Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
Întâmpinarea Domnului
Întâmpinarea Domnului
02 Feb, 2023 12:06
ZIUA de Constanta
2451
Marime text
2451
Marime text
În creștinism, Sărbătoarea religioasă are menirea de a păstra cu sfințenie și ceremonial liturgic evenimente importante care s-au petrecut în istoria neamului omenesc. În ortodoxie, praznicul reprezintă amintirea memorabilă a faptelor trecute, pe care le avem într-un prezent continuu. Astfel, omul nu este niciodată singur și poate în orice timp sacru să mulțumească lui Dumnezeu că există în această lume nesigură și trecătoare. Este responsabil, deoarece are voință liberă și gândește că nu poate fi înghițit de hăul neființei, atâta timp cât este conștient că aparține divinității și pe Creator îl numește Tatăl nostru cel din ceruri sau Părinte al veacului ce va să fie!
Astfel, creștinătatea a scăpat de idolatrie, primitivism și ne închinăm doar Treimii Sfinte și credem în existența veșniciei - Cel ce este! Avem λατρεία și ajutorul sfinților, pe Maica lui Dumnezeu și suntem răscumpărați de Iisus prin jertfă și Înviere! Sărbătoarea nu este doar o reculegere sau întărire duhovnicească în anumite zile însemnate în calendar, ci are perspectiva soteriologică în istoria vieții creștine! Simțim că lupta noastră este cu duhurile viclene și păcatul, dar avem Sfânta Cruce întru nădejde și Învierea! Spațiul sacru este atemporal și trăim nu doar într-o existența profană, ci realitatea ontologică prin credință, nădejde și dragoste. Cine uită binefacerile dumnezeiești și nu își face timp pentru a mulțumi lui Dumnezeu, pierde totul:
,,Dacă te vei înălța ca vulturul și-ți vei face cuibul tău printre stele, și de acolo te voi da jos, zice Domnul".
Pentru noi, sărbătoarea este dar dumnezeiesc și cu certitudine ne bucură viața. Când sărbătorim, păzim nu doar o datină sau obicei, ci înțelegem și consfințim supranaturalul, precum au rânduit Sf. Părinți în Calendarul creștin ortodox:
,,Ce putem aștepta de la această orânduire în afară de împământenirea tuturor gândurilor și a simțămintelor? (Sfântul Teofan Zăvorâtul).
Sărbători Domnești sau Praznice împărătești închinate Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Maicii Domnului, sărbătorile sfinților Arhanghelilor cu soborul îngeresc și Sfintei Cruci, sfinților de peste an, sunt acel prilej minunat de a retrăi clipe sfinte cu care ne regăsim, fiindcă credem în Dumnezeu:
,,Poți fi un om deplin, fără să fi creștin? .... un popor, ca și orice om în parte, atâta prețuiește cît a înțeles din Evanghelie și cât poate să urmeze învățăturii lui Iisus“ (acad. Simion Mehedinți).
Regele Ptolemeu al II-lea Philadelphos (283-246 i.Hr.) a dat poruncă să fie tradusă Biblia în grecește, pentru toți supușii lui din marea cetate Alexandria, unde se vorbea oficial grecește, și filosoful Philon ne spune că faraonul dorea ca să cunoască acest Cod de Legi, pentru a subjuga pe cei aduși aici cândva în robia egipteană şi dorea să aibă Cartea (Scrisoarea lui Aristeias). Simeon cărturarul completează numărul celor 70 de traducători chemați să îndeplinească această lucrare Sfântă - Septuaginta, iar evanghelistul Luca întregește astfel icoana acestui drept virtuos:
,,Şi iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era asupra lui".
Acești evrei iscusiți au fost lăsați în încăperi separate și au început cu pricepere transpunerea textului în limba greacă și Simeon era în vârstă de 77 de ani. Când ajunge la versetul 14 din cartea prorocului Isaia cap VII, întâlnește o dificultate și este descumpănit de exprimarea profetică:
„,Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel".
