Călători străini prin Dobrogea (XXXVIII.6.6) - Evlia Celebi (Turcia)

Marele călător turc Evlia Celebi (1611-1684?) s-a născut în familia unui bijutier din capitala imperială Constantinopol / Istanbul şi se înrudea prin mama sa cu marele vizir Melek Ahmed paşa, care l-a sprijinit mult în activitatea sa. După ce studiază la şcoli ecleziastice, devine în 1636 recitator al Coranului la Moscheea „Sf. Sofia” din capitala otomană Constantinopol. Aici este remarcat de sultanul Murad IV (1623-1640), devenind unul dintre sfetnicii acestuia. În seraiul sultanului, Evlia cunoaşte o serie de demnitari şi cărturari ai Imperiului Otoman.
 
Încă din 1630, începe să călătorească din pasiune în jurul Constantinopolului, iar în 1633-1635 îl însoţeşte pe sultan în campania împotriva Persiei şiite. După câţiva ani, el primeşte slujba de spahiu (călăreţ) cu soldă şi însoţeşte diverşi demnitari în campaniile din Asia. După ce protectorul său, Melek-paşa, devine mare vizir, începe să călătorească şi în Rumelia, adică în provinciile europene ale imperiului, inclusiv Dobrogea, precum şi în Europa creştină (1651-1670). Aceste călătorii au fost ocazionate de campaniile armatelor turceşti împotriva Habsburgilor, a cazacilor şi a revoltelor Principatelor Române vasale. El a continuat să călătorească până în apropierea morţii sale, la o vârstă înaintată.
 
Opera lui Evlia Celebi, care se numeşte Seyahatname (Carte de călătorii), însumează 7.000 de pagini, structurate în zece volume. Lucrarea se bazează pe notele detaliate din orice domeniu luate în timpul călătoriilor şi pe surse scrise în diverse limbi: turcă, arabă, persană, greacă şi latină. Ediţia cea mai completă şi mai răspândită este cea publicată la Istanbul în zece volume, în perioada 1896-1938, deşi primele şase volume au fost afectate serios de cenzura sultanului Abdul Hamid II (1876-1909). Cu toate acestea, ediţia turcească a fost aleasă pentru a fi tradusă în româneşte de istoricii de la Institutul „N. Iorga”. Referirile la Dobrogea din volumul V au ca punct de plecare a doua numire a lui Melek-paşa ca vali (guvernator) al eialetului Silistra-Oceakov în iulie 1656 (Călători XXXVIII.5).
 
La întoarcerea din expediţia din 1657 împotriva principelui Transilvaniei, Gheorghe Rakokzi II, Melek-paşa a trecut Dunărea tot pe la Tulcea şi a poposit apoi la Babadag. De aici, guvernatorul a pornit spre vest, trecând prin satele Sule / Yeni–Sale / Ienisale, Hadji Paşa Köy (Hagilar?, azi, Lăstuni, jud. Tulcea) şi Saray Karyesi (Saraiu?, jud. Constanţa).
 
Apoi, continuând drumul spre vest, Melek-paşa a ajuns în „orăşelul Daye-i-Kebir / Daia Mare”, identificat de istoricii de la Institutul „N. Iorga” cu localitatea Dăeni din jud. Tulcea. Cărturarul otoman compară localitatea cu „un tîrg asemănător cu un oraş mare”, aparţinând ţinutului Hirsova / Hîrşova. Era o localitate situată pe malul Dunării, populată de „valahi şi moldoveni”, care locuiau în 200 de case acoperite cu stuf. Acest târg „înfloritor” avea grădini şi un bazar cu negustori „înstăriţi”. Anterior, Dăieni a mai fost menţionat ca sat locuit de valahi şi moldoveni de către agentul diplomatic habsburgic A. Radibrat (1603/Călători XXI).
 
Deplasându-se tot spre apus, vali a poposit la cetatea Hirsova / Hîrşova, localitate pe care Evlia o descrie în trei capitole.
 
Interesul învăţatului turc pentru istoria locală s-a manifestat şi în acest caz. Cetatea fusese fondată de craiul Doyra, care construise şi un canal prin care apa Dunării trecea pe lângă oraşul Karasu (azi, Medgidia) şi se vărsa în Marea Neagră la limanul Kara-Harman. Numele bulgar al cetăţii fusese Kalarabka şi cunoscuse mai mulţi stăpânitori până când a fost cucerită de sultanul Mehmed II Cuceritorul (1451-1481), după un asediu de şase luni. Legenda spunea că apărătorii s-ar fi îmbrăcat în blăni de urşi şi ar fi atacat pe turci, moment în care Mehmed II a strigat: „Ovadan hirs gelyor!”, hirs însemnând „urs” şi ova „câmpie”. Respingându-i şi urmărindu-i pe apărători prin grotele de lângă cetate, atacatorii au luat-o cu asalt. Astfel, cu toate că localnicii numeau localitatea Hârşova, kadi (judecător) o înregistra în documente Harisova.
 
