Evanghelia Sfântă a Semănătorului

 
 

• ,,Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu...Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă" (Matei XXIV,35:Ioan VI,63).

Omul gospodar se îngrijește mereu de țarina lui, pentru că îi pasă de acest petic de moșie, pe care îl are în stăpânire, și-l cultivă.

,,Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală.

Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit..."( Luca VIII,5-8).

Pilda Semănătorului este luată din viața zilnică, ca să fie deslușită oricând, întrucât lumea a auzit de plugarul care seamănă ogorul și așteaptă roadele la vremea cuvenită.

El știe cum arată  țarina și vede că trecătorii se poartă ca niște pasageri grăbiți, mergând și pe unde apucă. Bobul de sămânță ar fi rodit chiar  lângă drum, dacă oamenii nu călcau pe de lături.

Au ales scurtătura, bănuind că vor ajunge mai repede la capăt, dar s-au  păcălit! 
Neștiind dacă sămânța a fost întru-totul strivită sau afundată, păsările au coborât din văzduhuri și au ciugulit numaidecât, ca nu cumva să încolțească și să rodească.
Aceea de pe piatră are putere totuși să răsară, dar nu prinde rădăcini și fără apă s-a zbicit.


Alta prinsă între spini, este împresurată și zăpușită de ciulini, care aveau ,,condiții prielnice”. Parabola ne spune că una dintre semințe cade în pământul cel Bun, curat, afânat și rodește, așa cum era de așteptat! Nu este un discurs oratoric, socio-moral, ci Logosul: „Dumnezeu este începutul, mijlocul şi sfârşitul oricărui bine” (Sf. Marcu Ascetul).

Știa Domnul că pilda va fi ascultată și de noi cu trecerea timpului, drept pentru care: ,, Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă” (Luca VIII,8).
 
Iisus grăiește, ca peste veacuri să priceapă toți Cuvântul dumnezeiesc: cărturarii, farseii, împotrivitorii, înțelepții, oamenii de rând și cei ,,săraci cu duhul”.
 
O Lecție a vieții profundă care este tâlcuită de Învățătorul și Mântuitorul lumii, pentru ca oamenii să înțeleagă realitatea înconjurătoare. Pentru ca să nu mai răstălmăcească Scriptura, iar interpreții sistemelor filozofice să nu se mai îndoiască de Semănător și calitatea Cuvântului, însuși Dumnezeu ne lămurește:
 
,,Şi ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă.

 
Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare” (Luca VII,5-15).
 
Dumnezeu a semănat Cuvântul Său în inima și mintea omului, ca să se mântuiască. S-a îngrijorat Creatorul căutând la făptura Sa și a trimis profeți și oameni drepți, ca să le vorbească despre Raiul cel pierdut și despre Lumina Adevărului. Neamurile au rămas la drumuri și la garduri, și nu toți L-au primit, argument pentru care Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, ca să zidească Biserica și să se propovăduiască Evanghelia.
 
Un Legământ al Noului Testament ca până la sfârșitul veacurilor să fie un pământ Bun și roditor! Nu este de mirare că la Plinirea Vremii ,,țarina” a găsit-o bătătorită, pietroasă, plină de pălămidă, spini și de abia a patra parte era ,,pământ” reavăn.
 
Cuvântul lui Dumnezeu nu ocolește pe nimeni și este aruncat în ogorul Domnului și despre El a auzit umanitatea. Valoarea Cuvântului este dumnezeiască și unește Cerul cu pământul, pentru ca omul să fie părtaș la viața cerească, deoarece a suflat asupra noastră Suflare de viață. Dacă Domnul nu are loc în sufletul tău, înseamnă că ești searbăd, ai o problemă și trăiești degeaba, indiferent cine ești și cum te numești! Sămânța încolțețe și rodește dacă ai credință curată și neșovăitoare. Când stai mereu deoparte de drum, vei fi înșelat întruna de diavol.

