,,Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”

Într-o lume plină de ură şi răzbunare sf. Evanghelii  aduc Cuvinte dumnezeieşti, pentru ca Împărăţia lui Dumnezeu să fie în fiecare din noi. Dacă vrei să fii sincer şi îţi doreşti cu adevărat normalitatea trebuie să faci:,,binele".

Comportamentul firii umane a devenit şovăielnic, plin de instabilitate şi relativ ca ţinută morală.

În vacarmul acestei lumi fermecătoare, care este la un pas de a-şi pierde sensul, omul nu-şi mai găseşte rostul: deoarece culege ceea ce seamănă de mii de ani.

Pâinea de toate zilele este amestecată cu neghina care îl ,, înbolnâveşte”, deşi el se simte aproape sătul. Cum ar arăta faţa acestei lumii dacă neamul ar fi ,,împărătesc” şi nu s-ar mai tăvăli în mocirla patimilor? Nu poţi cere milă, îngăduinţă şi iertare, dacă tu nu poţi oferi decât viclenie şi răutate! Norma şi măsura caracterului trebuie să se manifeste la valoarea numelui de creştin pe care-l purtăm. Nu poţi schimba nimic dacă nu ascultăm de Domnul.

Societatea are în structura ei etica binelui ca lege,dar îi lipseşte duhovnicia, omenia. Toţi vrem să trăim într-o lume liniştită în care răul să nu-şi mai facă jocul murdar! Nu doar constrângerea şi pedeapsa pot modela sufletele,ci conştiinţa izvorâtă din bună credinţă.

Cuvintele evangheliei s-au rostogolit peste neamuri, dar imaginea panoramică a tot ceea ce vedem şi auzim,dă calificativul de:,, a fi sau a nu fii". Dacă vrei să facem parte din neamul lui Dumnezeu trebuie să fim ,, model"; fiu care aparţii cerului..Civilizaţia creştină nu are motiv să nu reuşească deoarece Hristos ne aparţine. Nu urcăm dacă noi nu avem ,,haină de nuntă” şi nu purtăm ,, îmrăcămintea ţesută de Dumnezeu.".

Evanghelia garantează că se poate  schimba mentalitatea lumii înconjurătoare.

Superlativul credinţei noastre nu stă doar în sfaturi, porunci sau îndemnuri, ci în constatarea practică a trâitorilor care şi-au schimbat ,,viaţa”.


Aşa ar trebui să arate lumea sf. Treimi, ca la început; un Rai. Dacă avem ceea ce se vede, înseamnă că omul a greşit fundamental. A ales  rătăcirea, greutăţile, boala şi moartea. Suntem chemaţi zilnic să restaurăm şi să reclădim Împărăţia în sufletul nostru şi să ne simţim Acasă. Dacă realitatea este alta înseamă că n-am respectat Scriptura.

Unii se feresc de Biserică, vrând doar asumarea condiţiei umane şi a filozofiei educaţionale care instruieşte, sau poate dresa şi civiliza specia umană. Progresul fără religie tocmeşte oameni fără suflet ,,responsabili" doar pentru aici. Braţul şi ochiul penal al legii îl pot doar domestici pe om.

Unele societăţi ateiste au încercat să făurească omul cel nou, fără prejudecăţi metafizice. Au eşuat deoarece a anulat şi îngrădit libertatea de alegere a sistemului de valori. Timpul dovedeşte din plin că natura umană caută să înţeleagă nu doar materia ci şi Sufletul. Motiv pentru care în ancestral religia tradiţională a păstrat valori morale primordiale cu care Creatorul l-a înzestrat pe Adam. Sf.

Evanghelie ne învaţă cum ar trebui să ne purtăm, dacă tot facem parte din neamul lui Dumnezeu. ,,Cela ce urăşte pe fratele său, întru întuneric umblă şi nu ştie încotro merge, că întunericul a orbit ochii lui (I Ioan 2, 11).


