Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:01 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Duminica Sfintei Cruci

ro

31 Mar, 2019 04:34 3842 Marime text
Calea Crucii şi Urmarea lui Hristos înseamnă responsabilitatea şi libertatea de a-ţi alege drumul. Viaţa are rostul şi sensul ei, şi într-o bună zi vei avea ,,surpriza” de a constata autencitatea Cuvântului. 
Suntem în Duminica a 3-a din Postul Mare, iar Ortodoxia închină această zi Sfintei Cruci. Poţi hotărî şi alegerea îţi aparţine, dacă vrei să te ,,opreşti” sau să ,,continui”. 
,,Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”.



Om chibzuit este acela care-şi ordonează priorităţile pentru a avea parte de Fericire! Nu este doar o simplă invitaţie, ci o chemare profundă de a trăi Evanghelia şi a renunţa la ,,plăceri”, pentru a reuşi. Având podobia virtuţilor, cu credinţă şi nădejde îţi duci crucea ta şi primeşti putere de a-l ajuta, şi pe cel de lângă tine. Necazurile l-au îngenunchiat pe ,,caldarăm”, iar tu vâzându-l să nu te porţi ca un trecător indiferent sau nepăsător. 
Eşti creştinul conştient, că la Înviere nu te poţi bucura doar de unul singur! Sfinţii Părinţi au rânduit  înainte de începerea Sf. Liturghii  o slujbă şi ceremonialul scoaterii Sf.Cruci (Lemnul dătător de Viaţă) în mijlocul Bisericii, ca lumea credincioasă să vadă pentru ce se osteneşte şi de la Cine aşeaptă răsplata sau încununarea. 
Se sărută Sf. Cruce şi glăsuim troparul: ,,Crucii Tale ne închinăm Stăpâne şi Sfântă Învierea Ta o laudăm şi o slăvim!” 
Este un act liturgic nu doar contemplativ sau meditativ ci profund şi practic, iar creştinul înţelege că fără Sf. Cruce şi puterea binecuvântării ei nu auzim: ,,Bucuraţi-vă!”
Grea sau uşoară aşa cum este şi Viaţa, îţi aparţine şi trebuie să renunţi la păcat ca să o poţi duce cu demnitate. Să urmezi lui Hristos nu trebuie să fii complicat ci simplu, sincer şi credincios în făgăduinţa Lui. Te lepezi de ,,sinele tău” ca să poţi fi ajutat. De-a lungul timpului  toţi care au priceput valoare Sf. Cruci şi Preţul dat pentru Răscumpărarea noastră şi-au pus rânduială în propria viaţă, renunţând la ,,lucrurile întunericului”.  Ai voinţa slobodă şi te-ai pierdut? Dacă Evanghelia nu s-ar fi propovăduit, omul nu se mai putea ,,îmbrăca” în sfinţenia de la începuturi. Acesta-i rostul Crucii! Într-o lume ,,dezechilibrată” restaurarea va continua până se va completa cu Sfinţi spaţiul rămas ,,vacant” după căderea aceea. 
,,Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu” (Efeseni II,19). 
Oaze de sfinţenie au rezistat primejdiilor şi au primit certificat.... Lumea credincioasă şi curioasă este nu doar turist, ci pelerin, privind cu nostalgie la Paradis; Pomul Vieţii (Sfânta Cruce).
Dacă nu vom asculta de Evanghelia lui Iisus, nu ne salvăm sufletul dat de Creator.
,,Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie” (Facerea II, 7).

Cine îşi  pierde sufletul nu mai există, este şters din Cartea Vieţii! Sunt destui în lumea aceasta care au la îndemână toate bunurile materiale, dar nu au împlinirea. Nu ai îndreptăţire, deoarece ai Cerul deasupra capului tău.
,,Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?”
Este imposibil să nu te întrebi, ce-i cu tine prin această lume! Lui Dumnezeu îi pasă şi mereu te chemă să-L urmezi. Păstrează-ţi sufletul şi fereşte-te de rătăciri meşteşugite care-ţi şoptesc ademenitor că eşti o combinaţie chimică întâmplătoare. Eşti răspunzător şi trebuie să preţuieşti Viaţa. 
Prin măsura Crucii se ,,întâlnesc” Cerurile cu pământul şi se amestecă timpul cu spaţiul. Crucea sfinţeşte totul şi explică taina Hristocentrismului, adică Hristos în mijlocul nostru. 
Păstraţi Crucea dreaptă! Ea ne însoţeşte, fiind semnul identităţii şi al Mântuirii.
,,Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcatos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatalui său cu sfinţii îngeri” (Sf.Evanghelie de la  Marcu VIII, 34-38). 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii