Călători străini prin Dobrogea (LXXXVIII) - contele de Langeron (Franţa) (galerie foto)

Contele Louis de Langeron (1763-1831) a luptat în 1782-1783 ca voluntar în armata coloniştilor americani revoltaţi împotriva Marii Britanii, la întoarcerea acasă fiind promovat colonel în armata franceză. În 1789 a fost ales delegat supleant al stării nobiliare în Stările Generale (adunare legislativă medievală pe categorii sociale).
 
În 1789 şi 1790 a fost invitat de prinţul Heinrich de Nassau, german naturalizat francez în serviciul Rusiei, să se alăture unui grup de francezi care participa la războiul ruso-austro-turc din 1787-1791. Iniţial, el a participat sub comanda lui Nassau la războiul ruso-suedez din 1788-1790.
 
Apoi a luptat împotriva turcilor pe frontul de la Dunărea de Jos, sub comanda prinţului rus Grigori Potemkin şi apoi a generalului rus Nicolai Repnin (1776/LXII). Cu această ocazie, a participat la incursiuni în Dobrogea otomană, parte a eyalet (provincie) cu reşedinţa în oraşul dunărean Silistra (la România. între 1913 şi 1940, apoi din nou la Bulgaria).
 
Manuscrisele originale ale memoriilor contelui Langeron, care s-au bazat pe un jurnal, s-au păstrat în arhiva ministerului de externe francez. În România, fragmentul referitor la campania din 1790-1791 a fost publicat prima dată în 1889 în colecţia documentelor Hurmuzaki. Acest text în franceză a fost folosit de Institutul „N. Iorga“ pentru traducerea românească din seria „Călători străini despre Țările Române“.
Campania din 1790
După cucerirea portului dunărean Chilia Nouă (azi, în Ucraina) în octombrie, flota lui Potemkin a luat cu asalt porturile dobrogene Tulcea şi Isaccea. Tulcea era „un oraş foarte mare, foarte atrăgător, foarte bogat“. Localitatea a fost cucerită la 1/12 noiembrie după o luptă „uşoară“, în care au fost distruse „câteva“ corăbii otomane. În mod surprinzător, cei „cinci până la şase mii“ de călăreţi turci din oraş nu s-au opus debarcării celor patru sute de soldaţi inamici. În Tulcea abandonată, ruşii au găsit „o mare mulţime“ de magazii cu alimente, furaje pentru cai, tunuri şi muniţie, pe care turcii nu le distruseseră „în orbirea sau prostia lor“.
 
Prin Tulcea mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVI - XVIII: nobilul sol polonez A. Taranowski (1569/Călători VIII), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), negustorul italian P. Giorgi (ante-1595/XVIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1667/XXXVIII.4; 1657/XXXVIII.6.D; 1657/XXXVIII.6.E; 1659/XXXVIII.7.A; 1659/XXXVIII.7.B), stareţul rus Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), baronul franco-maghiar F. de Tott (1769/LXVIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX) şi diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV).
 
Isaccea era „un oraş încă şi mai mare“ decât Tulcea. Localitatea a fost cucerită la 12/23 noiembrie, ocazie cu care au fost distruse şi aici „câteva“ vase otomane. În Isaccea, forţele ruseşti au capturat magazii „mai multe“ ca la Tulcea.
 
Isaccea mai fusese tranzitată în secolele XVI - XVIII şi de alţi călători străini: sultanul Soliman Magnificul (1538/Călători VI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), diplomatul englez H. Austell (1585/XIV), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), olandezul J. van der Doris (1597/XX), călugărul rus A. Suhanov (1651 /XXXI), clericul creştin sirian Paul din Alep (1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), diplomatul francez de la Croix (1672/XL), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Nicodim şi Silvestru (1722/LVI), solul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX) şi diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV).

