Dezvoltaţii spirituali şi moartea lui „inner self”

De ceva vreme, de vreo trei-patru ani, am tot mai des senzaţia asta de perisabilitate, mai ales când vine vorba despre ceea ce citesc. Oricât de bun ar fi scris un articol despre un anumit subiect, să fii sigur că ceva mai încolo, la un click distanţă, vei găsi un alt articol pe acelaşi subiect, văzut din alt unghi, spus cu alte cuvinte, apoi treci mai departe la altul, care spune acelaşi lucru, mai bine sau mai prost. Cu atâţia copy-postaci, nu e de mirare că presa tipărită e muribundă.
 
Pe de altă parte, nimeni nu mai scrie reportaje, oamenilor nu li se mai întâmplă nimic deosebit, nimic fascinant, dar toţi sunt fabuloşi, geniali şi, în acelaşi timp, sunt în căutarea lui inner self, cine o mai fi şi ăla! Se scriu, în schimb, tomuri întregi despre autodevenire personală, unii-şi mai trag şi câte-un coach spiritual, un tip sau o tipă care s-au găsit deja şi acum îi ajută pe alţii să se caute, undeva în adâncurile sinelui lor misterios şi pierdut în beznă. Să dea dracii, a devenit şi asta o modă, să te cauţi pe tine cu lanterna sau cu lumânarea sau cu coach-ul. Bine, nene, şi unde ai fost până acum, ce-ai făcut până-n clipa de faţă fără coach? Foarte bine, doamnelor şi domnilor, foarte bine! Orice, numai să fie lumea mai frumoasă şi să cântăm cu toţii „all you need is love”, la la la…
 
Ei bine, iată unde mi se rupe mie filmul şi îmi fuge sinele de sub picioare. De ce toţi deveniţii ăştia spiritual, când le ceri ceva, un sfat, o reţetă sau o pălărie, orice, încep să vorbească în limbaj de PR? De unde aveţi, bă, băieţi, specializarea asta bruscă în PR? Mai nou, dacă ştii să vorbeşti politicos sau să refuzi într-un mod aburitor pe cineva pe mail sau la telefon, ţi-ai luat doctoratul în PR.
 
Vorbeşte-mi din sufletul tău de auto-devenit spiritual, vreau să testez şi eu din generozitatea aia cu care te lauzi, ia să te văd dacă ai pus în aplicare toate citatele alea cu care ne bombardezi, vreau să gust din fructul „campaniei” pe care ai pornit-o împotriva ta, crezând că ai înţeles ce înseamnă să fii un om mai bun, dar la fel de perisabil în bunătate cu prima lună plină care atârnă deasupra capului tău dolofan. Am întâlnit destui spirituali care-şi negociau sufletul cu mine, ca să mai cred că lumea e un tărâm plin de zâne şi lebede care-şi zâmbesc reciproc. „Dacă aţi şti ce băiat bun sunt eu!”, îmi zicea, mai deunăzi, un politician prieten cu interlopii. Nu mă întrebaţi cum depistez viclenia, e o poveste pentru altădată.
 
O spirituală de-asta, care a păcălit multă lume cu „integritatea” şi „valoarea” ei, inclusiv pe mine, că doar şi eu sunt om supus greşelii şi orbirii spirituale, s-a dovedit a fi de un cinism feroce atunci când l-a dat afară de la slujbă pe un tip, chiar de ziua lui de naştere. De ce? „Pentru că pot!” Şi ca să o şi ţină minte câte zile de naşteri o avea, a zis ea, mândră, ca o fată bătrână ieşită din minţi la vederea primului bărbat din viaţa ei. Câtă bunătate, într-adevăr, ce mare spirit, ce ocean de devenire personală…
 
Îi recunoşti după vorba dulce şi mieroasă care-ţi alunecă pe lângă urechi şi-ţi strepezeşte creierul, după sunetul libidinos al vocii care-ţi şuieră prin preajmă, după întrebările nelalocul lor, după ale căror răspunsuri mor de curiozitate să le afle, după ochii care aleargă încoace şi încolo, ca nişte girofaruri stricate ce iscodesc bezmetic prin ceaţa indiscreţiei, după felul poticnit în care zic „aşa, carevasăzică”. Păi da, cum să nu, ştiu ei ce ştiu, şi, în definitiv, vei afla şi tu, la o adică, deşi tot degeaba, pentru că atunci va fi prea târziu, nu vei mai avea ce să faci, cum să te sustragi şi cum să pui la loc adevărul din viaţa ta şi piesele ciobite şi-odată atât de frumos colorate.
 
Aşa că, la ce bun să te dezvolţi spiritual prin alţii? Nu mai bine o dai în bară pe barba ta?
Oricum, ei sunt cheia, sunt buricul, sunt iarba fiarelor, sunt fucking Big Brother, sunt pretutindeni şi nicăieri, sunt Iuda Iscarioteanul, sunt Sfânta Alianţă, sunt Mircea Radu şi OTV, fraţi de cruce sau la grămadă, sunt toate astea la un loc, ba mai mult decât atât, şi peste toate sunt fericiţi cu Duhul, şi dacă ei sunt, alţii de ce să nu fie? Acolo e testul suprem. Enervează un dezvoltat spiritual să vezi cât de lamentabil clachează…
 

Şi dacă băgăcioşii ăştia spirituali tot şi-au propus să aducă pacea, frumuseţea pe pământ, dacă ei ştiu mai bine decât tine ce-ţi lipseşte sau ce-ţi prisoseşte în viaţă, cum îndrăzneşti să te opui sau să te îndoieşti de intenţiile lor dumnezeieşti? Îndrăzneşte numai să le iei asta din viaţă pe motiv că te-ai plictisit de aberaţiile lor! I-ai omorât. Spiritual. Semn că nu s-au dezvoltat niciodată. Nici măcar mental. Le-a murit inner selfu' din cauza ta, nenorocitule!
 
Sursa foto: tmblr.com