#citeşteDobrogea Valea Kara-Su în hărţi medievale (galerie foto)

Valea Kara-Su a reprezentat, alături de marile drumuri comerciale dobrogene, în perioada Evului Mediu, factorul de natură să focalizeze în jurul ei un important segment al populaţiei Dobrogei. Valea Kara-Su reprezentând o arteră principală de comunicaţie, dar şi de ordin strategic.
 

 
O dovadă în ceea ce priveşte importanţa acestei zone o reprezintă şi şirul de localităţi întinse de o parte şi de alta a văii, care au putut să se dezvolte şi datorită plasării în apropierea acesteia. Întotdeauna autorităţile au fost interesate de exploatarea potenţialului acesteia, care nu era numai de ordin economic, fiind şi de ordin militar, strategic şi demografic.
     
Valea Kara-Su a reprezentat un liman dunărean, din care nu a mai rămas decât o înlănţuire de bălţi nămoloase, până în anul 1862, dată la care a fost îndiguită de către compania engleză ce construise o cale ferată paralel cu valea, pentru a preveni eventualele inundaţii.
 
Fundul văii e numai apă şi papură, rămăşiţe ale unui liman odată mai întins, putând da iluzia unui braţ părăsit al Dunării. Dunărea intra pe această vale înlesnind navigaţia până în centrul provinciei, la Karasu, fără a se vărsa în Mare.
 
Agronomul român Ion Ionescu de la Brad menţiona că „lacul Carasu comunică cu Dunărea printr-un canal natural de 20 de metri lărgime şi 4 metri adâncime, având o lungime de o oră de la Dunăre, până la Karasu. Când apele fluviului sunt mari, trec prin acest canal în lacul Carasu, care se umple cu apă şi se întinde până în satul Bülbülar”.
 
Intrarea pe această vale se face la 7-8 kilometri în aval de Rasova, în dreptul satului Bogazchioi, „vale considerată ca fiind mică şi minunată. Lacurile se numesc Kara-su, iar râul de asemenea. Lacurile sunt înconjurate de trestii, iar unele se usucă. Se apropie de Constanţa la vreo 6 kilometri de oraş”.
 
De-a lungul timpului s-au stabilit în provincie diverse neamuri, pentru a popula un teritoriu ce se afla la întretăierea principalelor drumuri comerciale. Referitor la etimologia denumirii văii Kara-Su, putem face următoarea precizare cu privire la provenienţă: din turcescul „kara”-negru şi „su”-apă, ce se traduce prin apă neagră, culoare datorată pământului negru.

 
În lucrarea „Geografia”, scrisă de arabul Edrisi şi datată în anul 1154, localitatea Karasu nu este menţionată, cum de altfel nu apare nicio referire la o altă localitate situată de-a lungul văii. Este menţionată localitatea Anixoboli (Axiopolis - Cernavoda), aflată la intrarea pe valea mai sus menţionată. Teritoriul dintre Dunăre (Danu) şi Marea Neagră (Nitrasch), este numit Bergean.
 
Potrivit descrierii acestuia, în provincie existau oraşe, cetăţi, drumuri, se făcea comerţ şi nu lipseau meşteşugarii ce prelucrau fierul. În secolul al XV-lea, Ioan de Sultanyeh, în „Libellus de Notitia Orbis”, aminteşte faptul că „lângă Marea cea mare sau Pontică este Valahia, o ţară mare. Valahia este numită cea mare şi cea mică”, aceasta din urmă putând fi Dobrogea.
 
În anul 1486, se stabilise hotarul dintre Moldova şi Imperiul Otoman, prin încheierea unui tratat de pace. Marea Neagră devenea un adevărat „lac intern otoman”, iar navigaţia se făcea cu donbaze - conbase (şlepuri folosite pentru transportul încărcăturilor voluminoase, cum erau spre exemplu cerealele şi lemnul pentru construcţii etc.), nesaci (ce transportau lemn pentru construcţii, butoaie cu peşte), nesad (corăbii mici de război) şi cernik (ce transportau peştele afumat sau sărat).
 
Interesul pentru Dobrogea era de ordin economic, de control al gurilor Dunării şi al Mării Negre, ce era considerată o adevărată „placă turnantă a comerţului euro-asiatic” potrivit lui Gheorghe I. Brătianu şi a marelui drum polonez ce tranzita zona mediană a Dobrogei, prin localitatea Karasu.
 

