Fotini, muceniţa cea luminătoare însetată după Adevăr!

Aici, Îl găseşte pe acest ,,străin" care îi vorbeşte ca un profet, şi femeia samarineancă începe să pună întrebări pentru a-şi găsi liniştea sufletească. Nu putea irosi această ,,clipă", pe care mulţi dintre pământeni şi-ar fi dorit-o! Se săturase să slujească idolilor necunoscuţi şi dorea să se închine adevăratului Dumnezeu, fiindcă nu mai puteau răbda ocara. Auzise de la strămoşi despre Mesia, şi aşteptarea era intensă. Era frământarea lăuntrică a omului conştient că aparţine Cerului. Şi Pilat prins între coşmaruri este nedumirit, că Împărăţia lui  Hristos nu este din lumea aceasta: ,,Eu pentru aceasta M-am născut și am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu. Pilat I-a zis: Ce este adevărul?" (Ioan 18.33-38). 
 

Astăzi când se vorbeşte pur şi simplu despre adevăr, unii ne spun că ar fi doar o noţiune abstractă, nedefinită, un principiu relativ, o sumă de ideii care ar restabi un echilibru în viaţă, un răspuns la nedreptăţi, o replică filozofică împotriva ,,răului" existent. Sfintele Evanghelii vorbesc despre Adevărul Absolut, Domnul nostru Iisus Hristos, care dă tot Binele. 

,,Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt...Mă duc să vă gătesc loc. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu...Toma i-a zis: Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea? Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”( Ioan XIV, 1-6).
 

Samarineanca care până atunci era o ,,anonimă", acum prin întrebările ei răscolitoare, prin sinceritate şi curaj, poartă o aureolă celebră de misionară şi sfântă. Întreabă ca să afle Adevărul şi primeşte un răspuns oficial de la Dumnezeu, ca să dispară ambiguitatea... desluşindu-ne semnificaţia. Iisus ţine drumul drept spre Galileia şi din Iudeia o ia prin Samaria, chiar dacă samarinenii erau socotiţi păgâni. Istoria ne spune că în anul 722 î.Hr. când s-au întors din robia asiro-babiloniană a lui Salmanasar, şi-au făcut un templu pe muntele Garizim, punând în casa lui Iahve şi idolii exilului. Din această cetate a Samariei iese pe arşiţa zilei această femeie, ca să scoată apă pentru casa ei.
 

,,Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau..! Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai, şi fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov...? Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi; Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică. Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot” ( Ioan IV,7 9-15).  
 

Apa cea vie nu este doar o poveste, ci miracol şi fiecare caută această ,,picătură” a Evangheliei, dar o primă condiţie este credinţa şi mărturisirea. Pe firul convorbirii i se aduce aminte de starea păcătoasă în care se afla. Deja devine preocupată şi interesată de ceea ce se petrece. Era momentul potrivit ca să-şi găsească răspunsul la întrebările sufletului şi ale poporului din care făcea parte. Uitase pentru ce venise la fântână, pentru că era un moment special. Întâlnise pe Cineva, chiar deosebit;,,Mi-a spus toate câte am făcut”(Ioan IV,39). Răspunsul primit este dumnezeiesc: ,,Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte. Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr. I-a zis femeia: Ştim că va veni Mesia care se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine (Ioan IV,21,23-26). 
 

Trebuie să fii ales pentru o asemenea Bucurie... să primeşti mesajul direct şi integral. Ce întrebări să mai pui când îţi vorbeşte Dumnezeu? Dacă nici pe El nu-l crezi, ai o problemă! Timpul trebuie recuperat şi a lăsat găleata vestind cele întâmplate; chemându-i pe toţi ca să-L audă şi să-L vadă. Două zile a stat Mântuitorul în cetate cu ei, iar convingerea lor a fost deplină. Ea este Fotini, femeia samarineancă care după ce a ,,gustat”, va împărţi  ,,apa vie” neamurilor însetate după Hristos. 
 

Aşa ne istorisesc sinaxarele vremi, că a ajuns cu cei doi fii ai săi în Cartagina şi apoi la Roma. Victor, fiul cel mare ostaş viteaz în lupta cu năvălitorii arabi, este ridicat la rangul de voievod al Italiei chiar de Nero, neştiind că el este creştin. A fost trimis să-i prigonească pe adepţii lui Crestus, iar ducele Italie, Sebastian care-l cunoştea i-a zis:,,Te sfătuiesc să faci ce ţi-a poruncit împăratul ca să nu-ţi primejduieşti viaţa”. Nu numai că a fost în zadar, dar a şi orbit, căzând la pat 3 zile. Ascultaţi mărturisirea ostaşului voievod:,,Eu voiesc să fac voia lui Hristos, iar de poruncă nici nu voiesc să aud, dar s-o împlinesc”. Ducele a strigat:,,Unul este cu adevărat Dumnezeul creştinilor”, a început să meargă şi s-a botezat. Toate acestea s-au vestit la Roma, unde nebunul Nero (54-68),, mâncătorul de creştini”, trimite legionari în Cartagina să-i aducă legaţi pe sfinţi. Fotini împreună cu fiii ei Victor şi Iosie şi cu cele 5 surori (Anatola, Fota, Fotis, Paraschevi, Chiriachi), pornesc pe jos cu mulţimea ca să se înfăţişeze împăratului de bună voie, primind poruncă în vis: ,,De aici înainte numele tău va fi Fotinos, căci prin tine se vor lumina mulţi şi vor crede în Mine”. 

