Celebrarea Centenarului Unirii Basarabiei

Celebrăm la 27 Martie Centenarul Unirii Basarabiei cu România. În urmă cu exact 100 de ani, după peste un veac de ocupaţie, Basarabia decidea, prin votul şi decizia Sfatului Ţării, în numele poporului Basarabiei, unirea cu Mama sa România.
 
În ultimul veac, Mama România nu a fost deloc grijulie cu fiica sa Basarabia. La 28 iunie 1940, Bucureştiul a cedat fără luptă Basarabia după ultimatumul URSS, iar aproape jumătate de veac a interzis cinic orice discuţie publică sau privată despre temele sensibile ce puteau provoca griji aliatului ideologic din est. În fine, în ultimii aproape 30 de ani a reuşit performanţa sinistră de a rata oportunitatea consolidării proiectului identitar românesc peste Prut. Elitele noastre politice şi administrative de astăzi nu au capacitatea de a răspunde strigătelor de suferinţă ale românilor şi elitelor lor de peste Prut.
 
Celebrăm curajul, responsabilitatea, inspiraţia şi sacrificiul celor care au făcut Marea Unire din 1918, de la Chişinău la Cernăuţi şi Alba Iulia, în special rolul elitelor, armatei şi destinului îmblânzit în procesele istorice din 1918. Celebrăm geniul rasei noastre (Alexandru Marghiloman) care a permis poporului Basarabiei să-şi păstreze vie, prin veacuri, scânteia care la prima suflare a libertăţii a aprins inimile. Îl celebrăm şi acum, când elitele româneşti de peste Prut nu contenesc să transmită Bucureştiului opac semne de credinţă şi devoţiune, precum Declaraţiile de Unire. Geniul rasei noastre pare infirm, astăzi, la Bucureşti, locul de unde răspunsurile întârzie să vină.
 
Deplângem incapacitatea şi dezinteresul cronic ale administraţiei centrale de la Bucureşti de a răspunde nevoilor noastre simbolice printr-un Program Centenar care să ne redea încrederea colectivă în proiecte paradigmatice, în Proiectul de Ţară. Avem şi astăzi gâlcevi politicianiste, interese meschine, populism deşănţat, frici pantagruelice, pofte de jilţuri.
 
Bucureştiul trebuie să decidă dacă noul Proiect de Ţară al României va include aspiraţiile unioniste ale românilor din Basarabia.
 
Avem însă şi elite responsabile ce ţin geniul rasei noastre viu. O uriaşă parte a elitelor româneşti de peste Prut încearcă noi soluţii de coeziune, recalibrarea proceselor unioniste sau identitare. De la Putna la Alba Iulia, de la Buzău la Braşov, de la Constanţa la Baia Mare, administraţiile locale din România au găsit până la urmă soluţii pentru a răspunde simbolic celor cca 140 de primării din Basarabia care au adoptat Declaraţiile de Unire în Anul Centenar.
 
Este un început încurajator, care trebuie dezvoltat. Este nevoie de curaj şi deopotrivă de pragmatism, de luciditate, este nevoie de un răspuns adecvat al Bucureştiului (măcar simbolic) la nevoile elitelor şi etnicilor români de peste Prut. Nu avem astăzi bărbaţi de stat de talia celor care au votat la Chişinău Unirea Basarabiei în urmă cu un veac sau a celor care, refugiaţi la Iaşi, au decis să sprijine această Unire politic şi militar. Istoria găseşte însă întotdeauna resurse pentru a crea bărbaţi de stat, acolo unde aceştia întârzie să se nască natural.
 
Celebrăm Basarabia. Celebrăm Centenarul. Omagiem curajul, deplângem suferinţa, repudiem fricile. Facem toate acestea pentru că avem curaj, memorie, credinţă şi conştiinţă.

 

Despre Dorin Popescu

 
S-a născut la Tufeni, județul Olt, la 18 aprilie 1970, într-o familie de dascăli.
Este fost diplomat (cu misiuni diplomatice efectuate în Serviciul Exterior al Ministerului Afacerilor Externe al României - la Moscova, Cernăuți și Sarajevo), analist politic, eseist, critic literar și cadru universitar (a fost lector la Universitatea „Andrei Șaguna“ Constanța, Facultatea de Științele Comunicării și Științe Politice, unde a predat cursuri din ariile curriculare Comunicare și Relații Internaționale).
A absolvit Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ și Facultatea de Litere și Teologie a Universității „Ovidius“ din Constanța (profilul Litere, specializarea Limba Română - Limba Latină) și este doctor în Filologie, din 2012, cu teza „Paradigma constituirii discursului literar la Constantin Noica“ (conducător de doctorat: prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, Universitatea „Ștefan cel Mare“ din Suceava; primul conducător de doctorat, la Universitatea din București, a fost Marin Mincu).
Este autorul cărții „Noica. Bătălia continuă“ (Editura Ideea Europeană, București, 2013, debut în volum) și al volumului „Figuri ale textului anteic“ (antologie de eseuri, texte critice și articole, publicată la aceeași editură, 2016 - autor unic).
A publicat peste 100 de lucrări, studii, eseuri, recenzii, articole tematice, în diferite reviste culturale și științifice din România şi din străinătate și peste 30 de lucrări științifice în domeniul teoriei și criticii literare, este coautor de programe tematice şi cursuri universitare în domeniul relaţiilor publice şi al istoriei şi discursului presei româneşti, la Universitatea „Andrei Şaguna“ din Constanţa și deține premii naţionale de eseu şi critică literară (premii ale revistelor Timpul, Contrapunct, Dacia Literară, Marele Premiu pentru critică literară și eseu al Asociației Scriitorilor din Iași etc).
A fost membru al Cenaclului de Marți din Constanța și al Cenaclului Mihail Sadoveanu. A lucrat ca jurnalist în presa locală (Constanța) și națională, scrisă și audiovizuală.
Este președintele Asociației Casa Mării Negre / Black Sea House Constanța.