Călători străini prin Dobrogea (XXXVIII.5.F) - Evlia Celebi (Turcia) - galerie foto

Marele călător turc Evlia Celebi (1611-1684?) s-a născut în familia unui bijutier din capitala imperială Constantinopol / Istanbul şi se înrudea prin mama sa cu marele vizir Melek Ahmed paşa, care l-a sprijinit mult în activitatea sa. După ce studiază la şcoli ecleziastice, devine în 1636 recitator al Coranului la Moscheea „Sf. Sofia” din capitala otomană Constantinopol. Aici este remarcat de sultanul Murad IV (1623-1640), devenind unul dintre sfetnicii acestuia. În seraiul sultanului, Evlia cunoaşte o serie de demnitari şi cărturari ai Imperiului Otoman.
 
Încă din 1630, începe să călătorească din pasiune în jurul Constantinopolului, iar în 1633-1635 îl însoţeşte pe sultan în campania împotriva Persiei şiite. După câţiva ani, el primeşte slujba de spahiu (călăreţ) cu soldă şi însoţeşte diverşi demnitari în campaniile din Asia. După ce protectorul său, Melek-paşa, devine mare vizir, începe să călătorească şi în Rumelia, adică în provinciile europene ale imperiului, inclusiv Dobrogea, precum şi în Europa creştină (1651-1670). Aceste călătorii au fost ocazionate de campaniile armatelor turceşti împotriva Habsburgilor, a cazacilor şi a revoltelor Principatelor Române vasale. El a continuat să călătorească până în apropierea morţii sale, la o vârstă înaintată.
 
Opera lui Evlia Celebi, care se numeşte Seyahatname (Carte de călătorii), însumează 7.000 de pagini, structurate în zece volume. Lucrarea se bazează pe notele detaliate din orice domeniu luate în timpul călătoriilor şi pe surse scrise în diverse limbi: turcă, arabă, persană, greacă şi latină. Ediţia cea mai completă şi mai răspândită este cea publicată la Istanbul în zece volume, în perioada 1896-1938, deşi primele şase volume au fost afectate serios de cenzura sultanului Abdul Hamid II (1876-1909). Cu toate acestea, ediţia turcească a fost aleasă pentru a fi tradusă în româneşte de istoricii de la Institutul „N. Iorga”.
 
Volumul III este cel mai bogat în informaţii despre Dobrogea, fiind rezultatul călătoriei din 1651 în suita rudei şi protectorului său Melek Ahmed-paşa. Acesta fusese mazilit din funcţia de mare vizir şi numit în funcţia de valiu al eialetului / vilaietului („provincie”, în turcă) Silistra. Astfel, Evlia Celebi poate fi socotit, în ansamblu, călătorul din secolele XIV-XVII care a arătat cel mai mare interes Dobrogei prin numărul de pagini dedicate acestui subiect.
 
La începutul secolului XVII, sangeacul Silistra şi alte sangeacuri au fost detaşate din eialetul Rumelia şi au format eialetul Silistra, în scopul eficientizării apărării litoralului vestic al Mării Negre împotriva incursiunilor cazacilor. Pentru noul eialet de rang viziral, Evlia mai foloseşte şi numele cetăţii Oceakov (port la Marea Neagră, între Nistru şi Bug, azi, în Ucraina).
 
După preluarea funcţiei în toamna lui 1651, Melek-paşa a plecat într-o inspecţie prin eialet în februarie - martie 1652.
De la Güvenli (azi, Chirnogeni, în judeţul Constanţa), valiul s-a îndreptat spre NE, prin „sate bogate şi înfloritoare”, până la „Köstence kasabasina” / „oraşul Constanţa”, pentru a cărui descriere Evlia consacră un capitol.
 
