Fortificaţii dispărute - „Dobrogea otomană, cea fără de cetăţi medievale“ (II)

La începutul secolului XIX, Imperiul Otoman este tot mai slăbit, devenind un uriaş cu picioare de lut care abia mai rezistă în faţa inamicilor tradiţionali. În 1829, după un sângeros război cu Imperiul Ţarist, turcii sunt nevoiţi să se recunoască din nou învinşi.
 
În urma Tratatului de Pace de la Adrianopol, Semiluna este obligată să îşi dezafecteze singură fortificaţiile din Dobrogea, de pe malul drept al Dunării, acelea care nu fuseseră încă distruse total de către ruşi. Printre aceste cetăţi se regăseşte şi Hârşova (Hirsova), poate cea mai impresionantă fortăreaţă pe care otomanii au stăpânit-o în Dobrogea...
 
Un oraş vechi de două milenii, Hârşova (vechea Carsium, în Antichitate) a fost mereu o aşezare extrem de importantă, graţie poziţionării sale strategice. A fost capitală pentru romani (care au construit Carsium în vremea lui Vespasian, 69-79 d.H) şi mai apoi pentru bizantinii care în sec. X au construit o cetate pe ruinele fostului oraş antic. Genovezii au profitat şi ei de pe urma Hârşovei, port important, atunci când au reuşit să obţină monopol comercial pe Dunăre şi la Gurile de Vărsare, monopol acordat mai întâi de bizantini şi apoi de turci.
 
Ţara Românească a stăpânit şi ea Hârşova: Mircea cel Bătrân mai întâi, atunci când a reuşit să unească şi să stăpânească în Dobrogea trei decenii. Apoi, Hârşova condusă de otomani a suferit distrugeri în urma atacurilor declanşate de Vlad Ţepeş în 1462.
 
Urmează apoi episodul Mihai Viteazul... În 1594, Mihai Viteazul nimiceşte garnizoanele otomane din principatul său, după care ocupă linia strategică a Dunării, mutând teatrul de război în sudul fluviului, dar şi în Dobrogea noastră. În aprilie 1595, oştile lui Mihai atacă Hârşova otomană, apărată de o garnizoană puternică şi sprijinită de contingente venite din centrul regiunii.
 
Bătălia de la Hârşova este una extrem de sângeroasă: cei peste 7.000 de turci sunt învinşi şi cei mai mulţi dintre ei, ucişi. Stolnicul Constantin Cantacuzino a scris despre această confruntare: „Iar turcii din Hârşova ieşiră cu oaste împotriva Predii Spătarul şi a Radului Comisul (n.a. Preda şi Radu Buzescu)… şi se loviră cu turcii şi fură biruiţi turcii, gonindu-i pe gheaţă, îi tăiară foarte rău. Şi aprinseră şi Hârşova“.
 
În timpul campaniei dobrogene a lui Mihai, bătrâna cetate Carsium, ghinionistă pentru că se afla sub stăpânire otomană, este supusă la două cuceriri. Ultima dată, aceiaşi Preda şi Radu Buzescu sunt trimişi de voievod să distrugă din nou Hârşova, pentru a nu permite inamicului să se regrupeze şi să îşi întărească forţele.
 
În ciuda numeroaselor distrugeri, Hârşova supravieţuieşte... Cetatea poziţionată pe malul Dunării este refăcută, dar nu era foarte mare, adăpostea doar garnizoana militară otomană. Lângă ea se dezvoltă însă oraşul. Sunt colonizaţi iuruci aduşi din Asia Mică şi armeni. În regiune sunt majoritari românii, dar ei locuiesc mai mult în localităţi învecinate precum Varoş, care, ulterior, în epoca modernă, a devenit cartier al Hârşovei.

 
Primul care face o descriere a Hârşovei este călătorul turc Evliya Celebi (1611-1682), de la care avem o bogăţie de informaţii privind Dobrogea otomană, informaţii păstrate în capodopera „Cartea Călătoriilor“ (Seyahatname).
 
Prezent în Dobrogea în 1651, Celebi scrie că cetatea era apărată de 160 de soldaţi plătiţi cu soldă din veniturile schelei (portului), avea zece turnuri, câteva sute de puşti şi fiind înconjurată de un zid lung de 3.000 de paşi. „Este o cetate întărită  şi trainică  pe pământul Babadagului, aşezată în partea dreaptă a Dunării“. Hârşova văzută de Celebi avea două fortificaţii, una cu vârfurile îndreptate spre cer, iar cealaltă la apus...
 
