#citeșteDobrogea Generalul Traian Grigorescu și Dobrogea (galerie foto)

                       
Generalul Traian Grigorescu este unul dintre reprezentanții de seamă ai „castei generalilor” români din perioada interbelică, oameni caracterizați de o educație aleasă, profundă pregătire profesională, patriotism și moralitate desăvârșită.
 
A avut o carieră militară de succes, cu nimic influențată de faptul că tatăl său, Eremia Teofil Grigorescu, a fost eroul de la Mărășești. Cu modestie a urcat treptele carierei militare de la comandant de pluton artilerie la comandant de divizie. În toate situațiile a făcut dovada unei corectitudini exemplare, ceea ce s-a materializat în aprecierea unanimă a superiorilor săi, dar și în respectul sincer de care s-a bucurat din partea foștilor subordonați.
 
Și-a apărat cu o tenacitate deosebită onoarea și demnitatea, părăsind prin demisie armata atunci când a fost nedreptățit, nefiind numit în funcția de comandant de corp de armată care i se cuvenea după toate criteriile prevăzute de legile și regulamentele în vigoare. Fără a face niciun rabat de la apărarea demnității sale, a înfruntat condițiile inumane cu care s-a confruntat pe timpul captivității în Bulgaria, dar și pe timpul internării ilegale în colonia de muncă de la Canalul Dunăre - Marea Neagră.
 
Plin de mândrie, într-un memoriu înaintat ministrului Forțelor Armate, generalul Emil Bodnăraș, generalul Traian Grigorescu arăta:

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                

                                
Cariera militară
 
Traian GRIGORESCU, fiul sublocotenentului Eremia Teofil Grigorescu și al Elenei Grigorescu, s-a născut la 27 mai 1887, în București.

Studii absolvite: Școala fiilor de militari din Iași (1901 - 1904), Școala de ofițeri de artilerie, geniu și marină (1904 - 1906), Școala de aplicație de artilerie (1907 - 1909), stagiu de instrucție și specializare la Regimentul 41 Tunuri de Câmp din Salzburg - Austria (1911 - 1913) și Școala Superioară de Război (1919 - 1920), Cursul de comandant, necesar înaintării în gradul de general (februarie - martie 1933).                                                                                                                                                                                                                                                                


Grade militare: Sublocotenent - 1906, locotenent - 1910, căpitan - 1914, maior - 1917, locotenent colonel - 1919, colonel - 1926, general de brigadă - 1935, general de divizie - 1940.

Funcții îndeplinite: comandant pluton la Regimentul 2 Artilerie (1906 - 1907), comandant baterie la Regimentul 10 Artilerie ( iunie 1913 - octombrie 1913), la Regimentul 13 Artilerie (octombrie 1913 - iulie 1914) și Regimentul 5 Artilerie (1 iulie1914 - 24 august 1916), șef de birou la Inspectoratul General al Artileriei (15 iulie - 30 octombrie 1918), șef de cabinet al ministrului de război (30 octombrie 1918 - 1 martie 1919), subșef de stat major al Corpului 5 Armată (1 noiembrie 1920 - 1 mai 1921), șef de stat major al Diviziei 8 Infanterie (1 mai 1921 - 20 iulie 1924), comandant al Liceului Militar „Ștefan cel Mare” din Cernăuți (20 iulie1924 - 1 aprilie 1928), comandant al Regimentului 11 Artilerie  (1 aprilie - 1 iulie 1928) și al Regimentului 2 Artilerie Grea (1 iulie 1928 - 9 iunie 1930), aghiotant al regelui Carol al II-lea (9 iunie 1930 - 15 iulie 1933), comandant al Brigăzii Artilerie de Gardă (15 iulie 1933 - 12 octombrie 1934), adjutant regal la Casa militară Regală (12 octombrie 1934 - 1 octombrie 1936), comandant al brigăzii de Artilerie de Gardă (1 octombrie 1936 - 1 aprilie 1937),  Comandant al Diviziei 13 Infanterie (1 aprilie1937 - 5 noiembrie 1939).

A demisionat din armată, trecând în rezervă la 5 noiembrie 1939, cererile de reactivare, din 1940 și din 1944, fiindu-i respinse.
La 31 martie 1951, a fost scos din evidența armatei prin Decretul nr. 353.

În perioada 24 august 1916 - 5 mai 1918, a fost prizonier în Bulgaria.


A încetat din viață la 10 octombrie 1969, fiind înmormântat în Cimitirul Ghencea Militar.

