#citeșteDobrogea Cocargea – Pietreni, o localitate cu etnici de origine greacă

Aşezarea se află din punct de vedere geografic la 28 km S-V de Medgidia, denumirea fiind a văii unde se află situată localitatea. În defterul din anii 1693-1694, sunt menţionaţi 64 nemusulmani, plătitori ai djiziei (capitația plătită autorităților otomane).
Localitatea actuală a fost înfiinţată de turci, înainte de 1854, după care s-au stabilit românii şi grecii, care s-au românizat. Între anii 1860-1870, se studia limba greacă la şcoală, în localitate fiind înregistrate 689 de suflete, din care 467 erau români, iar 222 erau musulmani.



Pe la 1850, localitatea era locuită de turci, după cum reiese din relatările călătorilor străini. În această localitate trăiau bulgari, greci şi români, vorbindu-se limba greacă şi română.
La şcoala din Silistra era înmatriculat elevul Stoicescu, din Cocargeaua, în anul şcolar 1869-1870. După reintegrarea Dobrogei în cadrul României, se recunoşteau proprietăţile funciare a 24 de locuitori, dintre care 9 erau turci, iar restul erau greci şi români.
Biserica din localitate a fost ridicată în perioada 1862-1868, având hramul „Sfintei Treimi”, construcţie ce rezistase evenimentelor din 1877. Ofiţerul M.D. Ionescu – Dobrogeanu, oferă ca dată a construcţiei anul 1856, iar la 1877, turcii i-au cauzat o serie de stricăciuni, spărgându-i icoanele, jefuind-o şi dându-i foc.
În raportul prefectului de Constanţa se menţionează că au fost făcute reparaţii capitale ale bisericii din Cocargea.
La 16 noiembrie 1878, numărul populaţiei în localitatea Pietreni era de 689 de suflete, cu o şcoală şi fără biserică, aceasta din urmă fiind distrusă în timpul războiului. Şi aici s-au stabilit mocanii din Ardeal, ce şi-au întemeiat gospodării trainice.
În consiliul local au fost aleşi pentru anul 1880, Ianache Andrei, Angelis Mihai, Hasan Osman, Ianus Iancu, Panaite Andrei şi au fost numiţi Vasile Salon şi Stoica Sore. Primarul localităţii era Ianache Andrei (după nume grec sau aromân).

În acelaşi an, la Cocargea trăiau 90 de familii, dintre care 52 au emigrat şi au rămas 38 de familii.
Pentru anul financiar 1881-1882, veniturile au fost de 612 lei, iar cheltuielile au înregistrat aceiaşi sumă. Populaţia acestei localităţi împreună cu Ali Bey Ceair (Remus Opreanu), era de 397 de locuitori.
În acelaşi an se construia şi localul primăriei, unde îşi desfăşura activitatea primarul comunei, Anghel Mihai (într-o altă sursă apare numele Angelis Mihai, de unde putem deduce că acesta era un grec românizat).

Vatra satului împreună cu islazul era de 62,8 ha, pădurea, ocupa 50 de ha, pământul pentru şcoală ce era destinat culturii era de 10 ha, de asemenea pentru biserică, iar viile ocupau 7,6250 ha. În total erau 535,085 ha.
Tot acum, se construia şi şcoala, care avea un învăţător şi 36 elevi. Biserica avea hramul „Sf. Treime”, fiind deservită de un preot şi doi cântăreţi. Ea datează din anul 1856.
Un proprietar din Cocargea era Enache Papasoglu, fără îndoială grec. De altfel, a existat o comunitate importantă a grecilor în localitate.
În anul 1885, primar al localităţii era Dumitru Lazăr. Vatra satului era de 24 de hectare, împreună cu islazul, pădurea de plantaţie fiind întinsă pe o suprafaţă de 20 de ha.
La 10 aprilie acelaşi an, au fost împroprietăriţi 149 de localnici, cu o suprafaţă de 526,9898 ha. Mari proprietari erau Enache Papasoglu, Panait Dima Moscu, Dumitru Arhundi şi Costea Polizu.
Învăţător la şcoala din localitate era Teodor Popescu, în anul 1887.
În anii 1887-1888, Suliman Ali şi Regep Osman, au emigrat în Turcia, iar proprietăţile lor au intrat în posesia statului.
În anul 1888, primar al comunei era Vasile Iancu, care semna actele unor proprietari care cumpărau mari suprafeţe de teren, precum Tănase Nicolae Andrei – 50 de ha, Anastasie Mihail şi Anghel Mihail, câte 100 de ha fiecare.
În anul 1890, populaţia era de 358 de locuitori, din care 190 erau bărbaţi, iar 168 erau femei. Ştiau carte 25, iar structura etnică era formată din 139 români, 139 greci, 21 bulgari, 59 turci şi tătari. Dintre aceştia 101 se ocupau cu agricultura, 4 erau industriaşi, 2 comercianţi, 5 aveau profesii libere, muncitori erau 8, iar servitori erau 12.

