Domnul Alexandru Ioan Cuza - Dobrogea, Iaşi şi… Bogotá (galerie foto)

În perioada în care Alexandru Ioan Cuza a realizat Mica Unire, Dobrogea făcea parte din imperiul Otoman. Cu toate acestea, în ciuda marilor şi grelelor probleme cu care se confrunta, domnul Alexandru Ioan Cuza se apleacă şi asupra Dobrogei, care intră în sfera sa de ocrotire. Cuza însuşi traversează, de două ori, Dobrogea pentru a ajunge la Constantionopol, unde, pe căi diplomatice şi mai puţin diplomatice, încerca să obţină recunoaşterea unirii Principatelor. Să nu uităm că, în 1861, acesta înfiinţează, la Sulina şi Tulcea, câte un post de agent pentru înlesnirea circulaţiei românilor şi înflorirea comerţului.
 
Anul 1860 are o importanţă deosebită pentru dezvoltarea Dobrogei. Acum este pusă în funcţiune calea ferată „engleză“ Cernavodă-Constanţa, ale cărei lucrări începuseră în 1857. Aceasta este folosită nu doar la transportul călătorilor, ci şi al produselor. Dionisie Pop Marţian, şef al Serviciului Statistic Central din Ţara Românească, participă la darea în folosinţă a căii ferate şi a portului Constanţa. Din 1861, domnul Cuza intervenise în favoarea derulării traficului cu produse petroliere.

Călătoriile lui Alexandru Ioan Cuza spre Constantinopol, prin Dobrogea 

Prima dintre călătoriile prin Dobrogea ale lui Alexandru Ioan Cuza este în 1860. Domnul mergea la Constantinopol, pe ruta Galaţi-Sulina-Varna, pentru a obţine recunoaşterea unirii Moldovei cu Ţara Românească. Descrierea călătoriei este făcută de unul dintre însoţitorii săi, Dimitrie Bolintineanu, ministru al Instrucţiunii Publice. Din delegaţia domnească mai făceau parte: N. Rosetti-Bălăşescu - ministru de Externe, Belliot de Beyne - secretarul personal al domnului, A. Cantacuzino şi E. Silion - membri al Înaltei Curţi de Casaţie, G. Lambrino - prefect, I. Strat - membru al Consiliului Superior al Instrucţiunii Publice, Carol Davila - inspector general al Serviciului Sanitar Civil şi Militar, locotenent-colonelul Pisoski, ofiţer de ordonanţă şi de cavalerie, Alphons - bancher din Bucureşti şi Carol Popp de Szatmary - fotograful Curţii.
 
De la Galaţi spre Sulina, drumul se face cu vasul francez „Taurus“. La Sulina îi aştepta corveta „Beyrut“ - vas aflat în serviciul Marinei turceşti la Constanţa -, trimisă special de Poartă spre a-l aduce pe domnul român la Constantinopol. Cuza a fost întâmpinat de Salih Paşa şi Nusred Paşa, pe care domnul i-a salutat amabil, dar cu „demnitatea cuvenită suveranilor români independenţi“. Toate autorităţile civile şi militare erau ordonate pentru a da onorul Domnitorului Cuza, care a fost salutat, sub drapelul românesc, de o salvă de 21 de tunuri. Comandantul corvetei era un marinar vestit, originar din Abisinia.
 
Acest vas nu avea decât zece locuri disponibile şi, de aceea, mulţi din delegaţie au fost nevoiţi să meargă până la Constantinopol cu vasul francez, în schimbul sumei de 1.300 de galbeni. Pe coverta „Beyrut“ au mai urcat consulul englez, Şt. Golescu, preşedintele Comisiei Centrale, M. Ghica, Plaino, Gr. Balş, doctorii Cluc şi Stege, generalii Herescu şi N. Golescu şi adjutantul maior Pisoski. Pe vas călătoreau mulţi moldoveni şi un consul englez din Iaşi. Cele două nave au făcut escală la Varna, timp de trei ore.
 
În drumul care a urmat, marea a fost agitată, astfel încât „soţii noştri de călătorie începură să cază unul câte unul“. Drumul de întoarcere s-a făcut cu „batelul «Balcan» al Companiei franceze“. Furtunile obişnuite pe Marea Neagră i-au pus la încercare pe călători: „Din treizeci şi trei de soţi abia cinci rămăseseră în picioare: Domnitorul, D. Negri, D. Marin Naţionalu, D.M. Solomon şi eu“. Dimitrie Bolintineanu povesteşte, cu detalii, chinurile prin care au trecut. Ajunşi la Galaţi, Domnul şi delegaţia sa au fost primiţi cu mare pompă şi mult popor. Domnul ar fi exclamat: „Ştiu cum se fac acestea. Nu-mi plac comediile“. La Medgidia, circazienii din armata otomană i-au prezentat onorul, iar la Cernavodă, domnul şi suita lui au trecut printre două şiruri de circazieni călări, care îl primiră cu urale. Aici veniseră să-l întâmpine miniştri români, cu care a trecut în Ţară.
 