Încadrează și încearcă să potrivească într-o logică fraza, folosind termenul almâ, adică tânără, și mintea nu putea pricepe în ce fel poate o fecioară să nască și era convins că: „O tânără tăinuită de bărbatul său va lua în pântece” (Cuvânt la Mineiul lui februarie).
Preocupat și nedumerit, a tradus firește, dar peste noapte îngerul îi ștergea afirmația scrisă, scriind Fecioara - Παρθένος. A șters din greu, că se scria pe piele de vițel și ied și trebuia cojit totul. Deja a obosit și înscrisul reapare după fiecare noapte, își spune: „Lasă că am să încui cămara, am să pun lacăt, să vedem cine o să intre să mai poată șterge ceea ce am scris eu!”.
Într-adevăr, l-a cuprins frica văzând că persista cuvântul Fecioară! S-a repetat de mai multe ori și, datorită îndărădniciei lui, însuși Arhanghelul Gavriil îl apucă de mână și cu glas ceresc îl încredințează: ,,Stai, Simeoane! Au ți se pare că acest lucru este cu neputință la Dumnezeu? Nu fi necredincios față de cele scrise, și a căror împlinire singur o vei vedea. Pentru că nu vei gusta moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce se va naște din Curata Fecioară, Hristos Domnul”.
Nichifor Calist, un istoric bizantin din secolul XIV, vorbește despre conținutul mesajului îngeresc în felul acesta:
,,Arhanghelul Gavriil s-a arătat sfântului și dreptului Simeon și i-a spus că nu va muri până ce nu va vedea pe Hristos Domnul".
Bietul de el, la o așa năstrușnică cugetare, primește un firesc răspuns de Sus și îngenunche! În Vechiul Testament era scris în Legea sfântă ca toți copiii întâi născuți să fie aduși la Templu sau pot fi răscumpărați prin jertfirea a 2 porumbei sau 2 turturele, în schimbul recunoașterii vinovăției și poporul ales nu poate uita darurile pe care le-a primit de-a lungul veacurilor. Era o îndatorire religioasă și, de oriunde locuiau, trebuia să meargă la Templu din Ierusalim, ca să împlinească prescripțiile (Ieșirea XIII și Levitic XII.). De aceea, când s-au împlinit 40 de zile de la Nașterea Domnului, nefăcând excepție, Fecioara Maria, împreună cu pruncul Iisus și Iosif, vin la Ierusalim. Astăzi nu doar șirul așteptării se încheie, ci este împlinirea bucuriei veșnice și cărțile de slujbă cântă deslușit: „începutul și desfășurarea pe pământ a vieții lui Hristos om adevărat și Dumnezeu adevărat născut iar nu făcut..."
Era ceva normal și nu puteai ieși în evidență, deoarece ritualul era obișnuit și forfota aglomerației deosebită. Când intră Maica Domnului cu Pruncul Iisus în Templu, s-a petrecut un fapt minunat și evenimentul a rămas consemnat pe vecie în Scripturi! Un bătrân drept și sfânt pe nume Simeon este trimis de Duhul Sfânt, la timpul îngăduit, ca să blagoslovească Familia Sfântă și să-l prezinte umanității pe „Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut"(Crezul).
Avea acum vreo 380 de ani și aștepta această încredințare de mult timp? Cere să fie dezlegat și iertat că nu credea că este posibil așa ceva! Istoricește se spune că dreptul Simeon îmbătrânit a prins să vadă câteva generații și a fost acel erudit traducător al Bibliei în Egipt. Învechit în zile ca un înger în trup, acest înțelept slujea ca preot la Templu, de aceea toți îl recunoșteau ca pe un drept, venit din neam renumit, așa că nu era un fiecine. Un levit iscusit care păzea cu strictețe rânduielile mozaice, mustrând nelegiuirile zarafilor. Cumpătat și cu vorba blajină, întrajutora și deseori încuraja poporul nemulțumit, vorbindu-le despre binefacerile pe care Dumnezeu le-a dat din belșug. Răspunzător pentru tot ce propovăduia, și el aștepta ca într-o zi să vină cel făgăduit de Protoevanghelie (Facere III, 15), dar nimeni nu-și închipuia cum se va întrupa Fiul Tatălui ceresc. Auzise și el că, la bătrânețile lor, arhiereu Zaharia și Elisabeta l-au avut pe Ioan Botezătorul și a înțeles de ce a găsit-o pe Fecioara Maria în partea Templului hărăzită doar fecioarelor, pentru că arhiereul știa proorocia despre Născătoarea de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria:
„Şi mi-a zis Domnul: «Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide şi niciun om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă»" ( Iezechil 44,2).