Structura creştinismului este iubire totală, iar această zestre doar o activăm. Rosteşte, rugăciunea Tatăl nostru şi vei înţelege! Cum poţi răsplăti cuiva cu nedreptate, când tu şi casa ta îţi doreşti tot binele din lume? 

Dacă vrei să ai linişte în viaţa ta, gândeşte înainte de a face o prostie! Orice gest al tău trebuie să fie ca şi cum în faţa ta se află Dumnezeu. „După aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”( 1 Ioan 1.36).

Creştinismul n-ar fi dăinuit fără dragoste şi iertare.

Numai în Noul Testament se propune alternativa desăvărşirii. Parcă se taie voinţa, pare ceva inposibil! Înseamnă că în firea noastră El a sădit şi puntea acestei treceri de neînţeles.

Oare este peste putinţa omenească.?

A te purta cumsecade nu este o slăbiciune, este mai mult decât o virtute: este un Dar. Trebuie să priveşti peste nimicurile şi poticneala păcătoasă şi mârşavă a lumii acesteia.

Ca să rămânem oameni a venit

Fiul cu atâta jertfă. Înţelegem noi această tainică răscumpărare? Dumnezeu are răbdare numai ca să împlinească planul. La judecată toate întrebările ce ni se vor pune vor fi în strânsă legătură cu felul în care ne-am respectat aproapele. Nu ţi se va cere mai mult decât o puteai face. Credinţă şi fapte bune. Aceleaşi întrebări pentru toţi: săraci, bogaţi simpli sau deştepţi. 

Ura e la îndemâna oricui, pe când iubirea poate încăpea doar în sufletulul unui bun creştin care a înţeles mesajul şi îşi doreşte mântuirea. Dacă ar fi doar o iluzie n-am fi avut sfinţi şi creştini care au iertat totul pentru Înviere. Ura au lăsat-o diavolului, iar sufletul în mâna lui Dumnezeu. E un lucru virtos să fii ortodox nu doar cu numele.

Ortodoxia te aşteaptă mereu la scaunul spovedaniei ca să iei cununa: Înpărtăşania. Să nu-ţi fie ruşine să zici, iartă-mă, mai ales dacă ştii că ai greşit.! Să facem rugăciune pentru cei care ne vor răul fiindcă eşti deasupra şi aparţii altei lumii. Indiferent de ripostă tu o faci pentru Hristos. Îngropi trecutul şi doreşti viitorul. Nu poţi face din viaţa ta un iad. Pentru ca să ai binele trebuie să te osteneşti, să fii înţelept şi blând.

Când nu te aştepţi apare Minunea.! Oameni socotiţi de neânduplecat s-au schimbat. Dacă-L ai pe Dumnezeu n-ai de ce să te mai temi! Mulţi argumentează că abrogarea legii talionului şi impunerea unei păci pasive, ruşinoase, plină de compromisuri ar duce la robie.  A te lăsa în mâna lui Dumnezeu  nu-i o pierdere de timp nici o ruşine.

Biserica nu îngăduie răul şi citeşte pomelnicul de sănătate, iar rugăciunile de cerere sunt doar pentru îmblânzire şi nu blestem sau pedeapsă pentru cei care ne aduc necazuri.

Dumnezeu dă jertfă pentru împăcare pe Iisus Hristos. Ce părinte sacrifică copilul pentru nişte răufăcători. Ce dovadă mai mare vrem? Raporturile omenirii ar fi pe altă scară a valorilor dacă constituţiile popoarelor s-ar inspira din Evanghelie. Nu te mai preocupa de lucruri mărunte, chiar dacă te afectează. Ajută cât poţi, restul completează Domnul!

Nu îndrepţi tu minţile înferbântate chiar dacă eşti plin de dreptate. Lasă judecată lui Dumnezeu! Nu te-ai convins pe propia piele?,,Fericit omul care poate să iubească pe toti oamenii deopotrivă” zice Maxim Mărturisitorul Citeşte fragmente din istoria imperiilor şi să vezi că praful s-a ales! Totul a pierit lăsând vaiet, dar Dumnezeu a rămas. 