Cel de-al doilea voiaj al lui Cuza prin Dobrogea, pe ruta Cernavodă-Constanţa, se desfăşoară în iunie 1864. „Curier d’Orient“ din 18 iunie 1864 înfăţişează, detaliat, acest drum. Suita Domnului era mult mai numeroasă decât cea din 1860, cinci civili şi cinci militari, între aceştia: Costache Negri - şeful agenţiei diplomatice de la Constantinopol, N. Rosseti-Bălăşescu - ministru de Externe, Belliot de Beyne - secretarul personal al domnului. Domnul şi suita sa s-au îmbarcat la Giurgiu, pe vaporul austriac „Arhiducesa Sofia“ al Companiei austriece a Dunării. Pe vas, Cuza a primit omagiile generalului de brigadă Sahib Paşa, ataşat la persoana Domnului, care-l informează că, la Constanţa, îl aşteaptă corveta „Beyrut“, pusă la dispoziţie de sultan pentru drumul spre Istanbul. La Cernavodă, domnul este întâmpinat de dobrogeni, iar musulmanii i-au dăruit un batal învelit în tricolor. De la Cernavodă spre Constanţa, la ora 10, pleacă cu un tren expres, condus personal de directorul căii ferate, Trevor Barkley. Domnul îşi pusese uniforma de mică ţinută. Se face o haltă de un sfert de oră la Medgidia. Trenul ajunge la Constanţa la ora 11.30. Drept mulţumire, Domnul îi dăruieşte lui Barkley un ceas ornat cu iniţialele sale în diamante.
 
„Courier d’Orient“ comentează: „La Constanţa, toate autorităţile civile şi militare, erau adunate pe jeteră pentru a face onorurile Alteţei Sale. Prinţul urcă la bord, în marea ambarcaţiune Beyrut, în faţa căruia flutură tricolorul românesc; echipajul era urcat pe vergi şi în momentul când Alteţa Sa puse piciorul pe puntea Beyrut-ului, o salvă de 21 bubuituri de tun salută pe ilustrul oaspete al sultanului”. La întoarcere, delegaţia românească urmează acelaşi itinerar. De la Cernavoda la Giurgiu cu vasul de război otoman Kilidji-Ali, „magnific pavoazat“. Cu prilejul acestei călătorii, Cuza trebuie să fi reflectat asupra necesităţii înfiinţării unui port la Marea Neagră, proiect despre care a vorbit, în acelaşi an, în faţa Corpurilor Legiuitoare

Folclorul dobrogean despre Domnul Unirii 

În folclorul dobrogean circulă şi azi o serie de povestiri şi legende privitoare la Alexandru Ioan Cuza. Majoritatea dintre ele scot în evidenţă un personaj caracterizat prin simţul dreptăţii, al demnităţii, al apropierii de oamenii de rând, un domn viteaz, bun şi ager la minte. În acest sens, Cuza la sultan, Ocaua lui Cuza. Nu lipsesc nici amintirile unor dobrogeni despre domnul unificator. Astfel, amintirile intitulate Copiii de şcoală şi Cuza povestesc despre o vizită a domnului Cuza la o şcoală din Târgu Neamţ; despre ordinea pe care o introduce acesta în ţară (Pe vremea lui Cuza); despre obiceiul domnului de a umbla îmbrăcat în straiele omului de rând prin târguri, pentru a împărţi dreptatea (Medgidia). Interesante sunt, în mod deosebit, portretele pe care posesorii acestor amintiri le-au făcut domnului Cuza. Unul dintre acestea face referire la una dintre cele două treceri prin Dobrogea ale domnului român: „Ieu l-am văzut pe Rîşic-Paşa la Sulina. Vinise cu Cuza Vodă. L-am văzut pe Cuza, să nu spui minciună, iac-aşa la doi paşi. Cuza era om nalt, bălan, coroetic la nas. Îl văd şi pin portrete, da nu seamănă, îl arată prea închis; şă nu, el iera bălan. Parcă-l văz cum mulţumia la toţ cari-l salutau. A miers la comisie. Acolo-i făcuse un palat şi masă. Şi-a chemat oamini mulţi la masă. Scaunu lui iera mai sus, iar a noastre, to mai jos, to mai jos până la capăt... A pus la hiecari om mâncări şi ocaua cu vin a lu Cuza. Parcă-l aud cum ne zicea: «beţ păntru sănătatea lu Cuza». Şî ce mâncări mânca iel aceia ne da şi nouă, atât dor că iel şidea-n palat, da noi în ceadir. Şî scaunu lu Rîşîc-Paşa iera mai jos ca a lu Cuza. Să hi văzut, lucea hainili paşalei de-ţ lua ochii, iera numa-n aur, da ale lu Cuza nu atâta. La hiie ce vorbă să-njunghea a râde. Şî toată lumea-l lăuda că-i bun stăpân. I stat trii zile-n Sulina ş-apoi a plecat. Di-atunci nu l-am mai văzut nici pă Rîşic-Paşa, nici pă Cuza-Vodă”.
 