Cine se lasă la voia întâmplării și nu are un Crez, este călcat în picioare de interesele ,,trecătorilor" și astfel zdruncinat, nu mai are timp de Evanghelie și vin ,,păsările cerului” să înfulece.
 
,,Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător... şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii, Şi nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale şi descoperite, pentru ochii Celui în faţa Căruia noi vom da socoteală” (Evrei IV,12-13).
 
Lângă drum ești în primejdie, odată ce mulți îți dau târcoale și nu poți scăpa  teafăr, dacă continui așa.
 
Semnificația pildei nu este doar duhovnicească, ci cu prevenire pentru cei care nesocotesc Cuvântul: îl trec în derizoriu, îl consideră învechit, nu-i dau atenție, pentru că nu prezintă interes, actualitate. Dacă nu ești pe Calea cea adevărată cu viețuire creștină virtuoasă, și ignori sau trăiești nepăsător, nu-ți găsești direcția, rostul, sensul. Când drumul nu duce și la Biserică te rătăcești și dacă nu ai un duhovnic sfătuitor, nu scapi nevătămat de duhurile rele, care îți fură credința, ce-ți este reazăm.
 
La marginea drumului sau lângă șanț auzi și vezi lucruri murdare, păcătoase, te întinezi ușor și te molipsești. Ținutul nu este prielnic și ești expus ,,răutăților”, care fură Pâinea cerească. Scepticii, neîncrezătorii  ce își caută motiv de îndreptățire, să nu uite că vorbește Fiul lui Dumnezeu! Sunt destui care preferă zgomotul, zăduhul, igrasia și s-au complăcut, gândind că pot să iasă la suprafață indiferent de împrejurări. Nu te poți hrăni nici din pământ stâncos, iar dacă te încolțesc scaieții te rănești, pe când te plictisești de Dumnezeu te înăbuși! În acest du-te-vino, mișcându-se în grabă, înjură de cele Sfinte și sunt indiferenți ce le aduce Eternitatea!
 
Așteptările pentru ei sunt altele, deși se ghidează după teoria relativității, de aceea diavolul dă asalt, ca să fure Cuvântul dătător de Viață: ca nu cumva să-și amintească că au voința liberă și să-și vină în fire, apoi să dobândească Mântuirea. Lângă drum ființa umană nu este în siguranță, căci pe acest tărâm ,,bântuit”,  vicleanul stă înverșunat la pândă, ca să înghită orice suflet.
 
Dacă bobul era sub brazdă scăpa de ,,păsările” văzduhurilor. Mulți L-au nesocotit și zdrobit, închipuindu-și că nu-i vede nimeni și își pot permite orice. În  istorie sunt episoade tragice în care Hristos a fost pus la index și Scripturile arse, pentru ca să nu se mai audă de Semănător, și Satana a găsit ciraci, cozi de topor și L-au ,,deportat” pe Dumnezeu!
 
Când sufletul este împietrit nu se bucură de învățătura sfântă, pentru că nu are rădăcini adânci în neamul celor credincioși și Tradiția sfântă. Cu o credință plăpândă, șovăelnică, nu mai gustăm din Apa cea Vie, după care însetează tot omul care trece prin această lume.
 
Cine este bine intenționat, găsește argumente să întâlnească Adevărul, altfel rămâne  împietrit, materialist, hedonist și nu are inimă înțeleaptă ca să înțelegă mesajul Evangheliei.
 
,,Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei; Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan VIII,31-31).
Curios și la zi cu informația, nu-i pasă de Veșnicie! Se dezic și nu au încredere în Cuvântul propovăduit de Biserică, îl iau în derâdere și așteaptă alte păreri ,,onorabile" și sigure....
 
Ca să prinzi rădăcini trebuie statornicie, fiindcă te smulg furtunile și valurile acestei vieți trecătoare. 
 