Dacă bâtrâna Europă ar fi trăit creştineşte n-ar fi dat dictatori care au adus jale şi sânge.  Ce paradox ! Pe celălalt continent un Gandhi vorbea poporului despre iubire şi a reuşit.

Dacă nu poţi ajuta pe cineva, cel puţin nu-i face rău. Dimensiunea şi starea sfinţilor a aratat tuturor celor care vor să izbândească că totul este posibil. Legea şi prorocii vorbesc de 2 porunci esenţiale: iubirea Lui Dumnezeu şi iubirea aproapelui.

Acest lucru îl spune şi Sfântul Ioan Evanghelistul, zicând:

,,Dacă zice cineva că iubeşte pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu pe Care nu L-a văzut, cum poate să-L iubească?" (I Ioan 4, 20).

Şi creştinul are măsura lui. Cel care huleşte adevărul şi nu caută decăt cearta trebuie ocolit, dacă nu ascultă de martori şi de soborul bisericii. Sfântul Apostol Pavel zice: Lepădaţi toate lucrurile întunericului (Romani 13, 12; Efeseni 5, 11).

Judecata noastră nu se potriveşte cu planul Lui Dumnezeu. Să vorbeşti despre milă într-o lume căreia îi place mirosul prafului de puşcă, sau să propui milostenia într-o lume avară în care copii lui Dumnezeui mor de foame! Dacă am fi creştini adevăraţi ar fi fost ca într-o poveste minunată:  viaţa   pământenilor. Dacă am urma cuvintele evangheliei până la capăt ar fi altfel. N-am ajuns încă la treapta desăvărşirii. Câte nu se întâmplă în lumea noastră. Te îngrozeşti şi îţi ţiuie urechile fiindcă oamenii sunt departe de Evanghelie.

Dumnezeu ne arată calea şi nu ne sileşte. Depinde de noi cum vrem să trăim. Este un alt standard, o performanţă morală. Alt nivel pentru o lume care se vrea modernă şi nouă. Nu trebuie să încapă resemnarea,ci harul şi sfinţenia Coordonate zilnice: să te fereşti de rău. Dai voinţă şi iei putere. Să nu cârtim şi să nu fim mândri!. Dacă eşti arţăgos controleză-ţi gesturile, nu murmura. Dă-i pace fratelui tău. Dacă simţi că vrea să se îndrepte să ai răbdare. Atenţie la egoism! Este un alt nivel de înţelegere şi comunicare.

Zestrea genetică este bună!  Avem chipul lui Abel şi putem rezista în mijlocul lupilor. Sunt slăbiciuni şi înclinări păcătoase, dar avem înger păzitor, Sf. Taine şi Biserică   Evanghelia nu-i idiologie sau lozincă. Lumea nu poate supravieţui fără dragoste. Ura produce autodistrugere. Atunci când oamenii vor vedea văzduhurile sub steagul crucii lui Hristos, deja trebuie să fie la alt nivel de pregătire duhovnicească. Aceasta este omul conştient pe care Biserica îl creşte. Dumnezeu nu ne porunceşte, ci ne cheamă.

Răul nu trece mai departe decât dacă-şi găseşte slugi. E uşor să negi decăt să-ţi recunoşti neputinţa.  Cere ajutor, roagă-te! Pentru aceasta a venit El,să ne spună că trebuie să fim buni. Dacă doreşti să fii pe Cale atunci harul te întânpină. Nu-i imposibil! Lumea trebuie să existe şi ,,după”. Aceasta este ruga Bisericii către omenire. Pentru omul progresului şi al viitorului nu încape teoria suficienţei, fiindcă suntem Speciali-Personalităţi: nu turmă de indivizi. Răul are dimensiunea lui, dar poate fi stopat dacă  faci binele: nu se mai poate înmulţi. Intriga şi răzbunarea propusă chiar de civilizaţia noastră în unele   filme, dovedeşte complicitatea şi ipocrizia acestei culturi.  Am rezistat minunat ca turmă mică în mijlocul haitelor luciferici.

