Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:59 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănțeni participanți la Conferința Științifică Națională (online) „30 de ani de la Războiul pentru apărarea Independenței și Integrității teritoriale a Republicii Moldova (1992)”

ro

02 Mar, 2022 09:35 2433 Marime text
  • Sub egida Universității de Stat din Moldova, a Muzeului Național de Istorie al Moldovei și a Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”
  • Constănțeni participanți la Conferința Științifică Națională (online) „30 de ani de la Războiul pentru apărarea Independenței și Integrității teritoriale a Republicii Moldova (1992)”
Desfășurată la Chișinău la finele săptămânii trecute (25-26 februarie), Conferința a marcat împlinirea a trei decenii de la „Războiul pentru apărarea Independenței și Integrității teritoriale a Republicii Moldova” - a cărei dată-simbol de declanșare (2 martie 1992) este marcată drept Ziua Memoriei și Recunoștinței, „ziua de comemorare a celor căzuţi în conflictul armat din anul 1992 pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova, a victimelor conflictului și de exprimare a recunoștinței față de veteranii acestui conflict”.
 
Comitetul Științific al Conferinței a fost constituit din personalității notorii ale Istoriografiei de dincolo de Prut – conf. univ. dr. Igor ȘAROV, rector al Universitatea de Stat din Moldov; conf. univ. dr. hab. Eugen SAVA, director general al Muzeului Național de Istorie a Moldovei; prof. univ. dr. hab. Anatol PETRENCU, președinte al Asociației Istoricilor „Alexandru Moșanu din Republica Moldova;  dr. Elena POSTICĂ, director adjunct al Muzeului Național de Istorie a Moldovei; Ion NEGREI, cercetător științific la Institutul de Istorie.
 
În cadrul ședinței de deschidere – care a avut loc la Centrul de Informare a României „Gheorghe Brătianu” al Universității de Stat a Moldovei –, au cuvântat personalități ale vieții publice din Republica Moldova, iar mai apoi, în cadrul celor două secțiuni, numeroșii participanți (între care Alexandru Bobeică, Viorel Boldumă, Ion Costaș, Alexandru Gorgan, Crina Harea, Aurelian Lavric, Gheorghe Mârzencu, Oazu Nantoi, Ion Negrei, Anatol Petrencu, Anatol Țăranu, Ruslan Șevcenko, Constantin Ungureanu, Ion Valer Xenofontov ș.a.), au dezvoltat o sumă de problematici circumscrise tematicii Conferinței.
 
Din țara noastră au fost prezenți în Programul Conferinței: trei constănțeni (Dorin Popescu, cu lucrarea Războiul pentru Europa continuă la periferii. De la azimutul Chișinău-București-Bruxelles la azimutul Tiraspol-Moscova-Novosibirsk; Marian Zidaru: Transnistrizare – modelul hegemonist în lumea rusă; Stoica Lascu: Conflictul transnistrean – istoriografie și memorialistică); un istoric din Capitală (Constantin Corneanu: Războiul de pe Nistru și statalitatea Republicii Moldova (1992); o doctorandă din Suceava (Diana Enache: Războiul ruso-moldav din 1992 în memoria locuitorilor orașului Cimișlia); un masterand din Galați (Mihai Goian: Transnistria - instrument de șantaj al Federației Ruse); un student din Iași (Mihai Purici: Cum a reușit Rezina să evite luptele militare în timpul Războiului de pe Nistru).
 
Ca punct distinct în cadrul Conferinței, a doua zi, sâmbătă, a avut loc la Muzeul Național de Istorie al Moldovei vernisarea Expoziției de fotografii „Războiul la Nistru”.  
 
Coincizând cu declanșarea, în dimineața zilei de vineri 25 februarie, a agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei, participanții lucrările Conferinței și-au arătat îngrijorarea și au condamnat-o. Iar dumincă, 27 februarie, profesorul Anatol Petrencu, președinte al Asociației Istoricilor „Alexandru Moșanu” din Republica Moldova, a făcut publică o
 
DECLARAȚIE
de condamnare a agresiunii militare ruse și de susținere a poporului ucrainean în lupta sa pentru apărarea independenței și integrității teritoriale, reafirmarea identității naționale
 