Campanii:  al doilea război balcanic - 1913 (10-31 iulie 1913), campania 1916 (23-24 august 1916), campania din 1919 (1 august - 31 octombrie 1919).

Decorații: Ordinul „Coroana României“ în grad de cavaler (1913), Medalia „Avântul Țării” (1913), Ordinul  Național al Legiunii de Onoare în grad de cavaler (1923), Ordinul Militar „Mihai Viteazul”, clasa a III-a (1923), Ordinul  „Skanderberg” (1931), Ordinul „Renașterea Poloniei”, în clasa cruce (1931), Ordinul „Steaua României” (1932), Ordinul „Crucea Iugoslaviei” în gradul II (1933). 
 

La 1 iulie 1914, căpitanul Traian Grigorescu a fost mutat la Regimentul 5 Obuziere, în funcția de comandant al Bateriei 4 Obuziere. Regimentul era dislocat în Constanța, fiind în subordinea Diviziei 15 Infanterie, comandată de generalul Eremia Teofil Grigorescu.
 
După decretarea mobilizării, Regimentul 5 Obuziere, comandat de colonelul Anastasie Grigorescu, se va concentra, până la 21 august 1916, în apropierea Bucureștiului, la Movila, făcând parte din rezerva generală a armatei.
 
Având în vedere situația critică în care se aflau trupele române care apărau  Capul de pod de la Turtucaia, urmare a atacului declanșat de către forțele bulgare și germane, Marele Cartier General a ordonat deplasarea unor unități pentru restabilirea situației în capul de pod.
 
Printre acestea se afla și Bateria 4 Obuziere. În cursul zilei de 22 august 1916, bateria se va deplasa pe calea ferată, între orele 08.00 - 17.00, la Oltenița. Până la  ora 22.00 va trece Dunărea pe ciamuri și, din ordinul generalului Constantin Teodorescu, comandantul Diviziei 17 Infanterie, va ocupa, în noaptea de 22/23 august 1916, între orele 01.30 - 05.00, un dispozitiv de luptă pentru sprijinirea infanteriei care apăra Sectorul întâi, înapoia sectorului de rezistență 4.
 
Deoarece inamicul a dat lovitura principală în Sectorul 2, Bateria 4 Obuziere, va primi ordin ca, începând cu ora 10.00, să schimbe poziția de tragere. După ora 12.00, sub o ploaie de proiectile de artilerie și gloanțe de infanterie, va ocupa dispozitivul ordonat, înapoia centrului de rezistență 8, sprijinind acțiunile infanteriei printr-un foc precis executat asupra artileriei și coloanelor de infanterie ale inamicului.
 
Deoarece a terminat toată muniția, bateria căpitanului Traian Grigorescu se va retrage în cazarma Șeremet, de unde, după aprovizionarea cu muniție, la ordinul generalului Drăgotescu, va ocupa o poziție la 2 km de Antimovo. Va sprijini acțiunile infanteriei până în jurul orei 18.00, când se va retrage din nou în cazarmă, în cursul nopții reușind să-și completeze jumătate din rezerva de muniție.
 
În dimineața zilei de 24 august 1916, va reocupa poziția anterioară, pe care o va părăsi ca urmare a retragerii precipitate a infanteriei și din cauza  terminării tuturor proiectilelor.
  
În ziua de 24 august 1916, colonelul Anastasie Grigorescu, comandantul Regimentului 5 Obuziere, cu rămășițele a șase baterii și 300-400 de infanteriști, organizează o ultimă rezistență. Bateria 4 Artilerie, comandată de căpitanul Traian Grigorescu, va fi ultima subunitate, care va rezista până la ora 17.00, încetând lupta doar la aflarea veștii că cetatea s-a predat.
 
Ca urmare a comportării eroice pe câmpul de luptă, căpitanul Traian Grigorescu va fi decorat cu Ordinul Militar „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, brevetul consemnând motivul pentru care acesta i-a fost acordat:
„Pentru bravura și eroismul remarcabil cu care a condus focul bateriei sale în luptele crâncene din august 1916, când situația era extrem de gravă și considerată de toți ca pierdută, bateria sa a luat parte în grupul bateriilor și resturilor de infanterie, unde, luptând vitejește, a contribuit cu acțiunea bateriei sale la prelungirea rezistenței capului de pod Turtucaia, până la primirea ordinului să înceteze lupta“. Această decorație i se va atribui prin Înaltul Decret nr. 501 din 12 februarie 1923, însoțit de Brevetul nr. 428 din 12 februarie 1923.
 
