Duminica Cananeencei

 
Astăzi auzim strigătul unei mame îndurerate şi vedem o femeie cananeeancă din părţile Tirului şi ale Sidonului, care pentru a-şi salva fiica striga din răsputeri: ,,Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de diavol”. 

Canaane, pământ sfânt din care curgea cândva lapte şi miere!

Aici în Tir şi Sidon pe malul Mediteranei cu pământuri ocupate în vechime de Alexandru Macedon (336 î.Hr.-323 î.Hr.), această necăjită luptă cu umbrele trecutului ca să aducă bucuria în casa ei. 

Deşi nu-i cunoaştem numele, se spune ca era de neam mare şi de aceea a ,,ieşit” din hotare ca să caute alinare.

Văzând ucenicii că Domnul nu-i răspunde, au stăruit rugându-L: ,,Dă-i drumul, că strigă în urma noastră”. 

Şi era o femeie păgână: ghini Hananea.

,,Uită-mi-te însă că apostolii au fost biruiţi, n-au reuşit nimic, iar femeia a reuşit”! (spune Sf. Ioan Gură de Aur). 


Nu face pasul înapoi şi nu s-a supărat pentru că Iisus nu i-a răspuns nici un Cuvânt. La cine să se mai ducă, venea de departe şi cheltuiese toată agoniseala vieţii sale! Ştia că este ultima ei speranţă şi nu-şi putea permite să piardă momentul.

Nu-i mai pasă de lume, căci până acum primise doar compasiune şi indiferenţă. Poate au înţeles-o, dar  nu puteau face nimic. Îi ţine drumul lui Hristos, ştiind că El este ,,Calea şi Viaţa." Era nevoie doar de o ,,firimitură” ca fata să se izbăvească. 

,,Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel”. 

Simţea că dacă face pasul înapoi şi cade în deznădejde, pierde totul.

Vestea că este Mesia trecuse spaţiul şi timpul, şi avea în suflet fiorul credinţei.


Copila suferea acasă, iar ea era pe drumuri şi Dumnezeu acum în faţa ei. Clipe de frământare şi zbucium, dar o mare nădejde.

Scenă dramatică, tensiune şi pragul credinţei. Femeiea aceasta avea casa  bântuită  de un demon. Doar Dumnezeu  mai putea slobozi copilul! 

Oare mă va scăpa Domnul? 

,,Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă”!

Ce metanie şi ce  închinare! Strigătul şi rugăciunea ei fac istorie. Fără a mai ţine seama de cei din jur această libaneză, cu rugăciunea lacrimilor şi un Crez...vrea să fie creştină.

Şi la Taina Sfântului Maslu mereu se citeşte această Sf. Evanghelie. O lecţie de viaţă în care răul poate fi biruit.

,,El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor”. 

Deşi mustrată pentru că stramoşii ei l-au părasit pe adevăratul

Dumnezeu, îndură cu stoicism asumându-şi păcatele şi se închină ca Învăţatorul  să facă Minunea! 

Striga într-o lume haotică care nu are ecou şi ,,toţi” se fac că aud, dar...bâjbâie. 

,,Dar ea a zis: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor”. 

Înaintaşii greşiseră enorm,  iar ea se roagă pentru a-i fi ridicată povara.

,,Cuvântul spus cu dragoste nu întărâtă niciodată” spunea Sf. Teofan Zăvorâtul.  

O lecţie de viaţă şi o recomandare pentru noi, care nu vrem să avem astfel de probleme.

,,Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi. Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice", zice Domnul Atotţiitorul”. (II Corinteni VI,17-18)  

Femeia cananeeancă trece examenul credinţei. Dumnezeu nu are ,,hotare”, iar Binele trebuie împărţit celor care cred. Toţi aşteptau finalul; apostolii, femeia cananeeancă şi mai ales poporul. 

Răspunsul a venit: ,,O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti! Şi s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela“. (Matei 15, 21-28)
 
Mare este puterea credinţei! Credinţa şi rugăciunea cu lacrimi fac minuni în Biserica lui Hristos şi în viaţa creştinilor! Vindecă, iartă, izbăveşte de primejdii, înviază din morţi; indiferent de loc, de vîrstă şi de distanţă! 

,,Nu minunea este cea care dă naştere credinţei în sufletul omului, ci credinţa dă naştere minunii” scria Dostoievski.

O lecţie a rugăciunii neîncetate şi stăruitoare.

Cananeeanca este chipul mamei care strigă după Dumnezeu pentru copilul ei.

În şuroaie de lacrimi a stat  rugăciunea, dragostea, jertfa şi suferinţa.

,,Orice clipă poate fi un timp și orice suspin poate fi o rugăciune”. (arhimandritul Arsenie Papacioc)

Şi împreună cu Sf. Ambrozie spunem şi noi: „nu poate să se piardă fiul atâtor lacrimi”.

Azi, şi în veci, lui Dumnezeu I se face din nou Milă!