Sfântul Gherasim Nottara

• S-a născut în jurul anului 1506 în satul Trikala din Grecia, iar părinții lui pe nume Dimitrie și Kali erau creștini ortodocși.

Proveneau din neamul bogat și nobil al familiei Notarrazilor, care au dat personalități de renume, bunicul său Luca fiind mare dregător în Imperiul Bizantin.
 
Un copil inteligent căruia evlavioșii săi părinți i-au dat o educație aleasă și văzându-i preocuparea, l-au trimis să studieze învățătura scrierilor sfinte: ,,am ales calea pocăinței cea îmbietoare...”
 
Peloponezul stătea sub iataganul agarenilor, motiv pentru care tânărul Gherasim în vârstă de 20 de ani ajunge la școală în insula Zakyntos aflată sub stăpânire venețiană, unde aprofundează scrierile grecești și științele sistematice ale iluminismului apusean.
 
În aceste locuri binecuvântate s-a călugărit și se va întoarce în anul 1550 la mănăstirea Egkrimnilor, hotărât să slujească cu legământ Domnului în asceză toată viața: ,,Când a crescut, a înconjurat Elada,Thesalia și Tracia, căutând pretutindeni desăvârșirea sufletească”.
 
Până la vârsta de 25 de ani deja ucenicise la mănăstirea Sf. Lavră și Marea Peșteră și în mănăstirea Sf.Meletie Kitheronos din ținutul Atica. Așa urcă duhovnicește, podobindu-și sufletul la Meteore și muntele Olimp, la mănăstirea Sf. Dionisie, Biserica Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir din Tesalonic:
 
,,Apoi a plecat la Pontul Euxin, după aceea în Bizanț...și la Calcedon..."
 
Ajuns la Constantinopol primește binecuvântarea Patriarhului ecumenic din Fanar și se închină în Biserica Sf. Sofia, Sf. Apostoli, Vlahernelor, căci după mamă se înrudea cu ultimul împărat al Imperiului Bizantin, Constantin al XI-lea Paleologul (1405-1453) și demnitarul martir Luca Notarra, care l-au înfruntat pe sultanul Mahomed al II-lea Cuceritorul (1481-1453).
 

Înaintea  bogăției a iubit Biserica și Patria ,,Nevoindu-se în sfințenia Muntelui Athos, între florile cele mai frumoase virtuți...le-a învățat și a dat roade".
 
Tradiția ne spune că pustnicește în chilia din ținutul sălbatic Kapsala, unde a sihăstrit Sf. Vasile cel Mare.
 
 
Primește marea schimă și învățătura culturii monahale la schitul Sf. Ana ,,adunând și culegând roadele cele mai bune de la călugării nevoitori de acolo”.
 
În jurul anului 1558 vine la Ierusalim, pentru că după mamă se înrudea cu Patriarhul Gherman al II-lea (1534-1579), unde rămâne timp de 12 ani.
 

Aprinde Candela Sfântului Mormânt zilnic ,,și în toate îndrumat de semnul ceresc al harului divin...” este hirotonit ca preot.
 
Evanghelia lui Hristos a purtat-o în cugetul său și în această perioadă a trecut prin Damasc, Antiohia, Alexandria, Sinai, Pustia Tebaidei, Libia. Cutreieră toată Țara Sfântă și ,,a rămas la râul Iordan, împlinind patruzeci de zile de postire, ca următor a lui Hristos..."
 
Înfruntă furia diavolilor cu harismele sale, astfel smerenia, credința, rugăciunea și nevoința postului i-au dat forța morală de a lupta cu puterile întunericului.
 
Sf. Gherasim îi pune pe fugă și încornorații aruncă blesteme și sudalme Sfântului, care-i arde cu prezența sa, alungând duhurile și vindecând suferința minții. Purtat de Duhul Sfânt din Betlehem până-n Carantania nu este doar un călător, ci Sfânt închinător.
 
Cu binecuvântarea Patriarhului acest iubitor de nevoințe ajunge la Biserica Sf. Barnaba din Cipru și după aceea trece în Creta, care era sub influența apuseană. Statura duhovnicească a Sfântului Gherasim a fost binevenită, căci ortodocșii erau izgoniți și pe unde mergea Sfântul se făceau minuni. Dreapta credință a luminat în peșterile prin care a viețuit pustnicul și s-au ridicat bisericuțe (Vrison).
 
Drumul spre desăvârșire continuuă la Zakintos în anul 1550, la  Koura și sfințenia pe care credincioșii o căutau se găsește la Peștera Sf. Gherasim. Mulți râvnitori i-au devenit ucenici, iar demonii se îngrozeau!
 
- La tine venim, sfinte, nădăjduind că nu ne vei rușina. Ci ne vei da cele de trebuință, arătându-ne care este calea pe care trebuie să mergem (rugăciune).
 
