Cele trei sirene

Odată, demult, într-un castel de pe fundul oceanului locuiau foarte multe sirene ce trăiau împreună în pace, linişte şi armonie. Castelul era măreţ, din alge marine şi plante subacvatice îmbinate cu roci adunate de pe fundul oceanului şi împrejmuite cu garduri de cleştar. Sirenele purtau pe cap coroniţe din mărgăritar, la gât multe şiraguri de perle, iar fericirea lor aici nu cunoştea margini. Zi de zi se jucau cu delfinii ce veneau în fiecare dimineaţă şi le luau, înotând cu ele până sus, spre suprafaţa apei, dându-le drumul în valurile înspumate care le legănau uşor către ţărm.
Delfinii erau prietenii lor asemeni cailor pentru oamenii de pe pământ. Atât timp cât ele nu cunoşteau frumoasa viaţă pământeană, trăiau liniştite în adâncuri, neştiind până acum ce este deasupra oceanului, de aceea paznicul lor, zeul Neptun, îi certa adesea pe delfini pentru că le luau pe domniţele mării, îndepărtându-le de adâncuri şi arătându-le viaţa de deasupra oceanului.
- Nu aveţi voie să mai duceţi sirenele deasupra valurilor! striga mânios zeul Neptun către delfini.
- Dar tată, noi facem doar o scurtă plimbare, atâta tot, apoi ne întoarcem la tine în adâncuri, răspundeau sirenele.
- Nici prin gând nu vă trece ce pericole mari pot fi deasupra valurilor, fetele mele! spunea acesta, care era ca un părinte grijuliu pentru toate domniţele mării.
 
Dar nici sirenele, nici delfinii nu se astâmpărau cu joaca lor primejdioasă şi într-o zi, stând la suprafaţa oceanului, se întâmplă o tragedie: o mică furtună începu şi un vapor pescăresc ce era în derivă le răni pe unele dintre sirene, fără să le vadă din cauza valurilor. Observând delfinii, aceştia crezură că i-au lovit şi încercară să îi aducă pe vaporul lor.
- Atenţie, toată lumea la tribord! Am lovit nişte delfini sau nişte oameni căzuţi peste bord! strigă căpitanul Will, cercetându-şi cu băgare de seamă vaporul. Toţi marinarii să tragă din apă cu plasele lor delfinii sau oamenii răniţi şi să îi aducă sus pe punte.
Câţiva bărbaţi viteji se aruncară cu colacii în apă, prinzând făpturile ce credeau că sunt rănite.
- Suiţi-le pe punte, li se va da primul ajutor!
 
Dar, spre surprinderea lor, aceştia văzură cum delfinii se îndepărtează nevătămaţi, căci ceea ce izbiseră cu vaporul din cauza furtunii şi a valurilor mari nu erau altceva decât nişte făpturi minunate, nişte sirene, jumătate femei, jumătate peşti, de o frumuseţe neasemuită, cu plete lungi şi cu coroniţe pe cap: Zorina, Kalyda şi Nimira se numeau cele trei.
 
Acestea erau rănite şi nu mai putuseră să înoate după prietenii lor delfinii, rămânând acum prizoniere pe un vas marinăresc alături de nişte făpturi pe care nu le mai văzuseră niciodată şi pe care nu le cunoşteau, fiindu-le foarte teamă de ce va urma.
- Priviţi prieteni, ce am adus pe vapor! spuse căpitanul Will. Sunt trei zeiţe ale mării, trei sirene frumoase, rănite! 

 
Şi tot echipajul se adună să privească acele creaturi minunate pe care nu le văzuseră niciodată, dar despre care auziseră foarte multe lucruri. Legendele despre ele circulau de când lumea iar marinarii ştiau prea bine ce au prins în plasa lor.
- Staţi liniştite, nimeni nu vrea să vă facă nici un rău, spuse căpitanul vaporului, Will, ce era un bărbat înalt şi chipeş.
- Nu ştiu dacă ne puteţi înţelege graiul, dar veţi fi vindecate şi eliberate înapoi în mare, spuse secundul pe nume Rok. 
 
Întâmplător, frumoasele sirene puteau să înţeleagă ce spuneau oamenii fiindcă demult, după un mare naufragiu, în nisipurile din adâncul oceanului căzuseră o mulţime de cărţi minunate, precum şi alte obiecte ce le aparţineau acestora: statui, vase, tacâmuri, pahare, fetele învăţând graiul oamenilor din aceste cărţi.
 
