Călători străini prin Dobrogea (XXXVIII.6.4) - Evlia Celebi (Turcia) - galerie foto

 
Marele călător turc Evlia Celebi (1611-1684?) s-a născut în familia unui bijutier din capitala imperială Constantinopol / Istanbul şi se înrudea prin mama sa cu marele vizir Melek Ahmed paşa, care l-a sprijinit mult în activitatea sa. După ce studiază la şcoli ecleziastice, devine în 1636 recitator al Coranului la Moscheea „Sf. Sofia” din capitala otomană Constantinopol. Aici este remarcat de sultanul Murad IV (1623-1640), devenind unul dintre sfetnicii acestuia. În seraiul sultanului, Evlia cunoaşte o serie de demnitari şi cărturari ai Imperiului Otoman.
 
Încă din 1630, începe să călătorească din pasiune în jurul Constantinopolului, iar în 1633-1635 îl însoţeşte pe sultan în campania împotriva Persiei şiite. După câţiva ani, el primeşte slujba de spahiu (călăreţ) cu soldă şi însoţeşte diverşi demnitari în campaniile din Asia. După ce protectorul său, Melek-paşa, devine mare vizir, începe să călătorească şi în Rumelia, adică în provinciile europene ale imperiului, inclusiv Dobrogea, precum şi în Europa creştină (1651-1670). Aceste călătorii au fost ocazionate de campaniile armatelor turceşti împotriva Habsburgilor, a cazacilor şi a revoltelor Principatelor Române vasale. El a continuat să călătorească până în apropierea morţii sale, la o vârstă înaintată.
 
Opera lui Evlia Celebi, care se numeşte Seyahatname (Carte de călătorii), însumează 7.000 de pagini, structurate în zece volume. Lucrarea se bazează pe notele detaliate din orice domeniu luate în timpul călătoriilor şi pe surse scrise în diverse limbi: turcă, arabă, persană, greacă şi latină. Ediţia cea mai completă şi mai răspândită este cea publicată la Istanbul în zece volume, în perioada 1896-1938, deşi primele şase volume au fost afectate serios de cenzura sultanului Abdul Hamid II (1876-1909). Cu toate acestea, ediţia turcească a fost aleasă pentru a fi tradusă în româneşte de istoricii de la Institutul „N. Iorga”.
 
Referirile la Dobrogea din volumul V au ca punct de plecare a doua numire a lui Melek-paşa ca valiu al eialetului Silistra-Oceakov în iulie 1656 (Călători XXXVIII.5).
 
La ordinul sultanului Mehmed IV, Melek-paşa a plecat în ajutorul regelui Poloniei, care era atacat de Gheorghe Rakokzi II, principele Transilvaniei. Paşa a străbătut Dobrogea de la sud la nord, pe axa centrală, şi a poposit trei zile la „cetatea Tulcea”.
 
Fortificaţiile fuseseră refăcute în anul musulman 1044 (27 iulie 1634 - 16 iunie 1635), de către Piyale, chehaia arsenalului imperial, din ordinul sultanului Murad IV. Cetatea „puternică, solidă” era aşezată „pe o stâncă joasă de pe marginea Dunării”. Avea formă pătrată şi un perimetru de 1.060 de paşi. În interior se aflau diverse construcţii: o geamie, un hambar cu grâu, un depozit de muniţii, „un drum de apă ce duce la Dunăre” şi 70 de locuinţe soldăţeşti.
 
Dizdar (comandant de cetate) avea în subordine 300 de soldaţi şi dispunea de „tunuri mari îndreptate spre Dunăre”, pentru apărarea împotriva atacurilor ruşilor (cazacilor). Chiar în timpul prezenţei paşei în cetate, a avut loc un atac întreprins de 46 de şayka (corăbii) căzăceşti, dar au fost respinşi de focul deschis cu 20 de bayliemez (tun de mare calibru).

 
Din punct de vedere administrativ, „stăpânul” cetăţii era intendentul vămii. Tulcea era „un orăşel care se arendează” cu zece pungi de aspri otomani de argint. Era reşedinţa unui kadi (judecător) cu venit de 150 de aspri. Satele dependente şi comuna Beş-Tepe („cinci dealuri”) plăteau anual trei pungi judecătorului „drept plată pentru că face dreptate”.
 
În localitate existau 600 de case ulah / valahe şi bulgare, construite „numai din trestie şi papură”. Prezenţa bulgarilor în Dobrogea mai fusese semnalată şi de alţi călători străini: clericul rus I. Travelski (1651/XXXII) şi episcopul catolic F. Stanislavov (ante-1659/XXXVI).
 
În alte construcţii funcţionau: o geamie, vama, un han şi câteva dughene, care erau fundaţii religioase ale intendentului vămii, Mustafa-aga.
Pe dealurile oraşului erau podgorii, iar în Dunăre localnicii aşezaseră plase de pescuit.
Prin Tulcea trecuseră înaintea lui Evlia şi alţi călători străini: nobilul sol polonez A. Taranowski (1569/VIII) , negustorul englez J. Newberie (1582/XII), negustorul italian P. Giorgi (ante-1595/XVIII) şi sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX).
 

Apoi, timp de trei zile, armata otomană a trecut în „insula Tulcei” cu ajutorul a 500 de şayka şi caiace. Evlia descrie insula Tulcei într-un capitol separat, confundând-o cu „Insula Șerpilor”, situată în Marea Neagră, la 45 de km de Delta Dunării. Lungimea insulei Tulcei era estimată la „opt ore” de drum, iar lăţimea, de la Tulcea la Ismail (azi, în Ucraina) la „cinci ore”.
 
Era acoperită cu „pădure sălbatică, încît numai Allah ştie numărul animalelor sălbatice, al şoarecilor şi al păsărilor”. Vulturii erau „în număr foarte mare”, fiind vânaţi pentru penele folosite pentru aripi de săgeată. Și ţânţarii erau aşa de mulţi, încât, la apusul soarelui, îi făceau pe oameni şi cai „să-şi dorească mai degrabă moartea”. „Femeile uşuratice” din Tulcea, Ismail şi Chilia erau deportate dezbrăcate pe insulă, unde mureau într-o singură noapte din cauza a două specii de ţânţari: dilim şi Tatargic sineghi.
Aici se tăiau anual 70.000 - 80.000 de vite, din carnea cărora se producea „pastrama de Chilia” (oraş pe malul stâng al braţului Chilia, azi, în Ucraina), în „case speciale de măcelărie”.
Pe parcursul a trei zile, cu ajutorul a 500 de corăbii, Melek-paşa şi-a trecut trupele pe malul stâng al Dunării, la Ismail.

Surse foto

Tulcea.uniunea-elena.ro
Mixdecultura.ro
Romanianmuseum.com
Igloo.ro

Documentare

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Mustafa Ali Mehmet, Călători străini despre Țările Române, vol. VI, ed. Știinţifică, Bucureşti, 1976.
Magazinistoric.ro
Cluj.travel
Pbs.twimg.com
Archive.org