Credința statornică a ortodocșilor din insula vecină Kefalonia era amenințată de diplomația ordinului iezuiților, care încercau să atragă prin daruri lumea săracă din acele vremuri...
 
În anul 1555 acest înger al pustietăți Gherasim este adus aici de o corabie și timp de 5 ani și 11 luni se retrage aproape de Argostoli, izbăvindu- i pe compatrioți de boli și duhuri viclene.
 
Înalță Biserică în Omala ,,spre înoire și spre slava lui Dumnezeu pe care o va numi Sf. mănăstire Noul Ierusalim" ca o paradigmă a Țării Sfinte.
 
Viață anahoretă și obște numeroasă cu suflete curate alături de acest evlavios, este un izvor duhovnicesc: ,,tâlcuitor al viețuirii virtuoase și dascăl practic al nevoinței mai presus de lume".
 
Hrana pustnicului era nițel dovleac și linte fiartă, iar odihna puțin somn pe un colț de stâncă si rugăciune cu priveghere, iar șuvoaiele sunt lacrimile pocăinței.
 
Ca ,,un taumaturg purtător de Dumnezeu" îi învăța pe copii scrisul și cititul după cărțile bisericești, căci mănăstirea ținea loc de școală, și propovăduia ortodoxia prin sate ca un scut împotriva prozelitismului străin.
 
Când slujea Sf.Liturghie, strălucea ca un înger lângă tronul Sf.Treimi ,,smerit și liniștit, credincios, curat și frumos, sfânt și blând și îndrăzneț, măsurat, înțelept și fără tristețe..."
 
A binecuvântat comunitatea de maici și pe binecredinciosul popor, cerându-și iertare ca un duhovnic ajuns la bătrânețe, apoi le-a spus că pleacă la Domnul.
 
A primit darul cunoașterii neputințelor și slăbiciunilor noastre și așa a fost: pentru că în timpul rugăciunii și-a dat duhul lui Dumnezeu.
 
A sfătuit monahiile să țină rânduiala ascultării și pacea lăuntrică care alungă răul ce ne dă târcoale.
 
Era 15 august după slujba Praznicului Adormirii Maicii Domnului și Sfântul a început rugăciunea, îngenunchează, îi binecuvintează și toți îi sărută mâna:
 
,,Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul și Cuvîntul lui Dumnezeu, miluiește-mă și primește duhul meu..."
 
Clopotul mănăstirii vestește că a plecat la Ceruri!
 
- Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!
Părintele Gherasim a fost îngropat lângă zidul Bisericii, în ziua de 20 august 1579 și credincioșii insulei în cele cinci zile au venit să-și ia rămas bun, închinându-se ca unui Sfânt: ,,deoarece era cu neputință să rămână ascunsă virtutea..."
 
L-au îmbrăcat în veșminte aurite la culoare pe acest vas ales de Duhul Sfânt, plin de mireasmă și făcător de minuni: ,,Dumnezeu l-a arătat nestricăcios, păstrându-l pe acesta neputrezit...izvorând în chip negrăit bună mireasmă și alungând toată boala", până la sfârșitul veacurilor!
 
La mormântul lui deja au început să se săvârșească minuni multe, așa cum sunt consemnate în sinaxare, sau cartea scrisă de părintele Constantin Gheli și unele pomenite în Acatist.
 
- Cine poate spune mulţimea minunilor tale, robule al lui Dumnezeu? Că poporul te laudă, mulţumindu-ţi pentru grabnicul tău ajutor, că nu s-a pomenit să alerge cineva la tine şi să rămână fără răspuns. Şi, pentru aceasta, Îi cântăm Celui ce te-a încununat: Aliluia! (Condac).
 
Luând aprobarea exarhului patriarhal, monahiile au făcut dezgroparea ieromnahului pustnic după doi ani și două luni. Era pe 20 octombrie 1581 și negrăită bucurie i-a cuprins pe toți, când au văzut că trupul este neatins de stricăciune și au mutat Sf. Moaște în Biserică.
 
- Mare dar ne-a făcut nouă Domnul prin neputreziciunea sfintelor tale moaște. Că ne-am întarit în credință auzind ca bolnavii care s-au atins de racla ta au fost vindecati și că i-ai alungat pe diavoli (acatist).
 
Dar,,mulți dintre cei potrivnici, înverșunați spre osîndirea Bisericii noastre, grăiesc lucruri lipsite de evlavie", și au reclamt această dezgropare înainte de vremea cuvenită, temându-se că eventuala sfințenie a lui Gherasim le va zădărnicii planurile ademenitoare de convertire...
 
Pentru a nu provoca tulburări și o altă asuprire locuitorilor Kefaloniei, chinovia a îngroapat trupul Sf.Gherasim pentru a doua oară.
 
