Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic

,,Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine” (Ioan XVII, 7)
Ca să apere şi să statornicească dreapta credinţă, 318 Sfinţi Părinţi din toată lumea s-au adunat în anul 325 d. Hr. la Niceea într-un Sinod Ecumenic, pentru ca noi cei de astăzi să credem şi să păstrăm credinţa cea adevărată.
Văzând împăratul Constantin cel Mare (306-337) pornirea ereticului Arie, care îndrăznea să conteste dumnezeirea Mântuitorului, chiar el deschide lucrările sinodului I, căci se socotea: ,,împreună slujitor cu episcopii - pus de Dumnezeu pentru treburile din afară ale Bisericii”.



Au venit conducătorii Bisericilor din tot Imperiul roman, dar şi din afara hotarelor, Goţia, Armenia, Persia, prefectura Orientului.
Şi aşa istoria a consemnat participanţi cu nume de sfinţi: Sf. Nicolae, Sf. Atanasie, Sf. Spiridon, Pafnutie ucenicul Sf. Antonie cel Mare din Egipt, Macarie al Ierusalimului, Sf. Alexandru, Cecilian de Cartagina, Eustaţiu de Antiohia, Leonţiu de Cezareea, Marcel de Ancira.
Era acolo şi episcopul de la Tomis; ,,nici scitul nu lipsea din ceată” şi episcopul Teofil gotul.
Mulţi purtau pe trupurile lor semnele persecuţiilor şi erau îndreptăţiţi ca să hotărască pentru vremuri, ceea ce se ştia şi se credea: ,,Iisus Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu-Tatăl, este Dumnezeu adevărat de o fiinţă cu Tatăl”.
Sinodul a formulat ca Mărturisire generală a Bisericii primele 7 articole ale Crezului, care se încheia: ,,Credem şi întru Duhul Sfânt”, deoarece nu apăruseră contestatarii şi ereticii pnevmatomahi.
Tot acum s-a rânduit şi stabilit ca întreaga creştinătate să sărbătorească Sfintele Paşti în prima Duminică, după lună plină, care urmează echinocţiului de primăvară.
Numai în cazul când ar coincide cu Paştele evreilor la 14 nisan (aprilie), creştinii să-l ţină cu o Duminică înainte sau după acesta.
S-au dat 20 de canoane privitoare la organizarea şi disciplina bisericească, iar ordinea ierarhică începe cu Ierusalimul, întâietate de onoare ca centru al creştinismului.
Atunci când a fost nevoie de apărarea şi mărturisirea credinţei Apostolice, Sfinţii Părinţi  vorbesc datorită, sfinţeniei, răbdării, chinurilor suportate, ştiinţei şi elocvenţei lor. Astfel Testamentul credinţei şi cunoaşterii adevărului este întreg, iar filozofiile vremurilor nu au putut atinge Evanghelia ,,nemuririi".

,,Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine” (Ioan V,39).
Nu este un sistem de gândire, ci o conduită de viaţă pentru ca noi să putem ajunge la Veşnicie: ,,Părinte sfinte păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor” (Ioan XVII, 11-20).
Aceasta a fost prima încercare a celor ,,rătăciţi”, să dezbine Biserica: ,,Una, Sfantă, Sobornicească şi Apostolească”.
Ecourile învăţăturilor greşite se aud şi astăzi, fiindcă nu vor ,,ca toţi să fie una”.
Evanghelia citită la Sf. Liturghie aparţine Sf Ioan (XVII, 1-13) , este Rugăciunea  lui Iisus care va păzi până la sfârşitul veacurilor Biserica Lui. Propovăduirea Apostolilor şi învăţătura Sf.Părinţi au întărit credinţa Bisericii, cu haina cea de Sus a adevăratei teologii.
,,Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi" (II Corinteni V, 17).
Dreapta credinţă este darul pe care l-am primit ca moştenire şi trebuie să-l păstrăm pe veci.
,,Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan XVII,3).

Sursa foto: basilica.ro