Călători străini prin Dobrogea (LXXIV) - Contele d'Antraigues (Franța) (galerie foto)

Louis de Launay, conte d'Antraigues (1753-1812), s-a născut într-o veche nobiliară din sudul Franței și a studiat la liceul Harcourt din Paris. La 20 de ani a ajuns la gradul de căpitan și a părăsit armata pentru a-i vizita pe filozofii iluminiști Voltaire și Rousseau. Acesta din urmă l-a îndemnat să redacteze o lucrare politică despre Imperiul Otoman, a cărui decădere începea să devină evidentă. 
 
Unchiul tânărului d'Antraigues, contele de Saint-Priest, era ambasador la Constantinopol / Istanbul din 1768 și fusese chemat în capitala Franței în 1776. La întoarcerea în capitala otomană din august 1778, unchiul l-a luat în suita sa pe nepotul orfan, care profită de situație pentru a studia subiectul la fața locului timp de un an. În 1779, tânărul conte pleacă spre țară în suita ambasadorului suedez, ocazie cu care trece și prin Dobrogea otomană, parte a eyalet (provincie) cu capitala în orașul dunărean Silistra.
 
Însemnările de călătorie și le-a revizuit în 1785, fragmentele referitoare la Dobrogea fiind incluse în scrisori adresate unui Monsieur C., modalitate des utilizată în epocă. Manuscrisul, cu denumiri topografice problematice, se află la biblioteca orașului Dijon și a fost tradus în românește în 1937 de publicistul C. Gane în lucrarea Domnița Alexandrina Ghica și contele d`Antraigues. Această traducere a fost reprodusă de Institutul „N. Iorga” în seria „Călători străini despre Țările Române”.
 
Contele a străbătut Dobrogea de la sud spre nord, în perioada 24 mai - 2 iunie, pe un itinerar prezentat și în manuscris: Bakorric / Bazargic - Kutangdi / Constanța - Mammay / Mamaia Anadaken / Anadalkioi - Gieuler / Ghiola (28 mai) - Metkin / Măcin.
 
Bakorric, caracterizat „cuibul tuturor tâlharilor din Bulgaria”, a fost identificat, cu probabilitate, cu Bazargic (azi, Dobrici în Bulgaria) de istoricii de la „N. Iorga”. În apropiere, d'Antraigues a văzut un câmp de luptă, pe care se mai puteau observa oseminte ale turcilor. Bazargic și Silistra au făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, care a aparținut României de la al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
 
Bazargicul fusese tranzitat și de alți călători străini în secolele XVI-XVIII: diacul rus T. Korobeinikov (1593/Călători XVII), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), clericul armean S. Lehați (1608/XXII), nobilul sol polonez W. Miaskowicz (1640/XXVIII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1667/XXXVIII.4; 1652/XXXVIII.5.C; 1657/XXXVIII.6.C; 1659/XXXVIII.7.B), nobilul sol polonez I. Gnisnki (1677/XLI), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză protestantă A. de la Motraye (1711/LIII.1), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), lordul F. Calvert (1764/LXV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim pașa (1776/LXXI) și nobilul sol rus N. Repnin (1776/LXXII).
 
Constanța îi apare călătorului francez ca „un oraș sărac, un mic port”. Constanța fusese vizitată și de alți călători străini în secolele XIV - XVIII: anonimul grec din secolul XIV (Călători II), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/XIII), negustorul italian P. Giorgi (ante-1595/XVIII), clericul creștin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.F), francezul J. Tavernier (1677/XLII) și diplomatul suedez de origine franceză protestantă A. de la Motraye (1714/LIII.2).
 
Popasul de noapte l-au făcut însă în Anadalkioi (azi, parte a municipiului Constanța), „un biet sat pustiit de ruși”, fiind nevoiți să așeze paturile în grajduri. D'Antraigues descria Mamaia ca un sat „trist și sărac” și locuit de „moldoveni, ale căror case sunt ciudate...”. Satul era așezat pe malul unui lac, pe care îl putem identifica cu lacul Siutghiol. Lacul „încântător” cu apă dulce era despărțit de mare de „o limbă de nisip” și în mijlocul său era „o insulă acoperită de pădure”, pe care o putem identifica cu insula Ovidiu. Conform localnicilor, pe insulă „un împărat grec” își construise „o casă de țară”, dar călătorul străin nota categoric: „Eu sunt sigur de contrariu”. Istoricii de la „N. Iorga” considerau că este vorba de o informație confuză legată de poetul roman Ovidius, exilat în orașul grec Tomis (azi, Constanța) de către împăratul Augustus. Aici putem preciza că Imperiul Roman de Răsărit cu capitala la Constantinopol (395-1453) a suferit un proces treptat de grecizare până în secolul VII. O curiozitate a sătenilor era faptul că arătau „o mare venerație” pădurii de pe insulă, din care „nu ar îndrăzni să taie”, în pofida faptului că în zonă nu existau alte resurse forestiere.