Unii par pioși și încântați, dar pentru ei poruncile sunt grele, neactualizate, în pas cu ,,moda" și abandonează. Când le este bine, devin nepăsători și nu zic: Doamne ajută, sau iartă-mă! Atunci când apar ,,problemele", ponegresc valorile creștine și le citești pe față disperarea. ,,Nu vă lăsaţi înşelaţi. Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune. Treziţi-vă cum se cuvine şi nu păcătuiţi. Căci unii nu au cunoştinţă de Dumnezeu; o spun spre ruşinea voastră (I Corinteni XV,33-34).

Cine este împietrit la suflet se leapădă de credința strămoșească și nu vrea să riște. Așa intră pe scena vieții acei protagoniști dispuși la compromisuri, care nesocotesc Cuvântul și sunt interesați doar de simpatizanții lor. Încă nu sunt curați și primeniți și au conștiința încărcată: ,,Pentru că ei au semănat vânt, vor culege furtună; o semănătură care nu rodeşte spice şi care nu au nici un grăunte în ele!” (Osea VIII,7).
 
Cugetare adâncă pentru omul contemporan ce renunță cutezător la Cuvântul, care restaurează perpetuu Chipul umanității și aduce înfierea, înoirea noastră.Totul este temeinic, ca să conțină belșug și atitudinea este esențială întru-totul. Lumea în care trăim  este informată, dar indiferentă, împietrită și consideră Cuvântul neispirat și învechit în comparație cu ce afișează calupul publicitar.
 
Socializează intelectual, dar lipsește virtutea purități ca o însușire dominantă a caracterului. Au sensibilitate, dar nu reacționează decât la ,,breaking news”, și nu la Vechile Cazanii.
 
Într-o societate care conjugă prea des verbul a avea și a poseda, puterea obsesivă a banilor și tentațiile sunt extreme. Dacă nu ai repere sacre, te sufoci între ,,buruieni”, căci mărăcinii păcatelor te îmboldesc și nu ai liniște. Scepticilor, care caută îndreptățire, întotdeauna le vorbește Iisus Hristos.
 
Oamenii prinși, în mrejele modernismului, nesocotesc mesajul și se comportă aievea exemplelor prezentate, pilda actualizându-se izbitor. Dacă credința din suflet este rece și nu fierbinte, abandonezi și te lași la îndemâna hazardului, care veștejește totul. Insensibilitatea, nestatorniciea și neîncrederea în Pronia divină, usucă...Statistic la recesământ ,,câțiva” s-au declarat atei, dar acești ,,curajoși” la o adiere de vânt, fug descumpăniți, pentru că nu au Crez și Sf. Cruce.
 
Îmbrățișează cu toleranță  idei deochiate, care nu au rădăcina moralei creștine și se lasă ,,îmbrobodiți", cu deviza: trăiește clipa!
 
,,Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, Lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, Trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, Având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te şi de aceştia. Căci dintre aceştia sunt cei ce se vâră prin case şi robesc femeiuşti împovărate de păcate şi purtate de multe feluri de pofte. Mereu învăţând şi neputând niciodată să ajungă la cunoaşterea adevărului” 2 Timotei (III,1-6).
 
Nu doar bogatul se împovărează cu griji, ci și omul de rând care se încurcă în oferte și plătește ,,scump". Cu grija zilei de mâine își drămuiește propria agoniseală, devine preocupat peste măsură și tot nu se îndestulează.... 

Cei fără de cumpătare nu mai suportă Cuvintele sfinte, pentru că preocupările sunt altele și le zădărnicesc planurile, iar chefurile nocturne au prioritate, că sunt la adăpost. Sufletul care nu a primit educația cuvenită și nu este luminat de Candela credinței, nu mai tânjește după cele sfinte. În modul acesta ghimpii ispitelor s-au înmulțit și au găsit,,confort", sporind păcatul și au sufocat învățătura sfântă. Trebuie să ne primenim și să  îngrijim și de suflet, cât mai avem timpul la îndemână!
 
