Dobrogeni care se duc. La „trecerea” profesorului Petre Purcărea

Cu mult regretatul Petrică Purcărea  (Don Pedro, cum îi spuneau colegii profesori) (26 octombrie 1950-13 decembrie 2021) am fost coleg de Facultate (1970-1974), iar apoi, în ultimele trei decenii și jumătate, și buni prieteni (ca și cu Ioana, profesoară de Psihologie, fostă, ani îndelungați, președintă a Sindicatului Preuniversitar județean); a fost un vrednic și profesionist inspector de Istorie o lungă perioadă de timp, 16 ani (10 septembrie 1997-19 iulie 2013), generos și apropiat de nevoile profesorilor, un metodician cu multă și aplicată experiență, totdeauna gata s-o împărtășească colegilor; vice-președinte al Filialei Constanța a Societății de Științe Istorice din România.
 
Urmaș al unei vechi și gospodare familii de dobrogeni - din Cernavodă -, Petrică Purcărea (el însuși capul unei familii exemplare, cu soție și fiice devotate, cu nepoți și nepoate care-l venerează) a întreținut, că nimeni altă, cultul prieteniei colegilor din Promoția ʼ74 a Facultății de Istorie din București (pe care a absolvit-o în mod strălucit, cu o medie finală apropiaă de cea maximă, ce l-a situat între primii trei-patru din an), el fiind inițiatorul și animatorul întâlnirilor noastre periodice - în Capitală, Constanța sau Predeal ori Sinaia.
 
Repartizat ca profesor la o școală din raza localității natale (com. Mircea Vodă), apoi vrednic profesor la Constanța, el fost ani îndelungați inspector de specialitate, calitate în care disciplina Istorie și slujitorii aferenți s-au bucurat de o  coordonare și îndrumări metodico-didactice dintre cele mai apreciate, prezența sa, atâția ani, la Inspctoratul Școlar Constanța, conferind învățământului calitate și credibilitate profesională.
 
Cu experiența de la Catedră permanent revitalizată în lumina noilor orientări și exigențe didactice; cu felul său uman specific, plin de jovialitate, nonconflictual și afabil; cu reală propensiune pentru continua îmbunătățirea a calității actului metodico-didactic și educativ (memorabile rămân intervențiile sale la discutarea finală a lucrărilor pentru dobândirea Gradului Didactic I, la care – nu în puține rânduri – am fost martor); dar și a satisfacerii, pe măsura posibilităților, a situațiilor specifice în carierea profesională a colegilor mai tineri, respectiv a ocupării posturilor, din ce în ce mai puține în condițiile reducerii orelor alocate disciplinei Istorie – regretatul nostru coleg și prieten se va întâlni, de acum înainte, Sus, cu mai timpurii noștri regretați repauzați Emanoil Doinea, Magda Dumitrescu, Ecaterina Radu, Cristian Tache, Maria Enculescu, Nicolae Grecu, Eugen Merghișescu, Stelian Neamțu, Petre Pîrvu, Ofelia Popescu (Dercaci), Caius Săcărin, Adina Iliescu (Pîrvu), George Teodorescu, Ioan Bălgrădean, Mihai Retegan (Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius”) ...

Cu ei, și cu nu mai puțin regretații slujitori tomitani ai lui Clio (spre a-i reaminti doar pe mai recent repausații Maria Bărbulescu, Ion Bitoleanu, Ion Brăiloiu, Virgil Coman, Maria Drugă, Gheorghe Dumitrașcu, Mihai Irimia, Cornelia Levonian, Angela Pop, Romulus Popa Bran), Don Pedro (care se va alătura și iubitului său tată spiritual Alexandru Efta) va pune, negreșit de încă o reuniune. În Ceruri, acolo unde, într-un final, ne vom reîntâlni cu toții...
 
Cu Petrică Purcărea se duce o lume - „veche”, a lucrului bine făcut, a onestității și devoțiunii profesionale, a cultului prieteniei....
 
Dumnezeu să te aibe în paza Sa veșnică, de-a dreapta Lui, dragă Petrică!