În anul 1896, primar era A. Mihaiu, care îşi punea semnătura pe actele de proprietate ce aparţineau unor proprietari care cumpăraseră pământ. Printre aceştia, erau Menari Zelec, Nebi Zelec, Semitula Amet, Mihail Curţi ş.a.
În anul 1904, populaţia aşezării era de 336 locuitori, din care 270 români, 3 bulgari, 45 turci şi 18 tătari.
 
 
În anul 1911, primar al localității era Anastase Mihail, un mare proprietar funciar, alături de Anghel mihai, Teodor Nicioff și Dimitrie Stumba. Secretarul Primăriei era Tiberiu Ghibănescu, iar învățător era I.M. Constantin. Serviciul religios era oficiat de preotul Gheorghe Drăgan. Activitatea comercială era organizată de Dumitru Coman și Balaz Gheorghe.
În timpul operaţiunilor militare din timpul primului război mondial s-au jertfit mai mulţi români din Dobrogea precum şi Nicolae Istrăţoiu, învăţător provizoriu din Cocargea.
În zilele de 4 şi 5 septembrie 1916, Divizia sârbă a rezistat eroic atacurilor bulgare la Cocargea. Comandantul regimentului sârb, colonelul Matici, deşi rănit, continuă să lupte, dar fiind din nou grav rănit, va muri în timpul atacului în fruntea oamenilor săi.
În anul 1918, localitatea avea 2 bulgari, 35 turci, 320 români, fiind în total 357 suflete. După cum se poate observa nu se mai înregistrează nici un grec, aceştia existând fără îndoială, dar fiind românizaţi.
Putem conchide prin a spune că localitatea a fost prosperă, grecii aducându-și contribuția la dezvoltarea acesteia prin implicare și interese.
 
Surse bibliografice:
A.N.I.C., fond Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, dosar nr. 294/1887
A.N.I.C., fond Direcția Generală de Statistică, dosar nr. 1564/1890, f. 20.
S.J.A.N.C., fond Inspectoratul Cadastral Constanţa, dosar nr. 50/1882-1896
 „Farul Constanţei”, I, nr. 16, din 24 august 1880
"Farul Constanţei”, II, nr. 37, din 25 ianuarie 1881
„Farul Constanţei”, nr. 99, din 8 februarie 1881
***Bugetul judeţului Constanţa pentru anul financiar 1881-1882, rola I.
***Anuarul dobrogean din 1911
Gheorghe Dumitraşcu, Localități, biserici și mănăstiri românești în Dobrogea până la 1878, Editura Fundației "Andrei Șaguna", Constanța, 1996
M.D.Ionescu, Dobrogea la începutul secolului al XX-lea, București, 1904
Alexandru P. Arbore, La culture roumaine en Dobroudja, Bucharest, 1938.
M.Vlădescu – Olt, Constituția Dobrogei, Tipografia Doru P. Cucu, București, 1908.
Adrian Ilie, Valea Kara-su în perioada secolelor XIV-XIX. Monografie istorică, Editura Succeed Publishing, Medgidia, 2008.
 
Surse foto:
***Anuarul dobrogean din 1911
 
Despre Adrian Ilie
Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanţa, şef de promoţie.
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti.
Director adj. - Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia.
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa).
Autor al mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea.
Autor al unor studii şi cărţi de metodică şi management.
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
Membru al Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie/Istoria minorităţii turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice - Medgidia.
Realizator emisiune istorică - Repere Istorice - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obţinute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman“ pe anul 2017, conferit de Societatea de Ştiinţe Istorice din România.
 
Citeşte şi:

#citeșteDobrogea Corneliu Marinescu, un matematician pasionat de istoria Dobrogei