Călătorii străini Andreea di Polazzio, în anul 1444, şi Giovani Maria Angiolello, în anul 1476, au luat cunoştinţă cu zonele central-sudice ale Dobrogei, pe care le-au caracterizat ca fiind locuri „lipsite de apă şi puţin locuite”, călătorind prin zona văii Kara-Su.
 
În hărţile medievale, termenul utilizat frecvent pentru valea Karasu era cel de „lac de Carasu”, „lac Karassoi”, sau „lago de Karasu”, aşa cum apare începând cu harta lui Nicolaus Visscher, din 1640.
 
Există însemnări în izvoarele cartografice şi narative potrivit cărora funcţionau importante centre economice cu rol deosebit, atât în comerţul local, cât şi în cel de tranzit, în această categorie de aşezări fiind menţionate Isaccea, Babadag, Carasu, Mangalia, Constanţa, Sulina şi Sfântul Gheorghe.
 
Denumirea „Lac de Karasu” apare pe toate hărţile medievale ca un braţ desprins din Dunăre, ce se lăţeşte mult către zona centrală. Prezentarea văii Kara-su în hărţile medievale demonstrează importanţa aşezării de pe această vale şi traficul comercial de aici. Această vale reprezenta un liman dunărean ce avea o multitudine de bălţi nămoloase, care în timpul inundaţiilor şi al creşterii debitului fluviului, devenea navigabil de la Bogazchioi la Karasu.
 
Acest canal artificial de proporţii modeste numit „Laman” era destinat ambarcaţiunilor cu deplasament redus ce unea lacurile Karasu, Gurgalâc şi Taşaul. Ideea construirii unui canal navigabil care să facă legătura între Cernavodă şi portul Constanța, prin scurtarea traseului, a existat mereu, însă mijloacele tehnice ale vremii nu permiteau acest lucru.
 
Surse bibliografice:
 
Constantin Brătescu, Pământul Dobrogei, în volumul Dobrogea. Cincizeci de ani de vieaţă românească, Bucureşti, 1928
Camille Allard, Souvenirs d' Orient la Dobroutcha, Editeur Charles Douniol, Paris, 1859
M.D.Ionescu, Dobrogea în pragul veacului al XX-lea, Bucureşti, 1904
Herr v. Wincke, Valea Carasu , în A.D., III, 1922
Ioan M. Păunescu, Un colţ dobrogean. Schiţă monografică, Institutul de arte grafice Albania, Constanţa, 1945
M.D. Ionescu-Dobrogianu,  Un veac şi jumătate din viaţa Dobrogei medievale, Atelierele grafice Socec&Co., Bucureşti, 1915
Constantin Brătescu, Dobrogea în secolul al XII-lea, în A.D., 1, 1920
Romulus Seişanu, Dobrogea, gurile Dunării şi insula Şerpilor, Editura Ziarului Universul, Bucureşti, 1928
*** Documente străine despre români , doc. XXII, Bucureşti, 1979
Tahsin Gemil, Observaţii referitoare la încheierea păcii şi stabilirea hotarului dintre Moldova şi Imperiul Otoman (1486), în R.A., 2, 1983
Valentin Ciorbea, Portul Constanţa de la antichitate la mileniul al III-lea, Editura Europolis, Constanţa, 1993
*** Călători străini despre Ţările Române, vol. II.
Marin Popescu-Spineni, România în izvoarele geografice şi cartografice din antichitate până în pragul veacului nostru, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978
Adrian Ilie, Valea Kara-Su în perioada secolelor XIV-XIX. Monografie istorică, Editura Succeed Publishing, Medgidia, 2007
 
Sursa foto:
 
Adrian Ilie, Valea Kara-Su în perioada secolelor XIV-XIX. Monografie istorică, Editura Succeed Publishing, Medgidia, 2007
 
Despre Adrian Ilie

Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanţa, şef de promoţie.
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti. 
Director adj. - Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia.
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa).
Autor al mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea. 
Autor al unor studii şi cărţi de metodică şi management.
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
Membru al Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie/Istoria minorităţii turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice - Medgidia.
Realizator emisiune istorică - Repere Istorice - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obţinute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman“ pe anul 2017, conferit de Societatea de Ştiinţe Istorice din România. 

Citeşte şi: 
 
#citeşteDobrogea Cernavodă - Bogazchioi, aşezarea de la revărsarea Dunării (IV) (galerie foto)