 
Călătorii au traversat lacul cu o barcă și au prânzit pe insulă, pe care francezul o caracteriza ca „unul din cele mai pitorești locuri din câte am văzut”. Trimiteri la istoria antică a Dobrogei au făcut și alți călători străini în secolele XV - XVIII: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445/IV), nobilul poet polonez E. Otwinowski (1557/VII), cărturarul Iacob Paleologul (1573/IX), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584-1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XIV), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII; 1714/LIV), diplomatul rus de origine scoțiană J. B. of Antermony (1738/LVII), nobilul grec M. Katsaitis (Veneția; 1742/LIX), iezuitul G. R. Boscovich (Republica Ragusa; 1762/LXIV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII) și agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LIX).
 
Segmentul de drum Anadalkioi - Gieluer / Ghiola a fost parcurs în nouă ore pe drumuri „îngrozitoare”, contele observând că „toată țara e acoperită de tufișuri”. Dacă în text localitatea apare cu forma Gieuler, în itinerar apare cu forma Juiresler, contele plasând-o în Basarabia, la 12 leghe de Dunăre. C. Gane a tradus-o Ghiola și a considerat plasarea eronată, identificând localitatea cu satul Ghelengic, azi, Mireasa în com. Târgușor din jud. Constanța. Aici este datată scrisoarea din 30 mai 1779, în care d'Antraigues descrie cea mai mare parte a itinerarului dobrogean.
 
Următoarea scrisoare este datată în Galați, la 3 iunie, și din text deducem că suita ajunsese în Măcin la 1 iunie, unde fusese întâmpinată de un slujbaș al domnului Moldovei. Francezul se îmbolnăvise pe drum și tremura de frig!
 
Traversarea Dunării s-a făcut cu bacul pe 2 iunie. Prin Măcin mai trecuseră și alți călători străini în secolele XVII-XVIII: clericul armean S. Lehați (1608/Călători XXII), probabil soldatul german J. Wilden (1611/XXIII), agentul comercial italian T. Alberti (1612 și 1613/XXIV), călugărul rus V. Gagara (1637/XXVII), nobilul sol polonez W. Miaskowski (1640/XXVIII), probabil soldatul german N. Schmidt (1651/XXXIII), englezul R. Bargrave (1652/XXXIV), clericul creștin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), nobilul sol polonez F. Wysocki (1667/XXXIX), J. Tavernier (1677/XLII), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), diplomații maghiari curuți M. Bay și G. Papay (1705-1706/XLIX), diplomatul maghiar curut J. Papai (1710/XLVIII), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), iezuitul G. R. Boscovich (Ragusa; 1762/LXIV), diplomatul otoman Resmi Ahmed (1764/LXVI), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim pașa (1776/LXXI) și nobilul sol rus N. Repnin (1776/LXXII).
 

Predecesori francezi ai lui d'Antraigues care au străbătut Dobrogea în secolele XV-XVIII: cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/IV), baronul F. de Pavie (1585/XV), secretarul diplomatic de la Croix (1672/XL), J. Tavernier (1677/XLII), călugărul iezuit P. Avril (1689/XLIII), protestantul A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2) și baronul F. de Tott (1769/LXVIII).

Surse foto: 

www.agero-stuttgart.de
2.bp.blogspot.com
upload.wikimedia.org
roconstanta.tripod.com/vechi/generala_1853.jpg

Documentare: 

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Paul Cernovodeanu, Călători străini despre Țările Române, vol. X / partea I, București, 2000.
www.magazinistoric.ro
www.anticariat-unu.ro
4.bp.blogspot.com
upload.wikimedia.org
ro.wikipedia.org
images.okr.ro