Călători străini prin Dobrogea (XXXVIII.1) - Evlia Celebi (Turcia) - galerie foto

 
Marele călător turc Evlia Celebi (1611-1684?) s-a născut în familia unui bijutier din capitala imperială Constantinopol / Istanbul şi se înrudea prin mama sa cu marele vizir Melek Ahmed paşa, care l-a sprijinit mult în activitatea sa. După ce studiază la şcoli ecleziastice, devine, în 1636, recitator al Coranului la Moscheea „Sf. Sofia” din capitala otomană Constatinopol. Aici este remarcat de sultanul Murad IV (1623-1640), devenind unul dintre sfetnicii acestuia. În seraiul sultanului Evlia cunoaşte o serie de demnitari şi cărturari ai Imperiului Otoman. Încă din 1630, începe să călătorească din pasiune în jurul Constantinopolului, iar în 1633-1635 îl însoțeşte pe sultan în campania împotriva Persiei şiite. După câțiva ani, el primeşte slujba de spahiu (călăreț) cu soldă şi însoțeşte diverşi demnitari în campaniile din Asia.
 
După ce protectorul său, Melek-paşa, devine mare vizir, începe să călătorească şi în Rumelia, adică în provinciile europene ale imperiului, inclusiv Dobrogea, precum şi în Europa creştină (1651-1670). Aceste călătorii au fost ocazionate de campaniile armatelor turceşti împotriva Habsburgilor, cazacilor şi a revoltelor Principatelor Române vasale. El a continuat să călătorească până în apropierea morții sale, la o vârstă înaintată.
 
Opera lui Evlia Celebi, care se numeşte „Seyahatname” („Carte de călătorii”), însumează 7.000 de pagini, structurate în zece volume. Lucrarea se bazează pe notele detaliate din orice domeniu luate în timpul călătoriilor şi pe surse scrise în diverse limbi: turcă, arabă, persană, greacă şi latină. Ediția cea mai completă şi mai răspândită este cea publicată la Istanbul în zece volume, în perioada 1896-1938, deşi primele şase volume au fost afectate serios de cenzura sultanului Abdul Hamid II (1876-1909). Cu toate acestea, ediția turcească a fost aleasă pentru a fi tradusă în româneşte de istoricii de la Institutul „N. Iorga”.
 
Deoarece volumul 1 are ca subiect regiunea capitalei imperiale, referirile la Dobrogea sunt disparate şi nu sunt legate de date cronologice ale călătoriilor sale. Mai întâi sunt menționate „Morile Dunării” („Tuna Degirmenleri”), nişte „mori mari” unde „toată populația Dobrogei” îşi măcina făina, încât locul „e vestit pînă la ceruri”. El descrie acest loc ca fiind punctul în care fluviul „întorcîndu-şi îndată cursul, a stricat drumurile pe unde a trecut şi a format un braț mare, cotind mai întîi în locul numit Morile Dunării”. Istoricii de la Institutul „N. Iorga” considerau că era vorba, de fapt, de râuri dintre localitățile Varna şi Provadia (azi, în estuk Bulgariei), care, în opinia lui Evlia, ar fi fost resturi ale unui braț al Dunării.
 
Din punct de vedere administrativ, sangeacul (subdiviziune a eialetului) Silistrei, care cuprindea şi Dobrogea, a fost inițial unul dintre cele 24 de sangeacuri europene ale eialetului (provincia) Rumelia (Rum = Imperiul Roman de Răsărit / Bizantin). La începutul secolului XVII, împreună cu sangeacurile Nicopol (Bulgaria), Kîrkkilise (azi, Kirklareli, în Turcia europeană), Tighina (Republica Moldova), Cetatea Albă (Ucraina), Oceakov (litoralul Ucrainei) şi Kâlburun (litoralul Ucrainei), sangeacul Silistra a fost separat de eialetul Rumelia pentru o mai bună apărare a oraşelor şi satelor de pe țărmul Mării Negre şi a fost transformat în eialet (sau vilayet) şi vizirat independent. Pentru că includea şi fostul eialet Oceakov, noua provincie mai purta şi acest nume, deşi reşedința paşei era la Silistra. Noul eialet cuprindea, pe lângă cele şapte sangeacuri de mai sus, încă patru: Cirmen, Vize, tătarii din Bugeac (azi, Ucraina, dintre Nistru şi Dunăre) şi noul sangeac Dogan (Dohan-Ghecet). Statutul noii provincii nu prevedea totuşi o serie de demnitari: defterdarul de vistierie, ceauş de divan (curier pentru Divanul imperial), defterdar de timar (timar = feudă cu venit anual de maximum 20.000 de aspri de argint) şi intendenți de condici.
 
