Într-una dintre ediţiile trecute, l-am prezentat pe preotul, dascălul, creatorul de şcoală şi ctitorul de biserici Dimitrie Chirescu. Acum mă voi opri la unul dintre copiii săi, mai puţin cunoscut, din păcate, dar cu mari merite, ce fac cinste pământului dobrogean, Dimitrie D. Chirescu.
 
Este mezinul familiei, fiind al 12-lea copil al familiei, născut pe 12 martie 1891, la două luni după moartea tatălui său. Dimitrie D. Chirescu urmează Şcoala Militară de Infanterie din Bucureşti - „cap promoţie” - şi-şi face stagiul la Regimentul 35 Cernavodă. De asemenea, este absolvent al Şcolii Speciale de Infanterie - 1913, al Şcolii Speciale de tragere a Infanteriei şi al Şcolii Superioare de Război, fiind brevetat de Statul Major. 
 
:
 
Nu avem date despre participarea sa în Războiul Ruso-Turc din 1913. Ştim doar că, pe 23 iunie 1913, activa la Batalionul 9 Vânători, ca sublocotenent. Drept răsplată pentru activitatea sa, primeşte şi Decoraţia „Avântul Ţării” 1913.
 
La începutul Primului Război Mondial, Dimitrie D. Chirescu era ofiţer la Regimentul 9 Vânători, parte componentă a Diviziei 9 Infanterie. Pe 1 iulie 1916, este ridicat la grad de locotenent şi pe 1 septembrie 1917 devine căpitan.
 
În 1916, în grele lupte pentru apărarea Dobrogei, Divizia 9 Infanterie, condusă de generalul Scărişoreanu, va beneficia de eroismul Regimentului 9 Vânători, al cărui purtător de drapel este Dimitrie Dimitrie Chirescu. Regimentul se va remarca în luptele din Dobrogea, între 15 august şi 9 noiembrie 1916. După 1 septembrie 1916, când prinţul de coroană, inamic, Eitel Frederic este ucis, luptele din sudul Dobrogei se intensifică. Pe 6 octombrie, după o relativă linişte, inamicul contraatacă, comandantul Regimentului 9 Vânători, colonelul Ion Velescu, este grav rănit şi în pericol de a fi luat prizonier. În acest moment, locotenentul Chirescu desfăşoară drapelul regimentului, act de responsabilitate supremă. Imediat, în jurul lui şi al comandantului s-au format două escadroane, care au asigurat salvarea comandantului, a steagului şi retragerea ordonată.
 
Pe 7 octombrie 1916, locotenentului Dumitru Chirescu îi este acordat Ordinul „Coroana României”, în grad de cavaler, pentru că „în timpul zilei cât şi a nopţei, transmiţând ordine în ploaia de gloanţe, a dat dovadă de mult curaj şi sânge rece, aducând servicii reale Corpului”. În acelaşi an, primeşte şi panglica „Virtutea militară”.
 
La jumătatea lui octombrie, întreaga Dobroge era pierdută. În lunile următoare, noiembrie-decembrie 1916, regimentul ia parte la bătăliile din Muntenia, de la Fotăcheşti şi Cartojanu. Locotenentul Chirescu a avut o contribuţie importantă şi la pregătirea defilării Regimentului 9 Vânători - unitate de elită -, la Iaşi, în mai 1917, şi la menţinerea moralului populaţiei. Pe 10 mai 1917 primeşte Ordinul „Mihai Viteazu”, clasa a III-a.

 
Dar bătăliile cele mai importante din cariera ofiţerului Dimitrie D. Chirescu sunt cele din iunie - iulie 1917, de la Mărăşeşti. Meritele sale sunt recunoscute şi prin decernarea Ordinului „Steaua României” cu spade în rangul de cavaler. Motivaţia ordinului este următoarea: „Locotenentului Chirescu D. Dumitru din regimentul 9 Vânători pentru faptele de vitejie ce a săvârşit ca adjutant al regimentului în luptele de la sud de Mărăşeşti în 1917. La 27 iulie a condus un batalion spre un punct ameninţat şi sosind inamicul nu a mai putut înainta. La 28, 29 iulie şi la 4 august a transmis ordine în condiţii destul de grele; iar la 6 august firele telefonice fiind rupte s-a urcat pe podul gării Mărăşeşti când acesta era în plin bombardament şi deşi rănit, a rămas în observaţie şi nu s-a întors decât numai după ce a raportat o ştire importantă”.  
 
În ajunul Paştelui anului 1918, Dimitrie D. Chirescu se căsătoreşte cu Florica, fiica savantului Nicolae Iorga, avându-i ca naşi pe colonelul Rasoviceanu şi Principesa Maria Ştirbei. La nuntă au participat membri ai familiei regale, o parte a corpului consular aflat la Iaşi. Vor avea o fată, pe Maria Graziella, născută la 11 mai 1919, la Brad, care, la rândul ei, se căsătorise la 1 iunie 1941.
 