- Te înţelegem prea bine, omule, spuse una dintre ele, cea mai frumoasă, pe nume Zorina, ce era conducătoarea tuturor. Dă-ne drumul în apă şi odată ajunse în adâncuri ne vom vindeca singure. 
 

Dar marinarii nu le ascultară ruga, păstrându-le pe vapor într-o cală specială unde ţineau de obicei peştii pe care îi prindeau. Acolo aveau un vas mare cu apă în care le puseră pe cele trei sirene la adăpost de soare, căldură şi lumină, pentru a se vindeca. Sirenele mai putură vedea peşti, caracatiţe, calamari, chiar şi rechini. Unii erau morţi iar alţii trăiau în recipiente cu apă, asemeni lor.
 
- Dacă aceşti oameni ne vor omorî? se sperie Kalyda, una dintre sirene şi începu să plângă disperată.
- Nu avem de ce să ne speriem, după cum a spus omul nu ne vor face nici un rău, răspunse Zorina.
Şi cele trei rămaseră pe gânduri, plângând şi fiind foarte speriate de ce avea să urmeze.
După mai mult timp, uşa calei se deschise şi târărul marinar intră lângă ele.
- Eu sunt căpitanul vasului şi mă numesc Will. Vă garantez că nu veţi păţi nimic cât timp veţi rămâne aici lângă mine, spuse acesta. 
 
El le mai aduse fetelor ceva de mâncare, bandaje precum şi medicamente pentru că sângerau şi aveau pielea zgâriată. Căpitanul Will o îndrăgise pe Zorina de cum o văzuse fiindcă aceasta era de o frumuseţe fără seamăn, la soare te puteai uita dar la dânsa ba. Asemeni lui, şi fata îl îndrăgise fiindcă auzise foarte multe despre oamenii de deasupra valurilor care erau foarte deştepţi, manieraţi, înţelegători şi buni la suflet… ea nu auzise încă despre cei ce făceau rău sirenelor ce le prindeau.
 
