Călători străini prin Dobrogea (XLI) - Ioan Gninski (Polonia) - galerie foto

Nobilul Ioan Gninski, palatin de Helm, a condus, în 1677-1678, impunătoarea solie poloneză trimisă la sultanul Mehmed IV, pentru ratificarea păcii din 1676. Pe parcursul drumului spre Constantinopol / Istanbul, suita a străbătut Dobrogea de la nord spre sud. Descrierea călătoriei se găseşte în darea de seamă a lui Gninski şi în jurnalul secretarului soliei, Mihal Rzewuski, staroste de Helm. Cele două manuscrise în polonă se găsesc la Biblioteca Krasinski din Varşovia. Ele au fost publicate prima dată în 1907, la Varşovia, de Fr. Pulawski.

Ioan Gninski

În România, versiunea franceză a textului a fost publicată în 1895 de N. Iorga în primul volum din culegerea sa Acte şi fragmente... Institutul „N. Iorga” a folosit această variantă pentru traducerea română din seria Călători străini despre Țările Române.
 
Conducătorul misiunii diplomatice poloneze prezintă următorul itinerar dobrogean parcurs în perioada 8 -19 iulie: oraşul Isaccea - satul Catana - oraşul Babadag - satul Mouftoucouslasi / Mufti Kîslaşi - satul Inanchari - satul Stairweti - oraşul Carasout / Karasu - satul Usoulnaymeri - satul Cotnale - satul Fagimusli - oraşul Bazargic. 
 
Dunărea a fost trecută la Isaccea pe un pod de vase, iar aici polonezii şi-au odihnit caii şi şi-au reparat căruţele. Oraşul nu avea fortificaţii şi a fost considerat „mai curînd un tîrg”. Străzile erau „foarte înguste, după obiceiul turcesc”, cu „multe” case, dintre care „puţine sînt de zid”. În clădirile oraşului funcţionau două geamii, „acoperite cu plumb”, şi „multe” dughene, dar „sărace”. Cei mai mulţi locuitori erau greci, armeni, bulgari, evrei şi turci. Cetatea se afla pe ţărmul Dunării şi era construită „după moda veche” cu patru turnuri „bune”. Gninski a fost salutat cu salve de tun trase din nouă piese mici, aflate la bordul a trei kayik / caic, adică o ambarcaţiune îngustă cu două catarge.
 
Prezenţa grecilor în Dobrogea fusese semnalată înaintea lui Giniski şi de alţi călători: nobilul sol polonez A. Tarnowski (1569/VIII), nobilul sol polonez J. Krasinski (1636/XXV), nobilul sol polonez W. Miaskowski (1640/XXVIII), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), episcopul catolic F. Stanislavov (ante-1659/XXXVI) şi cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B). În izvoarele istorice medievale occidentale, catolice şi protestante, termenul „grec” îi desemna, în general, pe ortodocşi.
 
Prezenţa armenilor în Dobrogea fusese menţionată anterior de: clericul armean S. Lehaţi (1608/XXII), episcopul catolic P. Baksic (1641/XXX) şi cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B).
Prezenţa bulgarilor în Dobrogea fusese semnalată anterior şi de: călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), clericul rus I. Travelski (1651/XXXII), episcopul catolic F. Stanislavov (ante-1659/XXXVI), clericul creştin sirian Paul de Alep (1653/XXXVII) şi cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B).
 
Isaccea mai fusese tranzitată şi de alţi călători străini: sultanul Soliman Magnificul (1538/Călători VI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), diplomatul englez H. Austell (1585/XIV), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), olandezul J. van der Doris (1597/XX), călugărul rus A. Suhanov (1651 /XXXI), clericul creştin sirian Paul din Alep (1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B) şi diplomatul francez de la Croix (1672/XL).
 
Satul Catana, situat „între dealuri”, a fost identificat de istoricii de la „N. Iorga” cu satul Cataloi din nordul judeţului Tulcea.
Babadagul era „destul de mare” şi nu avea fortificaţii. Din oraşul situat „între dealuri” se putea vedea Marea Neagră. Străzile „înguste” erau „toate” pietruite, cu „multe” case „de zid”. Erau patru moschei cu minaret. Aici, Gninski a reuşit să răscumpere un prizonier „rob” dintre numeroşii aflaţi în oraş. Prin Babadag au mai trecut şi alţi călători străini în secolele XIV-XVII: marocanul Ibn Battuta (1330/I), sultanul otoman Soliman I Magnificul (1538/VI), nobilul sol polonez E. Otwinowski (1557/VII), nobilul sol polonez A. Tarnowski (1569/VIII), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), episcopul catolic F. Stanislavov (ante-1659/XXXVI), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.H; 1657/XXXVIII.6.C; 1659/XXXVIII.7.B) şi diplomatului francez de la Croix (1672/XL).