„...De jur împrejur are trei mii de paşi. Omul nu îndrăzneşte să  privească jos, spre Dunăre, din partea de apus a acestei cetăţi. (...) Cetatea are două porţi, dintre care una se deschide spre răsărit, iar cealaltă spre apus...“ Oraşul avea „2 mahalale, 1.600 de case simple şi cu etaj, o baie joasă, trei hanuri, un bazar, un centru mic şi 17 geamii“ (potrivit arheologului C. Nicolae, numărul geamiilor era probabil pentru toată kazaua Hârşova).
 
Responsabilul şantierului arheologic Carsium - Hârşova, dr. Constantin Nicolae, vorbeşte în „Noi date despre fortificaţia otomană...“ despre modul în care cetatea şi oraşul arătau la începutul veacului al XVIII-lea.
 

Astfel, contele Louis Alexandre de Langeron, ofiţer francez care a luptat alături de ruşi împotriva otomanilor în războiul din 1806-1812, scria că oraşul este înconjurat de un zid care cuprinde două stânci. De pe stânca înaltă, domină impunător castelul „mare, de piatră“, pe care el îl vede ca o fortificaţie de tip gotic (după forma ferestrelor, mai ales). De aici şi ideea că fortificaţia păstrează elemente de la o construcţie iniţială făcută de genovezi în veacul al XIII-lea.
 
În 1826, feldmareşalul Prusiei, Helmuth von Moltke, va întocmi primul plan al cetăţii Hârşova. Zidul era apărat de bastioane, la baza lui avea şanţuri adânci de 15 metri, iar în exteriorul zidurilor, alte două fortificaţii mai mici, circulare.
 
Într-o litografie realizată de Von Saar în 1826 se văd cele două fortificaţii mari şi cu precădere cea mare, de pe Dealul Cetăţii.
 
Arheologul Constantin Nicolae scrie despre fortificaţia din Dealul Cetăţii: „Aici se identifică, potrivit celor mai mulţi specialişti, cetatea romană  şi romano-bizantină  Carsium, precum  şi cetatea medievală. Suprafaţa se prezintă  sub forma unui platou, de cca 1,5 ha, cu depuneri arheologice consistente. În realitate, la bază avem de-a face cu un pinten stâncos pe vârful căruia s-a plasat cetatea“.
 
Hârşova era foarte importantă pentru otomani. Avea rol militar, dar mai ales comercial. Se făcea comerţ „cu vite, cai, sare, piei, cereale, seu şi miere de albină“, iar de la Stambul se aduceau „mirodenii, mătase, bumbac sau citrice“.
 
După Adrianopol, otomanii au fost obligaţi să îşi arunce în aer toate fortificaţiile din Dobrogea. Aşa s-a întâmplat şi cu Hârşova... De pe urma zidurilor falnice de altădată au rămas doar amintirea şi stâncile impozante de pe ţărmul Dunării...
 
Încheiem tot cu Evliya Celebi, care ne-a oferit o variantă a legendei numelui Hârşova. Călătorul turc din sec. XVII povestea că numele Hirsova vine de la expresia „odovan hîrs gelyior“, „vine ursul de la şes“. Se pare că sunt cuvintele unui sultan care venise să cucerească cetatea din mâinile românilor. Românii s-au îmbrăcat atunci în blănuri de urs, încercând să îi sperie pe atacatori şi făcându-l pe comandantul otoman să rostească aceste cuvinte...
 
Bibliografie
 
Sursă principală - Constantin Nicolae, „Noi date despre fortificaţia otomană de la Hârşova“, 2016
 
Constantin Nicolae, Daniela Bănoiu, Vlad Nicolae - Pontica 41 - 2009 - „Aspecte noi privind topografia cetăţii de la Hârşova“, p. 313-343.
 
Rădulescu / Bitoleanu - „Istoria Dobrogei“
 
Aurel-Daniel Stănică - „Studiu de caz: fortificaţiile turceşti“, lucrare apărută în „Dobrogea, coordonate istorice şi arheologice“, editura StudIs Iaşi 2016
 
„Călători străini în Ţările Române - Evliya Celebi“
 
Laurenţiu Radu - „Mangalia în perioada otomană“
 
 
Menţiune - citatele aparţin lucrării semnate de Constantin Nicolae, principala sursă bibliografică, şi parţial sunt inserate fragmente din Evlyia Celebi (Călători străini în Ţările Române)
 
Sursa foto: www.minac.ro
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.
 
Citeşte şi:
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Fortificaţii dispărute - „Dobrogea otomană, cea fără de cetăţi medievale“ (I)