Defcea (Gherghina), localitate dobrogeană aflată pe traseul urmat de călătorii străini în secolele XVII-XIX

Aşezare atestată încă din perioada medievală, s-a aflat în relaţii cu Karasu şi apoi cu Medgidia, fiind situată la circa 20 de kilometri nord de aceasta. Aşezarea a fost puţin populată de-a lungul vremii, dar locuitorii săi au fost preocupaţi de agricultură, creşterea animalelor şi a unor activităţi meşteşugăreşti, respectiv comerciale.
 

 
Negustorii participau la Târgul Panairului de la Medgidia, unde îşi valorificau produsele pe care le obţineau în gospodării sau în ateliere specializate. În anul 1640, Nicolaus Visscher obţine privilegiul din partea Belgiei de a publica o descriere a regiunilor danubiene şi a zonelor înconjurătoare pe care autorul le numea „regiones adjacentes”, menţionând şi localitatea Deftgia. Foarte interesante sunt toponimele din Dobrogea, iar valea Kara-su este bine înfăţişată de la Cernavodă, către Karasu, pe care o denumeşte „ Lago de Carasu”.
     
La 29 februarie 1652, pătrundea în ţinutul Dobrogei, „ce însemna prosperitate, după marea sa productivitate. Focul arde cu tizic. De-a lungul drumului am întâlnit o pasăre mare, asemănătoare curcanului, numită poi” (dropie). La 1 octombrie se afla la Deftgia (Defcea - Gherghina), trecând pe lângă „diferite lacuri minunat de bogate în păsări de baltă. Aici, locuinţele şi conacele au grajdurile deoparte, pe când hanurile turceşti obişnuite, sunt în chip de şură, cu o vatră la mijloc, în care şură, intră la un loc şi oamenii şi caii”.
 
Călătorul englez Robert Bargrave, aflându-se prin Dobrogea în anul 1652, ajungea în localitatea Deftgia (Gherghina), „trecând pe lângă diferite lacuri minunat de bogate în păsări de baltă”.
 
Evliya Celebi, celebrul călător otoman, folosise ca mijloc de deplasare atât drumul „parathalassiei” (de litoral), cât şi marele drum dobrogean (şahrak) despre care aminteşte şi Kiatib Celebi, supranumit Hagi Khaffa. Acesta din urmă realizase o hartă a sangiacului Silistra, ce este ridicat în secolul al XVII-lea la rangul de beilerbeilic sau vilaet cu numele de Silistra -Özu (Oceakov).
   
În defterul din perioada 1693-1694, se menţionează pentru această localitate, 32 de locuitori nemusulmani.      Markos Antonoios Katsaites călătorea în anul 1742 prin Dobrogea, servind masa la Defcea, ce era „un sat mare”. În anul 1762, savantul italian Giuseppe Boschowich trecea prin localitate, unde servea masa la umbra unor copaci, ce era „un alt sătuleţ”, din Dobrogea.
 
Călătorul Crépy îşi edita lucrarea la Paris în 1737, spunând că a traversat „Tatarski pole”, la fel cum va face şi M. Hasius, sau N. de Fer, trecând prin Karasu şi Defcea. Guvernatorul Said Mârza Paşa a încercat înfiinţarea unei exploatări agricole sub forma mukataa (arendă - n.ns), dată unui turc sărac, spre administrare, în localitate. Obţinerea unor rezultate nesatisfăcătoare a dus la abandonarea acestui proiect.

 
Din banii paşei, se vor construi două cişmele, având în vedere ariditatea zonei şi pentru nevoile locuitorilor, lucru care se întâmplase şi în alte localităţi din hinterlandul localităţii Karasu. După Războiul Crimeii (1853-1856), comunităţi de tătari au fost colonizate la Defcia, prin implicarea guvernatorului Sayd Paşa. Se găseau 150 familii de tătari indigeni, dintre care 117 au emigrat şi au rămas 33 de familii, în anul 1880.
 
