Ghiaur blestemat, tu ne înveţi pe noi? Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava

La 24 iunie 1402 domnitorul  Alexandru cel Bun întâmpină Moaştele Sf. Ioan cel Nou care sunt aduse din Cetatea Albă şi sunt aşezate cu evalvie în Biserica Mirăuţilor din Suceava.
 
Dreptul prin credinţă va fi viu
 
Pe la anul 1300 un tânăr din Anatolia (Trazbon) creştin bun şi iscusit la negoţ, călătoreşte cu mărfuri spre Cetatea Albă de la gurile Nistrului, alături de un negustor veneţian de credinţă apuseană.

Şi s-au dat în vorbă despre credinţa cea adevărată, iar Ioan îşi argumenta poziţia cu Tradiţia, Scriptura şi istoria creştinismului, dar şi cu viaţa lui morală.

L-a înfruntat neştiind că acesta era prieten chiar cu eparhul cetăţii, care era nohai tătar şi căruia îi aducea mărfuri alese, iar populaţia era majoritar românească şi ortodoxă.
 
Fiind pizmaş l-a pârât, spunând că pe corabie a întâlnit un creştin doritor să treacă la islam, aşa că la auzul acestor vorbe a fost chemat la palat.
 
Mirat de invitaţie, Ioan s-a dus crezând că sunt interesaţi de mărfurile pe care le vindea, dar primit şi de imam a înmărmurit când i s-a propus să se lepede de Hristos.

În zadar s-a chinuit creştinul să-i explice tărăşenia: ,,bine, mergi şi te mai gândeşte".


Timpul trecea fără rost. L-au adus la cadiu (judecător), l-au lovit umplându-l de sânge, apoi soldaţii l-au târât pe uliţă, bătându-l.

Ghiaur blestemat, tu ne înveţi pe noi?

Iar creştinii auzind despre faptul că doar şi-a apărat credinţa, se rugau pentru el. După ce l-au momit cu bani şi harem, au hotărât să-l dea morţii, pentru că se răzgândise şi a vrut să-şi bată joc de ei, hulind pe profet. Şi ca să dea exemplu şi altora care vor mai îndrăzni să facă un asemenea gest, l-au legat de coada cailor, şi-l îmbrânceau cu suliţe, iar sângele înroşea pietrele drumului.

Privind la faţa lui senină si auzind că se ruga, eparhul l-a legat de armăsarii care l-au târât, încât săreau bucăţi de carne. Mulţimea s-a îngrozit, caii deodată s-au îmblânzit miraculos, iar mucenicul era viu. Toţi se închinau şi au îngenuncheat: minunea se răspândea, dar i-au tăiat capul la 2 iunie 1330.
 

I-au lăsat trupul neîngropat, însă o lumină puternică l-a luminat, ostaşi au ţintit umbrele cu arcul şi le-au înţepenit mâinile. Hanul s-a îngrozit şi i-a lăsat pe creştini să-l îngroape în cimitirul Cetăţii.
 
Se povesteşte că veneţianul Reiz, fiind pe picior de plecare, şi aflând de minunile ce se săvârşeau la mormânt, pervers şi hoţ cum era, a vrut să dezgroape şi să fure moaştele.
 
Preotul a fost înştiinţat în vis şi a anunţat creştinii, care l-au fugărit. Apoi l-au dezgropat pe sfânt şi văzduhul s-a umplut de mireasmă.
 
Creştinii păstrându-l ca un odor de preţ în Cetatea Albă până la anul 1402, când Alexandru cel Bun în raclă de argint şi cu procesiune îl aduce în cetatea de scaun Suceava, la Biserica Mirăuţilor.
 
Minunile care se făceau sunt istorisite de Mitropolitul Moldovei Grigore Ţamblac şi Petru Movilă, care pomenesc de minunea izgonirii tătarilor ce asediau oraşul,căci la rugăciunile adresate sfântului, o ploaie îngrozitoare i-a izgonit.
 
La anul 1686 spre buna pază a moaştelor sale sfinte, Mitropolitul cărturar Dosoftei le duce la Zolkiew în Polonia, de unde revin în ţară la 13 septembrie 1783 la Suceava, în Biserica Sf. Gheorghe.

Pentru a fi protejate în primul război mondial, Nicolae Iorga şi Nicolae Titulescu le trimit la Viena în Capela ortodoxă română, de unde revin la Suceava pe 25 iulie 1918, când România era întregită.

Varlaam în Cazania lui şi Grigore Ureche în Letopiseţ, pomenesc de tradiţia sărbătoriri lui.

Sfinte, roagă-te pentru noi!

,,Viaţa ta pe pământ bine cârmuind, patimitorule, cu milostenii şi cu neîncetate rugăciuni şi lacrimi, şi iarăşi către pătimire bărbăteşte pornindu-te, necredinţa persienească ai mustrat. Drept aceea, Bisericii te-ai făcut întărire şi creştinilor laudă, loane, pururea pomenite.”(troparul)