Povestind despre Când s-a făcut calea ferată, un contemporan al evenimentului depană amintiri despre trecerea lui Cuza prin Dobrogea, la 1861: „În 1861, mi se pare, când a venit domnul Cuza şi a trecut Dunărea cu o corabie românească să se ducă pe aici la Ţarigrad, abia s-a găsit un vagon de persoane pentru domn şi suit a lui. Parcă acum îl văd pe Cuza: înalt, voinic, spătos, cu barbişon, ca pe vremea aceea şi cu chipiu de ofiţer în cap. Când a plecat corabia de pe malul românesc, grăniţerii români strigau toţi într-un glas: «Ura! Trăiască domnul Cuza». Când a sosit pe malul drept la Cernavodă, grăniţerii turci l-au întâmpinat cu aceleaşi urale în turceşte”.

Aportul dobrogenilor la ridicarea statuii lui Alexandru Ioan Cuza în Piaţa Unirii din Iaşi (1912) 

Iniţiativa de a ridica o statuie în cinstea domnului Alexandru Ioan Cuza îi aparţine lui Grigore Ghica Deleni, urmaş al unei mari familii boiereşti. Din comitetul de iniţiativă pentru construirea monumentului făceau parte: A.D. Xenopol, A.D. Holban, Petru Poni, Dimitrie Greceanu. Momentul nu era unul prea prielnic, datorită faptului că guvernul liberal aflat la putere nu agrea această idee. Deoarece subscripţiile mergeau greu, Ghica-Deleni apelează la rege, care-l sfătuieşte să nu mai ceară bani de la stat pentru statuie şi să facă o donaţie privată. Guvernul conservator care a urmat a adoptat aceeaşi atitudine faţă de ridicarea statuii. Mai mult, a dispus suspendarea subscripţiilor. Dupa 6 ani abia se adunaseră 70.000 de lei. Sculptorul Rafael Romanelli - căruia i se adresase comitetul pentru executarea statui i- a acceptat să o execute pentru o un preţ care depăşea cu puţin suma adunată. Romanelli s-a documentat, a citit cărţi ale unor istorici români şi străini pentru a reda cât mai bine personalitatea domnitorului.

 
Un sprijin deosebit în toate demersurile pentru ridicarea statuii l-a adus soţia lui A.D. Xenopol, care a reuşit să-l înduplece pe Carol I. Mai mult chiar, aceasta l-a convins pe rege să subscrie pentru construirea monumentului cu suma de 20.000 de lei. Pentru ridicarea statuii, mai cotizaseră: Elena Cuza (6 500 lei), colonelul Haralamb, căpitanul Pilat, Maria Moruzi (verişoara Domnului Unirii - 1000 lei), preotul Mihail Sturdza (500 lei), soţia lui Vasile Alecsandri (3 200 lei), Maria Bogdan - născută Alecsandri - (1 500 lei) etc. Regele Carol I îi ceruse lui Grigore Ghica-Deleanu să nu apeleze pentru subscripţii la instituţii sau întreprinderi economice - bănci, fabrici etc. -.
 
Cum, deşi indirect, Dobrogea a intrat în atenţia domnului unificator, iar locuitorii acestei provincii priveau în el şi un exemplu al dreptăţii, cinstei, vitejiei, demnităţii, este explicabil gestul acestora, peste timp, de a contribui financiar la construirea statuii sale la Iaşi.
 