La începutul secolului al XX-lea, localitatea Defcea era o aşezare tătărească, deoarece majoritatea populaţiei avea această origine (243 etnici), românii fiind minoritari (9), în total înregistrându-se 252 de locuitori. Aici se găsea o geamie deservită de un hoge, care asigura serviciul religios necesar credincioşilor.
 
Localitatea se va dezvolta datorită exploatării carierei de argilă, pentru prepararea vopselelor, ce se afla în proprietatea lui Tache Manicatide, de origine greacă, exploatându-se 1.500 mc anual. Fabrica de vopsele avea 20 de lucrători, producând anual 100.000 de kg. vopsea anual.
 
Despre acesta se poate spune că se născuse la Giurgiu, în 1870. Va înfiinţa în acest oraş, un birou de comision şi expediţiuni. În anul 1893 a înfiinţat o sucursală la Constanţa, iar în anul 1904 a mutat aici, centrala de la Giurgiu. Din anul 1903, ocupa funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ din Constanţa. Încă din 1899, înfiinţase Fabrica de ocruri şi culori în Defcea. Produsele sale vor fi prezentate la Expoziţia generală românească. A primit decoraţia Coroana României în grad de cavaler.
 

În anul 1918, aşezarea avea 6 locuitori care nu şi-au declarat etnia. Se poate remarca totuşi vechimea acestei aşezări, care a fost străbătută de călătorii străini în perioada medievală. Exodul populaţiei s-a făcut către Turcia, în perioada interbelică, precum şi la Medgidia, localitate care a atras ca un magnet populaţia localităţilor aflate în hinterlandul său ( în 2002 se înregistrau 28 locuitori).
 
Surse bibliografice:                                           
 
Marin Popescu-Spineni, România în izvoarele geografice şi cartografice din antichitate până în pragul veacului nostru, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978.
Franz Babinger, Robert Bargrave, un voyageur dans les Pays Roumains du temp de Basile Lupu, 1652, în A.D., XVII, 1936.
Şerban Papacostea, Geneza statală în evul mediu românesc, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1988.
*** Cronici turceşti privind Ţările Române, vol. II ,ediţia Mihai Guboglu, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1974.
***Saeculum, Editura Junimea, Iaşi, f.a.
Constantin Cioroiu, Călători la Pontul Euxin, Editura Sport - Turism, Bucureşti,1984.
N.P.Comnene, La Dobroudja, Librairie Payot &C-ie, Paris, 1918.
Tudor Mateescu,Ciflicurile din Dobrogea în secolele XVIII-XIX, în Peuce, 4, 1973-1975.
M.Vlădescu - Olt, Constituţia Dobrogei, Tipografia Doru P. Cucu, Bucureşti, 1908
M.D.Ionescu, Dobrogea în pragul veacului XX, Bucureşti, 1904.
N.T.Negulescu,  Judeţul Constanţa în anii 1916 şi 1922/1923, Tipografia „Victoria”, Constanţa, 1924
Constantin Brătescu,  Ce se ştia despre Dobrogea la 1864, în Arh. D., II, 1919
Petru Vulcan, Albumul naţional al Dobrogei. 1866-1877-1906, 1906
Adrian Ilie, Valea Kara-Su în secolele XIV-XIX. Monografie istorică, Editura Succeed Publishing, Medgidia, 2008
Idem, Tătarii de pe valea Karasu în perioada secolelor XIII-XIX, în volumul Tătarii în istoria românilor, II, Editura Muntenia, Constanţa, 2005
 
Surse foto:
Petru Vulcan, Albumul naţional al Dobrogei. 1866-1877-1906, 1906.
 
Despre Adrian Ilie 
 
Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanţa, şef de promoţie.
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti. 
Director adj. - Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia.
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa).
Autor al mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea. 
Autor al unor studii şi cărţi de metodică şi management.
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
Membru al Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie/Istoria minorităţii turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice - Medgidia.
Realizator emisiune istorică - Repere Istorice - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obţinute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman“ pe anul 2017, conferit de Societatea de Ştiinţe Istorice din România. 
 
Citeşte şi:
 
Corneliu Leu (1932-2015). Personalitate marcantă a Dobrogei şi a Medgidiei (galerie foto)