 
La o leghe de oraş curgea „un mic rîuleţ” traversat de un pod de piatră, unde începea „districtul Dobrogei”. Aici se aflau 200 de sate locuite de tătari, instalaţi la începutul secolului de conaţionalul lor Cantemir, ajuns paşă al eyalet (provincie) Silistra, care se întindea în zona litoralului vestic al Mării Negre. Erau conduşi de 150 de proprietari de timar, care era o feudă ale cărei venituri permiteau întreţinerea unui călăreţ pentru război. De altfel, solul preciza că „merg întotdeauna în număr de cîteva mii, pentru a prăda şi a lua robi”. Prezenţa tătarilor în Dobrogea mai fusese semnalată şi de: marocanul Ibn Battuta (1330/Călători I), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), probabil baronul francez F. de Pavie (1585/XV), agentul diplomatic habsburgic A. Radibrat (1603/XXI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX) şi cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.A).
 
Lângă Mufti Kîslaşi, adică „Tabăra de iarnă a Muftiului”, au poposit într-o livadă „frumoasă”.
Înainte de a ajunge la Inanchair, identificat probabil cu Inan Ceşme, au trecut un „mic” râu pe un pod de piatră „destul de mare”.
Satul de tătari Stairweti a fost identificat cu satul Tariverde din nordul judeţului Constanţa. Tariverde mai fusese tranzitat şi de alţi călători străini: nobilul sol polonez E. Otwinowski (1557/VII) şi cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B).
 
Oraşul Karasu (azi, Medgidia) a fost localizat ca fiind „nu departe de Marea Neagră”.
Satul Usoulnaymeri, situat pe „un alt lac, format tot din Dunăre”, a fost identificat probabil cu comuna Aliman, situată în judeţul Constanţa, în apropierea fluviului. Solul a observat „şanţurile taberei creştinilor”, confundând localitatea cu Varna, unde regele Ungariei şi Poloniei fusese învins şi ucis de otomani în 1444: „E multă vreme de atunci”.

 
Satele Cotnale şi Fagimusli nu au putut fi identificate. Fagimusli aparţinea fratelui răposatului mare vizir Fazil Ahmed Koprulu paşa (1661-1676). Clădirile importante ale localităţii erau o moschee „foarte frumoasă” acoperită cu plumb şi două seraiuri (palat): cel mare „frumos” şi cel mic „destul de frumos”. De asemenea, în satul în care era „mult vin” se afla şi o grădină „foarte frumoasă” înconjurată de ziduri.
 
În sfârşit, Bazargicul era „un orăşel frumos” fără fortificaţii, cu străzi „înguste” şi „toate” pavate. Cele mai importante clădiri din localitate erau un palat „foarte frumos”, trei moschei şi „cîteva” case de piatră. Aici a sosit, la 14 august, Alexandru Mavrocordat, dragoman (translator) al marelui vizir Kara Mustafa paşa (1676-1683), pentru a-i ura „bun sosit”. Bazargicul a mai fost tranzitat şi de alţi călători străini: şi cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B).

Mihal Rzewuski

În România, documentul istoric a fost tradus în 1930 de marele istoric Petre P. Panaitescu în apreciata sa lucrare Călători poloni în Țările Române. Secretarul indică următorul itinerar: oraşul Isaccea - oraşul Baba / Babadag - satul Muffukustati - satul Inaczary - satul Staserverde - oraşul Karasu - Usunaliciary - satul Bullbuler - satul Kurnale - satul Hagimusli - Bazargic.
 
Dunărea a fost traversată pe la Isaccea, caracterizat ca un „oraş, cu uliţe strîmte, case mici, cîteva de zid...”.
Babadagul era un oraş „destul de mare, lung”, situat „într-o vale joasă”. Strada principală, lată de „mai multe stadii”, era pietruită cu pietre „mari pătrate” şi era prevăzută „la mijloc” cu canal de scurgere. Clădirile importante ale oraşului erau patru meceturi cu minaret şi printre locuinţe erau „multe case de zid şi o mulţime sub tuille (ţiglă)”. Şi secretarul menţionează răscumpărarea de către Gninski a unui „rob” dintre cei „mulţi” găsiţi aici.
Rzewuski semnalează că, la o milă de Babadag, curgea un pârâiaş traversat de un pod de piatră, construcţie ce marca locul unde „începe Dobrogea”.
 