Căpitanul D. Chirescu îi scria socrului său, pe 16 decembrie 1918, de la Bucureşti, „unde ne-a dus drumul spre Deva şi unde avem aceeaşi delicată misiune de a împiedica bolşevismul. În ziua de 13 decembrie curent am înscris din nou o glorie pe drapelul lui 9 vânători, întrucât am împiedicat manifestarea acestui nenorocit curent, pe aceeaşi Piaţă a Teatrului unde în 1907 (corect, 1906, n.n) fuseseră memorabile mişcări naţionale”.
 
În 1919, Dimitrie D. Chirescu lupta pe Tisa. Pentru alte fapte de arme, căpitanul Dumitru Chirescu a primit Ordinul „Mihai Viteazu” clasa a IV-a. De asemenea, „Crucea comemorativă a războiului 1916-1918”, cu baretele Dobrogea, Bucureşti, Mărăşeşti, 1918, 1919.
 

Dimitrie D. Chirescu a fost decorat şi cu ordine militare străine: în ianuarie 1918, Ordinul rus „Sf. Stanislas”, „clasa a III-a, cu spade şi fundă... prin care este autorizat a purta însemnele ordinului”, iar, în  octombrie 1920, Crucea Militară Britanică .
 
În 1920, Dimitrie Chirescu participa la sărbătorirea victoriei de la Mărăşeşti. După război, Dimitrie D. Chirescu va fi încadrat la Ministerul de Război - Direcţia Personal, Regimentul 9 Vânători, Ministerul de Război, la Direcţiunea Şcoalelor Militare - în 1924, îi este acordată medalia „Victoria a Marelui Război pentru civilizaţie 1916-1921”: „căpitanului Dumitru Chirescu, din Direcţia Şcoalelor Militare” -, Regimentul 76/80. Între timp, urmase Şcoala Superioară de Război. Se va întoarce la Regimentul 9 Vânători, unitate în care, în acelaşi an, este avansat la gradul de maior. Va activa, în continuare, la Regimentul  2 Artilerie Grea, Inspectoratul 1 Armată. A fost trecut în rezervă pe 21 decembrie 1928, dată de la care este trecut în rezervă. Până la împlinirea limitei de vârstă, va activa la Regimentul nr. 6 „Mihai Viteazu”, Regimentul de Gardă „Mihai Viteazu”, Centrul de Recrutare Durostor, Centrul de Recrutare Caliacra.
 
Deşi pe 24 aprilie 1931 încetează chemarea temporară în activitate la Regimentul de Gardă „Mihai Viteazu”, acesta va fi rechemat în interes de serviciu la Inspectoratul general al Comandamentului Teritorial şi Cercul de Recrutare. Pe 1 ianuarie 1934, Dimitrie Chirescu este înaintat locotenent-colonel în rezervă, activând, până în 1939, la Inspectoratul general al Comandamentului Teritorial.
 
Între 1931 şi 1932, îl găsim în funcţia de prefect de Storojineţ. De pe această poziţie a luat măsuri de combatere a curentelor de extremă dreapta, dovadă că, la alegerile din 1931, în judeţ, au fost aleşi numai doi social-democraţi, un naţional-ţărănist şi un independent. Problema prefectoratului căpitanului Dimitrie Dimitrie Chirescu la Storojineţ naşte, în 1932, un scandal îndreptat, în mod expres, împotriva socrului său, prim-ministrul Nicolae Iorga. Totul porneşte de la senatorul Samuil Facas, fost prefect de Storojeneţ, care l-a atacat pe prefectul Chirescu considerând că socrul său ar fi repartizat judeţului Storojineţ o sumă mult mai mare decât altor judeţe.
 
În legătură cu acest incident, Iorga nota în Memoriile sale: „Un oarecare Samuil Facas, fost prefect de Storojineţ, acum senator, a destăinuit cum am făcut «peşcheş» sute de mii de lei ginerelui meu, Chirescu. Doi generali au îndrăznit o protestare. Trimit o scrisoare preşedintelui”.
 