Trecuse destul timp și se perindaseră multe neamuri, încât nu se mai gândeau mulți că cele povestite de înaintași o să fie aievea într-o bună zi. Și când auzeau că Dumnezeu îl va trimite pe Fiul său, le părea ceva imaginar! Iată de ce, până și pe dreptul Simeon l-a ținut Dumnezeu ceva timp, pentru a se încredința! De fapt, aceasta este istoricitatea acestui Praznic, un Eveniment petrecut și păstrat în Scriptură: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu...."( Matei XXIV, 35).
Fariseii, saducheii și Marele Arhiereu presimțeau că acest bătrân hâtru care se obișnuise frecvent în Templul zidit de regele Solomon, aștepta întruna și deja boscorodeau, iscodeau că a trăit peste așteptări și ăsta este un semn rău: „Până când ai să trăiești tu? Sincer și cumsecade le amintea că doar Savaot ține socoteală fiecăruia, răspunzând - «Până când va voi Domnul»”.
De abia în ziua aceea Duhul Sfânt l-a mânat grăbit spre Templu și s-a ,,înțelepțit", deoarece s-a însuflețit când aude: „Bătrâne care ești legat de ciolanele astea vechi, du-te acum în biserică și vezi pe Acela despre Care, cu 283 de ani în urmă, nu credeai că se va naște din Fecioară! Du-te și-L vezi, du-te și-L ia în brațe, și te dezleagă de la Dânsul, că El te-a legat, prin Arhanghelul Gavriil!”
Într-un Templu măreț al lumii vechi, în care veniseră multe familii să-și aducă prunci în a patruzecea zi pentru curățire, era mare forfotă și îmbulzeală, încât era imposibil să recunoști pe Cel pe care nu L-ai văzut vreodată. Îndată o rază de lumină a brăzdat în aureolă Chipul lui Isus și pe Maica Mântuitorului, și le-a ieșit în cale.
Fariseii, saducheii și Marele Arhiereu presimțeau că acest bătrân hâtru care se obișnuise frecvent în Templul zidit de regele Solomon, aștepta întruna și deja boscorodeau, iscodeau că a trăit peste așteptări și ăsta este un semn rău: „Până când ai să trăiești tu? Sincer și cumsecade le amintea că doar Savaot ține socoteală fiecăruia, răspunzând - «Până când va voi Domnul»”.
De abia în ziua aceea Duhul Sfânt l-a mânat grăbit spre Templu și s-a ,,înțelepțit", deoarece s-a însuflețit când aude: „Bătrâne care ești legat de ciolanele astea vechi, du-te acum în biserică și vezi pe Acela despre Care, cu 283 de ani în urmă, nu credeai că se va naște din Fecioară! Du-te și-L vezi, du-te și-L ia în brațe, și te dezleagă de la Dânsul, că El te-a legat, prin Arhanghelul Gavriil!”
Într-un Templu măreț al lumii vechi, în care veniseră multe familii să-și aducă prunci în a patruzecea zi pentru curățire, era mare forfotă și îmbulzeală, încât era imposibil să recunoști pe Cel pe care nu L-ai văzut vreodată. Îndată o rază de lumină a brăzdat în aureolă Chipul lui Isus și pe Maica Mântuitorului, și le-a ieșit în cale.
„În persoana dreptului Simeon, întreg Vechiul Testament, omenirea nerăscumpărată, se retrage cu pace în veşnicie, lăsând loc creştinismului“ (Sf.Teofan Zăvorâtul).