În zilele de 25-26 februarie 2022, Asociația Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu” a organizat Conferința științifică națională „30 de ani de la Războiul pentru apărarea Independenței și Integrității teritoriale a Republicii Moldova (1992)”, manifestare științifică la care au participat istorici, juriști, ofițeri superiori în rezervă, participanți la Războiul de pe Nistru, politologi, specialiști în alte domenii. În cadrul evenimentului au fost abordate subiecte ce țin de cauzele ce au condus la intervenția militară agresivă a Federației Ruse împotriva tânărului stat Republica Moldova, în anul 1992, au fost reafirmate argumentele incontestabile de implicare în război a cetățenilor Federației Ruse (mercenari – cazaci, pușcăriași etc, dar și militari ai Armatei a 14-a, staționate ilegal pe teritoriul național al Republicii Moldova). Războiul declanșat de Federația Rusă împotriva poporului Republicii Moldova a dus la moartea și traumatizarea a mii de oameni civili și militari, a cauzat distrugeri materiale uriașe, a provocat lipsuri, suferință și dureri. Republica Moldova și astăzi se mai află sub impactul consecințelor Războiului de la Nistru, declanșat de Federația Rusă, trei decenii în urmă.
 

La împlinirea a 30 de ani de la acest eveniment tragic, pe data de 24 februarie 2022, Federația Rusă repetat își demonstrează caracterul agresiv, dezlănțuind un război total lipsit de logică împotriva statului vecin, Ucraina – stat-membru al ONU și Uniunii Europene, altor organisme europene și internaționale. Agresiunea militară rusă a fost precedată de o campanie propagandistică fără precedent, odioasă în esența sa, manifestată prin distribuirea în spațiul public a unor materiale cu conținut fals și distorsionat despre adevărata istorie a Statului Ucrainean, a etnogenezei și principalelor etape de evoluție a ucrainenilor ca națiune distinctă de cea rusă, popor ce în cele din urmă, beneficiază de libertatea de a-și construi propriul destin în baza dreptului la autodeterminare națională și statală în frontierele recunoscute de comunitatea internațională. În activitatea propagandistică și diversionistă, președintele Federației Ruse Vladimir Putin și anturajul său, alți propagandiști pro-Kremlin au recurs la un limbaj belicos, deseori distorsionând cu bună știință sensul noțiunilor și evenimentelor istorice, raportând termeni bine definiți (nazism, fascism, terorism, neo-nazism etc.) la cu totul alte realități istorice.
 
Constatăm cu stupoare că în teritoriul ocupat armata rusă se comportă cu brutalitate și cinism, distruge valori ale civilizației umane, bombardează fără milă orașe și alte obiective de infrastructură de pe teritoriul Ucrainei, în rezultat suferă populația pașnică, mor oameni civili – femei, bătrâni, copii, – sunt distruse imobile, aeroporturi, poduri, drumuri, numărul refugiaților se ridică la sute de mii de persoane.
 
Membrii AIRM „Alexandru Moșanu” condamnă cu vehemență războiul barbar, absurd și criminal, declanșat de clica lui Putin, împotriva unui popor dornic de libertate. Prin atentatul săvârșit asupra unui stat suveran și a unui popor ce a pășit pe calea firească de dezvoltare, Federația Rusă s-a plasat pe banda de contrasens a istoriei, a evoluției firești a civilizației umane. Regretăm profund o asemenea degradare.
 
Exprimăm deplina solidaritate cu poporul ucrainean, care în aceste zile își apără eroic și cu mari sacrificii independența și integritatea teritorială, își afirmă dreptul la existență în lumea civilizată.
 
Cerem încetarea imediată a acțiunilor militare, retragerea tuturor trupelor militare ruse și diversioniste de pe teritoriul ocupat ale Ucrainei, inclusiv – din regiunea Donbas și peninsula Crimeea. Dar și din Republica Moldova!

 
Cerem, de asemenea, conducerii Republicii Belarus, personal, președintelui Alexandr Lukașenko, să înceteze susținerea agresorului rus.
Exprimăm profunda convingere că poporul ucrainean va reuși să-și apere independența și integritatea teritorială, va reuși să-si reconfirme identitatea națională și apartenența la familia popoarelor europene civilizate.
 Слава Украине !
 
Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România, președintele AIRM „Alexandru Moșanu” Chișinău, 27 februarie 2022
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii