Călători străini prin Dobrogea (LXXVII) - Josef Mikoscha (Polonia) (galerie foto)

Tânărul polonez Josef Mikoscha (? - după 1793) a fost trimis în 1782 de ultimul rege al Poloniei, Stanislas II, la Constantinopol / Istanbul în scopul învățării limbii turce pentru a deveni translator. De asemenea, el trebuia să studieze organizarea politică și economică a Imperiului Otoman și să redacteze o lucrare la întoarcere.
 
În drumul spre capitala otomană, Mikoscha a străbătut și Dobrogea otomană, parte a eyalet (provincie) cu reședința în orașul dunărean Silistra (la România în 1913-1940, apoi din nou la Bulgaria). El s-a îmbarcat la 22 iunie 1782 în portul moldovenesc Galați pe un vas turcesc și a navigat pe Dunăre și Marea Neagră până la Constantinopol.
 
Mikoscha și-a descris călătoria într-o lucrare în limba polonă, iar în 1793 a publicat la Leipzig și o variantă în germană cu titlul: Reise eines jungen Polen durch die Moldau nach der Turkey. Ediția germană a fost folosită de Institutul „N. Iorga” pentru traducerea românească din seria Călători străini despre Țările Române.
 
Polonezul a marcat, la următorul itinerar pe malul dobrogean al fluviului: Isaccea – Tulcea – Sulina. Isaccea „seamănă mai mult cu un orășel decât un sat” și era apărată de „un castel” construit pe țărmul Dunării, care era lipsit de garnizoană în acel moment. Localitatea, locuită de turci, era așezată în regiunea „Romania”, nume care trimitea la apartenența Dobrogei la fostul Imperiu Roman și apoi Bizantin / Roman de Răsărit. Malul fluviului fiind „deloc înalt”, revărsările Dunării inundau câmpia până la „lanțul de munți de la Babadag”, vizibil „la o milă de la țărm” și care se întindea până la țărmul mării.
 
Călători străini care au vizitat Isaccea în secolele XVI-XVIII: sultanul Soliman Magnificul (1538/Călători VI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), diplomatul englez H. Austell (1585/XIV), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), olandezul J. van der Doris (1597/XX), călugărul rus A. Suhanov (1651 /XXXI), clericul creștin sirian Paul din Alep (1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), diplomatul francez de la Croix (1672/XL), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), călugării ruși Macarie și Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruși Nicodim și Silvestru (1722/LVI), solul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX) și căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV).
 
La „două mile” de Isaccea, Dunărea se împărțea în „două brațe”, cel din stânga trecând prin Chilia și vărsându-se în Marea Neagră prin trei brațe, iar cel din dreapta trecea prin Tulcea.
 
Tulcea era „desemnată (...) doar ca sat”, dar „după cum arată” putea fi „calificată oricând ca orășel”. Și această localitate, locuită de turci, era apărată de „un castel” construit pe o „stâncă” a Dunării, care era lipsit de soldați. Aici erau vizibile urmele podului construit de ruși în timpul războiului cu turcii din 1768-1774. Pentru că ambele maluri erau acoperite de stuf, exista „o mare mulțime atât de mare de țânțari și de muște” încât nu era „nimic mai supărător” decât o noapte pe corabie.
 
Tulcea a fusese vizitată și de alți călători străini în secolele XVI –XVIII: nobilul sol polonez A. Taranowski (1569/Călători VIII), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), negustorul italian P. Giorgi (ante 1595/XVIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1667/XXXVIII.4; 1657/XXXVIII.6.D; 1657/XXXVIII.6.E; 1659/XXXVIII.7.A; 1659/XXXVIII.7.B), starețul rus Leontie (1701/XLV), călugării ruși Macarie și Silvestru (1704/XLVII), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1), călugării ruși Silvestru și Nicodim (1722/LVI), diplomatul rus de origine scoțiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), baronul franco-maghiar F. de Tott (1769/LXVIII) și căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV).

 
La „o milă mai jos de Tulcea” Dunărea se împărțea „în două brațe mai mici”, polonezul navigând pe cel stâng, iar „după o jumătate de milă” acesta se ramifica în alte două brațe, călătoria continuând pe cel drept. „Adeseori” aici izbucnea „dintr-o dată o furtună puternică” care arunca corăbiile la țărm, în pericol de a se sfărâma.
 
După ce vasul a trecut pe lângă urmele șoselei care lega „odinioară” Chilia de Romania, a sosit în „golful Mării Negre”, unde „câteva vase” așteptau vântul favorabil navigației maritime. Pe țărmul golfului, care era „destul de larg”, funcționa un far. Mikosha considera că golful ar fi fost „potrivit pentru un port foarte bun de folosit și sigur”, dar, deoarece era „plin de bancuri”, „foarte multe vase” naufragiau aici, fiind la rândul lor transformate în bancuri cu timpul. Localitatea formată din „vreo zece până la douăzeci de case” a fost identificată de istoricii de la „N. Iorga” cu Sulina. Aici existau „câteva cafenele turcești” unde se puteau achiziționa „câte ceva de-ale mâncării”. Localnicii, care erau lipsiți de „orice legături” cu regiunea, erau „aplecați la hoții și prădăciuni”. Erau încă vizibile urmele cetății turcești distruse de ruși în timpul războiului, situată chiar pe țărm.Prin Sulina trecuse și căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV).
 
Toți predecesorii poloni ai lui Mikoscha în secolele XVI-XVIII au fost soli la Poarta Otomană: E. Otwinowski (1557/Călători VII), A. Taranowski (1569/VIII), M. Stryjkowski (1575/X), J. Krasisnki (1636/XXV), translatorul armean Romaskiewicz (1639/XXVI), W. Miaskowski (1640/XXVIII), F. Wysocki (1667/XXXIX), I. Gnisnki (1677/XLI), R. Leszczynski (1700/XLIV), iezuitul F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul F. Orlik (1722/LV), contele J. K. Mniszech (1756/LXI), contele I. Podoski (1759/LXIII), nobilul T. Alexandrovici (1766/LXVII) și diplomatul K. Chrzanowski (1780/LXXVI).
 
Predecesorii lui Mikoscha care au tranzitat Dobrogea pe cale fluvio-maritimă în secolele XIV-XVIII: anonimul grec de la sfârșitul secolului XIV (Călători II), germanul J. Schiltberger (1425?1427/Călători III), cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/Călători IV), negustorul englez J. Newberie (1582/Călători XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/Călători XIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/Călători XIV), baronul francez F. de Pavie (1585/Călători XV), olandezul J. Van der Doris (1597/Călători XX), călugărul rus A. Suhanov (1651/Călători XXX), clericul creștin Paul din Alep (1653/XXXVII), starețul Leontie (1701/XLV), călugării ruși Macarie și Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruși Silvestru și Nicodim (1722/LVI), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), consulul britanic W. Eton (1777/LXXIII) și căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV). 

Surse foto:

2.bp.blogspot.com
upload.wikimedia.org

www.romaniapozitiva.ro
blog.noviodunum.ro
ro.wikipedia.org 

Documentare: 

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Paul Cernovodeanu, Călători străini despre Țările Române, vol. X / partea I, București, 2000.
www.magazinistoric.ro
www.anticariat-unu.ro
clasapalatina.files.wordpress.com