După câteva ore intră în cală şi secundul, Rok, alt marinar chipeş care o îndrăgise pe sirena Kalyda. Nedorindu-le răul, cei doi aveau grijă ca ceilalţi marinari să nu se apropie de ele.
- Cine se va apropia de voi va avea de-a face cu mine, spuse acesta. Nici un marinar nu vă intra în această cală fără acordul meu şi nimeni nu vă va lua de aici pentru a vă duce pe pământ pentru că acolo veţi fi în mare primejdie şi eu nu doresc acest lucru. 
- Îţi mulţumim din inimă, au spus toate trei într-un glas.
În acest răstimp, îngrijoraţi, prietenii lor delfinii alergară într-un suflet la zeul mării:
- Mărite Zeu, ştim că ai să te superi pe noi dar trebuie să îţi spunem că trei dintre domniţele mării, prinţesa Zorina şi cele două prietene ale ei, Kalyda şi Nimira, au fost prinse de către marinari, fiind lovite de vasul lor. 
- Au fost urcate pe punte şi nu ştim sigur ce s-a întâmplat cu ele, spuse îngrijorat alt delfin. 
La auzul acestor cuvinte Neptun îşi ieşi din fire fiindcă avea grijă de toate domniţele mării, sirenele sau nimfele cum le mai spunea el, şi începu să tune şi să fulgere, izbind cu tridentul său în toate părţile şi iscând o furtună nemaiîntâlnită şi nemaivăzută până atunci.
- Mi-aţi nesocotit ordinele, şi voi, şi ele! Şi acum acest lucru va avea grave consecinţe! spuse acesta mânios. 
În timp ce delfinii împreună cu Neptun puneau la cale un plan pentru a le salva pe cele trei domniţe, pe vapor se întâmplau lucruri ciudate…
Căpitanul Will le povesti sirenelor cum o veche legendă spunea despre ele că ademenesc bărbaţii în largul mării cu glasul lor fermecător, iar apoi îi omoară, deci ei se fereau de sirene aşa cum şi sirenele se fereau de oameni, neştiind sigur ce avea să se întâmple când unii se întâlneau cu ceilalţi.
- Dar noi nu am făcut rău nimănui, niciodată! spuseră cele trei sirene. Până acum noi nu am întâlnit oameni, ştiam doar din poze cum arată aceştia şi din cărţile vechi v-am învăţat graiul. 
Zilele treceau şi, fiind avariat, vaporul înainta cu greu pe ape, mergând în cerc, fără ţintă. Cei trei bărbaţi, Will, Rok şi Akar, căpitanul, secundul şi matelotul, stăteau în permanenţă în cala unde erau cele trei sirene, Zorina, Kalyda şi Nimira, nelăsând pe nimeni să intre şi împrietenindu-se cu acestea. Petrecând mai mult timp împreună, bărbaţii se îndrăgostiră de sirene, iar ele la rândul lor începură să nutrească o mare dragoste pentru aceştia.
- Dar cum să fie posibil aşa ceva? vorbeau între ele tinerele. Ei sunt oameni iar noi doar nişte nimfe. Nu vom putea niciodată să le împărtăşim iubirea, oricât de mult ne-am dori.
După puţin timp, uşa se deschise şi căpitanul apăru lângă fete, spunându-le că le vor da drumul în apă pentru că au ajuns în punctul de unde au fost luate, deci undeva, acolo jos în adâncuri, este palatul lor.
- Nu ne eliberaţi încă! strigară cele trei fete deodată. V-am îndrăgit nespus şi am dori să rămânem cât mai mult timp lângă voi, poate pentru totdeauna!
- Dar din păcate starea sănătăţii voastre se agravează pentru că medicamentele noastre nu şi-au făcut efectul. Dacă nu vă eliberăm se va auzi despre noi, oamenii, că suntem barbari şi răi şi ne purtam urât cu fiinţele mărilor, iar noi nu dorim acest lucru.
- Vă iubim nespus! spuseră cele trei fete bărbaţilor ce le vegheaseră şi le ocrotiseră atâtea zile aici, pe ocean, împărţindu-şi mâncarea, apa şi medicamentele cu ele.
În acest timp furtuna iscată de Neptun le zdruncină şi mai puternic vaporul, rupându-le pânzele şi avariindu-le foarte grav ambarcaţiunea.
- Ajutor! strigară toţi oamenii de pe vas. Toată lumea pe punte, avem din nou de înfruntat o mare furtună!
- Acesta nu poate fi decât zeul Neptun, tatăl nostru! strigară toate fetele. Probabil ne caută, este îngrijorat şi mâniat crezând că voi ne-aţi răpit şi ne ţineţi ostatice aici, pe vapor.
Ieşit la suprafaţa apei, Neptun apăru împreună cu toţi delfinii, cu cele mai mari caracatiţe ale mării, cu balenele şi cu tot ce putea exista sub ape, deoarece cu toţii erau porniţi împotriva acestor marinari despre care credeau că le răpiseră pe cele trei sirene.
În timp ce fetele le mărturisiseră dragostea marinarilor, nevrând să mai plece de lângă ei, Neptun le răsturnă corabia şi acum fetele erau în ocean, în largul lor, iar marinarii toţi, împreună cu cei trei bărbaţi îndrăgostiţi de sirene, erau în mare primejdie, pe punctul de a se îneca...
- Dar tată, ne-au lovit din greşeală cu vaporul şi ne-au urcat pe punte pentru a ne trata rănile, nu au avut nici o vină, nu au vrut să ne facă nici un rău! strigară cele trei sirene văzându-l pe Neptun
