Doi fraţi viteji (II)

După ce petrecu mai mulţi ani în castelul maharajahului ca ginere al acestuia, o veste tristă se abătu asupra lui Santo şi a regatului: un război cumplit avea să înceapă. Având o ţară mare şi bogată, maharajahul atrăsese atenţia lumii întregi, iar alţi regi hapsâni voiau să pornească la luptă împotriva regatului din India, pentru a-l cotropi.
 

 
Un război lung şi distrugător ce dură ani de zile făcu ca vitejia maharajahului şi a ginerelui acestuia, Santo, să fie renumită peste mări şi ţări. Astfel, neputând să cotropească ţara, duşmanii fură nevoiţi să se retragă, iar regele Aidin puse la cale un plan diabolic de a-l prinde şi de a-l întemniţa pe maharajah. Fără a prinde Santo de veste, acesta fu furat şi închis într-una din cele mai cumplite temniţe de care nimeni nu ştia, într-un ţinut vecin cu India.
 
- Tata a plecat la luptă şi nu s-a mai întors, Santo, spuse îngrijorată domniţa Anandi.
- Mă voi duce în căutarea lui şi îl voi aduce pe acesta acasă, viu şi sănătos.
- Te voi urma, frate, oriunde te vei duce, spuse şi Raj. Chiar dacă nu sunt în putere să te ajut, te voi ajuta cu mintea şi împreună vom izbuti să punem capăt acestui complot.
 
Cei doi fraţi îşi luară la revedere de la domniţa Anandi şi plecară peste mări şi ţări în căutarea marelui maharajah ce dispăruse fără urmă, nimeni neştiind nimic de acesta de ani de zile. Cu toate că Raj mergea greu din cauza piciorului beteag, îl urma pe fratele său pentru că avea acum un suflet mare şi nobil.
 
După multe zile şi nopţi de căutări, cei doi fraţi curajoşi ajunseră într-un mare imperiu ce era stăpânit de un rege nemilos, crud la suflet şi întunecat la minte, pe nume Aidin. An după an cotropise mai multe ţări, nestându-i nimic în cale şi, nereuşind să cucerească India, nu dorise să se întoarcă de la război cu mâna goală, luându-l astfel pe marele maharajah cu el şi ascunzându-l în temniţa din care acesta nu mai avea scăpare.
- Să începem să căutăm de aici, spuse Santo fratelui său.
- Poate chiar aici este ascuns maharajahul, cine ştie, răspunse Raj.

 
Trecând un mare vultur prin înaltul cerului şi auzind gândul lui Santo, care era de mult timp prieten cu animalele, păsările şi insectele, coborî pe pământ lângă el:
- Am auzit ce cauţi şi te voi ajuta, Santo, pentru că eu am ochiul cel mai ager dintre toate păsările şi nu am uitat vremurile când ne-ai salvat pe toţi de la pieire, spuse acesta. Voi cerceta eu însumi castelul şi apoi te voi anunţa dacă maharajahul este aici sau nu.
- Îţi mulţumesc, prietene, spuse Santo fericit. Între timp, noi vom bate la poartă şi vom intra să stăm puţin de vorbă cu regele, prefăcându-ne că suntem simpli călători ce au nevoie de puţină mâncare, apă şi odihnă.
 
Bătând la poarta marelui castel şi cerând ajutor, cei doi flăcăi fură poftiţi înăuntru de servitori, fiind serviţi cu bucate alese de către însuşi regele Aidin. Pe parcursul acestui lung drum plin de peripeţii, având o inimă atât de mare şi miloasă acum, dornic să îşi ajute fratele şi să îşi salveze maharajahul, Raj se trezi că piciorul său beteag încet-încet se însănătoşeşte, putând să meargă şi chiar să alerge.
- Ia te uită frate, pot să merg mai bine, ba chiar să alerg!
- Se pare că faptele tale de vitejie sunt răsplătite Raj, spuse Santo bucuros că îşi vede din nou fratele pe ambele picioare.
Odată ajuns la curtea regelui Aidin, Raj fu îndrăgit pe loc de fiica acestuia, Adisa, căruia i se păru extrem de deştept şi de viteaz, cu toate că era încă ciung, chel, şaşiu şi cocoşat, şi asemeni prinţesei Anandi, nu ţinu cont de înfăţişarea lui. Crezându-l un simplu pelerin, fata intră în vorbă cu acesta.