În perioada 24 august 1916 - 5 mai 1918, se va afla în prizonierat în Bulgaria. Alături de camarazii săi va fi supus unor tratamente degradante, umilitoare și inumane în lagărele Gorni Parnicerevo (14 septembrie - 8 octombrie 1916), Kardjali (8 octombrie - 7 noiembrie 1916), Ustovo (7- 28 noiembrie 1916) și din nou Kardjali (29 noiembrie 1916 - mai 1918).

La 5 noiembrie 1939, și-a prezentat demisia întrucât, contrar prevederilor legale, nu i-a fost atribuită comanda corpului de armată din care făcea parte, fiind promovat generalul Constantin Sănătescu, care avea o vechime în grad mai mică decât a sa.
 
După instalarea dictaturii regale, prin Decretul-lege pentru reforma administrativă din 13 august 1938, au fost înființate 10 ținuturi, conduse de rezidenți regali.
 
Ținutul Marea, cuprinzând județele Caliacra, Durostor, Constanța și Ialomița, cu reședința la Constanța, a fost condus, în perioada 13 august 1938 - 28 septembrie 1939, de către rezidentul regal Nicolae Ottescu.
 
Ca urmare a numirii acestuia ca ministru de interne, generalul de divizie adjutant Traian Grigorescu, după trecerea în rezervă, va fi numit, la 5 noiembrie 1939, de către regele Carol al II-lea, rezident regal al Ținutului Marea.
 
Rezidentul regal era reprezentant al guvernului şi administratorul ţinutului şi avea ca sarcină principală aplicarea întocmai a hotărârilor guvernamentale, asigurarea ordinii şi liniştii publice. Acesta îndruma, supraveghea și controla activitatea celor 919 funcționari publici și a serviciilor de care aceștia aparțineau.
 
Dinamic, exigent și responsabil, generalul Traian Grigorescu a executat numeroase inspecții inopinate, adeseori utilizând un avion ușor. Aprecierea de care se bucura în rândul locuitorilor ținutului este reflectată și în presa locală.
 

 
Același autor remarcă faptul că rezidentul regal

 
În fierbintea vară a anului 1940, generalul Traian Grigorescu prezintă  „Studiul întocmit de rezidența Ținutului Marea în vederea evacuării Cadrilaterului”, care, la 12 august 1940, este aprobat de șeful Marelui Stat Major, generalul de corp de armată Florea Țenescu. Principalele prevederi făceau referire la: urgentarea evacuării lemnului exploatat, cerealelor și animalelor cu mijloacele puse la dispoziție de către Corpul 2 Armată; desconcentrarea imediată a tuturor românilor din Cadrilater pentru a avea posibilitatea pregătirii și salvării bunurilor materiale proprii; numirea pe lângă prefecturile județelor Caliacra și Durostor a unui ofițer de stat major pentru a ajuta la organizarea și conducerea operațiunilor de evacuare.
 
Până la 16 august 1940, au fost întocmite „Instrucțiuni în vederea evacuării Dobrogei de Sud (Cadrilaterul)” semnate de rezidentul regal al ținutului Marea, generalul de divizie adjutant Traian Grigorescu. Principiile care au stat la baza întocmirii acestor instrucțiuni au fost: pregătirea evacuării să se facă în cele mai mici detalii; plasarea evacuaților și a tuturor resurselor numai în cadrul Ținutului Marea; evacuarea și plasarea să se facă pe unități administrative (plase) care pregăteau și conduceau operațiunea; întreaga operațiune se va face în strâns acord cu armata prin legătura ce o realizează Ținutul Marea cu Corpul 2 Armată și prefecții de județ cu marile unități din zona respectivă; armata va asigura mijloacele de legătură; grosul evacuării să se facă în Muntenia, având liniile de comunicații în raport cu trecerile de la Turtucaia, Silistra și Oltina.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                          
 
Calitatea de rezident regal a generalului de divizie adjutant Traian Grigorescu a încetat la 21 septembrie 1940, odată cu emiterea Decretului-lege prin care s-a revenit la vechea organizare administrativă a României.
 

Conform art. VI al Tratatului de la Craiova, prin care Cadrilaterul era cedat Bulgariei, se va înființa Comisia mixtă româno-bulgară, compusă din trei membri români și trei membri bulgari, căreia urmau să îi fie supuse „toate chestiunile relative la aplicarea tratatului de față, chestiuni pentru a căror soluționare nu s-ar fi prevăzut o procedură specială.”
 