Ocupanții papistași erau bucuroși că au scăpat de ,,ocrotitorul ortodocșilor", dar s-au înșelat amarnic, căci după ce au trecut cei 3 ani de așteptare, în februarie 1582 Sfântul Cuvios arăta întocmai: întreg, nestricăcios, gălbui și cu un miros îmbietor. 
 
Insularii din Marea Ionică îl considerau pe minunatul Gherasim încă din viață Sfânt și nu le mai trebuia altă mărturie, întrucât au crezut, că ziua cînd se vor închina Sf. Moaște este aproape. Patriarhul Ecumenic Chiril Lucaris (1572-1638) proclamă prin Act sinodal-Canonizarea, în anul mântuirii 7130, 1622 d.Hr luna Iulie, Indictionul 5 și toată Ortodoxia face pomenire lui în calendar ,,în ziua a douăzecea a lunii octombrie prăznuirea Sfântului Gherasim cel nou, pustnicul din Kefalonia, și  rânduială de slujbă anulă să fie sărbătorit cu laude și cu cântări, și în rândul sfinților și al drepților bărbați să fie trecut, de acum până în toți vecii, nu numai în insula Kefalonia, ci până la marginile Bisericii Universale a credincioșilor..."
 
Așezat în raclă la litanie (procesiune religioasă) Sfântul este în picioare, neatins de curgerea timpului cu veșminte neputrezite, și acum trece peste mulțimea de lume care așteaptă ajutorul, mijlocirea... deoarece cei care se roagă și vin acasă la Sf. Gherasim au nădejdea vindecării.
 
Lumea și pelerinii îngenunchiază, alții își caută loc, iar peste cei bolnavi este purtată racla cu Sf. Moaște și deodată liniștea se așterne, o dată ce trece Sfântul Părinte, care dă binecuvîntare!
 
Ajung la platanul din incinta mânăstirii, care-și înclină crengile în semn de reverență și merg spre fântâna unde a fost izbăvită femeia îndrăcită, iar când racla este așezată deasupra, dintro-dată apa ajunge până sus: ,,Am văzut-o atunci umplându-se și nimeni n-o poate tăgădui".
 
Prezența Sfântului îngrozește haita diavolească și o pune pe fugă, după cum vorbesc mărturiile celor vindecați...
 
- ,,Nu-i de ajuns că popa ăl bătrân care trăiește aici nu-mi dă pace zi și noapte?"-țipau diavolii.
 
Cu virtute și nevoință ocrotitorul Kefaloniei ,,ajungând la mari măsuri de sfințenii" s-a ostenit și răspândea o blândeţe mai presus de lume.
 
,,Vindecător și de Dumnezeu purtător te-ai arătat nouă.
Pentru aceasta noi, credincioșii, te laudăm pe tine, dumnezeiescule Gherasime, ca în chip vrednic ai dobândit de la Dumnezeu tămăduiri și harul veșnic, pe cei bolnavi îi vindeci, pe demoni îi alungi, iar celor ce te cinstesc pe tine le izvorăști tămaduiri. Vlăstar dumnezeiesc....Sfinte Gherasime, de Dumnezeu purtătorule, ocrotește pe robii tăi !" (rugăciune).
 
Sfântul Macarie al Corinthului care a fost alungat de protrivnici în anul 1771, s-a oprit la Zakinthos,  pentru a se închina la Moaștele Sf. Gherasim, de-har-izvorâtoare și a stat lângă racla aurită până după apusul soarelui...

Despre cele petrecute în această împrejurare povestesc maicile mănăstirii, care au văzut întâlnirea celor doi Sfinți. 
 
În clipa în care Sf. Macarie a îngenunchiat, Sf. Gherasim a ieșit din raclă și s-au îmbrățișat ca frații, au vorbit și apoi schimnicul s-a reîntors... Pentru a păstra acest moment minunat, călugărițele au pictat întocmai o icoană cu minunea văzută, pe care au așezat-o în Lăcașul sfânt.
 
,,Explicația nestricăciunii sfântului se află deasupra oricărei logici și cercetări științifice", au concluzionat medicii la Congresul chirurgilor (1967 Argostoli).
 
-Vezi, Sfinte, durerile noastre. Vezi necazurile care ne apasă. Vezi mulţimea ispitelor care ne învăluiesc neîncetat. Am căutat uşurare prin puterile noastre, dar nu am aflat. Am căutat ajutor de la oameni, dar am rămas nemângâiaţi. Ştim că dacă în viaţă alegem după voia noastră cea rea, rămânem lipsiţi de ajutorul dumnezeiesc. Roagă-te pentru noi, Sfinte, să cunoaştem şi să facem voia lui Dumnezeu, în vecii vecilor Amin! (Acatist).
 
 Imaginea cu care a fost ilustrat materialul a fost pus la dispozitia redactiei de autor