Călători străini prin Dobrogea (XCI) - William Hunter (Marea Britanie/Anglia) (galerie foto)

Despre William Hunter (? - după 1796) se ştie doar că s-a născut într-o familie de medici şi naturalişti. În 1792, el şi fratele său au călătorit prin Franţa şi Mediterana orientală spre Constantinopol/Istanbul.
 
Apoi, în luna mai, ei au plecat din capitala otomană spre Viena, prin Bulgaria otomană, Țara Românească, Transilvania şi Ungaria. Până la Bucureşti, cei doi fraţi au călătorit împreună cu familia unui negustor olandez nominalizat doar cu iniţiala V. Cu această ocazie, Hunter a trecut şi prin Dobrogea otomană, parte a eyalet (provincie) cu reşedinţa în oraşul dunărean Silistra.
 
W. Hunter şi-a descris călătoria într-un jurnal, publicat la Londra în 1796, cu titlul „Travels in the year 1792 through France, Turkey and Hungary to Vienna“. Institutul „N. Iorga“ a folosit această ediţie pentru traducerea românească din seria „Călători străini despre Țările Române“.
 
La Constantinopol, englezii şi olandezii s-au îmbarcat pe o corabie grecească cu destinaţia Varna (Bulgaria). Dar la 13 mai, când se aflau la „două ore depărtare de gura principală a Dunării“, au fost nevoiţi să ancoreze „într-un mic golf“, la Cavarna, din cauza vântului potrivnic de pe Marea Neagră. Aici, în anul anterior, în timpul Războiului Ruso-Austro-Turc din 1787-1791, ruşii şi turcii se luptaseră „cu îndărătnicie“, ultimii fiind obligaţi să se retragă fără a pierde nicio corabie. Negustorul a prezentat firmanul sultanului „într-un sat turcesc la vreo jumătate de milă de ţărm“ şi a obţinut pentru mărfurile sale mai multe care cu boi. Călătorii europeni au plecat în ziua de 18 mai, dar cufărul mare al englezilor a rămas pe corabia grecească pentru a fi adus la Galaţi.
 
Cavarna şi Silistra au făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, care a aparţinut României de la al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
 
Prin Cavarna trecuseră şi alţi călători străini în secolele XIV-XVIII: anonimul grec din secolul XIV (II), clericul creştin sirian Paul din Alep (1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1656/XXXVIII.6.A) şi francezul J. Tavernier (1677/XLII).
 
Folosirea termenului Bulgaria pentru a denumi şi teritoriul dintre Dunăre şi mare nu este un aspect neobişnuit în izvoarele medievale, dată fiind dominaţia celor două state medievale bulgare (679-1018; 1185-1396) asupra Dobrogei: fostul prizonier cruciat german J. Schiltberger (1425?1427/III).
 
În general, condiţiile de călătorie în Bulgaria erau „deplorabile“, incluzând şi vremea „foarte rea“. Vehiculele era nişte „căruţe lungi şi înguste, fără arcuri şi acoperite cu rogojini“. Boii mergeau cu „trei mile pe oră“ şi oboseau după şase-şapte ore, când erau desjugaţi şi lăsaţi să pască pe câmp.

 
Pe parcursul drumului, europenii au avut „o dovadă uimitoare a firii supărăcioase şi răzbunătoare a turcilor“, trebuind să intervină când două călăuze s-au încăierat cu cuţitele de la o controversă banală.
 
De asemenea, Hunter a fost impresionat de starea satelor „nespus de păcătoase“, ca o dovadă a „unei cârmuiri corupte şi tiranice“. Deşi firmanul îi ajuta să obţină cele mai bune condiţii de găzduire, respectivele locuinţe nu erau „pe jumătate atât de confortabile cât un hambar englezesc“. Locuitorii erau „nişte sălbatici neprimitori“, deoarece, fiind deseori prădaţi, se temeau „grozav de străini“ şi ascundeau „cu grijă“ alimentele. Arătau „multă curiozitate“ şi erau înclinaţi la „înşelătorii grosolane“, mergând până la „acte făţişe de violenţă“.
 