Comisia mixtă își avea sediul la Giurgiu, fiind destinată supravegherii operațiunilor pentru transferul puterii în Cadrilater și controlul operațiunilor de evacuare, respectiv de ocupare a acestuia. Primul președinte al delegației române a fost generalul Gheorghe Potopeanu.
 
După numirea acestuia, în ianuarie 1941, în funcția de ministru al economiei naționale și ministru ad-interim al finanțelor, Ion Antonescu, ținând cont de foarte buna cunoaștere a situației din Dobrogea, de impresionanta putere de muncă și deosebita sa responsabilitate, l-a numit în această funcție pe generalul Traian Grigorescu.
 
În această calitate acesta se va implica pentru rezolvarea următoarelor probleme: aducerea populației din Cadrilater și administrației românești, precum și încadrarea fiecărui funcționar relocat, potrivit competențelor, în structurile administrative din județele Constanța și Tulcea; integrarea rapidă a populației românești în viața economică; întocmirea listelor cu cetățenii români și bulgari care făceau obiectul schimbului de populație; asigurarea mijloacelor de transport (căruțe, autocamioane) și utilizarea navelor maritime și fluviale pentru evacuarea populației.
 
Dând dovadă de o maximă corectitudine, a utilizat cu eficiență maximă creditul de 10.000.000 de lei destinat evacuării Cadrilaterului.
 
Din cauza unor divergențe cu cei trei membri bulgari ai comisiei, legate de respectarea cu strictețe a celor stabilite, pentru a nu perturba activitatea Comisiei mixte, cu acordul Ministerului Afacerilor Străine, își va depune demisia din această funcție. Reprezentanții acestui minister vor avea numai cuvinte de laudă referitor la activitatea generalului:
„Ministerul Afacerilor Străine a apreciat întotdeauna, în cel mai înalt grad, eminentele servicii pe care le-a adus țării D-l Traian Grigorescu în raporturile noastre cu Bulgaria, adeseori în împrejurări extrem de dificile, dând dovadă de atâtea calități“.
 

La 14 august 1948, pensia îi va fi anulată, sub motivul că a fost demnitar sub regimurile Carol al II-lea și Ion Antonescu. În urma recursului depus, generalul Traian Grigorescu își va redobândi pensia.
 
În anul 1949, va fi expropriat de două loturi de teren care însumau 50 de hectare, primite de la statul român de el și tatăl său în calitate de cavaleri ai Ordinului „Mihai Viteazul”.
 
Pensia îi va fi din nou anulată la 3 aprilie 1950, sub motivul că generalul realizează venituri din proprietățile închiriate și din exploatarea muncii altora. Va fi repus în drepturile de pensie în urma unui memoriu înaintat ministrului forțelor armate, Emil Bodnăraș.
 
La 16 august 1952, este ridicat de acasă, fără nicio învinuire, timp de o lună fiind reținut fără a fi judecat sau condamnat.
 
După această perioadă, conform Fișei personale de la Ministerul de Interne, va fi internat, la 16 septembrie1952, în baza Procesului verbal nr. 3, în colonia de muncă de la Capul Midia, pentru o perioadă de 60 de zile. Acest document prevede că pedeapsa expiră la 16 septembrie 1957, dar nu consemnează motivul internării. Cel mai probabil a fost internat având în vedere că generalul Traian Grigorescu fusese înalt demnitar: director al Clasei Palatine, adjutant regal și rezident regal al Ținutului Marea.
 
Programul zilnic de muncă era epuizant: deșteptarea la 3 noaptea, ceaiul de la ora 4, deplasarea cu trenul la locul de muncă, între 6 și 14 lucru, masa de prânz până la 15, reluarea lucrului până la ora 18, transportul la colonie până la 20, masa de seară și stingerea la ora 21.
 
Normele pentru deținuți erau de două ori mai mari decât cele pentru muncitorii civili de pe șantiere, lucrându-se inclusiv duminica.
 
Generalul Traian Grigorescu va rezista acestui regim datorită constituției fizice robuste și recunoscutei tării psihice. Deși suferea de prostatită, nu a beneficiat de nicio scutire medicală și nu a  primit niciun tratament medical. 
 