Revelația sau viziunea dreptului transcede și Simeon împăcat se sfârșește fericit, pentru că L-a văzut pe Fiul lui Dumnezeu și Măicuța Domnului. A fost o întâlnire fără protocol, neregizată și ieșită din comun, cu o prezentare simplă făcută omenirii și încheiată printr-o rugăciune dumnezeiască:
,,Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel".
Ca să înțelegeți că cele întâmplate s-au petrecut întocmai, se păstrează încă din sec. al V-lea mărturia pelerinei Egeria, care povestește:
„A patruzecea zi de după Epifanie se prăznuieşte aici, la Ierusalim, cu mare cinste. În această zi se face procesiune la Anastasis, Biserica Învierii, unde toţi merg, iar toate acestea se fac după o rânduială solemnă şi foarte festivă, ca la Paşti. Toţi preoţii ţin predici, iar mai apoi şi episcopul, tâlcuind cu toţii locul din Evanghelie care vorbeşte despre aducerea Domnului la Templu de către Iosif şi Maria, văzută de Simeon şi de prorociţa Ana, fiica lui Fanuil, dar şi despre cuvintele acestora, rostite la vederea Domnului, cât şi despre jertfa pe care au adus-o părinţii. După aceasta, făcând toate după rânduială, se săvârşeşte Liturghia, după care se face otpustul“
Simeon are privilegiu de a-L ține în brațe și a-L arăta lumii pe Iisus Hristos și i s-a răsplătit așteptarea. În ebraică, Simeon înseamnă „ascultare“, și avem ce învăța din această lecție deschisă a istoriei, când omul a primit îngăduință să-L Întâmpine pe Dumnezeu. Ce a urmat este lesne de înțeles, iar Tradiția Bisericii spune că după aceea Simeon a murit de îndată și oasele s-au risipit încât au fost adunate cu grijă și îngropate la zidul din afara Templului.
Au trecut 1000 de ani şi, pe vremea împăratului Justin cel Mic (565-578), Sf. Moaşte sunt aşezate în Biserica Halcopratiei:
Au trecut 1000 de ani şi, pe vremea împăratului Justin cel Mic (565-578), Sf. Moaşte sunt aşezate în Biserica Halcopratiei:
„Racla ta izvorăște credincioșilor tămăduiri și fericită este pomenirea, strălucind mai mult decât soarele și sufletele tuturor luminând, întunericul duhovnicesc risipind, slujitorule al tainelor, preasfințite“ (canonul Sf. Simeon de la slujba utreniei).
Auzise dreptul Simeon despre vârstele matusalemice ale patriarhilor testamentari și strămoși, dar a înțeles că planurile aparțin Dumnezeului nostru atotștiutor, însă trebuie răbdare!
Sf. Nicolae Vlimirovici, în „Proloagele de la Ohrida“, povestește despre viața Sf. Petru Atonit, cum la rugăciunea adresată Dreptului Simeon, acesta atingându-i lanțurile încătușate, se topesc de îndată. Nu este o poveste sau o tradiție, ci realitatea unui moment unic și personal pe care fiecare îl trăiește și mărturisește alături de acest drept Simeon, care și pentru această întâlnire s-a pregătit îndelungat cu post și priveghere... Deși suntem raționali și avem atâtea informații, știri și fenomene, zicala lui Socrate încă se mai potrivește: „Știu că nu știu nimic, și nici măcar asta nu știu“…
Creștinii „cei săraci cu duhul“ avem șansa providențială să ne lămurim totuși că Dumnezeu există și totul e posibil:
Sf. Nicolae Vlimirovici, în „Proloagele de la Ohrida“, povestește despre viața Sf. Petru Atonit, cum la rugăciunea adresată Dreptului Simeon, acesta atingându-i lanțurile încătușate, se topesc de îndată. Nu este o poveste sau o tradiție, ci realitatea unui moment unic și personal pe care fiecare îl trăiește și mărturisește alături de acest drept Simeon, care și pentru această întâlnire s-a pregătit îndelungat cu post și priveghere... Deși suntem raționali și avem atâtea informații, știri și fenomene, zicala lui Socrate încă se mai potrivește: „Știu că nu știu nimic, și nici măcar asta nu știu“…
Creștinii „cei săraci cu duhul“ avem șansa providențială să ne lămurim totuși că Dumnezeu există și totul e posibil:
„Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă ( Marcu X, 27).