Viața dovedește că ne regăsim într-una din situațiile exemplificate, prin urmare pricepem de ce numai a patra parte, rodește! E Bine că există Oameni, în care Cuvântul Domnului se odihnește, și sporește. Dacă în pârloagă nu încolțește grăuntele, înseamnă că de unii nu se prind cele sfinte și nici Faptele bune, încât Sfințenia rămâne neînțeleasă și socotită noțiune învechită în acest cotidian cu preocupări materialiste:,,Dar nu toţi s-au supus Evangheliei, căci Isaia zice: „Doamne, cine a crezut celor auzite de la noi?”Prin urmare, credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos. Dar întreb: Oare n-au auzit?

Dimpotrivă: ”În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor” (Romani X,16-18).
 
Perfidul amăgitor vrea să înghită orice suflet, iar Pilda nu este o poveste, nici alegorie sau simbolistică, ci existență obiectivă.
,,Acestea vi le-am spus în pilde, dar vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci pe faţă vă voi vesti despre Tatăl” (Ioan XVI,25).
Indiferentismul, nepăsarea, neglijența, sunt niște motive la îndemâna celui care contrazice Împărăția Cerurilor.
 
Abandonează credința strămoșească primită ca zestre, se lasă înșelați de credințe năstrușnice și doctrine ateiste, nepăsându-le de ce urmează.
,,Așa va fi cuvântul Meu care iese din gura Mea; el nu se întoarce către Mine fără să dea rod, ci el face voia Mea şi îşi îndeplineşte rostul lui” (Isaia 55,11).
 
Grija zilinică și preocupările nejustificate au întâietate, fiind o alergătură după vânt... Cine uită de Biserică, neglijează  valoarea învățăturii sfinte și se înrobește plăcerilor. Nimeni nu se poate dezvinovății sau motiva, deoarece toți au aflat despre imensitatea universurilor și Creator. Cei credincioșii știu de Cuvânt și Îl păstrează: ,,Căci răbdarea...întărește credința, asigură pacea, păzește dragostea, învață umilința, așteaptă căința, cheamă pocăința, conduce trupul, păstrează spiritul, înfrânează limba, stăpânește mânia, înfrânge ispitele, alungă scandalurile, consfințește martiriile, mângâie pe cel sărac, temperează pe cel bogat, nu nimicește pe cel slab, nu-l semețește pe cel sănătos, îl desfată pe cel credincios, îl găzduiește pe străin, îl încredințează pe serv stăpânului și pe stăpân lui Dumnezeu (Tertulian).
 
Înseamnă că Dumnezeu totuși ne poartă de grijă și a păstrat acest ,,aluat" binecuvântat. De aceea creștinește vorbind, fără Treimea Sfântă de mult timp eram înghițiți de hău! Dacă strigă însuși Dumnezeu, înseamnă că este momentul să ne trezim din nepăsare. Mai avem noi statura duhovnicească și conștiință?
 
,,Şi este îmbrăcat în veşmânt stropit cu sânge şi numele Lui se cheamă: Cuvântul lui Dumnezeu. Şi pe haina Lui şi pe coapsa Lui are nume scris: Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor. (Apocalipsă XIX,13,16).
 
Viața  dovedește că ne regăsim într-una din situațiile exemplificate și trebuie să pricepem! Dacă ești îndărătnic sau fățarnic tot nu ai scuză, fiindcă auzi și înțelegi! Există oameni, în care Cuvântul Domnului se odihnește și sporește! Omul credincios păstrează în sufletul său pe Dumnezeu și cere ajutorul Maicii Domnului, Sfinților, Soborului Puterilor Îngerești și ia cununa meritată.
 
Creștinul, privegheză, îngenunche la icoană și spre mirarea multora iese la liman! Pentru ca bucuria să fie deplină, avem nevoie de educație creștinească în Familie, Școală, Societate, Biserică, și ,,pământul” se va desțeleni de buruieni și pietre colțuroase, ca mintea să se elibereze de ideologii pesimiste, nonconformiste și să se lumineze: ,,Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege” (Galateni V,22-23).

Imaginea cu care a fost ilustrat materialul a fost pus la dispoziția redacției de autor