 
Auzind un ciocănit uşor în geamul camerei sale din castel unde cei doi fuseseră găzduiţi, şi văzând două aripi mari, Santo ieşi în grădinile minunate ale regelui Aidin, întâlnindu-se cu vulturul său. El află de la acesta că maharajahul este închis în temniţele de aici şi băiatul îşi puse în minte un plan ce avea să îl pună în aplicare împreună cu fratele său …
- Raj, vom aştepta până la noapte şi vom coborî în temniţele castelului, acolo unde este închis maharajahul.
 
Regele Aidin îi poftise pe cei doi băieţi să rămână aici să se odihnească atât cât doresc şi să părăsească palatul după ce vor fi întremaţi, timp în care cei doi îi puteau cerceta subsolurile pentru a-l elibera pe maharajah din închisoare şi de a-l duce în India, la fiica sa Anandi ce îl aştepta tristă acasă.
În miezul nopţii, Santo se trezi uşor:
- Să mergem frate, acum este momentul, îi spuse acesta lui Raj.
 
Cu o lumânare mică în mână cei doi coborâră în subsolul castelului, unde văzură şi vistieria şi îşi dădură seama cât de avar şi hapsân era regele, cum cotropise ţară de ţară, nefiindu-i suficiente propriile bogăţii şi teritorii. Mergând după fratele său, Raj simţi cum mâna ciungă şi cocoaşa îi dispar, putând acum să lupte şi el şi să ţină o sabie în mână pentru a-şi salva maharajahul.
- Măria ta, am venit să te salvăm, spuse Santo fericit la revederea acestuia.
- Băiatul meu bun, m-ai găsit în sfârşit. Ce faci tu şi ce face Anandi?
- Suntem bine, Măria ta, răspunse Santo. Am venit să te scoatem de aici.
Însă chinuindu-se ore întregi la lacătul mare de la uşa temniţei, cei doi băieţi nu putură să îl desfacă, urmând să se întoarcă a doua noapte, când regele Aidin dormea, şi să încerce din nou.
A doua zi, Santo fu întâmpinat în curtea castelului de multe furnici ce îi citiseră gândul şi ştiau ce trebuie să facă.
- Te vom ajuta noi bucuroase Santo, spuseră acestea. Nu am uitat ce ai făcut pentru noi cu mai mult timp în urmă, când ne-ai hrănit cu ultimele tale firimituri de pâine. Vom intra în lacăt şi îl vom răsuci toate, la fel ca o cheie.
În seara următoare, cei doi viteji împreună cu furnicile coborâră la subsol iar acestea, deschizând lacătul, îl eliberară pe maharajah, dorind să îl scoată din castel. La ieşire Raj se întâlni cu tânăra domniţă Adisa care, văzându-l cât de chipeş era acum, îşi dădu seama de sufletul lui măreţ, gândindu-se că acesta a făcut o faptă bună de a devenit un flăcău atât de frumos.
- Pe cine aveţi cu voi aici, Raj, şi de ce fugiţi noaptea din castel? întrebă Adisa.
- Este maharajahul nostru, noi nu am făcut altceva decât să îl salvăm de la pieire, spuse Santo domniţei, nu am venit să facem rău nimănui, să furăm nimic şi nici nu dorim să mai provocăm alte războaie. Eu sunt ginerele maharajahului, iar Raj este fratele meu.
- Dar tatăl meu este un om paşnic, spuse Adisa neştiind adevăratul suflet al părintelui său.
- Nu este nicidecum cum ţi-l închipui tu, răspunse maharajahul. Am fost răpit din ţara mea şi adus aici cu forţa.
 
