#citeșteDobrogea Activitatea sanitară pe Valea Kara-su

Valea Kara-su a pus probleme de sănătate locuitorilor din imediata sa apropiere. Cea mai frecventă maladie era paludismul sau febra palustro-pernicioasă. În anul 1876, 700 de suflete au murit din cauza frigului și a tifosului, iar în anul 1877, din cauza retragerii tătarilor, populația orașului Medgidia avea să scadă.

După integrarea provinciei în cadrul statului român, populația așezării va crește la 14.000 de suflete, acesta având de suferit datorită  paludismului, pentru care guvernul otoman trimitea anual o cantitate de chinină, în perioada ocupației. Populația se îndeletnicea cu plantarea sălciilor de-a lungul mlaștinii.

Prefectul Remus Opreanu a luat măsuri privind asanarea bălții Kara-Su, pentru curmarea frigurilor, prin plantarea a 6.000 de sălcii. Medgidia era un oraș palustru, iar cele 5 bălți trebuiau asanate fără întârziere. Locuințele orașului erau construite din pământ, în noroi, adesea nivelul camerelor fiind inferior străzii. Camerele erau mici, scunde și lipsite de ventilație. Casele erau formate în marea lor parte din două camere. O familie avea în medie 5-6 copii. Frigurile erau frecvente din cauza acestei umidități, cauzate de apropierea bălților.
În perioada dominației otomane exista un medic civil care dispunea de o farmacie, având doar un dulap cu medicamente. Nu este amintit un nume în acest sens, locuitorii în vârstă spunând că în lipsa unui medic, acesta era substituit de un gerah (tămăduitor sau spițer).

O primă spițerie va fi cea a lui Mihăilescu, menționată în anul 1882, ce-i va fi arendată ulterior lui Calcan. Consiliul comunal al urbei a prevăzut pentru bugetul anului 1885-1886, suma de 1.200 de lei ca subvenție anuală pentru instalarea unei farmacii în reședința plasei Medgidia, deoarece populația suferea de friguri și alte epidemii din cauza aerului infectat. Suma era necesară pentru distribuirea gratuită a medicamentelor pentru oamenii săraci. Nu exista medic sau moașă. Locuitorii se vor adresa prefectului pentru menținerea subvenției, la 12 aprilie 1888, petiția fiind semnată de 33 de locuitori.

Mai târziu, în anul 1908, farmacistul Popișteriu din Medgidia, primea un kilogram de chinină de la agentul sanitar Emicliescu, din Caratai (Nisipari). Un caz de febră palustro - pernicioasă a fost tratat de dr. Ibrahim Themo,  la 9-10 iunie 1904, în cazul seminaristului Bor Amet, fiul lui Hagi Regep din Ende Carachioi (Valea Dacilor). Tratamentul a durat 10 zile, iar certificatul este datat la 11 octombrie 1904. În același an, la Medgidia își desfășura activitatea ca medic și Titu Pop.

Peste un an, în raportul de stare al județului Constanța, realizat de medicul primar al județului, Joachim Drăgănescu, Medgidia avea o populație de 1.003 locuitori. Primarul Dimitrie Antonescu va fi contestat de consilierii locali din Medgidia, una dintre acuzații fiind legată de faptul că populația localității era bântuită de friguri cauzate de bălțile mlăștinoase.

La Cernavodă, o farmacie a fost deschisă de Atanase Rădulescu, în anii 1882-1883, după ce obținuse concesiunea prin decretul regal nr. 1607 din anul 1881. În bugetul comunei era prevăzută suma de 40 de lei pe lună pentru farmacie. În localitate era necesară construcția unui spital comunal, deoarece aici se putea trata paludismul, cauzat de bălțile de pe valea Kara-Su, dar putea să deservească și localitățile rurale din jur.


Strângerea unor cotizații pentru întreținerea bolnavilor din spitalul Cernavodă, a alienaților și a celor mușcați de animale, pentru anul 1905-1906, era în valoare de 5.000 de lei. Subvenția de la autoritățile locale era de 4.500 de lei, iar registrele și imprimatele pentru serviciul Spitalului Județean Cernavodă însumau 200 de lei. Subvenția destinată comunei urbane Cernavodă era de 6.000 de lei, iar retribuțiile personalului spitalicesc potrivit statelor de plată erau de 10.536 de lei.

Putem conchide prin a afirma că activitatea sanitară a avut în vedere tratarea frigurilor cauzate de bălțile Kara-Su și înființarea primelor cabinete medicale și spitale în orașele Medgidia și Cernavodă.

Surse bibliografice

A.N.I.C., fond M.A.I.D.A, dosar nr. 140/1888, dosar nr. 12/1908
A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar nr. 245/1904

 A.N.I.C., fond D.S.S., dosar nr. 4/1904
A.N.I.C., fond D.S.S., dosar nr. 12/1908
S.J.A.N.C., fond Primăria Constanța, dosar nr. 11/1889
S.J.A.N.C., fond Prefectura Constanța, dosar nr. 1/1905-1920; dosar nr. 1/1907-1908
Nicolae Ciachir, Radu Ștefan Ciobanu(Vergatti), Revenirea Dobrogei la aria de viață a statului român. Consecința permanenței populației românești pe pământul dobrogean (1878), în vol. Din lupta poporului român pentru independență, București, 1977
Dr. Hector Serafidi, Medicina în Dobrogea, în volumul Dobrogea. Cincizeci de ani de vieață românească, București, 1928
Teodor Burada, O călătorie în Dobrogea, Editura Tineretului, București, 1982
N. Negulesu, Administrația în Dobrogea veche, în volumul Dobrogea. Cincizeci de ani de vieață românească, București, 1928
C.N. Sarry, în „Dobrogea Jună”, VIII, nr. 42, din 6 noiembrie 1912
P. Ciupercescu, Farmacia în Dobrogea, în volumul Dobrogea. Cincizeci de ani de vieață românească, București, 1928
„Farul Constanței”, II, nr. 36, din 18 ianuarie 1881
Adrian Ilie, Aspecte privind viața politică, economică și demografică a orașului Medgidia (1878-începutul secolului XX), în R.A., nr. 2, 2007
Idem, Valea Kara-su în perioada secolelor XIV-XVI. Monografie istorică, Editura Succced Publishind, Medgidia, 2008

Sursa foto: Petru Vulcan, „Albumul național al Dobrogei. 1866-1877-1906“, 1906

Despre Adrian Ilie
 
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Profesor - Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia.
Director adj. - Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.

Citeşte şi:

Voicu Oprică, industriaş şi chiabur persecutat de comunişti