Din punct de vedere administrativ, Hârşova aparţinea sandjak (unitate administrativ-teritorială inferioară eialetului) Silistra (Dobrogea) şi kadi avea un venit de 150 de aspri de argint otomani.

 
Din punct de vedere militar, cetatea, cu un perimetru de „trei mii de paşi”, era condusă de un dizdar (comandant de cetate). Acesta avea în subordine subaşi (ofiţer inferior), un muhtesib (şef al poliţiei) şi 80 de soldaţi, care locuiau în afara fortăreţei. În această situaţie, paşa a ţinut „un sfat cu populaţia locală” şi apoi a ordonat construirea în interiorul cetăţii a zece case, a 110 dughene şi a unei cafenele. Pentru aceasta, a adus din împrejurimi 500 de care cu cherestea şi a mobilizat 600 de meşteri şi zidari.
 
De asemenea, Melek-paşa a mărit efectivele garnizoanei cu 80 de ostaşi, ale căror solde erau „asigurate din veniturile schelei (vămii)”. În plus, a dotat cele opt tunuri cu muniţie şi a lăsat 100 de puşti din cele luate din cetatea Oceakov (la vărsarea Bugului în Marea Neagră).
 
Importanţa cetăţii a fost reliefată de concluzia călătorului turc, evident subiectiv faţă de protectorul său: „Numai Melek-paşa i-a ştiut valoarea, deoarece partea cealaltă fiind locuită de valahi, importanţa ei se vedea de la sine.” Prin „partea cealaltă locuită de valahi”, scriitorul otoman înţelegea Țara Românească, al cărei domn era vasal sultanului şi pe care vali de Silistra avea misiunea de a-l supraveghea.

În ceea ce priveşte „oraşul”, acesta era compus din două mahalle („cartier”) cu 1.600 de case, simple sau cu etaj, acoperite cu trestie sau şindrilă. Populaţia era alcătuită din „valahi, moldoveni şi bulgari”. Specialiştii de la „N. Iorga” consideră exagerat numărul de „şaptesprezece geamii”, dintre care cea mai „renumită” şi „frecventată” fiind cea din bazar. În alte construcţii funcţionau o baie şi trei hanuri. Clima era „plăcută”, aspect favorabil pentru „multe grădini şi podgorii”. Bulgarii au fost semnalaţi în Dobrogea şi de călători anteriori lui Evlia: călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1641/XXX), episcopul catolic F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI) şi clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII).
 

Prin Hârşova a trecut înainte de Evlia probabil şi sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX).
De la Hârşova, guvernatorul a plecat spre sud, spre reşedinţa Silistra. El a trecut prin satele Baltaci / Băltăgeşti (jud. Constanţa), Rahova (?), Göldje / Ghioldje (?) şi Bogaz Köy / Cernavodă. Evlia compară Cernavodă cu un oraş: „Unul din cele mai mari sate ale Silistrei este şi acest sat înfloritor şi populat, fiind ca un oraş”. Prin Băltăgeşti a mai trecut şi agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV).
 
În a cincea zi de drum, la 27 noiembrie 1657, Melek–paşa a revenit în Silistra, unde a fost întâmpinat de „toată populaţia de aici, precum şi de notabilii ţinutului”.
 
În aceeaşi săptămână, guvernatorul a primit o scrisoare de la marele vizir Mehmed Koprülü-paşa, care îl felicita pentru succesul expediţiei, dar îl şi anunţa că sultanul Mehmed IV, la cererea sa, îl înlocuise cu Silahdar Fazîl-paşa.
Ca urmare, la 10 decembrie 1657, conform ordinului, Melek-paşa a plecat spre capitala Constantinopol / Istanbul, unde îl aştepta şi soţia sa.
 
Silistra a făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, care a aparţinut României de la al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.

Surse foto

www.zum.de
www.motociclism.ro
www.romanianmuseum.com
upload.wikimedia.org
www.worldwideromania.com

Documentare

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Mustafa Ali Mehmet, Călători străini despre Țările Române, vol. VI, ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1976.
www.magazinistoric.ro
www.cluj.travel
pbs.twimg.com
archive.org