Tânăra domniţă nu ştia că regele Aidin, tatăl său, cotropea ţară de ţară, dornic de măriri şi de averi şi, crezându-l un om bun, acum îşi schimbase complet părerea, auzind lucrurile acestea.
- Dacă tatăl meu este aşa cum spuneţi, voi merge împreună cu voi, voi părăsi acest ţinut şi acest castel blestemat şi îl voi părăsi şi pe el, credeam că este un om cinstit, corect, iubitor de pace. Vă voi aduce din herghelia regală cei mai puternici şi rapizi cai pe care îi are tatăl meu şi împreună vom merge înapoi în India, spuse Adisa.
După cuvintele care îi înseninară inima şi sufletul lui Raj, acesta constată că vede mai bine, ochii îndreptându-i-se, iar părul negru îi crescu până la umăr.
 
- Arăţi la fel de bine ca şi faptele pe care le faci, spuse prinţesa Adisa. Mă vei avea alături până la sfârşitul vieţii.
Şi astfel Raj îşi găsi şi el o soţie frumoasă şi deşteaptă, ce avea să îl urmeze oriunde, oricând. Cei patru cai din herghelie erau cei mai de preţ cai ai regelui Aidin, pe care îi iubea ca pe ochii din cap. Mergând ca vântul şi ca gândul, prinzând parcă aripi, îi purtară pe toţi patru peste mări şi ţări, de-a lungul munţilor şi ai văilor, peste codri şi dealuri, ducându-i până în India.
 
Aflând de plecarea maharajahului împreună cu cei doi tineri ce nu erau de fapt pelerini ci prinţi, regele Aidin se mânie foc şi, aflând că şi fiica sa a plecat cu ei, trimise o oaste numeroasă pe urma lor pentru a-i prinde şi a-i aduce înapoi la castel, vrând să îi întemniţeze pe toţi.
Armata regelui era nemăsurată, câtă frunză şi iarbă, şi îi ajunse rapid din urmă pe cei patru fugari… Cu toate că vitejia celor trei bărbaţi nu avea limite, aceştia erau cât pe ce să fie învinşi, prinşi şi aduşi înapoi la castel dacă nu aveau să le vină în ajutor roiuri mari de albine.
- Nu am uitat că pe vremuri ne-ai salvat, Santo, şi te vom mai ajuta încă o dată.
 
Albinele nu se dădeau înapoi de la greutăţile ce le aveau de înfruntat şi, la fel ca pe vremuri când goliseră prisaca domnească, se puseră şi acum pe treabă.
- Am venit din nou să te ajutăm, Santo, stai liniştit, spuse regina-albină şi ca la un semn toate săriră pe oastea regelui Aidin, ciupindu-i şi umflându-i, lăsându-i fără suflare şi punându-i pe fugă.
- Să ne retragem, adunaţi oastea, mergem la castel! strigă regele Aidin.
- Vă mulţumesc mult, suratelor! le spuse Santo plin de recunoştinţă albinelor.
 
Cei trei viteji alături de domniţa Adisa, acum viitoarea soţie a lui Raj, fugeau cu viteza luminii, însă bătrânul rege Aidin mai avea o forţă de temut, de care nu toată lumea ştia… avea şi puteri magice şi, văzând că armata i se întoarce înfrântă, aruncă un blestem asupra celor patru, trimiţându-i în Întuneric pentru vecie, pe un tărâm de unde nimeni nu se mai întorcea niciodată.
- Să nu vă mai întoarceţi! Să umblaţi bezmetici prin Întuneric toată viaţa iar tu, fiica mea, asemeni lor, să nu mai revii la castel niciodată!
 
