Evoluţia Portului Constanţa pe drumul refacerii (1945-1957) (I)

Elemente privind evoluţia Portului Constanţa după 23 August 1944. România a pierdut cel de-al Doilea Război Mondial. Întoarcerea armelor la 23 August 1944 nu a făcut decât să bulverseze mentalul colectiv de aşa natură, încât de atunci şi până în zilele noastre se perpetuează în documentele perioadei şi mai apoi în istoriografie un soi de nedumerire cu privire la actele armatei sovietice şi măsurile pe care a înţeles U.R.S.S. să le aplice României.
 
Documentele de arhivă abundă în mărturii ale unor oameni surprinşi de situaţia în care se aflau şefi de instituţii ori cetăţeni obişnuiţi bulversaţi de abuzurile unei armate de ocupaţie, considerată însă în mod greşit aliată. Şcolile româneşti de azi acreditează pe mai departe ideea că participarea armatei române la războiul din vest a plasat România printre învingătorii de la 9 mai. Dacă ar fi fost declarată şi acceptată de la bun început data de 23 August 1944 drept ziua în care România a capitulat şi ar fi fost interiorizată înfrângerea care decurgea de aici, reacţiile umane de tot felul ar fi fost corect îndreptate, iar refacerea putea deveni mai rapidă şi eficientă.
 
Episodul retragerii armatei germane şi intrarea Portului Constanţa în subordinea Armatei Roşii i-au captivat vizibil pe istoricii interesaţi de evoluţia Portului şi nu numai¹, motiv pentru care istoriografia beneficiază de contribuţii care se completează reciproc şi ajută astfel la crearea unei imagini apropiate de realitatea evoluţiei Constanţei şi a portului său în perioada critică ce a urmat „iluziei de la 23 August 1944“ - după cum bine a observat în memoriile sale consilierul comercial francez Henri Prost².
 
Şansa ori făuritorii ei - este vorba în mare parte despre contraamiralul Horia Măcellariu - au făcut ca portul Constanţa să rămână „singurul port din care germanii s-au retras fără a-l distruge“ după întoarcerea armelor de către România³.     Faptul a fost posibil atât datorită cunoscutei întrevederi dintre contraamiralul Măcellariu şi viceamiralul Brinkmann de pe data de 25 august 1944, cât şi - sau poate, mai ales - pentru că ambele părţi au înţeles că nu au şanse. „Executarea acestei operaţiuni (dezarmarea soldaţilor germani şi confiscarea materialelor de război - care s-ar fi concretizat într-o luptă navală în port, n.n) ar fi condus la distrugerea navelor noastre şi la crearea de victime şi de distrugeri în incinta portului şi în oraş”⁴. Înaltul ofiţer român a judecat situaţia în cunoştinţă de cauză, dat fiind că în portul Constanţa se găseau la 23 august 1944 80 de nave germane (din care 4 erau submarine, 6 vânătoare de submarine, 8 vedete torpiloare şi 9 dragoare)⁵, iar tunurile bateriei „Tirpitz“ puteau fi îndreptate şi asupra Constanţei⁶.
 
În paralel, viceamiralul german primise la rândul său ordin pentru a ocupa Constanţa, dar, în urma observării exacte a situaţiei din teren, a concluzionat că „luarea în stăpânire a oraşului nu este posibilă, datorită lipsei de forţe“, după cum notează Hans Kissel în lucrarea Die catastrophe in Rumanien⁷.
 
În după-amiaza zilei de 25 august 1944, trupele şi navele germane au părăsit oraşul şi portul Constanţa fără să distrugă nimic în afară de propriile depozite de armament sau puncte fortificate. La scurtă              vreme, în aceeaşi după-amiază, Comandamentul Forţelor Navale Maritime a primit ordin „să procedeze la dezarmarea unităţilor navale şi de litoral germane”⁸, chestiune deja imposibilă acum, în condiţiile plecării armatei germane. Începea acum să se abată asupra portului şi apărătorilor săi - a căror soartă a fost strâns legată în acele momente⁹ - o stare de tensiune generată de expectativa în care se aflau.
 
Despre prof. Ana Dordea Petre
 
Absolventă a Universităţii „Ovidius“, Facultatea de Istorie (2001) - licenţiată în istorie, specializarea „Istorie veche“. În anul 2006 a finalizat cea de-a doua facultate de litere, are un master în specializarea „Dunăre - Marea Neagră - Axă a istoriei şi civilizaţiei europene în perioadele modernă şi contemporană“ şi unul în specializarea „Românistică“.