Evlia Celebi foloseşte termenul eialet şi pentru Moldova şi Țara Românească şi prezintă contradictoriu situația lor politico-juridică: pe de o parte, „beii” lor „cîrmuiesc de sine stătători”, iar pe de altă parte, ei „atîrnă de eialetul Silistrei”. În altă ordine de idei, paşa de Silistra avea misiunea de a supraveghea Țările Române vecine.
 
Vorbind de evenimente contemporane lui, cărturarul menționează două numiri de valiu al Silistrei: Abaza paşa (nota Institutului „N. Iorga” îl indică pe Hasan Abaza paşa, dar este vorba de tatăl său, Mehmed Abaza paşa), care a fost mazilit în 1631 din funcția de valiu de Bosnia, şi Tabani Mehmed paşa, care a fost mazilit în 1637 din funcția de mare vizir. Este amintită şi campania lui Abaza paşa împotriva Poloniei din 1633, când nu a reuşit să facă cuceriri, întorcându-se la Silistra doar cu multă pradă.

 
Babadagul (județul Tulcea) şi Bazargicul (azi, Dobrici, în Bulgaria) au fost locuri de iernat ale armatelor otomane aflate în campanii. Astfel, după cucerirea cetății poloneze Camenița în 1672, sultanul Mehmed IV a petrecut anotimpul friguros în „orăşelul Hadjioglu Bazarî” din „vecinătatea Adrianopolei (azi, Edirne, în Turcia europeană)”, iar marele vizir Fazîl Koprulu, în Babadag. De asemenea, după cucerirea cetății căzăceşti Cehrin în 1678, marele vizir Kara Mustafa paşa a iernat la Babadag. Importanța Babadagului era dată de mormântul lui Sarî Saltuk Baba, care este şi azi loc de pelerinaj pentru credincioşii musulmani.
 
Sarî Saltuk (baba = tată) a fost un mistic musulman sunnit care i-a condus pe turcii selgiucizi colonizați de împăratul bizantin Mihail VIII (1259-1282) în Dobrogea, pentru apărarea graniței dunărene. Și Evlia Celebi îl menționează pe Sarî Saltuk, dar nu în legătură cu numele Babadagului, ci ca patron al breslei bragagiilor din Istanbul. Însă el îi contrazice pe bragagii, susținând că „sfîntul nume” al lui Sarî Saltuk era de fapt  Mehmed Buharî (din Buhara, azi, în Uzbekistan), că acesta a fost „turc din turci”, „un mare sultan” şi un descendent al poetului şi gânditorului sufi Hodja Ahmed Yosevi (secolul XII), din care pretindea şi el că se trage. Ca argument al afirmației sale, Evlia povesteşte lunga legendă a uciderii balaurului Buhali, la Caliacra, în Dobrogea, după care 40.000 de „ghiauri” (necredincioşi) în frunte cu craiul Dobrogei ar fi trecut la religia islamică.
 
Descriind cuceririle sultanului Baiazid II cel Pios (1481-1512), cărturarul otoman a inclus şi „Ishakdja / Isakdji”, identificată de istoricii români cu Isaccea (azi, oraş în NV județului Tulcea), deşi Dobrogea fusese cucerită definitiv de sultanul Mehmed I (1402-1421). De asemenea, el a inclus regiunea Silistra printre regiunile dunărene pe care acelaşi sultan le-a obligat la plata haraciului, deşi Bulgaria fusese cucerită total în 1396 de Baiazid I Fulgerul.
 
Prezentând breslele (asociații meşteşugăreşti) din Istanbul, Evlia vorbeşte şi de cea a negustorilor de grâu, care stocau într-un mare hambar din cartierul Galata grâul adus „din vilaietele Kesendire (Kassandria-Grecia), Kolon (?), Beş-Tepe şi Dobrogea”. Numele localității Beş-Tepe din nordul județului Tulcea înseamnă în limba turcă „Cinci coline” şi provine de la aceste forme de relief din vecinătate. Din moment ce Beş-Tepe a fost menționat separat de Dobrogea, este foarte probabil ca această localitate sau zonă să fie alta decât cea din Dobrogea.
 

Silistra şi Bazargicul au făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, care a aparținut României de la al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când  a fost retrocedată Bulgariei.

Surse foto

Info-delta.ro
Rome2rio.com
Wikimedia.org
Tarihsinifi.com
Cameleo.ro
Romeartlover.tripod.com
Romaniaforum.info
Brailachirei.files.wordpress.com
Drumetuleclectic.ro
Worldwideromania.com

Documentare:

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor - Mustafa Ali Mehmet, Călători străini despre Țările Române, vol. VI, ed. Științifică, Bucureşti, 1976.