- Opreşte-ţi mânia, Mărite zeu! Războiul dintre oameni şi sirene trebuie să ia sfârşit pentru că nici unii, nici alţii nu sunt vinovaţi cu nimic şi nu vrem să ne facem rău unii altora! strigă Zorina.
Şi astfel ea reuşi să îl oprească pe Neptun, care se duse supărat în fundul oceanului, strigându-le fetelor:
- Dar nici voi nu mi-aţi ascultat porunca, v-aţi îndepărtat din adâncuri şi aţi ieşit la suprafaţă, de aceea s-a întâmplat această tragedie!
- Acum oameni nevinovaţi vor muri, marinarii se vor îneca şi vasul lor se va scufunda, spuse Nimira, fiind îngrijorată pentru Akar.
- Să ne grăbim să îi salvăm de la înec măcar pe cei trei marinari pentru că şi ei ne-au salvat pe noi de la moarte!
Şi fetele porniră spre adâncuri pentru a-i aduce la suprafaţă pe cei trei iubiţi ai lor.
Zorina îl luă pe Will, Kalyda îl ridică pe Rok iar Nimira pe Akar şi împreună îi urcară pe aceştia pe nişte resturi de bărci de lemn, dându-le drumul să plutească spre ţărm.
Dar Will se ţinea de Zorina, spunându-i neîncetat că nu vrea să se despartă de ea pentru că o iubeşte foarte mult. Atunci fata nu îl puse pe pluta de lemn ci îl împinse uşor spre mal, mergând cu el pentru a-i fi mereu aproape. Cele două sirene, Kalyda şi Nimira, rămaseră departe de ţărm, iar Rok şi Akar ajunseră nevătămaţi pe mal şi, trăgându-şi sufletul, priveau spre cele doua fete care nu se mai puteau apropia de ei.
- Ţărmul este mult prea periculos pentru noi, nu vă putem urma pe uscat, spuseră ele deznădăjduite.
Însă Zorina nu se lăsă intimidată de lumea oamenilor, aşa că îl urmă pe Will cu toate că acesta eşuase între stânci, stânci de care ea se lovi, punându-şi viaţa în primejdie.
- Nu te voi lăsa singur pentru nimic în lume! îi spuse aceasta. 
Iar Will, luând-o în braţe, îşi făcu loc cu ea printre stânci pentru a o duce pe plajă.
În acest timp, nemaivăzându-i şi crezând că li s-a întâmplat ceva rău, Kalyda şi Nimira fugiră spre Neptun cu o mare rugăminte:
- Te rugăm frumos, Neptun, ajută-ne să fim alături de prietenii noştri, Rok şi Akar, şi ajut-o şi pe Zorina care este acum la mal, printre stânci, în braţele lui Will. Numai tu poţi să ne dezlegi, aruncând o vrajă şi făcându-ne oameni.
- V-aş putea ajuta numai dacă veţi dori să rămâneţi de-a pururi femei pe pământ, spuse zeul mâniat. Dar să ştiţi că nu veţi mai putea intra niciodată în adâncul oceanului, nu vă veţi mai putea bucura de plăcerile vieţii subacvatice iar eu nu vă voi mai vedea de-acum înainte, ceea ce m-ar întrista foarte tare, spuse acesta.
Însă Kalyda şi Nimira, asemeni Zorinei, erau pregătite pentru a face acest sacrificiu suprem şi a fi alături de iubiţii lor pe pământ pentru veşnicie.
- Te rugăm, Neptun, noi suntem deja hotărâte şi asta ne dorim! spuseră fetele plângând. 
- Atunci aşa să fie! răspunse înduplecat zeul.
Luându-şi rămas bun şi îndreptând tridentul către ele, le transformă pe loc în tinere fete ce aveau să trăiască pe pământ aşa cum şi-au dorit.
Delfinii veniră şi le luară pe cele două care erau acum pământence, ducându-le spre ţărm unde o zăriră pe Zorina transformată şi ea în cea mai frumoasă fată care existase vreodată.
Will, Rok şi Akar erau acum trei bărbaţi fericiţi, trăind alături de iubitele lor la care visaseră viaţa întreagă şi pe care le găsiseră aici, în vâltoarea valurilor. Şi astfel, cei trei se căsătoriră cu frumoasele sirene ce erau acum fecioare şi făcură o nuntă mare în satul de pescari, povestindu-le tuturor despre frumoasele din adâncul mărilor şi despre peripeţiile lor în lumea subacvatică.
 
SFÂRŞIT
 
Sursa foto: Wikipedia - Odysseus And The Sirens, painting by Léon Belly), 1867. By Léon Belly (1827 – 1877), Public Domain, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=27423225
 
Despre Cristina Gabriela Covaliu

Născută în București, Cristina Gabriela Covaliu este absolventă a Liceului Teoretic „Matei Basarab“, secția Filologie - Istorie, și a Facultății de Psihologie. Din dragoste pentru copii și încercând să le bucure viața, a scris mai multe cărți ai căror eroi sunt cei mici, precum și romane. 
Anul trecut a debutat cu o carte pentru copii la Editura Coresi, „Aventurile lui Petrică“.
Alte apariții editoriale: 
- „Aventurile lui Petrică“, Ed. Coresi
- „Întâmplări cu Iulia și Dorin“, Smashwords.com
- „După cinci decenii“, ed. Sf. Ierarh Nicolae
- „Doi frați viteji“, Smashwords.com
- „În lumea vrăjilor“, Smashwords.com
- „Povești cu sirene“, Smashwords.com
- „Vocea Africii“, Smashwords.com
- „Între prezent și trecut“, Smashwords.com
- „Dincolo de vise“, Smashwords.com
 
Citeşte şi: 
 
Soția lui Poseidon