Doctorat în domeniul Istorie, cu tema „Portul Constanţa între război şi revoluţie (1945-1989)“.
Din 1 septembrie 2001 - profesor la Şcoala Gimnazială nr. 1 Cuza Vodă, judeţul Constanţa. Coordonator al Comisiei Uman.
Membru al C.E.A.C, al Comisiei pentru Prevenirea şi Combaterea Absenteismului.
Referinţe - prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, Universitatea „Ovidius” Constanţa.
Participări la manifestări știinţifice şi activitate publicistică: „Portul Constanţa între război și revoluţie“ (1944-1989), studiu publicat în „Orizonturi istoriografice”, an I, nr. 1, 2010, pp.30-44. „Evoluţia Portului Constanţa pe drumul refacerii (1945-1957)“, studiu publicat în „Orizonturi istoriografice”, An II, nr.1, 2011, pp.258-284. „Elemente privind organizarea și exploatarea portului Constanţa în ultimele două decenii ale regimului comunist“, studiu publicat în „Anuarul Muzeului Marinei Române”, tom XVIII, 2015. „Portul Constanţa: organizare și exploatare între anii 1945-1957“, studiu publicat în volumul omagial „Profesor universitar dr. Valentin Ciorbea la 70 de ani. O viaţă în siajul muzei Clio“, Editura Etnologică, 2016.
 

---

¹  Valentin Ciorbea, Portul Constanţa 1896-1996, Constanţa, Editura Fundaţiei Andrei Şaguna, 1996, pp.125-128; Marian Cojoc, Portul Constanţa şi Marina Română în documente de arhivă (1944-1947), în “România de la Mare”, an 5, nr.7, 1996, pp.33-36; Ibidem, Evoluţia portului Constanţa după 23 August 1944. Impactul Convenţiei de Armistiţiu din 12/13 septembrie 1944 cu Naţiunile Unite, în „Portul Constanţa între tradiţie, actualitate şi perspective” (coordonator prof. univ. dr. Valentin Ciorbea), Editura Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, 2007, pp.187-208; Nicolae Koslinski, Raymond Stănescu, Marina Română în al II-lea război mondial (1939-1945), vol. III (1944-1945), Bucureşti, Editura Modelism Internaţional, 1998, pp.119-130; 201-214; Mariana Cojoc, Din viaţa portuară a Constanţei (1944-1947), în „Analele Dobrogei”, s.n, an 5, nr.2, 1999, pp.212-217; Alesandru Duţu, Între Wehrmacht şi Armata Roşie. Relaţii de comandament româno-germane şi româno-sovietice, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2000, pp.230-244; Mihai Lupu, Evoluţia portului Constanţa între anii 1896 şi 1948. Aspecte economice şi sociale, Constanţa, Editura Muntenia, 2006, pp.108-125; Vasile Bâtlan, Contribuţii la cunoaşterea portului Constanţa şi a vieţii oamenilor săi (1945-1950), în „Portul Constanţa între tradiţie, actualitate şi perspective” (coordonator prof. univ. dr. Valentin Ciorbea), Editura Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, 2007, pp. 167-177; Marian Moşneagu, Portul Constanţa sub ocupaţie sovietică (1944-1958), în „Portul Constanţa între tradiţie, actualitate şi perspective” (coordonator prof. univ. dr. Valentin Ciorbea), Editura Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, 2007, pp.179-185
 
²  Henri Prost, Destinul României (1918-1954), Bucureşti, Editura Compania, 2006, p.237
³  Horia Măcellariu, În plin uragan. Amintirile mele, București, Editura Sagittarius, 1998, p.35

⁴  23 August 1944. Documente, vol. IV (1944-1945), Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985, doc.1151, p.26
⁵  Valentin Ciorbea, op.cit, p.125
⁶  Analiza raportului de forţe de pe litoral şi a situaţiei de ansamblu din Dobrogea după 23 August 1944 , realizată de către colonelul Aurel Leonin, şeful de Stat Major al Diviziei 9 Infanterie demonstrează acelaşi lucru: „nu era posibil să se acţioneze contra trupelor germane (...)” pentru că „lupta s-ar fi dat de la slab la tare”, apud Alesandru Duţu, op.cit, p.230
⁷  Apud Marian Cojoc, Evoluţia..., p.187
⁸  23 August..., vol.IV, p.25
⁹  Marian Cojoc, Portul Constanţa..., p.33; Mariana Cojoc, op.cit, p.213