Gelozia şi complexul lui Oedip Cu dicţionarul, despre bărbaţi, complexe şi fazele vieţii sexuale

Wikipedia ne spune despre complexul Oedip că este un concept teoretic central în psihanaliză. Sigmund Freud (1856-1939) a descris această noţiune referindu-se la o legendă a Greciei antice, în care Oedip, fiul regelui din Teba, fără să ştie, îşi ucide propriul tată, Laios, şi se căsătoreşte cu mama lui, Iocasta. În psihanaliză, complexul Oedip simbolizează legătura erotică inconştientă cu părintele de sex opus şi rivalitatea faţă de părintele de acelaşi sex, care se dezvoltă încă din copilărie şi provoacă sentimente de vinovăţie şi teamă în cadrul unei stări nevrotice.
 
Potrivit dicþionarului de psihologie întocmit de Norbert Sillamy, gelozia este „starea afectivã caracterizatã de teama de a te vedea deposedat de un lucru la care ţii.”

O perspectivă psihologică

Dupã Freud, elaborarea unui „complex Oedip” constituie o etapă normală în dezvoltarea copiilor de sex masculin, mama fiind percepută din primul stadiu de dezvoltare drept aceea care îi oferă sânul pentru a se hrăni, fapt care declanşeazã o primã senzaţie elementară de plãcere („faza orală” a vieţii sexuale). Acest impuls iniţial de tandreţe este la originea complexului Oedip, care apoi evolueazã în trei faze:
· Faza falică. Copilul de sex masculin începe sã aibã intuiţia comportamentului sexual al părinţilor, între care ar exista o complicitate din care el este exclus. Sentimentul de frustrare îi provoacã reacţii tipice, încercând sã se interpunã între tatã şi mamãă (de ex. intrã în camera pãrinţilor fără să bată la uşă). Dezvoltă o rivalitate faţă de tată şi îşi arată penisul în prezenţa mamei.
· Teama de castrare. Tatăl capătă în reprezentarea fiului statura unei figuri autoritare susceptibile sã-l pedepseascã. Fiul îşi imagineazã castrarea fie ca o sancţiune din partea tatălui, în situaţia de rivalitate (complex Oedip „pozitiv”), fie ca o identificare cu mama, în dorinţa inversã de a-şi seduce tatãl (complex Oedip „inversat”, care demonstreazã ambivalenþa şi bisexualitatea umanã potenþialã). Impulsurile sexuale sunt în aceastã fazã refulate şi pot genera traume psihice şi stãri nevrotice.
· Faza rezolutivã sau de identificare. Refularea impulsurilor sexuale dureazã pânã la adolescenþã, vârstã la care fiul se elibereazã treptat de complexul Oedip şi îşi cautã parteneri sexuali în afara pãrinţilor, construindu-şi propria personalitate cu elemente ce provin atât de la mamã, cât şi de la tatã.
 
Într-un sens mai restrictiv, înţelegem prin gelozie sentimentul generat de teama cã o persoanã iubitã sã o prefere pe alta în locul nostru.
 
Psihoterapeutul Ana Dimescu susþine cã, pentru copil, toţi cei care împart cu el dragostea şi îngrijirile mamei, ale pãrinþilor per ansamblu, sunt nişte uzurpatori. Este vorba de orice persoanã apropiatã familiei, chiar de tatã, dar mai ales de fraţi, în speţã fraţii mai mici, ceea ce îşi gãseşte rãdãcina în complexul lui Oedip (sentimente nepatologice care decurg din ataºamentul erotic al copilului faþã de pãrintele de sex opus). Copilul, care nu dispune de modalitãþile de exprimare variate aflate la îndemâna adulþilor, îşi poate manifesta gelozia prin agresivitate faþã de fratele uzurpator, fie cã atenteazã la integritatea lui fizicã lovindu-l, ciupindu-l, trãgându-l de pãr, fie printr-o agresivitate mai subtilã, în cazul unei vârste mai mari, cum ar fi aruncarea jucãriei preferate sau şicanãrile permanente.

Refulezi sau defulezi?!

Aici trebuie să fac o precizare. A refula înseamnă a respinge ceea ce simţi, în timp ce a defula este antonimul, ce reprezintă a scoate afară sentimentul care a fost refulat. Mulţi folosesc incorect termenul „a refula”.

Aşadar, manifestarea geloziei la adult este o exprimare deficitară a felului în care ne privim partenerul şi pe noi înşine. A-ţi privi aproapele ca pe un bun care îţi aparţine poate genera stări conflictuale ori de câte ori gelosul se simte ameninţat cu deposedarea de acel bun. Cu toţii avem momente când experimentăm acest sentiment. În funcţie de cum stăm noi cu noi înşine, vom şti însă să gestionăm corect acest sentiment.
 
Încrederea în noi, respectul faţă de libertatea celuilalt sunt atuurile care ne vor ajuta să depăşim acest sentiment dăunător. Cei care se lasă măcinaţi de gelozie sunt, în general, fie cei care de cele mai multe ori „greşesc” faţă de partenerul lor, ei înşişi înşelând, sau cei care stau prost la capitolul încredere sau, mai ales, şi una şi alta.
 

E bine de ştiut că gelozia este o boală care aparţine celui ce o manifestă, iar cel care o suportă nu are de obicei vină. Trebuie să ştim ca ea nu se tratează. Un partener gelos este un partener ale cărui manifestări pot degenera în agresivitate verbală şi, în cel mai rău caz, fizică.
Fiţi atenţi la felul în care un partener gelos va încerca să vă controleze activităţile zilnice. În multe cazuri, aceştia vor încerca să vă facă să renunţaţi mai întâi la job, apoi la prieteni şi la familie. Gelozia nu trebuie confundată cu dragostea. Este însă o lipsă de dragoste şi de respect faţă de propriul sine al celui atins de acest sindrom, care, de obicei, este devastator.
În cazuri fericite însă, gelozia poate fi constructivă, atunci când este dozată cu „răspundere”. Este un condiment care dă iubirii savoare. În exces, este extrem de dăunătoare unui cuplu, iar o relaţie pe termen lung cu un gelos este, în majoritatea timpului, sortită eşecului.
 
Dacă nu îţi place să fii dominat şi controlat, fugi cât te ţin picioarele la primul semn că partenerul tău este excesiv de gelos. Puţini sunt aceia care îşi vor recunoaşte problema şi vor accepta consiliere.
 
Autor: Monica Stănescu
Sursă foto: illuminessencemag.com