De unde știa dreptul Simeon că mântuirea este universala și orice om poate să vină la Hristos, iar la sfârșitul veacurilor va fi o turmă și un Păstor, și toți una întru Hristos! Nu-i de mirare cum oamenii „prinși“ de zeități scapă și se botează în numele Sfintei Treimi în zilele noastre! Toți care cred lui Iisus s-au izbăvit, pe când imperii idolatre s-au ruinat. Cele rostite de Simeon se împlinesc sub ochii noștri, fiindcă mereu în jurul Lui sunt controverse, împotriviri și semne de dispută, iar Maica Domnului îndurerată se roagă pentru miluirea noastră.
De la început, întreaga viața a creștinului este o întâlnire cu divinitatea, pentru a ne rostui aici și dincolo! Spațiul sacru este Biserica, în care vezi dumnezeirea și nu poți rămâne indiferent, oricine ești!
Știați că în ortodoxie preotul primește pe noul născut în brațe și pune început în acest fel intrării pruncului în Biserică? Se citesc rugăciunile îmbisericirii și astfel fetița este închinată la sfintele icoane, iar băiatul este purtat în Sfântul Altar și la cele 4 colțuri ale Sfintei Mese, unde străjuiesc ca o pecete cei patru evangheliști. În molitfelnic este această rânduială pentru curățirea lăuzei și vă sfătuiesc părintește să nu nesocotiți însemnarea copilului cu nume și rugăciunea de îmbisericire! Iată, bătrânii și tinerii noștri caută sfintele slujbe și sunt convinși, pe când necredincioșilor le scapă amănuntul esențial, credința și nădejdea:
De la început, întreaga viața a creștinului este o întâlnire cu divinitatea, pentru a ne rostui aici și dincolo! Spațiul sacru este Biserica, în care vezi dumnezeirea și nu poți rămâne indiferent, oricine ești!
Știați că în ortodoxie preotul primește pe noul născut în brațe și pune început în acest fel intrării pruncului în Biserică? Se citesc rugăciunile îmbisericirii și astfel fetița este închinată la sfintele icoane, iar băiatul este purtat în Sfântul Altar și la cele 4 colțuri ale Sfintei Mese, unde străjuiesc ca o pecete cei patru evangheliști. În molitfelnic este această rânduială pentru curățirea lăuzei și vă sfătuiesc părintește să nu nesocotiți însemnarea copilului cu nume și rugăciunea de îmbisericire! Iată, bătrânii și tinerii noștri caută sfintele slujbe și sunt convinși, pe când necredincioșilor le scapă amănuntul esențial, credința și nădejdea:
„Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc; am aflat credința cea adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi" (Sf. Liturghie).
Viața este de mare preț și trăim doar o singură dată pe acest pământ și nu trebuie să orbecăim. Credem în Hristos nu întâmplător, ci pentru faptul este Fiul lui Dumnezeu, care dă viața cea veșnică tuturor celor care împlinesc voia Tatălui din ceruri. Motiv revelat, și creștinul știe cine este, de unde vine și nicicând nu poate trece în neființă!
Iisus cu putere a dovedit că este Fiul și astfel ni L-a descoperit pe Dumnezeu „pe care nimeni din oameni nu L-a văzut (II Tim. VI, 16)“.
De aceea, Mântuitorul se Întrupează și vine în lume, intrând în timpul nostru, și Taina neștiută se descoperă „la plinirea vremii" în Betlehem și „răsărita lumii lumina cunoștinței“. Îndoiala se risipește, așteptarea se împlinește și Adevărul se binevestește, pentru că Dumnezeu este cu noi:
Iisus cu putere a dovedit că este Fiul și astfel ni L-a descoperit pe Dumnezeu „pe care nimeni din oameni nu L-a văzut (II Tim. VI, 16)“.