Toma Bârsan, un pensionar cu pensie mică din Măcin, judeţul Tulcea, îi trimitea, în 1910, profesorului universitar ieşean, A. D. Xenopol, obolul său pentru ridicarea statuii, cu următorul text: „...De aceia rup cu mare dragoste pentru patria mea lei 20 din modesta pensie de 58 lei lunar care-i singurul meu venit şi cu oanoare vi-i trimit dvs. Cel mai aprig luptător, rugându-vă a-i primi şi a-i considera ca pe cei 2 taleri ai văduviei pentru înfăptuirea în piaţa Unirei a operei începute, aşezarea statuei lui Cuza-Vodă.” Peste câteva luni, acelaşi Toma Bârsan trimitea alţi 84 de lei colectaţi de la locuitori ai Măcinului. A. D. Xenopol a mai primit bani de la Fabrica „Steaua Română” din Constanţa, „prin N. Creţu. Pe listă au subscris 189 persoane, lucrători la acea fabrică, între pe lângă români sunt şi armeni, turci, bulgari şi cari toţi au contribuit fără a fi solicitaţi - s-a încasat 267 lei“.
 
Pe 27 mai 1912, în Piaţa Unirii din Iaşi se dezvelea statuia domnului unificator Alexandru Ioan Cuza. La manifestările ce s-au desfăşurat între 26- 28 mai 1912, a participat o delegaţie de dobrogeni, care a fost cazată la şcoala „Costache Negri”, str. Eternitatea. Din delegaţie făceau parte: prefectul judeţului Constanţa, primarul oraşului Constanţa şi 25 de săteni - care sunt enumeraţi în periodic.

Sărbătorirea Micii Uniri la statuia lui Alexandru Ioan Cuza din… Bogotá - Columbia 

Eu, dobrogeanca, am avut ocazia, nu neapărat căutată, de a mă întâlni, timp de 2 ani - 1996-1998 -, în capitala Columbiei, Bogotá, la Muzeul Militar, cu bustul lui Alexandru Ioan Cuza, care tronează, la loc de cinste, în curtea centrală a instituţiei amintite. Curiozitatea m-a îndemnat să întreb cum de imaginea Domnului Unirii a ajuns atât de departe de România, într-o ţară cu care abia târziu s-au încheiat relaţii diplomatice. Răspunsul a venit repede: soţia întemeietorului muzeului era descindea din familia lui Alexandru Ioan Cuza. N-am reuşit să aflu mai multe despre această doamnă, care nu şi-a uitat strămoşii, pe care-i „nemureşte” pe unde o poartă drumurile vieţii.
 

În fiecare an, pe 24 ianuarie, Ambasada României, în cadru festiv, în prezenţa micii comunităţi de români din Bogotá, depune o coroană de flori spre cinstirea Micii Uniri şi a Domnului Cuza. Fanfara militară din Bogotá defilează, cu cântec, pe străzile pietruite ale Candelariei, cartierul colonial al capitalei, flancată fiind de locuitori ai zonei şi curioşi. Mulţi dintre aceştia ştiu, în mare, cine este Alexandru Ioan Cuza. Ajunşi în patio muzeului, fanfara intonează imnul României, în prezenţa soldaţilor aliniaţi. Ambasadorul - respectiv, însărcinatul cu afaceri - al României vorbeşte, în spaniolă, despre personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi despre importanţa Micii Uniri pentru istoria naţională a României. În faţa bustului Domnului Unirii, români şi columbieni, deopotrivă, se înclină….
 
Sursă foto: MINAC, arhiva Lavinia Dumitraşcu

Despre Lavinia Dumitraşcu 

Lavinia Dacia Dumitraşcu s-a născut la Constanţa pe data de 9.12.1966. A fost atrasă, în clasele generale, de gimnastică, a scris poezie, a frecventat cenaclurile constănţene, a publicat în reviste literare şi a luat premii. A ales însă istoria pentru că era fascinată de modul în care scotocea tatăl său, regretatul Gheorghe Dumitraşcu, prin arhive şi biblioteci pentru a „dezgropa“ ceea ce era îngropat şi uitat. A activat ca lector asociat la Universitatea „Ovidius“ Constanţa - Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, iar anterior, ca preparator/lector univ. în cadrul Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa. Din 2005 şi până în prezent este muzeograf 1 A în cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. 

Citeşte şi:

Colaborare ZIUA de Constanţa: Istoricul Lavinia Dumitraşcu vă invită să descoperiţi Dobrogea după momentul Unirii cu Ţara (document)
 
Interviu online: Lavinia Dumitraşcu a rememorat revolta pe care a simţit-o când lui Gheorghe Dumitraşcu i-a fost refuzat de penelişti titlul de cetăţean de onoare al Constanţei 

Începutul învăţământului profesional în Dobrogea