Conform Biletului de liberare nr. 1885 din 27 aprilie 1953, generalul Traian Grigorescu va fi pus în libertate, nu înainte de a semna un angajament prin care se obliga să nu discute cu nimeni despre ce a făcut și ce a văzut.
 
Bibliografie
Dr. Alesandru Duțu, Florica Dobre - „Drama generalilor români (1944-1964)”, Ed. Enciclopedică, București, 1997;
Dorel Bancoș - „Mișcări de populație la granița româno-bulgară ca urmare a cedării Cadrilaterului (1940-1944), https://biblioteca-digitala.ro;
Ionuț Druche - „Ținutul Mării. Regiunile în care a împărțit Carol al II-lea România”, https://dobrogealive.ro,  4 noiembrie 2020;
Ion Giurcă - „Anul 1940. Drama României Mari”, Ed. Pro Transilvania, București, 2000;
Adrian Stroea - „Între prestigiul numelui și nedreptatea istoriei. Generalul Traian Grigorescu, fiul eroului de la Mărășești”, Ed. Militară, București, 2021.
 
Sursă foto: lucrarea „Între prestigiul numelui și nedreptatea istoriei. Generalul Traian Grigorescu, fiul eroului de la Mărășești” - Adrian Stroea, Ed. Militară, București, 2021.
 
Despre Remus Macovei
Colonelul (rtr) Remus Macovei s-a născut la 25 aprilie 1952, în Galați, într-o familie muncitorească.
În anul 1969 va fi recrutat pentru a urma cursurile Liceului Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, pe care le va termina în anul 1971.
În perioada 1971 - 1974 urmează cursurile Școlii Militare de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, la absolvirea căreia va fi avansat locotenent.
Va urma cursurile Academiei Militare, Facultate Comandă și Stat Major (1981 - 1983) și va absolvi Cursul postacademic comandanți regimente/brigăzi (1986).
Pe parcursul a 28 de ani (1974 - 2002) va activa la comanda unor subunități și unități militare din garnizoanele Medgidia, Mihail Kogălniceanu, Basarabi, Topraisar și Constanța.
În perioada 2002 - 2023 a publicat următoarele lucrări: „Legalitatea acțiunilor armatei în situații de criză internă” (2002), „Corupția și armata română” (2004), „Erori umane, victime colaterale” (2004), „Ghid practic pentru militarii profesioniști” (2005) - coautor Emanoil Vlăduț, „Regimentul 34 de la Constanța la Kandahar” (2007) - coautor Costin Scurtu, „Regimentul 36 infanterie. O istorie în imagini” (2009), „La revoluție se și moare, nu-i așa?” (2009), „Cartea de aur a eroilor martiri ai revoluției. Județul Constanța” (2009), „Cartea de aur a eroilor comunei Cumpăna” (2010), „Generalii de armată” (2012), „Condamnările generalilor” (2012), „Eroii musulmani în Armata Română” (2013), „Cartea de aur a eroilor orașului Hârșova” (2015), „Monumentul eroilor sârbi” (2016), „De la Turtucaia la Budapesta. Prinosul de sânge al militarilor constănțeni în campania 1916 - 1919” (2017), „Cartea de aur a eroilor musulmani jertfiți sub tricolor. Campaniile 1916 - 1919 și 1941 - 1945” (2018), „Ocupația militară a Dobrogei de către Puterile aliate” (2018), „Regimentul «Călugăreni» nr. 40. Sufletul, pușca și mitraliera” (2019), „Cartea de aur a militarilor constănțeni jandarmi, grăniceri, polițiști militari și pompieri jertfiți în campanile 1916 - 1919 și 1941 - 1945” (2019), „Stan Poetaș - Generalul nepereche” (2020), „Sirius. Angola 1981 - 1982. Misiune îndeplinită” (2020) - coautor Dumitru Toma, „Cartea de aur a eroilor din localitățile Siliștea și Țepeș Vodă” (2021) - coautor Alexandru Ionașcu, „Aportul militarilor români la unirea Dobrogei cu România” (2021).
Este coautor al unor lucrări realizate de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Muzeul Național al Marinei Române, Muzeul Național de Istorie Militară „Ferdinand I”, Arhivele Militare Române și Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui.
A colaborat la revistele: Enigmele istoriei (redactor corespondent), Document, Dosarele istoriei, Tactica și strategia, Spirit militar modern, România Eroică, Misiunea, Pontica.
Este director al revistei Arma Pontica, realizată de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” Filiala Județeană Constanța.
Începând cu anul 2021 este membru asociat al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.