Aparţinem sf. Treimi. Avem mijlocitori pe Maica Domnului, îngerii şi ierarhiile cereşti cu toţi sfinţii. Mediatic lumea sancţionează răul, dar indirect îl multiplică ca informaţie. Pare o complicitate sugerându-ne că nu putem scăpa, fiindcă Dumnezeu întărzie să intervină. Dumnezeu propune ca Învăţător un alt sistem de relaţie socială, având la bază principiul Scripturii care nu dezavantajează pe nimeni: doar înbogăţeşte şi  nu sărăceşte:respectarea Decalogului  şi crezul Fericirilor.


Cuvântul dat rămâne ca un jurământ sfânt, binecuvântarea este pârintească, pe când blestemul este diavolesc. Binele devine social, fiind o conduită a omului care nu a uitat de Dumnezeu şi nu poate să-şi permită a se înhăita cu tâlharii care au pactizat cu necuratul. Lumea era pregătită pentru a avea o altă cetăţenie. Creştinismul primşte prin Botez pecetea darurilor Sf. Duh, vrând să facă din noi cetăţeni pentru  a sta la nunta Fiului de Împărat. Nimeni nu trebuie să-şi facă rău singur.

Totul este simplu şi pe limbajului comun al tuturor veacurilor. Azi acest mesaj are aceeaşi conotaţie şi-l poţi decoda rapid dacă vrei să-ţi fie bine. Nu poţi suporta răul la infinit trebuie să ieşi la lumină. Robia nu-i o stare firească şi n-o poţi transfera ca o zestre. Alergătura pare să semene a rătăcire, dacă omul nu-şi găseşte cadenţa paşilor care să-l ducă pe Cale. Adevărul şi Viaţa nu rămân lozinci, ci starea de bine pe care o caută orice muritor. Nu putem trăi în acest vacarm fără scop şi sens. Ai nevoie de linişte.

Provocarea o face mereu răul expus  care-şi bate joc de noi, vrând să schimbe drumul. Cartea Sfăntă  îţi  limpezeşte raţiunea ca să înţelegi menirea. Dacă ne vom ocupa doar de meschinării riscăm să ajungem în trocul ,,porcilor”şi nu mai avem linişte. Mereu vei căuta strategii şi vei face planuri mârşave ca să te ,,salvezi”. Şi aşa apar compromisurile pentru că niciodată nu poţi sluji la ,,doi domni”. Dacă tu vrei să rămâi cu cerul serafimic nu-l îmbrânci pe aproapele tău în intuneric! Specula şi camăta sunt departe de sfinţenie, iar mila şi milostivirea creştină nu sunt stări şi sentimente de slăbiciune ale demnităţii umane, ci sensibilităţi cuprinse de virtute. Sf.Evanghelie ascultată, citită şi trăită aduce nobleţe şi demnitate.

Rugăciune în această Duminică a Sfinţilor Români

,,Sfinţilor români, voi, care sunteţi podoaba neamului nostru şi roada lui cea mai de preţ: mucenici, care aţi murit pentru Stăpânul Hristos; ierarhi, care ne-aţi păstorit cu sfinţenie; cuvioşi, care v-aţi nevoit ca nişte îngeri în trup; mărturisitori, care aţi păzit dreapta credinţă; şi voievozi, care ne-aţi apărat Biserica şi neamul, staţi tari, precum aţi şi stat, înaintea tronului lui Dumnezeu, rugându-vă cu lacrimi să ne ierte păcatele şi să ne întoarcă spre toată fapta cea bună. Bucurăţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!”( Acatistier)