El ne-a spus că nu este din lumea aceasta și Scriptura depune mărturie. Acest Adevăr profund ni-L încredințează și mărturisește Biserica, să nu pierim:„Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr (Ioan I,14).
„Cred, Doamne, și mărturisesc că Tu ești cu adevărat Hristos, Fiul lui Dum¬nezeu celui viu, Care ai venit în lume să mântuiești pe cei păcă¬toși... (din rugăciune Sf. Împărtășanii).
În felul acesta a vrut Domnul să răscumpere din păcat neamul omenesc și misterele se risipesc, întrebările scepticilor se lămuresc și totul omul credincios este pregătit să dobândească cununa ostenelilor. Cel care nu vine la Biserică rătăcește în pustietatea acestei lumii trecătoare și nu învăța defel că Dumnezeu împlinește totul. Priviți în istorie și cel care răstălmăcește Scriptura spre pierzanie va fi vădit în Apocalipsă! Să nu ne depărtăm de Biserică, fiți credincioși și feriți-vă de îndoială! El nu întârzie niciodată, numai că trebuie și răbdare, pentru că sunt sensuri adânci, universurile Îi aparțin și astfel întâlnirea este cerească: „Da, vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse! (Apocalipsa XXII, 20).
Doar Lumina lumii ne ține departe de întuneric, ca să nu ne cuprindă definitiv, și Cetatea credincioșilor cântă:
Doar Lumina lumii ne ține departe de întuneric, ca să nu ne cuprindă definitiv, și Cetatea credincioșilor cântă:
„Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc, Celui fără de moarte, a Sfântului, Fericitului, Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu; vrednic ești în toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel de dai viață, pentru aceasta lumea Te slăvește“ (rugăciune la Vecernie).
Precum negura, așa se risipește minciuna, fărădelegea, eresurile, superstițiile și frica pier, întrucât suntem Teofori - purtători de Dumnezeu! Mântuirea pe care ne-a gătit-o Dumnezeu, ne aparține și cu râvnă trebuie să o și dobândim! Dreptul Simeon și-a rostit rugăciunea pe care deja o învățase și era pregătită pentru această Zi sfântă, dar noi? Putem spune că el este reprezentantul umanității, iar Domnul întru smerenia Lui încuviințează să fie ținut în brațe de către făptura Sa. Doamne iartă-ne și ajută-ne: „Și mă învredniceşte fără de osândă să mă împărtăşesc cu preacuratele Tale Taine, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci. Amin!“
Aceasta este Sf. Evanghelie care se citește la Întâmpinarea Domnului!
„În vremea aceea, au adus părinții pe Iisus Pruncul în Ierusalim ca să-L pună înaintea Domnului, precum este scris în Legea Domnului, că «orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului», și ca să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, «o pereche de turturele sau doi pui de porumbel». Și, iată, era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; și omul acela era drept și temător de Dumnezeu, așteptând mângâierea lui Israel, iar Duhul Sfânt era asupra sa. Lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Și, din îndemnul Duhului a venit la templu; iar când părinții au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii, Simeon L-a primit în brațele sale și a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis: Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel. Iar Iosif și Mama Pruncului se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. Și i-a binecuvântat Simeon și a zis către Maria, Mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri, iar prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi. Și era și Ana prorocița, fiica lui Fanuel, din seminția lui Așer, ajunsă la adânci bătrâneți și care trăise cu bărbatul ei șapte ani de la fecioria sa; ea era văduvă, în vârstă de optzeci și patru de ani, și nu se depărta de templu, slujind noaptea și ziua, în post și în rugăciuni. Și venind și ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu și vorbea despre Prunc tuturor celor care așteptau mântuirea în Ierusalim. După ce au săvârșit toate, s-au întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret. Iar Copilul creștea și Se întărea cu duhul, umplându-Se de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era asupra Lui" (Luca II, 22-40).
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
_thumb2.jpg)
_thumb2.jpg)
