Duminica Ortodoxiei

,Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om; Pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos” (Galateni I, 11-12).
În Duminica întâi din Post suntem chemaţi să-L vedem pe Hristos şi să-I păstrăm Chipul Sfânt, ca pe o Icoană în sufletele noastre. Cântarea zilei în tropar ne îndeamnă la aceeaşi sfinţenie zicând: ,,Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşealelor noastre, Hristoase Dumnezeule. Că de voie ai binevoit a Te sui cu Trupul pe Cruce, ca să izbăveşti din robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceea, cu mulţumire strigăm Ţie: Toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit să mântuieşti lumea”.



Ortodoxia păstrează Sf.Sriptură şi Sf.Tradiţie cu fidelitate şi Dreapta credinţă o mărturisim: ,,Într-una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”.
Mântuitorul îl chemă pe Filip să-I urmeze, şi acesta îl găseşte pe Natanael spunându-i:
,,Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret”. 
Voia să împartă cu semenii săi această imensă bucurie, fiindcă Cel pe care-L întâlnise acum era Mesia despre care scriseseră profeţii. Ca să fie sigur că nu se înşeală mai avea nevoie de o mărturie pentru acest Adevăr. Deşi era vorba de Iisus din Nazaret, nu se lasă dintr-o dată impresionat. Simţindu-i îndoiala Filip nu insistă, ci doar îi spune; Vino, şi vezi! Curios şi nerăbdător nu mai stă pe gânduri şi se îndreaptă spre Domnul, care îl întâmpină cu blândeţe şi apreciere:
,,Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug”. 
Într-adevăr era sincer şi curat la suflet, dar nu se ,,încântă". Îi vorbea o ,,persoană” pe care n-O văzuse niciodată, aşa că-L întreabă direct: ,,De unde mă cunoşti?”
Iar Dumnezeu îi aduce aminte de o împrejurare ,,istorică”, întâmplată în viaţa lui. Un episod dramatic din care numai  Pronia cerească te mai poate scăpa! Era pe vremea regelui Irod cel Mare, care se tulburase  de vestea că în Betleem s-a născut Mesia! Şi ca să-L piardă pe Iisus, irozii au ucis cei 14000 de prunci... încât s-a făcut tânguire mare în popor.  Atunci  copilul Natanael a fost ascuns de mama lui sub un arbust de smochin şi a scăpat de primejdia morţii. Minune dumnezeiască! Îl păstrează Iisus Hristos pentru a fi Apostolul Bisericii şi al lumii, iar în Evanghelia de azi  Mântuitorul îi aduce aminte cu Cine vorbeşte. Ascultaţi-i exclamarea:
,,Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu”! A fost de ajuns pentru a-L urma şi a înţelege că El este Cel aşteptat. Era mărturisirea omului convins, căruia i se vorbea despre trecut. Era adus în faţa evidenţei şi din clipa aceea nimeni nu l-a mai putut despărţi de dragostea lui Dumnezeu. 
,,Mai mari decât acestea vei vedea. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului”. 
Şi pământenii au avut parte de aceste Minuni prezente în istoria creştinismului, sau ,,evenimente” consemnate de Enciclopedia umanităţii: ,,Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan I,14). 

Sfinţii Părinţi au rânduit ca să se citească la Sf. Liturghie această Sf. Evanghelie chiar în această Duminică a Ortodoxiei (Ioan I, 43-51), pentru că Biserica a păstrat acelaşi Chip, pe care Filip şi Natanael l-au mărturisit; Fiul lui Dumnezeu. Şi au fost destui ,,irozi” care au mânjit, înjosit şi pângărit Chipul lui Iisus, gândind că au  încheiat socotelile. S-au înşelat... ,,Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi” (Evrei XIII,8). 
Ereticii, iconodulii şi iconoclaştii s-au purtat precum ateiştii, dorind să vadă ,,altceva”... Au văruit Chipul Treimii, toţi Sfinţii şi Icoanele le-au ars. Au uitat că Icoana, ca şi Mahrama sfântă s-a păstrat ca o Pecete în sufletele celor care nu vor să uite sfinţenia. Când este prigonit Hristos suferă toată Biserica, cler şi credincioşi.,, Nu i se se cade împăratului să-şi facă de cap în Biserică” (Sf. Ioan Damaschin).
Prigonitorii nu au triumfat pentru că Icoana Ortodoxă are pe Dumnezeu, Cerul Serafic al îngerilor, Maica Domnului şi Sfinţii: ,,Şi cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă” (Timotei III,16). 
Ortodoxia este credinţa mântuitoare în care afli Adevărul despre Creator, om şi lumea încojurătoare. 
,,Biserica noastră Ortodoxă nu are nici o lipsă. Singura lipsă care se prezintă este din partea noastră, atunci când nu reprezentăm corect Biserica, de la cel mai mare în ierarhie până la cel mai simplu credincios. Se poate să fie puţini cei aleşi, dar acesta nu este un lucru neliniştitor. Biserica este Biserica lui Hristos şi El o cârmuieşte”. (Sf.Paisie Aghioritul). 
Împărăteasa Teodora a Bizanţului împreună cu patriarhul  Metodie al Constantinopolului, la 11 martie 843 restabileşte printr-o mare izbândă Cultul Sfintelor Icoane, în această Duminica întâi din Postul Mare. 
Sunt cinstite aşa cum au Hotărât Sfinţii Părinţii la Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea din anul 787. 
,,Mergând ca pe o cale împārāteascā şi urmînd învāţātura inspiratā a Pārinţilor noştri şi Tradiţia Bisericii universale, (cāci ştim cā aceasta este a Duhului Sfînt care locuieşte întrînsa), dupā cum se cinsteşte chipul cinstitei şi de viaţa facătoarei Cruci, tot asa sā se zugraveascā sfintele icoane...atît icoana Domnului Hristos, a Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, cît şi icoanele îngerilor şi ale tuturor sfinţilor.”
Icoana este în Patrimoniul Umanităţi şi vorbeşte despre comori ale spiritulităţii cu chipuri cereşti...Împărăţia lui Dumnezeu; ,,Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii” (I Ioan I,1).

Sunt podoaba Bisericii, iar cel care o nesocoteşte nu are parte de Dumnezeu. Nimeni nu se opreşte la materie îndumnezeind-o, ci înalţă gândul şi rugăciunea mai uşor la Cer. Cinstea nu se aduce lemnului, ci persoanei iar legătura harică între icoană şi persoana zugrăvită o aduce sfinţirea icoanei. Am fi mult mai săraci fără Sfintele Icoane. Această Duminică a Ortodoxiei poartă numele Bisericii şi nu stabileşte o dogmă, ci un Adevăr. 
Icoana este ,,evanghelie” şi se deosebeşte de un tablou celebru de muzeu, pentru că are putere sfinţitoare, deoarece harul se odihneşte în ea. În icoană este prezenţa Vie a lui Dumnezeu şi credinciosul o sărută ca să dobândească puterea sfinţitoare. Icoana Bisericii vorbeşte despre nemurirea care se împărtăşeşte credincioşilor prin Sfintele Taine. În Biserica Ortodoxă învăţăm rostul nostru de aici pentru Ceruri, iar drumul este bătătorit de strămoşi. Biserica adevărată rodeşte Sfinţi, Moaşte şi are Sfinte Icoane. Sfintele Taine ne luminează şi înmiresmează, ne tămăduiesc, sfinţesc şi ne rostuiesc.
„Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil....ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e”. (Mihai Eminescu).