Mare i-a fost mirarea lui Nero văzându-le îndrăzneala:,,Am venit să te învăţăm să crezi în Hristos”. Privindu-i cu sălbăticie:,,Ce-am auzit despre voi? Toţi v-aţi unit şi v-aţi învoit să muriţi pentru Nazarineanul? Cum vă numiţi?" Şi aşa au intrat în istorie şi calendar numele lor: ,,Toate sunt adevărate, aşa ne bucurăm noi toţi şi voim să murim pentru dragostea Lui”. Le-au sfărâmat mâinile şi picioarele, dar nu-i durea, apoi i-a aruncat în temniţă şi le-a dat aur ca să se lepede de credinţă. Domina, fiica împăratului s-a botezat cu cele 100 de slujnice şi a zis: ,,Bucură-te făclia lui Hristos, Fotinia”. I-au aruncat în cuptor înroşit şi au ieşit teferi, iar Roma toată vuia de minuni. Le-au tăiat venele şi le-a turnat plumb clocotit pe spinare şi pe gât, iar Fotini având în suflet icoana lui Hristos de la Sihar se ruga:,,Doamne ai răcorit inimile noastre ca şi cum ar fi fost însetate de o mare arşiţă". Păgâni se sminteau, aşa că le-au dat foc, i-au mutilat, i-au aruncat la şerpi, le-au dat băuturi otrăvitoare, dar nimic nu-i vătăma. Vrăjitorii îşi ardeau cărţile, călăii şi ostaşii văzând minunile se botezau, iar Nero s-a înspăimântat pentru întâia oară. Domnul vine în temniţă: „Pace Vouă!”. Ochii lor s-au deschis, rănile se vindecau, s-au ridicat şi I s-au închinat.
 

Temniţa unde au stat 3 ani de zile era Biserică...aici alergau cetăţenii Romei Eterne, şi luând binecuvântare se încreştinau. I-au atârnat 4 zile cu capul în jos, dar înger din cer a venit, i-a sărutat şi încheieturile lor s-au vindecat. Îngroziţi i-au jupuit, i-au tăiat în bucăţi şi i-au aruncat la câini, iar pe Fotini au coborât-o într-o fântână de unde a ieşit teafără. Creştini ardeau precum torţele şi luminau grădinile Romei înţesată de idoli, iar persecutorii ca să o înspăimânte au ,, plimbat-o” târând-o, ca să se lepede de Hristos. Şi din nou au întemniţat-o, pentru că nu puteau s-o omoare. A mai trăit mulţi ani, apoi Domnul a chemat-o aşa cum spun sinaxarele la 26 februarie anul 68, şi însemnându-se cu semnul Cruci şi-a dat sufletul:,,Doamne, dă-mi să beau din această apă ca să nu mai însetez!” Se spune că la fântâna în care a fost aruncată Sfânta Fotini se săvârşeau  minuni, iar în anul 1725 sculptorul Nicolo Savi a ridicat aici un monument cunoscut zilelor noastre; Fontana di Trevi ! Într-o lume contemporană cu Apostolat laic, Fotini ne predă ca o ştafetă lecţia misionarismului, pentru a-l face cunoscut lumii pe Adevăratul Dumnezeu. 
 

,,Iată zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele că sunt albe pentru seceriş. Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţa veşnică, ca să se bucure împreună şi cel ce seamănă şi cel ce seceră” ( Ioan IV, 35-36).

Sfânta Fotini ne învaţă Crezul mărturisirii, jertindu-se pentru acest Adevăr; Iisus Hristos Mântuitorul! Nimeni şi nimic nu o mai poate întoarce de pe Cale;,,Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul”( Psalmul XXXIII,8). Acesta este creştinismul, Adevărul Sfintei Treimi care luminează pe cel credincios şi are repere sacre, iar  minciuna nu poate dăinui la nesfârşit. Binele este ontologic (în fiinţa noastră), nu doar filozofie sau simbol, ci prezenţă; Psyhé. Iată de ce propoziţia Veşniciei continuă! Critica raţională chiar dacă este pozitivistă are imprecizia ei, deoarece nu are Revelaţia Supranaturală şi creştinismul nu se întemeiază pe idei abstracte, ci pe Lumea de aici şi cea de Dincolo...,,Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei X,32). Acesta este Adevărul incontestabil, prezent, e αλήθεια (alētheia), care „ dezvăluieşte" sau „nu ascunde nimic". Dacă agnostici au probleme cu cercetarea aducând ofensă Creatorului, le recomandăm Sf.Scripturi care vorbesc despre Veşnicie, căci universul este infinit! Acum când Adevărul contează, mai sunt ,,destui” care se,,străduiesc” să te obijnuiască cu acea ,, comoditate” a minciunii. S-au înşelat toţi care au ,,chinuit” Adevărul, împotrivindu-se...Doar  dragostea creştinească îi mai poate,,vindeca” căci;,,Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.”(I Corinteni XIII, 6-13). 

Niciodată, Adevărul nu se poate îmbrăca în haina minciunii. Adevărul este Domnul nostru Iisus Hristos,  şi samarineanca vorbeşte Lumi despre El şi merge până la capăt, indiferent de consecinţe. Căutaţi, şi Bucuraţi-vă de Adevăr!
 

,, Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei... Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui, Iar femeii i-au zis: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii”( Ioan IV,39-42).

De vom propovădui precum Fotini, ca o,,luminiţă”, reuşim să regăsim drumul către Împărăţia lui Dumnezeu! Bucură-te, Sfântă Muceniță Fotinia, făclia Înțelepciunii, cea luminată de Soarele Cel veșnic! (acatist)


Sursa foto: Arhiva pr. Iulian Zisu