După câteva minute cei patru se treziră într-un tărâm fără razele calde ale soarelui, fără cer senin, într-un loc întunecat, negru, ce intrase într-o noapte fără de sfârşit.
- Unde ne aflăm? Ce s-a întâmplat cu noi? strigă domniţa înfricoşată.
- Nu îţi fie teamă, cumva vom ieşi noi de aici, trebuie doar să aflăm unde suntem, spuse Raj liniştind-o.
Nevăzând pe unde mergeau, caii se opriră şi o linişte de mormânt îi învălui iar o beznă de nedescris îi înconjură, până când…
 
- Ce bine ar fi dacă am avea de partea noastră licuricii să ne lumineze drumul, spuse viteazul Santo, gândindu-se cum în trecut aceştia îl salvaseră, luminându-i calea într-o noapte grea, la fel ca aceasta.
La acest gând, sute de licurici sosiră în ajutorul fugarilor, făcându-le noaptea zi, ajutându-i să meargă mai departe pe caii lor pentru a ieşi din necunoscut. Aici erau multe vieţuitoare ce zăceau în Întuneric de ani de zile, precum şi mulţi oameni pe care cu mult timp în urmă vrăjitorul îi aruncase în acest ţinut de unde nu mai puteau să iasă, zbătându-se în frig şi ploaie, oameni rămaşi fără nici o şansă de scăpare.
Acum când se făcu lumină, Santo putu să îşi dea seama de sutele de mii de oameni care trăiau aici ca pe timpuri, fără haine, în adăposturi de piatră, vânând şi mâncând ce nimereau.
 
- Fiţi binecuvântaţi, oameni buni! Cu ajutorul vostru vom putea pleca şi noi din Întuneric pentru a vedea lumina zilei, spuseră cei de aici, care uitaseră deja bucuriile razelor calde de soare.
- Urmaţi-ne şi totul va fi bine! le răspunse Santo.
Urmărind cu toţii roiurile de licurici, după zile şi nopţi de mers fură preluaţi de turme întregi de elefanţi ce, la chemarea licuricilor, veniseră să îi ajute pe aceşti oameni năpăstuiţi din ţinutul fără de lumină. Apoi se urcară în spatele elefanţilor şi, fiind purtaţi de aceştia la lumina licuricilor, fură scoşi din tărâmul blestemat în care îi aruncase regele-vrăjitor Aidin.
Cu toţii ajunseră în final la curtea maharajahului, iar curtenii împreună cu fiica lui, Anandi, îi primiră cu bucurie.
- Santo, te-ai întors viu şi nevătămat, spuse fericită domniţa Anandi.
- Mă bucur să te văd, draga mea soţie! L-am adus teafăr pe tatăl tău şi nu numai pe el… Priveşte cum s-a schimbat Raj, ce tânăr frumos a devenit după ce ne-a ajutat să îl salvăm pe maharajah.
- Ea este viitoarea mea soţie, Adisa, fiica regelui-vrăjitor Aidin, pe care am salvat-o din castelul tatălui său şi cu care urmează să fac peste câteva zile o nuntă mare ca în poveşti, spuse Raj.
- Fii binevenită, Adisa, răspunse Anandi, în sfârşit voi avea o soră.
Pregătirile de nuntă începură pentru ca aceasta avea să dureze trei zile şi trei nopţi.
 
SFÂRŞIT
 
Despre Cristina Gabriela Covaliu 

Născută în București, Cristina Gabriela Covaliu este absolventă a Liceului Teoretic „Matei Basarab“, secția Filologie - Istorie, și a Facultății de Psihologie. Din dragoste pentru copii și încercând să le bucure viața, a scris mai multe cărți ai căror eroi sunt cei mici, precum și romane. 
Anul trecut a debutat cu o carte pentru copii la Editura Coresi, „Aventurile lui Petrică“.
Alte apariții editoriale: 
- „Aventurile lui Petrică“, Ed. Coresi
- „Întâmplări cu Iulia și Dorin“, Smashwords.com
- „După cinci decenii“, ed. Sf. Ierarh Nicolae
- „Doi frați viteji“, Smashwords.com
- „În lumea vrăjilor“, Smashwords.com
- „Povești cu sirene“, Smashwords.com
- „Vocea Africii“, Smashwords.com
- „Între prezent și trecut“, Smashwords.com
- „Dincolo de vise“, Smashwords.com
 
Citeşte şi:


Doi fraţi viteji