Campania din 1791
În luna martie, o armată otomană se concentrase lângă Măcin, ameninţând portul Ismail (azi, în Ucraina) cucerit de ruşi în decembrie. Măcinul era „un oraş mic“, situat pe „o mică înălţime“ care domina Dunărea şi câmpia „strâmtă mlăştinoasă“ Kuntcephanne/Koprubaşi. Această câmpie a fost identificată de istoricii de la „N. Iorga“ cu Lunca Dunării sau Balta, unde se afla puntea de trecere între Măcin şi Brăila. Aici, fluviul se ramifica „într-o mulţime de braţe“ care se reuneau dincolo de Brăila. Culmea Măcinului era la rândul ei dominată de „un lanţ de munţi foarte înalţi“, care se întindeau paralel cu Dunărea până la Silistra şi astfel Măcinul reprezenta „cheia defileurilor“ acestor munţi.
 
Armata lui Repnin a traversat fluviul în noaptea de 24 iunie/5 iulie, cu bărcile şi pe un pod de vase de „300 de stânjeni“ (1 s = cca 2 m), construit în 24 de ore. Cu toate că cei 30.000 de turci se aflau la numai „25 de verste“ (1 v = 1.067 m), nu au profitat de haosul care s-a produs în rândul atacatorilor. În cursul acestei incursiuni au fost cucerite Măcinul şi Babadagul, evacuate dup semnarea preliminariilor păcii la 21/30 iulie.
 
Prin Măcin trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVII - XVIII: clericul armean S. Lehaţi (1608/Călători XXII), probabil soldatul german J. Wilden (1611/XXIII), agentul comercial italian T. Alberti (1612 şi 1613/XXIV), călugărul rus V. Gagara (1637/XXVII), nobilul sol polonez W. Miaskowski (1640/XXVIII), probabil soldatul german N. Schmidt (1651/XXXIII), englezul R. Bargrave (1652/XXXIV), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), nobilul sol polonez F. Wysocki (1667/XXXIX), J. Tavernier (1677/XLII), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), diplomaţii maghiari curuţi M. Bay şi G. Papay (1705-1706/XLIX), diplomatul maghiar curut J. Papai (1710/XLVIII), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), iezuitul G. R. Boscovich (Ragusa; 1762/LXIV), diplomatul otoman Resmi Ahmed (1764/LXVI), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim paşa (1776/LXXI), nobilul sol rus N. Repnin (1776/LXXII) şi diplomatul polonez J. Mikoscha (1780/LXXVI).
 
Babadagul fusese vizitat şi de alţi călători străini în secolele XIV-XVIII: marocanul Ibn Battuta (1330/Călători I), sultanul otoman Soliman I Magnificul (1538/VI), nobilul sol polonez E. Otwinowski (1557/VII), nobilul sol polonez A. Tarnowski (1569/VIII), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), episcopul catolic F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.H; 1657/XXXVIII.6.C; 1659/XXXVIII.7.B), diplomatul francez de la Croix (1672/XL), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), iezuitul francez P. Avril (1689/XLIII), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), solul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), medicul militar rus de origine germană J. Minderer (1771/LXX) şi diplomatul polonez J. Mikoscha (1780/LXXVI).
 

Alţi călători francezi care au străbătut Dobrogea în secolele XV-XVIII: cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/IV), baronul F. de Pavie (1585/XV), secretarul diplomatic de la Croix (1672/XL), J. Tavernier (1677/XLII), călugărul iezuit P. Avril (1689/XLIII), protestantul A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2), baronul F. de Tott (1769/LXVIII), contele d`Antraigues (1779/LXXIV), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), T. du Verne du Presle (1784/LXXXI) şi contele d`Hauterive (1785/LXXII).

Surse foto: 

en.wikipedia.org
upload.wikimedia.org
upload.wikimedia.org
www.romaniapozitiva.ro
upload.wikimedia.org
upload.wikimedia.org
brailachirei.files.wordpress.com

Documentare:

Institutul de istorie „Nicolae Iorga“, editor Paul Cernovodeanu, Călători străini despre Țările Române, volumul X / partea II, Bucureşti, 2001.
www.magazinistoric.ro
www.anticariat-unu.ro
clasapalatina.files.wordpress.com
upload.wikimedia.org
www.anticariat-unu.ro