Călători străini prin Dobrogea (XXXVIII.6.1) - Evlia Celebi (Turcia)

Marele călător turc Evlia Celebi (1611-1684?) s-a născut în familia unui bijutier din capitala imperială Constantinopol / Istanbul şi se înrudea prin mama sa cu marele vizir Melek Ahmed paşa, care l-a sprijinit mult în activitatea sa. După ce studiază la şcoli ecleziastice, devine în 1636 recitator al Coranului la Moscheea „Sf. Sofia” din capitala otomană Constantinopol. Aici este remarcat de sultanul Murad IV (1623-1640), devenind unul dintre sfetnicii acestuia. În seraiul sultanului, Evlia cunoaşte o serie de demnitari şi cărturari ai Imperiului Otoman.
 
Încă din 1630, începe să călătorească din pasiune în jurul Constantinopolului, iar în 1633-1635 îl însoţeşte pe sultan în campania împotriva Persiei şiite. După câţiva ani, el primeşte slujba de spahiu (călăreţ) cu soldă şi însoţeşte diverşi demnitari în campaniile din Asia. După ce protectorul său, Melek-paşa, devine mare vizir, începe să călătorească şi în Rumelia, adică în provinciile europene ale imperiului, inclusiv Dobrogea, precum şi în Europa creştină (1651-1670). Aceste călătorii au fost ocazionate de campaniile armatelor turceşti împotriva Habsburgilor, a cazacilor şi a revoltelor Principatelor Române vasale. El a continuat să călătorească până în apropierea morţii sale, la o vârstă înaintată.
 
Opera lui Evlia Celebi, care se numeşte Seyahatname (Carte de călătorii), însumează 7.000 de pagini, structurate în zece volume. Lucrarea se bazează pe notele detaliate din orice domeniu luate în timpul călătoriilor şi pe surse scrise în diverse limbi: turcă, arabă, persană, greacă şi latină. Ediţia cea mai completă şi mai răspândită este cea publicată la Istanbul în zece volume, în perioada 1896-1938, deşi primele şase volume au fost afectate serios de cenzura sultanului Abdul Hamid II (1876-1909). Cu toate acestea, ediţia turcească a fost aleasă pentru a fi tradusă în româneşte de istoricii de la Institutul „N. Iorga”.
 
Referirile la Dobrogea din volumul V au ca punct de plecare a doua numire a lui Melek-paşa ca valiu al eialetului Silistra-Oceakov în iulie 1656 (Călători XXXVIII.5).
 
Plecând din capitala imperială Constantinopole (Istanbul din 1930), suita lui Melek-paşa ajunge în Aidos şi, de aici, mergând spre est, ajunge din nou la Morile Dunării (vol. I şi III). Acestea funcţionau întreg anul, fiind aşezate „în nişte locuri cu văi şi dealuri, iar apa curgînd de la una la alta, învîrteşte pietrele”. Erau deţinute de ayan (notabilitate locală) şi de fiii de paşă, fiind „mai bună decît un zeamet”, adică o feudă cu venit anual între 20.000 şi 100.000 de aspri de argint otomani. Morile erau necesare pentru toţi locuitorii din „Dobrogea şi Deliorman („pădurea nebună”; azi, Ludogorie, în NE Bulgariei”.
 
Aici, paşa a fost informat de un curier că 20 de şayka (corabie mică) mari ale cazacilor din Ucraina distruseseră satele dintre Balcic şi Varna şi se îndreptau către acest din urmă port. Valiul i-a învins pe atacatori şi a trimis prizonierii la Constantinopole, Evlia fiind rănit în această luptă. Melek-paşa a primit de la sultan ordinul să folosească cele 36 de şayka capturate pentru repararea a şapte cetăţi din eialet, printre care Kara-Harman (la vărsarea acestui mic braţ dunărean în Marea Neagră) şi Tulcea.
 
Din Varna, Melek-paşa a patrulat în triunghiul Varna - Bazargic (azi, Dobrici, Bulgaria) -Mangalia.
 
Cărturarul otoman s-a despărţit de protectorul său, fiind trimis în misiune în Deliorman, regiune cu 160 de sate. Pentru aceasta, a trecut spre nord, prin Batova, satul musulman „înfloritor” Indjili (identificat cu Muncil de istoricii de la Institutul „N. Iorga”) din caza (district judecătoresc) Balcic şi portul Cavarna. Apoi a poposit în două sate neidentificate din Deliorman, de unde a ridicat 40.000 de aspri şi 100 de oi.

 
Evlia şi-a continuat drumul spre nord, ajungând „într-o zi” la cetatea Silistra. Din Silistra, el a schimbat direcţia spre sud, trecând prin satele Kozludja / Coslugea (SV judeţului Constanţa), Kuyudjuk / Cuiugiuc (SV judeţului Constanţa), Regeb Kuyusu (azi, Tudor Vladimirescu, oraş Băneasa, SV judeţului Constanţa), Keci Deresi (azi, Pruciuk Karadjevo, Bulgaria) şi Kavlakar / Cavalcar (azi, Plopeni, comuna Chirnogeni, sudul judeţului Constanţa), localităţi care „fac parte tot din Dobrogea”. Aceste localităţi „frumoase şi înfloritoare” aveau 500-600 de case, hanuri, geamii şi „odăi de musafiri”.
 
Deoarece în zonă nu existau râuri, apa potabilă era obţinută din puţuri. De asemenea, nu existau vii şi grădini, deoarece iarna era „foarte aspră”. Cu toate acestea, la o chilă de grâu însămânţat se obţineau 60 de chile. Localnicii erau atât de ospitalieri, încât îşi disputau călătorii: „Musafirul să vină la mine”. Alimentele „vestite” ale regiunii erau pâinea albă, ciulamaua de găină cu caimac şi pepenele galben.
 
De aici, Evlia a pornit spre est, spre Mangalia, unde se afla valiul. Balcic, Cavarna, Bazargic şi Silistra au făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, care a aparţinut României de la al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.

Surse foto

ro.wikipedia.org
www.info-delta.ro
www.kozcesmehaber.com
www.vavivov.com

www.worldwideromania.com
static.ziarelive.ro
www.weather-forecast.com
www.primaria-chirnogeni.ro

Documentare

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Mustafa Ali Mehmet, Călători străini despre Țările Române, vol. VI, ed. Știinţifică, Bucureşti, 1976.
www.magazinistoric.ro
www.cluj.travel
pbs.twimg.com
archive.org