În cursul conflictului militar, această „ţară nenorocită a fost cu totul secătuită“ de demnitarii locali otomani, rechiziţiile fiind „absolut uimitoare“ (subliniere W. H.). Ca exemplu, satul neidentificat Cajarmari, care avea opt colibe cu locuitori îmbrăcaţi doar cu o cămaşă „grosolană“, plătise 1.000 de piaştri pe an (monedă otomană de aur). Ținutul era doar parţial cultivat şi producea cereale de calitate „foarte mediocră“, din cauza climei reci nefavorabile vegetaţiei, fiind evidentă lipsa copacilor. În schimb, predominau păşunile, unde păşteau cai, vaci şi oi, animale „nu prea numeroase“, dar „sănătoase şi zdravene“. Ca o concluzie, itinerarul dobrogean parcurs de europeni reprezenta „câteva mii de pogoane de pământ pustiu“ cu „câteva sate dărâmate“ locuite de „drojdia omenirii“.
 
În ziua de 18 mai, călătorii au ajuns la fluviu şi au aflat de la localnici că ghizii greşiseră drumul şi că se aflau în satul Rassovat / Rasova (comună în judeţul Constanţa), situat la „patruzeci de leghe mai sus pe Dunăre“ faţă de Galaţi (o leghe = cca cinci km). Ruinele a „câtorva sute de case“ arătau că Rasova se bucurase „odinioară de consideraţie“. Acum mai existau „câteva colibe“, ai căror locuitori erau „pe jumătate morţi de foame“ şi afectaţi de diverse boli cauzate de „hrana lor proastă şi neîndestulătoare“. Graţie firmanului, călătorii occidentali au fost găzduiţi într-o locuinţă cu sobă, dar din cauza puricilor şi ţânţarilor nu au avut „nici măcar o oră de somn“. Pământul din regiune era „prost lucrat“, iar puţinele oi care păşteau pe munţii vecini furnizau „o lână foarte aleasă“, din care se ţesea „o dimie foarte rezistentă“.
 

Dunărea dădea „multă viaţă şi frumuseţe peisajului“, insulele sale fiind „bine înzestrate cu lemn de lucru“, dar „arareori“ se putea pescui un peşte „mai bun“. Bărcile localnicilor erau manevrate de un singur om cu o bucată de lemn asemănătoare cu vâsla indienilor, dar, „cu toată iscusinţa şi execuţia lor desăvârşită“, curentul puternic îi ducea la un sfert de milă de ţintă la traversare. Oaspeţii au fost vizitaţi de „guvernatorul“ originar din Constantinopol, sub a cărui autoritate se mai aflau alte 11 sate. Misiunea sa era de a-i aduce înapoi pe sătenii „alungaţi de grozăviile războiului şi rapacitatea predecesorilor săi“, deoarece, în starea sa „de pustiire“, localitatea nu aducea niciun venit.
 
Prin Rasova au mai trecut şi alţi călători străini în secolul XVIII: căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV) şi căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX).
 
Pe 20 mai, englezii şi olandezii s-au îmbarcat la Rasova pe un vas grecesc şi au navigat pe Dunăre, ajungând la Brăila abia pe 22 mai, din cauza vântului potrivnic, şi apoi la Galaţi, de unde au continuat pe jos până la Bucureşti.
 
Predecesorii britanici ai lui Hunter din secolele XVI-XVIII au fost englezi, cu excepţia scoţianului J. B. of Antermony: negustorul J. Newberie (1582/XII), agentul diplomatic H. Austell (1585/Călători XIV), nobilul H. Cavendish (1589/Călători XVI), agentul comercial R. Bargrave (1652/XXXIV), ambasadorul lord W. Paget (1702/XLVI), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), lordul F. Calvert (1764/LXV), consulul W. Eton (1777/LXXIII), Lady Craven (1786/LXXXIII) şi ofiţerul de marină W. Smith (1792/XC).

Surse foto:

2.bp.blogspot.com
upload.wikimedia.org
images.okr.ro
www.agero-stuttgart.de 

Documentare: 

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Paul Cernovodeanu, Călători străini despre Țările Române, volumul X / partea II, Bucureşti, 2001.
www.magazinistoric.ro
www.anticariat-unu.ro
clasapalatina.files.wordpress.com
archive.org