După patru ceasuri de drum au sosit la Muffukustati, situat „pe cîmpie” şi identificat, de asemenea, cu Mufti Kîslaşi. După şapte ore au ajuns la Inaczary (Ieniceri?), traversând un pârâiaş pe un pod de piatră. Aici au pescuit „atât de mulţi crapi, că toată casa s-a săturat de ei, provenind desigur din acea baltă a Dunării, pe care unii o numesc mare”.
 
Solia a prânzit în cort, lângă Staserverde. Secretarul notează şi el existenţa a 200 de sate tătăreşti în Dobrogea, dar numai 130 de timar. Pe lângă timarioţi, la război „voluntari ies însă şi cîteva mii”. Tot aici, Rzewuski a remarcat o moară de vânt, asemănătoare la formă cu cea poloneză, dar „mizerabil” asamblată. Instalaţia avea opt aripi şi piatra „foarte mică”, ca a râşniţelor ţărăneşti.
 
Karasu era „un orăşel mărişor” situat la un sfert de milă de lacul Karasu. Călătorul traduce în poloneză denumirea apei, „czerna woda”, adică „apa neagră”, deşi observă că aceasta „e tulbure, dar albă”.
 
După Usunaliciary, suita a trecut pe lângă „un lac mare”, la jumătate de milă de Karasu. Aici, Rzewuski observă şi el „valuri (meterez de pământ militar) de un sfert de milă” şi face legătura între ele şi catastrofala înfrângere de la Varna din 1444.
 
Mai departe, polonezii au trecut pe lângă Bullbuler, tradus în poloneză „Privighetoarea”, azi, comuna Ciocârlia (fost Biulbiu), în judeţul Constanţa. Sătenii locuiau în colibe de stuf „sărace”, existând o singură casă „de zid”, acoperită cu ţigle, cu curtea „larg zidită”, ca şi grajdurile. Aici, secretarul observă că aprovizionarea cu lemne se făcea „foarte greu în toată Dobrogea”, fiind necesară o deplasare timp de şapte zile sau chiar să fie cumpărate „de peste mare”. De asemenea, şi aprovizionarea cu apă potabilă se făcea „foarte greu”: „Cîte un mic pîrîiaş ici colo, după cîteva ore de mers, pe care sînt mori de zid; sau de la lac la lac, drum de cîteva ore; sau fîntîni foarte adînci, dar rare”. Deficienţa apei şi a lemnelor fusese amintită şi de alţi călători străini: italianul G. Angiolello (1476/Călători V), italianul P. Giorgi (ante-1595/XVIII), episcopul catolic P. Baksic (1641/XXX) şi agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV).
 
Satul Kurnale era situat între „mari şesuri”, între „cele mai dese semănături din acea ţară”, călătorul polon remarcând începerea recoltării.
Hagimusli, „un sat de asemenea turcesc”, avea „un mesçit/mecet (n.r. moschee mică) nou, frumos, cu turn, înconjurat larg cu zid”.
 
La 18 iulie au ajuns la Bazargic.
Bazargicul şi Silistra au făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, care a aparţinut României de la al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
 
Alţi soli polonezi din secolele XVI-XVII care au trecut prin Dobrogea spre şi dinspre capitala otomană au fost: E. Otwinowski (1557/Călători VII), A. Taranowski (1569/VIII), M. Stryjkowski (1575/X), J. Krasisnki (1636/XXV), Romaskiewicz (1639/XXVI), W. Miaskowski (1640/XXVIII) şi F. Wysocki (1667/XXXIX).

Surse foto:

https://upload.wikimedia.org/
http://babadaglive.ro/
https://brailachirei.files.wordpress.com/
http://multicult.ro/images/
https://2.bp.blogspot.com/
http://www.artatraditionala.ro/
http://www.romanianmuseum.com/
http://www.worldwideromania.com/
https://mistereledunarii.files.wordpress.com/
 
Documentare

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Maria Holban, Călători străini despre Țările Române, vol. VII, ed. Știinţifică, Bucureşti, 1980.
http://www.magazinistoric.ro/
https://images5.okr.ro
https://upload.wikimedia.org/
http://www.anticariat-unu.ro/
http://www.lumeaprivitaaltfel.ro/
https://upload.wikimedia.org/