Despre Giulgiul Mântuitorului nostru Iisus Hristos

,,Şi venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă, şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului” (Marcu XV,43-46). Iudeo-creştinii expulzaţi din Ierusalim şi prigoniţi de persecutori au fugit în localitatea Pella, apoi în ţinutul Edessa-Urfa (Turcia). În textele Sinodului II ecumenic de la Constantinopol, împăratul Leon al II-lea face pomenirea pelerinajelor care se făceau în această Cetate, unde creştinii se duceau special pentru a săruta Giulgiul şi Chipul imprimat pe ştergarul dăruit de Iisus regelui Abgar al Edesei, care s-a vindecat de boală.,,Şi erau nişte elini din cei ce se suiseră să se închine la sărbătoare. Deci aceştia au venit la Filip, cel ce era din Betsaida Galileii, şi l-au rugat zicând: Doamne, voim să vedem pe Iisus. Filip a venit şi i-a spus la Andrei, şi Andrei şi Filip au venit şi I-au spus lui Iisus” (Ioan XII,20-22). 



La anul 540 când Crosroe a lui Sivar regele perşilor asediază oraşul, pânza sfântă a fost ascunsă în peretele Bisericii, unde după sute de ani a fost descoperită împreună cu o candelă aprinsă, care dovedea veşnicia lui Hristos.
De multe ori când oraşul era asediat, poporul a purtat pe ziduri în perelinaj pânza care avea Chipul nelucrat de mână omenească.
În anul 594 Evagrius Scholasticus descrie giulgiul de la Edesa: „imagine creată de Dumnezeu, şi nicidecum de mână omenească“.
Justinian cel Mare (527-565) a ridicat chiar o Catedrală în Edesa, care avea hramul Sf.Giulgiu. După terminarea Bisericii Sfânta Sofia împăratul bizanţului trimite meşteri şi pictori care să ia adevăratele dimensiuni pentru Sf. Cruce (Crucea Mensuralis), care va fi aşezată în Sf. Altar. Edessa este primul Stat declarat creştin, având peste 312 Biserici şi datorită diplomaţiei a rezistat hoardelor persane şi arabe. La anul 632 împăratul bizantin Heraclius aduce Sf. Cruce de la perşi, însă după lupta de la Iarmuk, Ierusalimul este cotropit... Istoricul All Magadaso la 985 d.Hr. citând surse arabe, spune că Biserica Giulgiului era intactă şi prin înţelegere, pânza giulgiului este cumpărată în schimbul sumei de 12000 dinari de arginţi, iar istoricul All Masuni povesteşte că s-a tocmit chiar retragerea bizantinilor din oraş. La data de 16 aprilie 944, Giulgiul era expus în Biserica Sf. Sofia, şi după aceea depus în Biserica Farului de pe malurile Bosforului, când multe icoane au scăpat atunci de furia iconoclasmului. În timpul disputelor pentru tron din palatul Comnenilor, între Ioan şi Mihail pe timpul patriarhului Nicolae Messoritis, se face o inventariere a bunurilor sacre; printre care figura şi pânza sfântă de in pe care o vede chiar regele Ierusalimului Amury la 1172, şi cronicarul Cruciadei a patra în anul 1203; „deși am vederea slabă, cred că am văzut chipul lui Hristos pe o pânză din Bizanț”.
Iată scrisă mărturisirea patriarhului: „Giulgiul este din pânză obișnuită de in, miroase încă tare a smirnă”.
La această dată Biserica Constantinopolului depune mărturie pentru adevăratul Sf.Giulgiu sau Linţoliu, în care a fost îngropat  Mântuitorul Iisus.  
În anul 1204 Cruciaţii primiţi ca prieteni de bizantini în Constantinopol pentru a elibera Locurilor Sfinte, asediază oraşul şi îl declară Imperiul Latin de Răsărit. Jefuiesc odoarele sfinte din Capitala Bizanţului, distrug Edessa şi Biserica Sf.Giulgiu. Aşa ar fi ajuns Giulgiul Mântuitorului în Apus adus de Cruciaţi, care vor să-l valorifice şi după un ,,itinerariu”.... intră în proprietatea Casei princiare de Savoya (Franța) şi este  cedat Vaticanului în anul 1983.
Un alt drum şi o ,,poveste”, poate la fel de sfântă a Giulgiului ajuns în Catedrala din Torino, încă din anul 1578. Lumea Catolică venerează acest Giulgiu şi numai în anul 2010 în aproape 50 de zile sau perindat circa două milioane de pelerini. Încă din anul 2000 se afirma: ,,marea asemănare cu chipul Omului de pe Giulgiu cu o icoană a Pantocratorului din Mânăstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai dezvăluie cunoaşterea Giulgiului deja în jurul anului 550". 
L'Osservatore Romano prezintă cercetările profesorului Avinoam Danin de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, care după ce a studiat timp de 14 ani, argumentează autenticitatea acestuia în cartea publicată în anul 2010 ,,Botanica Giulgiului”.
,,Fiecare dintre aceste observaţii ştiinţifice aminteşte de o suferinţă asemănătoare cu aceea a lui Hristos, cu pătimirea şi răstignirea Sa, aşa cum au fost comemorate în zilele de Paşti de Biserica din toată lumea".
În ziua de 24 Mai anul 1998, Papa Ioan Paul al II-lea venind la Torino spunea: ,,Giulgiul ni-L prezintă pe Iisus în momentul neputinţei Sale maxime şi ne aminteşte că în moartea aceea înjositoare stă mântuirea întregii lumi". 

,,Şi Petru, sculându-se, a alergat la mormânt şi, plecându-se, a văzut giulgiurile singure zăcând. Şi a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se întâmplase" (Luca XXIV,12).
 
Sursa foto: Arhiva pr. Iulian Zisu