Cărturarul otoman arată mult interes istoriei localităţii, a cărei cetate fusese construită de „Kalvare, fiul craiului Dobrogei”, considerat un personaj legendar de istoricii de la Institutul „N. Iorga”. Deoarece fusese „o cetate puternică, trainică şi de temut” şi îi crease „multe dificultăţi”, sultanul cuceritor Baiazid Ildîrîm (Fulgerul) (1389-1402) a dărâmat-o şi i-a aruncat pietrele în mare. Călătorul a putut observa ruinele zidurilor pe un deal înalt lângă mare. Locuitorii genovezi ai Constanţei care au scăpat cu viaţă s-au refugiat la conaţionalii lor din marele port Caffa din Crimeea. După ce Caffa a fost cucerită de Mehmed II în 1475, genovezii au primit permisiunea de la sultan de a se aşeza în insula Chios din Marea Egee. În timpul domniei lui Soliman I Magnificul (1520-1566), conducătorul genovezilor din Chios „s-a cinstit cu trecerea la islam” şi a dezvăluit padişahului că, înainte de a fugi, strămoşii săi îşi îngropaseră la Constanţa comorile. Noul convertit a fost numit kapugibaşi (şambelan) şi a primit misiunea de a găsi tezaurul. El s-a întors la Constantinopol / Istanbul cu „şapte chiupuri pline cu florini, (...) multe mii de arme şi pietre scumpe, ca rubine, safire şi diamante, încît socoteala lor o ştie doar Creatorul”. Soliman I l-a răsplătit cu daruri, iar cu aceste bogăţii a construit moscheile Șehzade (a prinţului Mehmed) şi Suleymaniye din Istanbul şi „a înfrumuseţat” Constanţa.
 

Din punct de vedere juridic, Constanţa depindea de kadi (judecător) din Karasu („apa neagră”, azi, Medgidia), care primea de aici un venit anual de 150 de aspri de argint otomani.
Oraşul era compus dintr-o singură mahalle (cartier) cu circa 150 de case acoperite cu olane (ţigle) sau şindrilă. În descrierile imobiliare ale lui Evlia, olanele reprezentau standardul de calitate. Lângă schelă (punctul vamal) se afla „o geamie simplă”, alte construcţii ale localităţii fiind un han, 40-50 hambare şi câteva prăvălii. Situarea Constanţei pe ţărmul mării nu o făcea neapărat „prea bogată şi prosperă, căci adeseori a fost atacată, ruinată şi arsă de cazaci”.
 
Cărturarul otoman a observat „urme de construcţii şi de turnuri” pe valea Karasu - Constanţa şi că sătenii din zonă îşi ridicaseră casele cu pietre de la aceste construcţii. El a explicat că această vale fusese săpată „în vechime” de către „ghiauri” de teama „împăratului de la Istanbul” (Bizanţ / Constantinopol) şi a tătarilor.
El a constatat că existau două oraşe cu acelaşi nume: Karadeniz Köstendjesi / Constanţa de la Marea Neagră şi Bana Köstendjesi / Constanţa de Bana (azi, Kustendil), situată lângă Sofia. De asemenea, Evlia a observat „urme de construcţii” care indicau că „în vechime” Constanţa fusese „un port mare”. În portul Constanţa „intră uşor o mie de corăbii”, dar, deoarece se umpluse în timp cu pământ şi cu nisip, nu mai putea fi apărat de valurile mării.
 
Prin Constanţa trecuseră înainte de Evlia Celebi următorii călători străini: anonimul grec din secolul XIV (Călători II), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/XIII), negustorul italian P. Giorgi (ante-1595/XVIII) şi clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII).
 
Numele Dobrogea fusese folosit anterior şi de alţi călători străini: cronicarul polonez M. Stryjkovski (1575/X), episcopul catolic P. Baksic (1641/XXX), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), episcopul catolic F. Stanislavov (ante-1659/XXXVI) şi clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII).

Surse foto

www.wikimedia.org

www.worldwideromania.com
www.istorie-pe-scurt.ro
www.angelfire.com

Documentare

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Mustafa Ali Mehmet, Călători străini despre Țările Române, vol. VI, ed. Știinţifică, Bucureşti, 1976.

www.magazinistoric.ro/
www.cluj.travel/
https://pbs.twimg.com/
https://archive.org/