portul genovez Caffa din Crimeea, unde s-a unit cu alte două galere burgunde.

 
Astfel întărit, s-a întors pe Dunăre şi s-a oprit în portul Brăila. Aici au mai venit, în iulie, trei galere burgunde din Constantinopol şi forţele terestre aduse de fiul domnului Țării Româneşti, foarte probabil, Vlad Țepeş. Au decis să atace pe uscat şi pe apă cetatea Dristra (Dristor, azi, Silistra), în text, „Triest”, care fusese în trecut distrus de valahi, dar acum era reconstruit şi populat. Această cetate era o bază de atac otomană împotriva Țării Româneşti, fiind situat „în Bulgaria, pe coasta Greciei”, Grecia semnificând aici Peninsula Balcanică. În plus, planificaseră să mai atace „Turnul Turcan” (Turtucaia românească - Tutrakan turcesc), în text, „Tour Turcain”, Giurgiu şi Rusciuc.


 
Plecarea din Brăila a avut loc la jumătatea lui august şi au pierdut mult timp până la Dristor, distanţa fiind de 300 de mile (1 milă = 1.000 de paşi) sau 100 de leghe franceze (1 leghe = 3,2 km - 4,8 km). Aici au aflat de la un prizonier că în cetate sunt 30.000 de călăreţi şi toţi comandanţii otomani din Bulgaria. Un prinţ otoman exilat care îi însoţea pe cruciaţi a încercat fără succes să-i determine pe asediaţi să se predea, iar după un scurt schimb de focuri de artilerie, creştinii au abandonat asaltul Dristorului, continuând drumul pe Dunăre pentru a se uni cu Iancu de Hunedoara şi Vlad Dracul.
 
Când au ajuns la Castelul Turcan, în text, „Chateau Turquant”, situat „în Bulgaria, în partea Greciei ca şi oraşul Dristra”, otomanii din Silistra au fost înşelaţi de manevrele cruciaţilor şi nu au venit în ajutorul Turtucaiei, uşurând astfel cucerirea castelului la 29 august. Acesta era de formă pătrată, cu trei turnuri mici şi unul mare în colţuri şi palisade şi şanţuri în faţa zidurilor. Cu toate acestea, a fost cucerit de la primul asalt cu ajutorul a opt tunuri de pe galere, ultimul fiind cucerit turnul cel mare.



 
Expediţia a continuat pe Dunăre până la Nicopole, dar cum după 1 octombrie Dunărea începea să îngheţe, Wavrin a luat hotărârea să se întoarcă de comun acord cu Iancu de Hunedoara. Din cauza „frigului cumplit, au ieşit cu mare zor din fluviul Dunărea” şi s-au întors pe la Constantinopol la 2 noiembrie.

Surse foto

Mixdecultura.ro
Istoria.md
Historymaps.ro
Calatoriifestinalente.wordpress.com
Librarie.net
 
Documentare:
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor - Maria Holban, Călători străini despre Țările Române, vol. I, Ed. Știinţifică, Bucureşti, 1968.