Într-o scrisoare adresată lui N. Costăchescu, preşedintele Senatului, pe 5 octombrie 1932, Nicolae Iorga scrie: „Maiorul Chirescu - nu contează că este sau ba ginerele meu - a avut în război o parte care i-a meritat decoraţia «Mihai Viteazul», în puterea  căreia a căpătat fără nici o intervenţie a mea împroprietărirea în Dobrogea. Reprimit în oştire, l-am trimis în Bucovina, îngrijorător de agitată, la numirea mea ca preşedinte de Consiliu, ca să facă ancheta care ni se părea necesară. A primit despăgubirea dată tuturor anchetatorilor. Stricându-i cariera, l-am numit prefect de Storonijeţ, unde era nevoie de întărirea printr-un bun militar a autorităţilor statului român. Tot ceea ce interpelatorul aduce înainte ca spor de favoare e numai aplicarea unor măsuri de caracter general, pe care a ordonat-o succesorul meu la Interne, eu neştiind nici până acum care este leafa unui prefect. Suma încredinţată pentru alegeri prefectului de Storonijeţ corespunde aceleia pe care au primit-o toţi ceilalţi prefecţi, iar aceste sume nu privesc pe preşedintele de Consiliu. Orice om de bună credinţă se va convinge că, smulgând unui ofiţer situaţia sa, eram dator ori a-l păstra în administraţie, ori a face să fie reprimit în armată. Nefiind legală prima numire, am rugat pe cine trebuie, să se acorde a doua”.
 
Iorga cere ca această scrisoare - publicată, ca dezminţire, şi în „Neamul românesc” - să fie citită în şedinţă publică şi publicată în „Monitorul oficial”. Aceeaşi explicaţie i-o oferă şi prefectului Chişinăului, George Sârbu: „N-am mai putut numi prefecţi bucovineni, fiindcă amicii politici din Bucovina neliberă s-au înscris în partidele care le pot face o carieră. Iar ginerele meu e un maior al armatei care a reunit Bucovina cu regatul şi e un om de onoare şi de muncă, de care aveam nevoie în ţinutul primejduit naţional unde l-am trimis”.
 
Pentru „sprijinul dat dezvoltării agriculturii în judeţul administrat” de „maiorul Chirescu D. - Prefectul judeţului Storojineţ”, acesta este răsplătit, în iunie 1932, cu ordinul „Meritul Agricol” în gradul de cavaler. De asemenea, a primit „Meritul Cultural-Sport”, medalia Ferdinand şi medalia Peleş.
 
Drept recunoştinţă pentru faptele sale de arme în ultimul război mondial, maiorul D. Chirescu a fost răsplătit şi cu ordinul „Coroana României” în grad de ofiţer şi, în mai 1932, cu Ordinul „Steaua României” în acelaşi grad.
 
Luptătorul din Primul Război Mondial nu putea să nu participe la cel de-al doilea. Pe 28 iulie 1940, este mobilizat, regăsindu-l la Comandamentul 2 Teritorial, unde, pe 4 mai 1941, este avansat la gradul de colonel. Îi este încetată chemarea temporară în interes de serviciu pe 15 septembrie 1944, dar numai pentru jumătate de lună, deoarece este  concentrat şi detaşat şi unde va activa ca ofiţer controlor până la 25 decembrie 1945.  
 
Ca general maior în rezervă, la 90 de ani, scria, încă, istoria Regimentului IX vânători, păstra ceea ce mai rămăsese din arhiva familiei, adunând materiale pentru perpetuarea amintirii familiei sale. Este „istoriograful” familiei. Poate din considerente patriotice, a donat Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa numeroase şi deosebit de valoroase materiale.
 
În fiecare an, de ziua marii bătălii a Mărăşeştilor, pe câmpia de sânge, se întâlneau supravieţuitorii Regimentului 9 Vânători. Din ce în ce mai puţini. Ultima dată, colonelul purtător de drapel Dimitrie Dimitrie Chirescu a ajuns cu o trăsură de la gara Mărăşeşti şi n-a mai avut cu cine să se întâlnească…
 
Sursă foto: Arh. prof. Ion Solcanu, MINAC
 
Despre Lavinia Dumitraşcu
 
Lavinia Dacia Dumitraşcu s-a născut la Constanţa pe data de 9.12.1966. A fost atrasă, în clasele generale, de gimnastică, a scris poezie, a frecventat cenaclurile constănţene, a publicat în reviste literare şi a luat premii. A ales însă istoria pentru că era fascinată de modul în care scotocea tatăl său, regretatul Gheorghe Dumitraşcu, prin arhive şi biblioteci pentru a „dezgropa“ ceea ce era îngropat şi uitat. A activat ca lector asociat la Universitatea „Ovidius“ Constanţa - Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, iar anterior, ca preparator/lector univ. în cadrul Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa. Din 2005 şi până în prezent este muzeograf 1 A în cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. 
 
Citeşte şi:
 

Colaborare ZIUA de Constanţa Istoricul Lavinia Dumitraşcu vă invită să descoperiţi Dobrogea după momentul Unirii cu Ţara (document)

Interviu online Lavinia Dumitraşcu a rememorat revolta pe care a simţit-o când lui Gheorghe Dumitraşcu i-a fost refuzat de penelişti titlul de cetăţean de onoare al Constanţei

O lume uitată Viaţa de altădată în satul Mârleanu/Dunăreni, judeţul Constanţa. Amintirile învăţătorului Costache Dumitru